Valérie Pécresse, politiciana franceză care se autodescrie drept „o treime Margaret Thatcher, două treimi Angela Merkel”, a fost desemnată sâmbătă candidată a formaţiunii de dreapta „Republicanii” (Les Republicains - LR) la alegerile prezidenţiale care se vor desfăşura în primăvara anului viitor.

Valerie PecresseFoto: Lafargue Raphael/ABACA / Abaca Press / Profimedia

În al doilea tur al alegerilor primare din cadrul partidului, ea l-a învins pe Eric Ciotti, obţinând 61% din voturi, relatează Reuters și Agerpres. Însă, conform sondajelor, Valérie Pécresse, actualmente preşedintă a Consiliului Regional al regiunii Ile-de-France, are şanse mici de a intra în turul doi al prezidenţialelor, fiind cotată în prezent cu circa 11% din intenţiile de vot.

Valérie Pécresse, care se prezintă de asemenea drept o social-liberală, ar putea încerca să atragă din votanţii actualului preşedinte liberal Emmanuel Macron, dar va avea nevoie de voturi şi din rândul electoratului conservator dorit de extrema-dreaptă. Ea a început deja să-l curteze pe acesta din urmă, promiţând reducerea la jumătate a numărului permiselor de reşedinţă pentru imigranţii veniţi din afara UE, măsuri de combatere a infracţionalităţii şi interdicţia purtării vălului islamic de către femeile care-şi însoţesc copiii în călătorii şcolare.

Candidatura neaşteptată a comentatorului de extremă dreapta Eric Zemmour a înlăturat percepţia că scrutinul prezidenţial de anul viitor va fi o reeditare a celui din 2017, în care în turul doi au concurat liberalul Emmanuel Macron şi naţionalista Marine Le Pen.

Citește și: