Skip to content
Chilia Veche, România, Foto: Ionut IORDACHESCU / AFP / Profimedia

„Suntem dispuşi şi capabili să corectăm greşelile trecutului”. Un ministru de la Kiev anunță rezolvarea unei dispute de 20 de ani cu România

Ucraina şi România au rezolvat o dispută de lungă durată cu privire la construcţia canalului maritim de mare adâncime Dunăre-Marea Neagră de către partea ucraineană, a anunţat ministrul protecţiei mediului şi resurselor naturale din Ucraina, Ruslan Streleţ.

Ministrul a reamintit, într-un mesaj postat sâmbătă pe Facebook, că litigiul se referea la obligaţiile Ucrainei în temeiul Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier (Convenţia Espoo), scrie News.ro. Litigiul a fost soluţionat în cele din urmă în marja celei de-a 9-a reuniuni a părţilor la Convenţia Espoo de la Geneva.

„Suntem dispuşi şi capabili să găsim un teren comun şi să corectăm greşelile trecutului”

  • „Ne-am făcut temele şi am parcurs un drum lung pentru a aduce proiectul în conformitate cu cerinţele Convenţiei.
  • La urma urmei, Ucraina ţine la relaţiile de bună vecinătate şi la respectarea dreptului internaţional. Suntem dispuşi şi capabili să găsim un teren comun şi să corectăm greşelile trecutului”, a scris ministrul ucrainean, pe Facebook.

Disputa dintre România şi Ucraina cu privire la Canalul Dunăre-Marea Neagră, care trece prin estuarele Chilia şi Starostambul (Bâstroe) din Delta Dunării, durează din 2004, când Ucraina a lansat canalul în mod experimental.

Comisia Europeană şi România s-au opus proiectului, invocând statutul protejat al Deltei Dunării şi lipsa unei evaluări a impactului asupra mediului. Pentru a soluţiona disputa, în ianuarie 2005 a fost înfiinţată o comisie de anchetă în baza Convenţiei Espoo pentru a forma o opinie fundamentată ştiinţific cu privire la posibilele efecte ale impactului transfrontalier în timpul implementării şi utilizării canalului Dunăre-Marea Neagră.

„S-a încheiat o dispută de 20 de ani cu România”

  • „Ucraina şi-a asumat obligaţiile de integrare europeană în temeiul Convenţiei Espoo. În marja celei de-a 9-a reuniuni a părţilor la Convenţia Espoo, s-a încheiat o dispută de 20 de ani cu România privind punerea în aplicare a cerinţelor sale în ceea ce priveşte construcţia Canalului Dunăre-Marea Neagră”, a anunţat ministrul Ruslan Streleţ.

El i-a mulţumit omologului român, Mircea Fechet, „pentru susţinerea acestei decizii istorice” şi Iordancăi Iordanov, ministrul mediului din Republica Moldova, pentru „profesionalismul şi diplomaţia cu care a prezidat şedinţa Reuniunii părţilor la Convenţie”.

La începutul acestui an, România a cerut clarificări din partea Ucrainei cu privire la lucrările de dragare în Canalul Chilia, reaminteşte Ukrainskaia Pravda.

CITEȘTE ȘI: