Românul care și-a pierdut viața în accidentul feroviar din Grecia, unde două trenuri care circulau din sens opus pe aceeași linie s-au ciocnit, avea 34 de ani și se întorcea de la examenul auto, pe care îl luase cu punctaj maxim, spune mătușa acestuia.

Accident feroviar în GreciaFoto: Intime News/Athena Pictures / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ionut Culea fusese dat dispărut de familie după tragedia feroviară de marți, rudele sale știind că el se urcase în acel tren.

Ionuț - care stătea de patru ani în Grecia - mersese la Atena să dea examenul pentru permisul auto și se întorcea acasă, în Salonic. Marți seară, după ce s-a urcat în tren, el i-a trimis mătușii sale, femeia care l-a crescut în Brăila, o fotografie din vagonul de tren.

„În ziua accidentului, tragicul accident, fusese la Atena să dea sala. Mi-a trimis mesaj, ”mamă, am luat sala”. L-am sunat și am vorbit cu el, era tare fericit. Luase sala u 30 din 30. Era deștept. Înainte de trenul ăsta mai era un tren și nu găsise loc în trenul ăla. Deci ghinionul! S-a dus în gară să cumpere bilet și nu mai erau locuri în trenul ăla, înainte de ăsta”, a declarat Gina Todor, mătușa lui Ionuț, conform stirilorprotv.ro.

Femeia ma spune că bărbatul lucra în Grecia în construcții. „Urma, de Paște, să vină cu mașina în România și mai avea de gând să mai stea anul ăsta în Grecia, să se retragă către România, să-și formeze o familie”, a mai afirmat mătușa lui Ionuț, conform stirilorprotv.ro.

Amintim că un accident feroviar grav s-a produs marți noapte în Grecia, două trenuri - unul de pasageri și altul de marfă - ciocnindu-se frontal. Accidentul s-a soldat cu cel puțin 57 de morți, în timp ce alte zeci de persoane au fost rănite, iar mulți sunt încă dați dispăruți. Ministerul de Externe a anunțat sâmbătă că printre victime se află și un român.