Poziția Statelor Unite pe scena mondială se deteriorează în timpul președinției lui Donald Trump, în timp ce tot mai multe țări europene privesc către China drept viitorul lider mondial, scrie, într-o analiză, publicația Business Insider.

Donald TrumpFoto: Profimedia Images/Brendan Smialowski/AFP

Această schimbare de paradigmă a devenit evidentă dintr-o serie de sondaje de opinie care au descoperit că sentimentele favorabile ale europenilor față de Statele Unite sunt în declin de la izbucnirea pandemiei cauzate de noul coronavirus.

Un sondaj realizat în Germania în cursul săptămânii arată că o majoritate copleșitoare a germanilor declară că au o opinie mai proastă despre Statele Unite din cauza pandemiei: 76% din cei intervievați spun că părerea lor despre SUA s-a deteriorat din cauza pandemiei, comparativ cu 36% care declară același lucru despre China.

  • germanii sunt în mare parte divizați când au fost întrebați dacă sunt favorabili menținerii unor relații apropiate cu China sau Statele Unite;
  • 37% din germani au declarat că sunt mai importante relațiile apropiate cu SUA, comparativ cu 36% care au spus același lucru despre relațiile cu China;
  • un sondaj de anul trecut arăta că 50% din germani erau favorabili menținerii relației cu SUA drept o prioritate, comparativ cu 24% care afirmau lucrul respectiv despre relația cu China;
  • 10% din germani văd SUA drept cel mai important partener global al țării, în scădere de la 19% în anul anterior;
  • 6% au spus despre China că ar fi cel mai important partener al Germaniei, în scădere cu un procent față de 2019.

„O emoție nu a fost niciodată direcționată către SUA până acum: milă”

Sondaje efectuate în Marea Britanie au găsit la rândul lor o deteriorare a opiniei britanicilor despre Statele Unite de la izbucnirea pandemiei.

Întrebați la sfârșitul lunii trecute dacă Marea Britanie ar trebui să vizeze întărirea relațiilor cu SUA sau Europa, 35% din cei chestionați au declarat pentru YouGov că Europa ar trebui să fie prioritară, comparativ cu doar 13% care au declarat același lucru despre Statele Unite.

Numerele reprezintă o modificare netă de 6 procente în favoarea Europei comparativ cu luna noiembrie a anului trecut, în pofida ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană în luna ianuarie.

Schimbarea survine ca urmare a șocului provocat de intervențiile recente ale președintelui american Donald Trump din timpul pandemiei. Speculațiile acestuia privind potențiala folosire de dezinfectant pentru a trata pacienții infectați cu noul coronavirus au cauzat neîncredere și oroare în multe țări europene.

„Timp de mai bine de două secole Statele Unite au provocat o gamă foarte variată de sentimente în restul lumii: dragoste și ură, teamă și speranță, invidie și dispreț, admirație și furie”, a notat editorialistul Fintan O'Toole pentru Irish Times ca răspuns la comentariile președintelui Trump de luna trecută.

„Dar există o emoție care nu a fost niciodată direcționată către SUA până acum: milă”, scrie acesta.

Informațiile potrivit cărora președintele american a încercat să achiziționeze drepturile exclusive asupra unui vaccin dezvoltat în Germania au declanșat la rândul lor furie pe continent.

Comportamentul recent al lui Trump a scos în evidență sentimentele negative deja împărtășite pe scară largă în Europa față de președintele american, un sondaj de săptămâna trecută arătând că doar 2% din francezi au încredere în acesta să conducă lumea.

Europa ignoră avertismentele lui Trump privind China

Schimbarea de paradigmă pare să fie prezentă și în rândul guvernelor europene care se arată tot mai dispuse să ignore amenințările lui Trump privind dezvoltarea unor relații apropiate cu Beijingul.

O serie de țări europene lucrează în prezent la înțelegeri cu gigantul telecom chinez Huawei pentru dezvoltarea rețelelor 5G pe teritoriul național, în pofida amenințărilor tot mai agresive venite dinspre Casa Albă.

Premierul britanic Boris Johnson, la adresa căruia președintele american ar fi avut un ton „furios” în cadrul unei discuții telefonice din luna februarie datorită ignorării amenințărilor privind Huawei, merge înainte cu planurile de a acorda companiei chineze drepturile pentru dezvoltarea rețelei 5G.

Mai multe țări europene continuă să negocieze înțelegeri similare în pofida amenințărilor venite din partea administrației Trump privind declanșarea unui noi război comercial.

Beijingul demonstrează în schimb o abilitate tot mai mare în a exercita presiuni diplomatice asupra Europei, chiar și atunci când acestea vin în contradicție directă cu dorințele Washington-ului.

Uniunea Europeană a înlăturat recent referințele la o campanie chineză de „dezinformare globală” dintr-un raport oficial privind propaganda puterilor străine și a acceptat cenzurarea unei scrisori comune transmise de ambasadorii statelor membre în care se făcea referire la originile epidemiei.

În timp ce Trump se retrage, China își deschide buzunarele

Reticența Europei de a critica China poate fi explicată în parte datorită dominației economice crescânde a Beijingului.

Un raport recent al băncii de investiții GP Bullhound sugerează că de la redeschiderea piețelor de tehnologie europene China a ajuns din urmă Statele Unite ca nivel al investițiilor în companiile tech europene pentru prima oară din 2018.

Investițiile chineze s-au extins însă și în domenii medicale și științifice critice, publicația The Mail on Sunday scriind săptămâna aceasta că Huawei a investit 5 milioane de lire sterline într-un nou centru tehnologic la Imperial College din Londra.

Investiția a declanșat controverse întrucât oamenii de știință de la Imperial College au fost cruciali pentru elaborarea strategiei de combatere a crizei COVID-19 de către guvernul britanic.

Ce este clar e că, odată cu recesiunea globală înspre care se îndreaptă economia mondială, guvernele europene, instituțiile publice și companiile se vor îndrepta tot mai mult către China pentru sprijin și investiții, scrie Business Insider.

Iar deteriorarea opiniei publice europene privind Statele Unite sub conducerea președintelui Donald Trump ar putea însemna renașterea Chinei în detrimentul Americii.

Citește și: