Deși practica nu e atât de nouă pe cât ai putea crede la prima vedere, „readucerea la viață” a unor actori celebri care nu mai sunt printre noi pentru a juca în filme sau reclame devine tot mai comună (și credibilă) din cauza progresului înregistrat de tehnologia CGI și a altor tehnici de creare digitală a imaginilor.
Moartea, odată sfârșitul definitiv al carierei unui actor, poate să fie acum doar trecerea într-o viață de apoi digitală pe măsură ce imaginile generate de calculator (CGI) devin tot mai sofisticate și puțin costisitoare, permițând studiourilor de filme dă recreeze convingător celebrități decedate, sau „delebs” cum sunt poreclite la Hollywood, pentru roluri extinse.
Să „reînvii” digital pe cineva pentru un film a fost posibil încă de pe la începutul anilor 1990 însă la momentul respectiv era dificil, migălos și scump, motive pentru care tehnologia era folosită doar pentru secvențe scurte, mai degrabă de dragul ineditului și a ceea ce americanii ar numi „shock value”.
Un exemplu în acest sens a fost emblematicul film Forrest Gump din 1994, în care fostul președinte american John Kennedy apare pentru câteva secunde pentru a-l felicita pe personajul titular. Tom Hanks a filmat în fața unui perete albastru cu ajutorul unei dubluri a președintelui american, producătorii adăugând apoi imagini de arhivă juxtapuse digital în Biroul Oval.
După cum se poate vedea, rezultatul n-a fost unul foarte rafinat, sau cel puțin nu judecând după standardele de azi, însă tehnologia avea să fie îmbunătățită în anii care au urmat.
Ca o mică paranteză, probabil Forrest Gump nu ar fi printre primele X filme la care te gândești dacă îți menționează cineva de CGI, dar producătorii săi au fost printre pionierii în domeniu, folosind tehnologia pentru mai multe secvențe și câștigând Oscarul pentru cele mai bune efecte vizuale și cel pentru editare de film, pe lângă cele pentru cel mai bun lungmetraj, cel mai bun actor în rol principal și cel mai bun regizor.
Controverse legate de folosirea CGI la Hollywood
Pe măsură ce tehnologia a devenit tot mai ieftină, ea început să fie disponibilă nu doar producătorilor de lungmetraje cu buget mare. Așa s-a ajuns la situația ca legendara actriță americană Audrey Hepburn să apară într-o reclamă pentru ciocolata Galaxy în 2013, la 20 de ani după moartea sa.
Legendarul Bruce Lee a fost la rândul său „readus din morți” pentru a fi folosit într-o reclamă de promovare pentru Johnny Walker la decenii după ce s-a stins din viață, lucru care a stârnit controverse uriașe în urmă cu 9 ani dat fiind faptul că actorul a fost cunoscut în timpul vieții sale pentru abstinența de la alcool și țigări.
Iar anunțul făcut în urmă cu 3 ani de un studio de film obscur că a obținut drepturile de a folosi o versiune digitală a lui James Dean pentru Finding Jack, un viitor film despre războiul din Vietnam despre care între timp nu se mai știe nimic, a atras critici puternice din partea unora dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood.
De exemplu, Chris Ewans, Căpitanul America la momentul respectiv, a notat pe Twitter că „e îngrozitor. Poate putem găsi un computer care să picteze un nou Picasso. Sau să scrie câteva melodii noi de John Lennon”.
Elijah Wood din filmele Stăpânul Inelelor a adăugat că „așa ceva n-ar trebui să existe”.
Probabil te întrebi cum e posibil totuși așa ceva, dar explicația e una simplă: legislația din Statele Unite le permite urmașilor unor actori celebri și alte vedete să moștenească drepturile privind imaginea lor ca parte a masei succesorale.
Unii au luat însă deja măsuri pentru a îmiedica acest lucru. De exemplu, îndrăgitul actor Robin Williams, care a murit tragic în 2014, a stipulat în testament că imaginea sa sau una care să îi semene nu poate fi folosită în scopuri comerciale până în 2039.
Documentul interzice de asemenea oricui să îl insereze într-un film sau serial sau să folosească o hologramă a sa, cum s-a întâmplat în ultimii ani cu numeroase vedete decedate. Dacă n-ar fi fost incinerat după moartea sa, rapperul Tupac Shakur probabil s-ar învârti în mormânt dacă ar ști că a apărut sub formă de hologramă la festivalul Coachella în 2012, la 16 ani după ce a fost asasinat.
Folosirea CGI a revenit controversat în atenția publică în luna octombrie a acestui an după ce o companie americană a anunțat că a obținut de la Bruce Willis drepturile de a-i folosi imaginea sub formă digitală în contextul în care la Hollywood se zvonește că actorul n-ar mai fi în deplinătatea facultăților mintale din cauza unor afecțiuni neurologice de care suferă.
Agentul actorului a negat ulterior informația dar nu toată lumea s-a lăsat convinsă în contextul acuzațiilor aduse acestuia și familiei lui Willis că l-ar fi pus pe actor să joace în zeci de filme cu buget redus în ultimii ani pentru a capitaliza de pe urma numelui său, deși colegi cu care a filmat au relatat că el nu mai era capabil să își memoreze liniile sau să își amintească lucruri elementare, ca de exemplu unde se află și de ce e acolo.
Cert este însă că aceeași companie obținuse anul trecut semnătura lui Willis pentru a folosi o versiune „deepfake” a sa, adică generată integral cu ajutorul CGI, într-o reclamă pentru o companie telecom din Rusia.
Lăsând însă la o parte controversele, uite cele mai celebre cazuri de actori care au apărut în filme după moartea lor:
Bruce Lee
Probabil cel mai timpuriu exemplu ține de unul dintre cele mai emblematice nume din istoria cinematografiei. Bruce Lee a murit în condiții misterioase în 1974 din cauza unui edem cerebral la vârsta de doar 34 de ani. Înainte să se stingă însă din viață el plănuise să filmeze Game of Death, un lungmetraj de reper în care să își etaleze stilul unic de arte marțiale.
Moartea sa ar fi trebuit să pună capăt acestor planuri, mai ales că majoritatea scenelor pe care le-a filmat au fost pierdute. Însă 4 ani mai târziu, după rescrierea pe larg a scenariului, folosirea unor dubluri neconvingătoare și trucuri de editare, filmul a apărut în cinematografe, producătorii săi apelând și la tehnici computerizate rudimentare pentru a-l readuce pe Lee pe marele ecran.
Deloc surprinzător, rezultatul final a arătat cât se poate de fals, dar filmul a realizat încasări de 210 milioane de dolari la nivel mondial, o sumă uriașă la vremea respectivă.
Apropo, uite și reclama la Johnny Walker de care menționam anterior, făcută integral cu ajutorul CGI la 35 de ani după lansarea Game of Death în cinematografe:
Brandon Lee
Fiul lui Bruce Lee a avut o soartă și mai tragică decât tatăl său, murind la vârsta de doar 24 de ani în timpul filmărilor pentru lungmetrajul Corbul după ce a fost împușcat cu o armă de recuzită încărcată accidental cu gloanțe reale. Cazul său a reapărut în atenția publică după împușcarea fatală a regizoarei de imagine Halyna Hutchins pe platourile de filmare ale western-ului Rust în luna octombrie a anului trecut.
Însă spre deosebire de Game of Death, producătorii filmului The Crow au terminat majoritatea filmărilor până în momentul morții lui Brandon Lee iar familia sa l-a încurajat pe regizorul Alex Proyas să finalizeze lungmetrajul. Restul scenelor care trebuiau filmate au fost făcute cu ajutorul CGI și a unor dubluri, rezultatul final fiind atât de convingător încât e greu să îți dai seama care au fost realizate propriu-zis cu Lee.
Producătorii au fost ajutați și de stilul vizual al filmului, scenele întunecate și folosirea pe larg a machiajului, Corbul devenind în anii care au urmat lansării sale în 1994 unul dintre cele mai emblematice filme cult din istoria cinematografiei.
Oliver Reed
Înainte de începerea filmărilor, Oliver Reed a fost, alături de Richard Harris, cel mai faimos nume atașat lungmetrajului Gladiatorul, titlul din 2000 al regizorului Ridley Scott care avea să îl propulseze pe Russell Crowe în ipostaza de vedetă mondială.
Însă Reed, care l-a jucat pe Antonius Proximo, un fost gladiator devenit antrenor de gladiatori, a murit în urma unui atac de cord suferit în timpul filmărilor. Însă majoritatea scenelor în care Reed urma să apară au fost filmate deja până în momentul morții sale, Ridley Scott decizând să nu îl înlocuiască cu un alt actor. În schimb, producătorii au creat o „mască” digitală a feței lui Reed pe baza filmărilor deja existente pe care au pus-o pe o dublură de corp.
Întreg procesul a costat 3,2 milioane de dolari la momentul respectiv, permițându-i actorului să apară postum în alte două scene iar efectele speciale rămân impresionante până în ziua de azi. Gladiatorul este dedicat memoriei lui Oliver Reed.
Laurence Olivier
Regizorul american Kerry Conran a relatat că atunci când a început selecțiile pentru distribuția proiectului său de suflet, filmul SF din 2004 Sky Captain and the World of Tomorrow, avea în gând un singur actor pentru rolul antagonistului dr. Totenkopf: Laurence Olivier. Problema era însă că actorul britanic murise în urmă cu aproape 13 ani.
Numeroase elemente din acest film dieselpunk sunt cât se poate de retro și întreaga poveste aduce un omagiu clasicelor genului, motiv pentru care Conran a vrut una dintre cele mai mari vedete ale sale. Nedorind pe nimeni altcineva pentru rol, Conran a mers la BBC să caute înregistrări cu interviuri ale actorul răposat pentru a crea holograma care apare înspre sfârșitul lungmetrajului.
Olivier e aici un cap electric plutitor deci e cam greu de zis cât de convingător ar fi fost CGI-ul în alte circumstanțe. Plus că în interviuri actorii nu își folosesc de multe ori întreaga gamă de expresii faciale pe care o au la dispoziție, motiv pentru care apariția lui Olivier poate părea puțin rigidă în scena în cauză.
Marlon Brando
Un sequel pentru Superman și Superman II, filmul Superman Returns din 2006 a marcat întoarcerea eroică pe marile ecrane a popularului personaj din universul de benzi deseante DC după o absență de 19 ani. Spre surprinderea tuturor însă, Superman nu a fost singurul care s-a întors, alături de el apărând în film o legendă a Hollywood-ului: Marlon Brando, care murise cu doi ani în urmă.
Cu siguranță nu cel mai cunoscut rol al său, însă Brando îl jucase pe Jor-El, tatăl de pe planeta Krypton al lui Superman, în filmul cu același nume din 1978. Producătorii au reușit să obțină imagini care nu au mai intrat în versiunea finală a filmului original și au folosit tehnologia CGI pentru a proiecta imaginea lui Brando pe o structură de cristal enormă din interiorul Fortăreței Solitudinii, cum a apărut și în lungmetrajele anterioare.
Produsul final a fost foarte convingător, datorându-se în parte și faptului că imaginile sunt parțial obscurate. Însă reușita principală se datorează muncii solide depuse de artiștii digitali, după cum se poate vedea în prezentarea de mai jos:
Paul Walker
Majoritatea carierei lui Walker a fost definită de rolul principal din franciza Fast and Furious, ceea ce a făcut din moartea sa într-un accident de mașină în 2013, tocmai în timpul filmărilor pentru al șaptelea titlu al seriei, o tragedie cu atât mai amară.
Pentru a finaliza filmările care ajunseseră abia pe la jumătatea lor, producătorii au folosit 350 de cadre CGI create printr-o varietate de tehnici pe baza filmărilor existente cu el și a interviurilor pe care le-a dat de-a lungul anilor, folosindu-i totodată pe cei doi frați ai săi, Caleb și Cody, drept repere în unele scene.
Rezultatul final a fost unul destul de realist însă e cam evident că chiar ultima scenă cu personajul Brian O’Conner jucat de Walker este rezultatul CGI. Cu toate acestea, filmul a fost privit de mulți fani ai francizei drept un tribut emoționant pentru actorul care s-a stins din viață la vârsta de 40 de ani.
Carrie Fisher
Regizorul J.J. Abrams plănuise ca The Rise of Skywalker, al treilea și ultimul titlu al trilogiei Star Wars pe care a regizat-o, să se învârtă în jurul prințesei Leia Organa și să fie practic filmul lui Carrie Fisher. Însă când actrița s-a stins din viață pe 27 decembrie 2016, cu un an înainte de lansarea The Last Jedi, al doilea film al noii trilogii, planurile sale au fost retezate în mod inexorabil.
Crearea unei versiuni complet digitale a actriței n-a fost niciodată una dintre opțiunile pe masă dar Lucasfilm a anunțat în vara lui 2018 că Abrams și echipa sa au găsit niște cadre cu ea pe care nu le-au folosit în anterioarele două filme care pot fi utilizate pentru The Rise of Skywalker.
Cei de la Lucasfilm au lucrat apoi în sens invers, construind un film în jurul liniilor de dialog existente și a unor filmări care au ajuns pe raft.Din păcate ei au avut opțiuni limitate cu avute la dispoziție, așa că aparițiile lui Fisher în lungmetraj au fost în cea mai mare parte digitale, deși fanii sperau inițial să o vadă pe ea însăși pe marele ecran.
A fost un truc care a arătat totuși încă o dată cât de mult a evoluat tehnologia digitală, mai ales că Lucasfilm a folosit anterior aceeași tehnică și pentru a-l readuce pe marele ecran și pe actorul britanic Peter Cushing pentru filmul Rogue One din 2016.
Surse: Game Rant, Chillopedia, SYFY, FandomWire, Hindustan Times.
În caz că ți s-a părut interesant acest articol, s-ar putea să te intereseze și rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:
0
11
