Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială în Brazilia, prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani, a fost primit, marţi, de omologul său brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva. În conferința de presă comună, Klaus Iohannis a afirmat că mesajul central al vizitei sale este dinamizarea relaţiilor dintre cele două ţări. Şeful statului a discutat cu omologul brazilian și despre războiul din Ucraina și poziţia României cu privire la acest conflict.

Klaus Iohannis, în vizită oficială în BraziliaFoto: Presidency.ro

Şeful statului a fost primit marți la Palatul Itamaraty. Preşedintele Klaus Iohannis a fost însoţit de soţia sa, Carmen Iohannis. Şi preşedintele Braziliei a fost însoţit de soţia sa, Rosângela da Silva.

Cei doi şefi de stat au avut apoi convorbiri oficiale, urmate de declaraţii de presă comune.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, până pe 26 aprilie, un turneu în America Latină. Miercuri, în a doua zi a vizitei oficiale în Brazilia, prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani, el se va întâlni cu autorităţile locale din Rio de Janeiro. După Brazilia, următoarele etape ale turneului sud-american efectuat de şeful statului sunt vizitele oficiale în Republica Chile şi în Republica Argentina, primele de acest nivel în ultimii 10 ani, respectiv în ultimii 30 de ani.

Din delegaţia preşedintelui Klaus Iohannis fac parte ministrul de externe Bogdan Aurescu, consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Cosmin Marinescu, Daniela Bârsan, Delia Dinu, consilierii de stat Sandra Pralong și Alexandra Bocşe.

Klaus Iohannis: „Rusia este un stat agresor”

În conferința de presă comună, Klaus Iohannis a afirmat că mesajul central al vizitei sale este dinamizarea relaţiilor dintre cele două ţări. Şeful statului a discutat cu omologul brazilian și despre situaţia din Ucraina şi a prezentat poziţia României cu privire la acest conflict.

Dintre declarațiile președintelui Klaus Iohannis:

  • Mă bucur să mă aflu în Brazilia, un prieten vechi al României și totodată cel mai important partener economic al României din regiunea Americii Latine.
  • Mesajul central al vizitei mele este angajamentul României pentru aprofundarea și dinamizarea relațiilor bilaterale, în folosul națiunilor noastre.
  • Am adoptat astăzi Declarația Comună privind dezvoltarea relațiilor bilaterale. Acest document confirmă angajamentul reciproc pentru revitalizarea relațiilor noastre în anii următori și oferă totodată ghidajul și imboldul politic necesar extinderii contactelor între cele două țări.
  • Am agreat că este necesară continuarea eforturilor comune pentru încurajarea oamenilor de afaceri din țările noastre să identifice și să demareze proiecte comune, precum și pentru stimularea investițiilor reciproce.

„România va continua neabătută să sprijine Ucraina. Orice sprijin pentru securitatea Ucrainei este de fapt sprijin pentru securitatea României”

  • În cadrul convorbirilor am abordat evident și evoluțiile regionale și globale complexe. I-am prezentat domnului președinte viziunea noastră cu privire la situația de securitate de la granița României și la războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
  • Mesajul României, ca stat vecin şi cu cea mai lungă frontieră dintre statele Uniunii Europene şi ale NATO cu Ucraina, este clar, puternic şi trebuie înţeles de partenerii noştri:
  • Oricât ar încerca Moscova să îşi justifice acţiunile, Rusia este un stat agresor, care a încălcat prin forţă suveranitatea teritorială a Ucrainei şi a încercat să îi anuleze independenţa, încălcând inclusiv Carta ONU.
  • Ucraina este victima agresiunii ruse. Toate efectele negative ale acestei agresiuni la nivel global sunt consecinţa directă a acţiunii Rusiei, contrară dreptului internaţional.
  • Comunitatea internaţională are datoria să sprijine Ucraina pentru a respinge agresiunea şi pentru a câştiga acest război de eliberare a ţării.
  • România va continua neabătută să sprijine Ucraina, iar orice sprijin pentru securitatea Ucrainei este de fapt sprijin pentru securitatea României și a cetățenilor săi.
  • I-am prezentat domnului președinte și consecințele războiului în multiple planuri, de la situația refugiaților, până la criza energetică sau cea alimentară.
  • Pe fondul crizei alimentare globale generate de război, România și Brazilia, producători agricoli și furnizori de alimente, au devenit contribuitori importanți la securitatea alimentară.

„Susținem finalizarea cât mai curând posibil a acordului comercial dintre Uniunea Europeană și Mercosur”

  • Doresc să asigur Brazilia de sprijinul țării noastre și al meu personal pentru avansarea agendei Uniunea Europeană - Brazilia, prin proiecte care să aducă beneficii cetățenilor brazilieni și europeni.
  • Susținem astfel finalizarea cât mai curând posibil a acordului comercial dintre Uniunea Europeană și Mercosur.
  • L-am asigurat pe domnul președinte că susțin personal eforturile pentru ca anul acesta să avem un Summit istoric Uniunea Europeană - Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene, cu rezultate importante. Ne vom implica în succesul acestui eveniment, pentru a plasa relațiile biregionale pe o traiectorie mai promițătoare și durabilă.
  • Am discutat, de asemenea, despre procesul de aderare a țărilor noastre la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în urma invitației primite de România și Brazilia, la 25 ianuarie 2022, de începere a negocierilor pentru aderare.
  • L-am invitat pe președintele Lula da Silva să realizeze o vizită în România și îmi exprim convingerea că relațiile dintre țările noastre vor deveni tot mai puternice.

Lula da Silva a acuzat SUA și Europa că prelungesc conflictul

Amintim că preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat zilele trecute că a discutat cu China şi Emiratele Arabe Unite despre o mediere comună în războiul dintre Rusia şi Ucraina. Anterior, el a acuzat SUA că prelungesc conflictul. Duminică, Lula da Silva a adăugat și Europa pe lista celor care „încurajează ostilitățile”.

„Europa şi SUA continuă să contribuie la continuarea războiului. În condiţiile în care ei trebuie să ia loc în jurul mesei şi să spună: 'Ajunge'”, a afirmat președintele brazilian.

Casa Albă l-a criticat în termeni duri pe președintele Braziliei, acuzându-l pe acesta că rostogolește mai departe propaganda rusă și chineză privind războiul declanșat de președintele Vladimir Putin în data de 24 februarie a anului trecut.

„În acest caz specific, Brazilia se face ecoul propagandei ruse şi chineze fără a ţine cont de fapte”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate de la Washington, după ce Lula de Silva a acuzat Washingtonul că „încurajează războiul” din Ucraina.

Anterior, președintele Braziliei afirmase și că Ucraina ar trebui să renunțe la Crimeea pentru a ajunge la un acord de pace cu Rusia, propunere respinsă de Kiev.

Comentând și această sugestie a președintelui brazilian, John Kirby a declarat luni că declarațiile sale sunt „neavenite”.

Pe același subiect:

Citește și: