Karl Lauterbach, noul ministru german al sănătății este un susținător notoriu al restricțiilor dure pentru a combate pandemia de COVID-19, primind amenințări cu moartea după izbucnirea pandemiei din cauza pozițiilor sale. Însă epidemiologul ce predă la Universitatea Harvard este văzut de mulți germani drept „vocea rațiunii” în lupta cu coronavirusul, relatează Euractiv.

Karl Lauterbach alaturi de cancelarul Olaf ScholzFoto: dpa picture alliance / Alamy / Profimedia

Lauterbach este unul dintre cei 7 miniștri social-democrați, fără a-l număra aici și pe cancelarul Olaf Scholz, învestit în noul guvern al „coaliției semafor” formată din Partidul Social Democrat, Verzi și liberalii de la FDP.

„Majoritatea cetățenilor din această țară au vrut ca noul ministru al sănătății să fie un specialist, să fie bun, și ca numele său să fie Karl Lauterbach, a afirmat luni Olaf Scholz, când și-a prezentat lista de miniștri.

Însă desemnarea epidemiologului în vârstă de 58 de ani a fost o decizie extrem de controversată în cadrul SPD până în ultimul moment. În pofida faptului că este membru al acestei formațiuni de 16 ani și a fost ales ca membru al parlamentului, el este văzut în partid ca un lup singuratic, un excentric și un atotștiutor.

O glumă reprezentativă despre Karl Lauterbach

Deutsche Welle relatează o glumă veche care circulă despre el: Karl Lauterbach se întâlnește cu un băiețel pe stradă și îl întreabă „Câți ani ai?”. „Opt”, răspunde băiatul. La care Lauterbach îi spune: „Când aveam vârsta ta aveam deja nouă ani!”.

Lauterbach a intrat destul de târziu în politică, el studiind medicina, epidemiologia și sănătatea publică în Germania și Statele Unite, unde a obținut mai multe diplome. El este de asemenea profesor asociat al Facultății de Medicină a Universității Harvard.

În Parlamentul de la Berlin el face parte din platforma de stânga din cadrul SPD (Parlamentarische Linke) și este cunoscut pentru faptul că nu consumă deloc sare, un lucru despre care este dispus să povestească exhaustiv atunci când este întrebat, potrivit DW.

Amenințări cu moartea din cauza susținerii restricțiilor dure

În ultimele 18 luni epidemiologul a polarizat opinia publică din Germania prin apariții publice constante la talk show-uri și în presă unde a acordat interviuri în care avertiza despre noi valuri pandemice și cerea adoptarea unor măsuri decisive și restricții atotcuprinzătoare.

Unii l-au criticat dur, afirmând că sperie populația și că are o abordare de tehnocrat. Lauterbach a primit inclusiv amenințări cu moartea din cauza abordării sale vehemente.

Însă printre alții el se bucură de o popularitate uriașă, atât de mulți germani cerând numirea sa în funcția de ministru al sănătății încât hashtag-ul #wirwollenKarl („îl vrem pe Karl”) s-a viralizat.

Noua coaliție de guvernare germană a prezentat luni un proiect de lege care ar introduce vaccinarea anti-Covid obligatorie pentru anumite profesii, precum personalul sanitar și din azilurile de bătrâni, preluând această idee de la cabinetul Angelei Merkel în care Olaf Scholz a fost ministru de finanțe.

Mai mulți membri importanți ai noii coaliții de guvernare din Germania, printre care și Scholz, s-au pronunțat și pentru vaccinarea anti-Covid obligatorie pentru toată populația.

Citește și: