Președintele Klaus Iohannis, aflat în cea de a doua zi a turneului de zece zile în Africa, a fost în safari, împreună cu Carmen Iohannis. Pe agenda oficială nu apare miercuri niciun eveniment, însă Kenya Wildlife Service a publicat fotografii cu Klaus și Carmen Iohannis. Următoarea destinație a soților Iohannis va fi Tanzania, unde vor merge și în Zanzibar și vor vizita principalele atracții turistice.

Klaus și Carmen Iohannis, în Parcul Național NairobiFoto: Administratia Prezidentiala

Președintele și-a început turneul în Africa marți, prima oprire fiind Kenya, unde Klaus și Carmen Iohannis au fost primiți de către președintele William Ruto la State House Nairobi.

Miercuri, în programul oficial publicat de Administrația prezidențială nu apare niciun eveniment.

Kenya Wildlife Service a publicat, însă, pe rețelele sociale fotografii cu Klaus și Carmen Iohannis în safari.

„Astăzi, secretarul de cabinet al Ministerului Turismului şi Faunei Sălbatice, Dr. Alfred Mutua, alături de directorul general al Kenya Wildlife Service, Dr. Erustus Kanga, au avut onoarea de a-i găzdui pe distinsul preşedinte român Klaus Iohannis şi pe prima doamnă Carmen Iohannis în Parcul Naţional Nairobi”, se arată pe paginile de Facebook și de X ale Kenya Wildlife Service.

„Cooperarea în domeniul limitării schimbărilor climatice și al protecției mediului, o temă centrală a vizitei președintelui în Kenya”

Ulterior, și Administrația prezidențială a publicat trei fotografii din vizita făcută de Iohannis în Parcul Național Nairobi. Administrația prezidențială a transmis și un comunicat de presă în care încearcă să explice importanța acestei vizite.

  • „În cadrul vizitei de stat în Kenya, similar altor șefi de stat, președintele României, Klaus Iohannis, a fost invitat de partea kenyană să viziteze Parcul Național Nairobi, care este unic în lume prin faptul că aduce aproape de mediul urban o biodiversitate variată. Kenya este un stat cu un profil solid de implicare la nivel național și internațional în domeniul protecției mediului, fiind gazda Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, a Summitului climatic COP12 în 2006 și, foarte recent, a Summitului African pentru Climă.
  • Cooperarea în domeniul limitării schimbărilor climatice și al protecției mediului este o temă centrală a vizitei de stat a Președintelui României în Republica Kenya. Aceasta vine pe fondul interesului deosebit al președintelui Klaus Iohannis pentru aceste domenii, precum și al prezenței lor ca teme importante în recent adoptata Strategie a României pentru Africa.
  • Vizita în Parcul Național Nairobi a oferit prilejul unei discuții privind conservarea naturii cu ministrul pentru Protejarea Naturii din Republica Kenya, Alfred Nganga Mutua, și cu directorul Serviciului Kenyan pentru Protejarea Vieții Sălbatice (Kenya Wildlife Service), Dr Erustus Kanga.
  • Conservarea biodiversității și managementul ecosistemelor reprezintă o componentă importantă a Memorandumului de Înțelegere în domeniul Protecției Mediului și al Schimbărilor Climatice, semnat pe 14 noiembrie 2023 între România și Kenya, în prezența președintelui Klaus Iohannis și a Președintelui William Ruto. În plus, prin Memorandum, cele două state își propun să lucreze împreună pentru a promova educația privind schimbările climatice și mediul.
  • Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că educația este esențială în protejarea mediului și limitarea schimbărilor climatice și că va susține și promova cooperarea între România și Kenya în domeniul educației pentru mediu.
  • În cadrul vizitei, au fost discutate, de asemenea, strategiile de implicare a comunităților locale în protejarea biodiversității, precum și modalitățile de reconciliere eficientă a protejării naturii cu dezvoltarea urbană, România și Kenya urmând să coopereze în aceste domenii”, a transmis, miercuri, Administrația Prezidențială.

Următoarea destinație a lui „Iohannison”, Tanzania

Joi, conform agendei oficiale, Klaus Iohannis ar urma să se afle în prima parte a zilei tot în Kenya, la Nairobi. Pe agendă figurează un singur eveniment, la ora 10.00 - vizită la Uthiru Girls High School. Celelalte zile în care Iohannis se va afla în Africa nu apar încă marcate în agenda publică.

Turneul din Africa al președintelui - al treilea din acest an, după cele din Asia și America de Sud - include și Tanzania, Cabo Verde şi Senegal.

Ministerul de Externe al Tanzaniei a anunțat, printr-un comunicat de presă postat pe site, că Iohannis va vizita țara în perioada 16-19 noiembrie, la invitația președintei Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan, scopul vizitei fiind „de a promova și consolida relațiile diplomatice dintre Tanzania și România, precum și crearea de noi zone de cooperare în diverse sectoare, precum investiții, educație, turism, sănătate și cultură”.

