Germania: Poliţia anchetează cazuri ale „sindromului Havana” la ambasada SUA la Berlin

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 8 octombrie 2021, 21:40 Actualitate | Internaţional


Ambasada Statelor Unite de la Havana
Foto: Emily Michot / Zuma Press / Profimedia Images
Poliţia germană investighează câteva cazuri ale misteriosului „sindrom Havana”, care a afectat în jur de 200 de diplomaţi americani şi membri ai familiilor lor în întreaga lume, semnalate la ambasada SUA la Berlin, informează vineri Reuters și Agerpres.

În 2016, mai mulţi diplomaţi americani aflaţi la post în Cuba au început să se plângă de stări de rău din motive necunoscute. Dar cazul nu a ieşit la lumină decât în 2017, când preşedintele de la acea vreme Donald Trump a rechemat majoritatea diplomaţilor americani de la Havana, pentru a răspunde acestei noi ameninţări.

Ca răspuns la o informaţie publicată de săptămânalul Der Spiegel, poliţia berlineză a declarat că începând din august investighează un „presupus atac cu armă sonică împotriva angajaţilor ambasadei SUA”, dar a refuzat să ofere informaţii suplimentare.

În iulie, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), William Burns, a declarat că există aproximativ 100 de ofiţeri CIA printre cei 200 de cetăţeni americani afectaţi de „sindromul Havana”.

El a adăugat că este „foarte posibil” ca simptomele să fi fost cauzate în mod deliberat şi că Rusia ar putea fi responsabilă pentru asta. Moscova a negat orice implicare.

În 2018, simptome similare au raportat circa 12 diplomaţi americani în China. Astfel de cazuri au fost semnalate succesiv în Germania, Australia, Rusia, Taiwan şi chiar la Washington.

În iulie, publicaţia The New Yorker relata despre existenţa a peste 20 de cazuri la Viena, în Austria, de la începutul anului. Diplomaţii în cauză au semnalat diverse simptome, între care probleme de echilibru şi ameţeli, de coordonare şi de mişcare a ochilor, precum şi anxietate, iritabilitate şi ceea ce victimele au numit „ceaţă cognitivă”. Au fost diagnosticate chiar leziuni cerebrale.


Citește și:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3232 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    De ce doar diplomații americani (Vineri, 8 octombrie 2021, 22:08)

    Con_stan_tin [utilizator]

    sunt afectați? Chiar dacă atacurile ar viza doar americanii este imposibil să nu fie și victime colaterale la câte cazuri sunt.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by