Cel puţin 36 de persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost rănite după ce un tren în care se aflau peste 350 de pasageri s-a ciocnit cu un tren de marfă, marţi noapte, cu puţin înainte de miezul nopţii, în Grecia. Printre victime se numără și copii.

Accident de tren in GreciaFoto: Sakis Mitrolidis / AFP / Profimedia Images

Accidentul feroviar s-a produs în orașul Tempe, aflat în estul Greciei, între Atena și Salonic.

15:47Numărul persoanelor decedate în urma coliziunii este de așteptat să crească, deoarece temperaturile din primul vagon au atins 1.300 de grade Celsius, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al pompierilor, Vassilis Varthakogiannis.

„Merită menționat că în acel vagon a izbucnit un incendiu, iar temperaturile au fost deosebit de ridicate, ajungând chiar și la 1.300 de grade Celsius", a declarat acesta în cadrul unei conferințe de presă.

„(Acest lucru) face dificilă identificarea persoanelor care se aflau înăuntru. Numărul confirmat de morți este de 36, dar, pe baza acestor fapte și a constatărilor de la locul tragediei, se așteaptă ca numărul să fie mai mare."

Un șef de gară a fost arestat, iar anchetatorii încearcă să afle de ce ambele trenuri se aflau pe aceeași linie.

„A fost panică... flăcările au apărut imediat, în timp ce ne răsturnam eram arși, era foc și în dreapta și în stânga", a declarat Stergios Minenis, un pasager în vârstă de 28 de ani care a sărit din vagon și a scăpat.

11:46Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis că s-a autosesizat în contextul relatărilor publice cu privire la accidentul feroviar din nord-estul Greciei, iar reprezentanții misiunii diplomatice și ai consulatului general au făcut demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile elene pentru a obține informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.

Potrivit informațiilor preliminare obținute de la autoritățile elene, operațiunile de salvare sunt în curs de desfășurare, iar datele referitoare la cetățenia persoanelor afectate vor fi comunicate ulterior. MAE menționează că, până la acest moment, la nivelul celor două misiuni ale României nu au fost primite solicitări de asistență consulară în legătură cu acest accident.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena +30 210 6728875; +30 210 6728879, și al Consulatului General al României la Salonic: +30 2310 340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena +30 6978996222 și al Consulatului General al României la Salonic +30 6906 479076.

10:37Potrivit ultimelor date prezentate de autorități, 36 de persoane au murit, iar alte 66 au fost rănite, 6 fiind internate la terapie intensivă, scrie BBC.

Conform autorităților, operațiunile de căutare continuă, salvatorii concentrându-se asupra primelor trei vagoane ale trenului de pasageri.

09:16 Ultimul bilanţ anunţat de autorităţi arată că cel puţin 32 de persoane au murit, iar alte 85 au fost rănite în urma accidentului.

Zeci de răniți, dintre care mulți sunt grav, au fost salvați de personalul echipelor de salvatori și au fost transportați cu ambulanțele la spitalele din apropiere.

Potrivit informațiilor furnizate de Pompieri, 194 de pasageri au fost transportați la Salonic, iar alți 5 pasageri au fost transportați la spitalul din Katerini, dintre care 3 sunt în stare bună iar doi, răniți ușor, au rămas pentru internare.

Despre tragicul accident, operatorul feroviar Hellenic Train spune într-un comunicat: „La Evangelismos a avut loc o coliziune frontală între două trenuri: un tren de marfă și trenul IC 62 care plecase de la Atena la Salonic. La bord se aflau aproximativ 350 de pasageri în momentul coliziunii. Pompierii și personalul companiei s-au grăbit la fața locului, participând la operațiunile de salvare și oferind asistență călătorilor.”

Operațiunea de eliberare a pasagerilor se desfășoară în condiții dificile.

La fața locului se află 40 de pompieri și 30 de ambulanțe, alături de echipaje de poliție.

Spitalele Papanikolaou și Gennimata din Salonic, care au o unitate specială pentru pacienții arși, au fost de asemenea puse în alertă, la fel ca cele din Attica.

În plus, unitățile militare din Tesalia au intrat într-un protocol de alertă.

Primarul din Larissa, Apostolos Kalogiannis a subliniat că spitalele din zonă au fost deschise în regim de urgență.