Ministerul de Externe din Tanzania arată că cele două țări „au continuat să coopereze în sectorul de afaceri”, spunând că principalele produse tanzaniene care ajung în România sunt file de biban, ceai, tutun și avocado, în timp ce Tanzania aduce din România echipamente electrice, tractoare sau echipamente medicale.

Sursa citată arată că Iohannis va fi primit de către președinta Tanzaniei, iar după discuțiile oficiale vor fi semnate memorandumuri de cooperare între România și Tanzania în sectoarele agricultură, zootehnie, silvicultură, alimentație și situații de urgență.

Iohannis va merge și în Zanzibar, un arhipelag de lângă coasta de est africană și teritoriu autonom ce aparține de Tanzania, după care „va vizita atracțiile turistice, inclusiv Stone Town - Orașul vechi”, afirmă Ministerul de Externe al Tanzaniei.

(Foto: Dreamstime.com)

Site-ul local The Citizena publicat un articol în al cărui titlu numele președintelui României care vizitează Tanzania este „Iohannison”, publicația notând că șeful statului român va avea „consultări politice cruciale cu președinta Hassan”.

Înainte de plecare, Klaus Iohannis i-a decorat pe președinții țărilor africane pe care le vizitează

Înainte de a pleca în turneul în Africa, preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat pe omologii săi din Kenya, Tanzania, Republica Cabo Verde (Republica Capului Verde) şi Senegal, cărora le-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan.

Conform decretelor publicate luni în Monitorul Oficial, Iohannis i-a decorat pe preşedintele Kenyei, William Kipchirchir Samoei arap Ruto, pe preşedintele Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan, pe preşedintele Cabo Verde, Jose Maria Neves, şi pe preşedintele Senegalului, Macky Sall, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan, în semn de „înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare” dintre România şi cele patru state africane.

Iohannis a semnat vineri aceste decrete.

Cele mai scumpe vizite ale lui Klaus Iohannis - investigație Recorder

Turneul în Africa este cel de al treilea pe care șeful statului îl face în acest an, după cele din Asia (martie) și America de Sud (aprilie).

O nouă investigație Recorder arată că unele dintre deplasările în străinătate ale președintelui Klaus Iohannis, ale căror costuri sunt ținute la secret de Administrația Prezidențială, ajung să coste chiar și peste un milion de euro. Președinția refuză să facă publice costurile, deși este vorba de bani publici. Recorder a consultat specialiști din piață și a aproximat costurile zborurilor, având în vedere detaliile publice ale acestora (locația, ora deplasării, destinația etc) disponibile pe platforme precum FlightRadar24.

Jurnaliștii de la Recorder arată și că președintele României a fost singurul din Uniunea Europeană care a ales să meargă la încoronarea regelui Charles al III-lea cu un avion privat. Costurile zborului, care a avut escală la Sibiu, s-au ridicat la aproximativ 85.000 de euro, conform Recorder. Asta, în contextul în care președințiile unor țări precum Estonia, Cehia, Letonia sau Finlanda au cheltuit în jur de două sau trei mii de euro pentru deplasarea în Marea Britanie, adică de 40 de ori mai puțin față de cât a cheltuit Administrația Prezidențială din România.

Jurnaliștii de la Recorder arată că zborul lui Iohannis la un dineu din Rotterdam, cu un avion cu dormitor aerian (deși zborul a durat doar două ore), cu un echipaj format din trei oameni și șase pasageri, a costat 170.000 de euro. Zborul București - Reykjavik - Sibiu, la o reuniune internațională a liderilor de stat: peste 260.000 de euro.

Turneul asiatic și sud-american al președintelui Iohannis, cu un ocol la Sibiu, a costat peste un milion de euro, conform jurnaliștilor de la Recorder.

Costurile sunt asemănătoare și în cazul vizitei președintelui în America Latină: Brazilia, Chile și Argentina: aproximativ 1,2 milioane de euro.

Când a zburat, tot cu avion privat, la Bruxelles, pentru întrunirea Consiliului European, cu escală la Sibiu, Iohannis a plecat din București, a avut escală la Sibiu și apoi a aterizat la Bruxelles. De acolo, s-a întors în România, în Constanța (fără să aibă program oficial), iar costurile s-au ridicat la peste 200.000 de euro.

Recorder mai arată și că atunci când Iohannis a fost întrebat despre secretizarea informațiilor despre costurile deplasărilor sale externe, el a spus că „Așa este legea”, deși acest lucru nu este adevărat, pentru că nu este prevăzut în nicio lege că aceste informații trebuie să fie secrete de stat.

CITEȘTE ȘI: FOTO Cum arată avionul care l-a dus pe Klaus Iohannis în Africa - BoardingPass