Preşedintele Klaus Iohannis, aflat împreună cu Carmen Iohannis în cea de a treia zi a vizitei sale în Kenya, unde a vizitat joi un liceu de fete, le-a vorbit acestora despre ce înseamnă să fii preşedinte, spunând că viaţa sa şi a soţiei sale s-a schimbat, iar timpul liber împreună s-a diminuat.

Iohannis in safariFoto: Administratia Prezidentiala

Conform imaginilor difuzate de TVR, Klaus Iohannis le-a spus elevelor de la Liceul de fete Uthiru că funcția de președinte are „o parte frumoasă”, dar și o altă parte, care implică schimbarea vieții și mai puțin timp liber.

„Noi suntem amândoi profesori, profesorii nu au atât de mult timp liber”

  • „Este un mare privilegiu să fii preşedinte şi să fii un fel de supraveghetor al instituţiilor democratice - aceasta este partea frumoasă.
  • Cealaltă parte este că toată viaţa noastră s-a schimbat complet pentru că timpul nostru liber împreuna s-a diminuat.
  • Noi suntem amândoi profesori, profesorii nu au atât de mult timp liber. Câteodată este ciudat pentru noi că peste tot unde mergem suntem însoţiţi de atât de mulţi oameni din motive de securitate şi asta este complicat pentru cineva care era obişnuit să aibă o viaţă normală”, a afirmat șeful statului, conform imaginilor difuzate de TVR.

Uthiru este o școală internat unde învață doar fete, iar elevele vizitate de cuplul prezidențial al României sunt în pragul examenului de Bacalaureat, conform TVR.

Klaus Iohannis și soția sa se află în cea de a treia zi a vizitei în Kenya și a turneului de zece zile în Africa.

Vizita la liceul de fete din Nairobi (de la 10:30, ora României), a fost singurul eveniment de pe agenda publică de joi.

Githua Wamacukuru, parlamentar kenyan, a postat, alături de fotografii, și imagini video, în care se poate vedea că președintele și soția sa asistă la un dans tradițional al unor eleve ale liceului.

La un moment dat, Carmen Iohannis a fost invitată de către una dintre fete să li se alăture, ea făcând câteva mișcări de dans. Președintele, chemat și el la dans, a evitat.

Zanzibar, următoarea destinație

Următoarea destinație a soților Iohannis va fi Tanzania, unde vor merge și în Zanzibar și vor vizita principalele atracții turistice.

Conform agendei oficiale, Klaus și Carmen Iohannis se vor afla în Tanzania de vineri până duminică.

Programul anunțat de Administrația prezidențială pentru cele trei zile:

  • 17 noiembrie, ora 09:00 - primirea de către președintele Republicii Unite a Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan, la State House, Dar es Salaam. Sunt prevăzute convorbiri tête-à-tête, convorbiri oficiale, declarații de presă comune, dejun oficial/
  • 18 noiembrie - vizită de stat în Republica Unită a Tanzaniei. Ora 11.00 - primirea de către Președintele Zanzibarului, Hussein Mwinyi, la State House - Zanzibar. Sunt prevăzute convorbiri oficiale, fotografie oficială, dejun oficial.
  • 19 noiembrie, ora 11.00 - vizită de stat în Republica Unită a Tanzaniei. Ora 11:00 - ceremonie de rămas bun - State House, Dar es Salaam.

Și Ministerul de Externe al Tanzaniei a anunțat, printr-un comunicat de presă postat pe site, că Iohannis va vizita țara în perioada 16-19 noiembrie, la invitația președintei Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan, scopul vizitei fiind „de a promova și consolida relațiile diplomatice dintre Tanzania și România, precum și crearea de noi zone de cooperare în diverse sectoare, precum investiții, educație, turism, sănătate și cultură”.

Iohannis va merge și în Zanzibar, un arhipelag de lângă coasta de est africană și teritoriu autonom ce aparține de Tanzania, după care „va vizita atracțiile turistice, inclusiv Stone Town - Orașul vechi”, afirmă Ministerul de Externe al Tanzaniei.

Miercuri, în cea de a doua zi a turneului de zece zile în Africa, Klaus și Carmen Iohannis au fost în safari.

Kenya Wildlife Service a publicat pe rețelele sociale fotografii cu președintele și soția sa în safari.

Turneul președintelui în Africa - al treilea din acest an după cele din Asia și America de Sud - se va încheia în 23 noiembrie și va include și Cabo Verde (Republica Capului Verde) şi Senegal. Înainte de a pleca în turneul în Africa, preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat pe omologii săi din Kenya, Tanzania, Republica Cabo Verde (Republica Capului Verde) şi Senegal, cărora le-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan.

O investigație Recorder arată că unele dintre deplasările în străinătate ale președintelui Klaus Iohannis, ale căror costuri sunt ținute la secret de Administrația Prezidențială, ajung să coste chiar și peste un milion de euro. Președinția refuză să facă publice costurile, deși este vorba de bani publici. Recorder a consultat specialiști din piață și a aproximat costurile zborurilor, având în vedere detaliile publice ale acestora (locația, ora deplasării, destinația etc) disponibile pe platforme precum FlightRadar24.

Jurnaliștii de la Recorder arată și că președintele României a fost singurul din Uniunea Europeană care a ales să meargă la încoronarea regelui Charles al III-lea cu un avion privat. Costurile zborului, care a avut escală la Sibiu, s-au ridicat la aproximativ 85.000 de euro, conform Recorder. Asta, în contextul în care președințiile unor țări precum Estonia, Cehia, Letonia sau Finlanda au cheltuit în jur de două sau trei mii de euro pentru deplasarea în Marea Britanie, adică de 40 de ori mai puțin față de cât a cheltuit Administrația Prezidențială din România.

CITEȘTE ȘI: FOTO Cum arată avionul care l-a dus pe Klaus Iohannis în Africa - BoardingPass