„Wonka”, liderul box office-ului mondial timp de mai bine de o lună, a pierdut prima poziție în clasamentul încasărilor în fața unui „remake” a unui film lansat în 2004 și gândit inițial pentru a fi lansat în streaming, relatează AFP și revista Variety.

Timothee Chalamet in „Wonka”Foto: BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia

Mean Girls: Lolita Despite Me, o nouă versiune de comedie muzicală a filmului Mean Girls lansat în urmă cu două decenii, a avut weekendul acesta încasări de 28 de milioane de dolari doar la box office-ul intern din America de Nord, potrivit firmei de specialitate Exhibitor Relations.

Noul film, produs de Paramount și regizat de Tina Fey, este adaptat după un muzical de la Broadway care s-a bazat la rândul său pe filmul dom 2004. Lindsay Lohan, vedeta primului film, apare însă doar fugitiv în noul lungmetraj.

„Este un început excelent pentru continuarea unei comedii pentru adolescenți”, afirmă analistul David A. Gross, adăugând că noul film a avut chiar un debut mai solid decât lungmetrajul Mean Girls original. Revista Variety notează însă că succesul se bazează în mare parte pe „moștenirea” primului film și pe discuțiile stârnite de Lolita Despite Me pe TikTok.

Noul lungmetraj „Mean Girls” este deja un succes financiar

Cumpărătorii de bilete pentru noul film au fost în procent de 76% femei și 60% dintre acestea au vârsta de sub 25 de ani. Însă noul Mean Girls a obținut doar un rating de „B+” pe site-ul de specialitate CinemaScore, un lucru despre care Variety notează că s-ar putea datora faptului că unele persoane nu și-au dat seama că filmul va fi unul de tip musical.

Paramount pare să fi ales intenționat să nu facă reclamă acestui aspect în trailerul și celelalte materiale promoționale pentru film.

Paramount a respins însă aceste critici, publicând un sondaj care afirmă că 75% din spectatori știau că vor vedea un musical în momentul în care au cumpărat biletele și doar 16% au fost dezamăgiți de genul lungmetrajului.

„Nu cred că a fost vreo surpriză. Publicul știa la ce să se aștepte”, a declarat Chris Aronson, șeful de distribuție al studioului american de film.

La nivel internațional filmul a obținut încasări de doar 6,5 milioane de dolari în condițiile în care deocamdată a avut premiera doar în 16 țări, jumătate din cele în care urmează să fie lansat. Dar chiar și așa, succesul este unul notabil, ținând cont că producția noului Mean Girls a costat doar 36 de milioane de dolari.

Paramount a recuperat practic aproape toată suma investită în realizarea filmului doar în weekendul premierei sale. Acest muzical al Tinei Fey a fost comandat inițial pentru Paramount+, platforma de streaming a studioului, însă recepția entuziasmantă de care s-a bucurat în timpul testelor cu public au convins directorii companiei să îl lanseze pe marele ecran în cinematografe.

Filmul „Wonka” a căzut pe poziția a treia la box office

The Beekeeper, de la studiourile Amazon și MGM, ocupă locul al doilea în clasament cu încasări de 16,8 milioane de dolari în weekendul său de debut.

În acest film de acțiune, Jason Statham joacă rolul unui fost militar al forțelor speciale americane, acum apicultor, care caută să se răzbune pe un grup misterios de infractori online ale căror fraude au dus la sinuciderea unei prietene a sale, ruinată financiar de grup.

Lansat în Statele Unite pe 8 decembrie și în restul lumii o săptămână mai târziu, Wonka, cu Timothée Chalamet în rolul excentricului ciocolatier din romanul lui Roald Dahl, a căzut până pe poziția a treia în clasamentul box office, după ce l-a dominat timp de peste o lună.

Nici lansarea noului film Aquaman cu Jason Momoa pe 22 decembrie nu a reușit să depășească filmul fantasy semnat de regizorul american Paul King, însă 2023 a fost în general un an dezastruos pentru filmele cu supereroi.

Wonka în schimb tocmai a depășit pragul de 500 de milioane de dolari în venituri la nivel mondial, dovedindu-se un succes răsunător, dat fiind faptul că a avut un buget de producție de 125 de milioane de dolari.

Ce filme au mai atras spectatorii în cinematografe

Comedia romantică de la Sony Anyone But You se află pe locul patru, cu încasări de 6,9 ​​milioane de dolari.

Sydney Sweeney și Glen Powell, care au jucat recent în Top Gun: Maverick, interpretează acum două iubiți a căror relație este afectată de neînțelegeri.

Pe locul cinci se află filmul de animație Migration de la Universal și studioul Illumination, cu vânzări de bilete ce s-au ridicat la 6,2 milioane de dolari în weekend.

Lasat pe 8 decembrie anul trecut, filmul se învârte în jurul unei familii de rațe sălbatice care încearcă să își convingă tatăl mult prea grijuliu să pornească în aventura vieții: o încercare de a migra din Noua Anglie, prin orașul New York, către Jamaica.

Unul dintre punctele sale de atracție îl reprezintă actorii care își dau vocea pentru personajele animate, printre aceștia numărându-se Danny DeVito, Elizabeth Banks, Awkwafina, Keegan-Michael Key, David Mitchell, Caspar Jennings și Tresi Gazal.

Clasamentul primelor 10 filme ca încasări în cinematografe este completat de lungmetrajele:

6. Aquaman and the Lost Kingdom (5,3 milioane de dolari);

7. Night Swim (4,7 milioane);

8. The Boys in the Boat (3,5 milioane);

9. The Book of Clarence (2,6 milioane);

10. Guntur Kaaram (2,4 milioane).

Ca întotdeauna, poți afla mai multe informații noi din lumea cinematografiei, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta: