Patriarhia Română susţine că această este "o excepţie necesară pentru un caz excepţional" şi se declară "preocupată atât de protejarea sănătăţii credincioşilor, cât şi de manifestarea libertăţii lor de credinţă".
.
Municipiul Constanța este în carantină din 20 noiembrie și este permisă oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară. Este permisă şi oficierea slujbelor de înmormântare, doar în exteriorul clădirilor, cu participarea a maximum 20 de persoane.
IPS Teodosie a cerut în instanță suspendarea hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care interzice participarea la pelerinaje a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi. Aceasta, în contextul în care se apropie sărbătoarea Sf. Andrei, iar an de an IPS Teodosie oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Peştera Sfântului Apostol Andrei” din apropierea localităţii Ion Corvin, iar la ceremonii participă mii de oameni. Miercuri, magistraţii Tribunalului Constanţa au respins cererea Arhiepiscopiei Tomisului.
Tot miercuri, Poliția a amendat mai multe persoane care participau la o slujbă într-o biserică din municipiul Constanţa, fără a purta mască de protecţie sau a respecta regulile de distanţare fizică, slujba fiind oficiată de un sobor de preoţi condus de arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.
El a adus în discuție evenimentele din decembrie 1989, când oamenii, nemulțumiți de abuzurile puterii, s-au adunat la Timișoara în jurul casei pastorului reformat László Tőkés, căruia i se făcea atunci o nedreptate, "mult mai mică în raport cu dorința noastră legitimă de a ni se respecta credința și demnitatea".
- "Nu subestimați dorința oamenilor de a striga din nou în stradă la Constanța și în alte părți ale țării „cu noi este Dumnezeu”, pentru a se putea ruga și trăi liber, fără o nouă dictatură. Un dram de înțelepciune în plus v-ar putea readuce în ultimul ceas, dumneavoastră și colaboratorilor în suflete omenia, credința și dreapta simțire pe care se pare că rațiunile pandemiei vi le-au întunecat.
- Dumnezeu să vă dăruiască gândul cel bun pentru a face ceea ce este cu adevărat de folos oamenilor din această țară și a nu lupta cu înverșunare împotriva Lui Dumnezeu și a celor care cred în El. Doar o dată Fiul lui Dumnezeu s-a lăsat batjocorit... Lăsați-le oamenilor libertatea de a-L cinsti pe Dumnezeu, ca și El să vă mai îngăduie acolo unde credeți că v-ați înveșnicit", adaugă IPS Teodosie.
În perioada pandemiei, IPS Teodosie s-a făcut remarcat prin mai multe declarații și acțiuni controversate. În 16 mai, a doua zi după instaurarea stării de alertă, arhiepiscopul Tomisului a împărtăşit mai mulţi copii pe treptele din faţa catedralei Sf. Petru şi Pavel din Constanţa, folosind acelaşi potir şi aceeaşi linguriţă.
De asemenea, Arhiepiscopia Tomisului a luat o decizie fără precedent- să refacă în noaptea de 25 spre 26 mai slujba de Înviere în toate bisericile și mănăstirile care țin de arhiepiscopie, decizie criticată de către Patriarhie.
La începutul lunii iulie, în plină pandemie, arhiepiscopul Tomisului a oficiat o slujbă la care au participat câteva sute de oameni în condiții de zero distanțare socială sau măști de protecție și sfidând chiar regulile transmise de Patriarhie la redeschiderea bisericilor. Slujba a avut loc la o mănăstire din satul Gheorghițeni, comuna Dorna Arini din județul Suceava.
Numai ratele la Mercedes conteaza, voi nu.
Sincer sper, desi nu cred ca o sa se intample, ca proprii credinciosi sa boicoteze aberatiile bisericii si sa ramana popii singuri sa cante pentru ei.
Fericiti cei saraci cu duhul
DAR, cand reveniti acasa, stati 14 zile in carantina.
Daca va ia dracu', sa va ia doar pe voi!
Cine garanteaza ca nu se vor fi infecta acolo unii de la altii sau chiar mai rau de acolo se va raspandi la familii si asa mai departe...?
Ar fi fost suficiente doua declaratii publice din partea acestui turnator si din partea BOR ca sa-i indemne pe oameni sa stea acasa si totul ar fi fost ok.
Niste smintiti care ar merita sa infunde puscaria!
Spitalele sunt pline si ei vor adunari.
Se simte bine progresul vestului catolic si reformat fatâ de estul ortodox,
Totusi nu ortodoxia ar fi cauza, dupa parerea mea, ci STATE slabe ce permit bisericilor sa se comporte ca in Evul Mediu, sa decida alegeri si sa interzica progresul
Pana si justitia a decis ca Teodosie bate campii.
Acum ameninta cu revolta?
Cine o sa se revolte?
Cateva sute de PSD-isti platiti cu faina si ulei?
De fapt Teodosie incearca sa se razbune pe stat din cauza dosarelor deschise si vrea sa intimideze justitia cu o revolta in caz ca va ajunge dupa gratii!
Daca Dumnezeu e sus si vede, asa cum sustine toata popimea, sper sa vada foarte bine de data asta, cum un ipocrit profita de religie ca sa-si satisfaca poftele personale de marire (si ca sa scape de justitie)
Ps. Majoritatea cultelor, cu mici exceptii izolate, s-au pozitionat in sprijinirea autoritatilor, doar preafericitii astia sunt gica-contra. Totusi, singura consolare e ca nu e o chestie nationala, la fel de pr@&$1 sunt si in Serbia, Macedonia, etc.
Nu e vorba de biserica in sine si de credinciosi, ci de ierarhii BOR, care tin neaparat sa clameze rolul de forta conducatoare in tara. Ce uita ei este ca o astfel de pozitie nu este clamata, ci se castiga pe baza unei autoritati morale construite in timp. Poate nu ar fi rau daca acesti ierarhi s-ar inspira putin de la atitudinea fratilor lor catolici.
„Doar o dată Fiul lui Dumnezeu s-a lăsat batjocorit... Lăsați-le oamenilor libertatea de a-L cinsti pe Dumnezeu”, zice sulfa. De cand inseamna sa-l batjocoresti pe Dumnezeu daca in vreme de pandemie te abtii sa faci o excursie la o pestera din Dobrogea unde nimeni n-a dovedit ca a calcat vreodata personajul Andrei descris in Evanghelie?
O sfidare si razbunare juvenila doar asa ca sa arate ca muschii lor "este" mai mari ca ai legii.
Cat mai dureaza pana vine proiectul impozitarii bisericilor?! Hai ca deja m-am plictisit.
Si turnator dovedit si cu dosare de frauda, acest individ este chintesenta raului in BOR!
Sper ca Orban sa nu cedeze, mai ales dupa ce si justitia i-a trantit usa in nas acestui parvenit cu sutana aurita si cu masina de lux la scara.
"Calculele" politrucilor ne vând viitorul festinului feudalist al unei Biserici nereformate, rigide si needucate, grobiana si nesimtitoare la suferinta "oilor" ce-i pasc minciuna si-si închipuie ca au apucat pe Dumnezeu de mâna.
Numai ca, "Mana lui Dumnezeu" tocmai a murit ;-)). Au ramas doar niste turnatori ai Securitatii care ne dau lectii de "democratie" religioasa.
Oare nu exista legi pentru cei ce se opun îngrijirii medicale? Sau legile sunt doar pentrur prostimea tacuta (cu ajutorul pumnului în gura), nevoiasi ce mor de foame pentru ca nu pot lucra nici macar "cu ziua" pentru a-si întretine familia ?
Pe ce mizeza Biserica ?
Pe prostia credinciosului dresat sa creada ca popa este agentul, este impresarul unei entitati nedecelabile dar prezenta în folclorul delirului colectiv. Aceasta nu este credinta. Aceasta nu este eliberare (de suflet, de speranta, de cuget, etc).
La Dumnezeu, pentru cei credinciosi, se ajunge DOAR prin legatura DIRECTA cu fiorul Duhului Sfânt si nu pupand mana sperjurului aurit.
Câti au citit Biblia ? Câti s-au trudit s-o înteleaga ? Si, pâna la urma, cine a înteles-o cu adevarat ? (Cum mi se poate explica gustul laptelui (de exemplu) daca eu n-am baut lapte niciodata ?). CUVÄNTUL nu poate explica niciodata adevarul a ceea ce exista. Sunt unii care studiaza voroava LUI, toata viata si tot nu reusesc sa o înteleaga complet. Cum poti, cu câtiva ani de "studii" relgioase sa pretinzi ca detii ADEVARUL? Si totusi la noi, fuduli nuielei "învatatorului", impostori cu dosar de turnator, ne învata "adevarul" lui Dumnezeu. Ne învata ca întinzând mâna dupa cei câtiva banuti ai babutei ce-si vinde patrunjelu' în piata (si ia amenda !), ei ne faciliteaza "o pila la Dumnezeu". În lumea Justitiei aceste practici îsi au legi lor foarte clare cu articole foarte dure, dar doar pentru babuta dublu pedepsita nu si pentru cel ce buzunareste cu nesimtire credulitatea omeneasca
Cum vine asta?..OUG?
Pana cand.....
Chiar isi bat joc de tot, se cred mai presus de oricine. Nu conteaza situatia existenta in spitale SI nu-i sensibilizeaza apelurile medicilor care cad din picioare de oboseala incercand sa-i salveze pe cei bolnavi.
Vor o EXCEPTIE!!!
Nimic nu mai e la fel pentru nimeni si fiecare incearca sa se adapteze la realitatea prezenta, inclusiv copiii, care de atata timp se chinuiesc cu scoala online, Dar nu si pentru ei, nu-i intereseaza... Vor exceptie. De asta Romania a ajuns asa, din cauza exceptiilor....de la tot, inclusiv de la lege, care nu mai este la fel pentru toti. Sunt ortodox, dar constat tot mai mult rigiditatea acestei religii, indoctrinarea si lipsa totala de adaptare la prezent.
Nimic. Mai mult, indeamna la nerespectarea regulilor si a legilor. Ei sunt deasupra, nu pot fi amendati sau constransi sa le repecte. Si, in puls, ameninta cu rebeiliune.
Sa va fie rusine BOR !
Care este problema daca oamenii vor sa mearga la pelerinaje sau la slujbe. Sint adulti, cunosc riscurile la care se expun. Sintem oameni liberi sau nu ?
De cand a devenit acceptabil ca statul, sau o parte a societatii sa dicteze altei parti a societatii ca nu au voie sa faca ceva anume care pe primii nu ii afecteaza in nici un fel.
Cine vrea sa stea in casa e liber sa o faca. Se pot comanda cumparaturile la usa, se poate comanda mancare gata facuta, inclusiv medicamente, nu exista absolut nici o problema ca cine vrea sa stea in casa pentru tot restul vietii de acum inainte sa o poata face.
Cine vrea sa isi traiasca viata in continuare, la fel de bine este liber sa o faca.
Incetati cu prostiile astea.
La fel ca si cu orice alta boala sau risc de moarte din viata de zi cu zi, este dreptul meu, si doar al meu, sa hotarasc daca vreau sa imi asum acest risc sau nu, asa cum este si al tau sa hotarasti pentru tine insuti. Inca o data, daca cineva vrea sa nu se imbolnaveasca, sa STEA ACELE persoane in case, nu toata populatia.
Cred ca e clar pentru toata lumea ca acest virus nu dispare indiferent cat de draconice masuri se iau. Prin urmare, conform riscurilor cunoscute, daca vrei sa nu te imbolnavesti, te invit politicos sa STAI TU inchis in casa, iar eu sint liber sa decid pentru mine si sa imi asum acest risc si sa ies din casa si sa fac ce vreau, daca vreau. Acum cat mai putem, ca daca ne mai inchideti mult in case pe toti fortat vom muri de foame in curand din dezastrul economic ce va veni.
Nu s-a umflat nici un orz stai linistit.
și nu sunt practicant religios
iar aici nu e niciun "caz excepțional".
Caz excepțional e că avem pandemie.
Dar
"o să mă lupt până la ultima picătură de sânge la dreptul tău de nu a fi de acord cu mine" (Ion Rațiu, citându-l pe Voltaire).
Cred în dreptul inalienabil al oamenilor de a se deplasa și organiza. Chiar dacă nu îmi convine ce fac.
Nicio forță politică, niciodată, nu va fi îndreptățită să oprească un cetățean să se ducă undeva, să organizeze ceva, indiferent de situație.
Îngrădirea aceasta se poate face doar prin consens democratic.
Ne trebuie o consultare socială pe tema restrângerii libertății. Noi nu am ales guvernanții să ne facă javrele lor.
Concret, de alegeri trebuie adăugat un referendum în care să optăm între securitate medicală și libertate/inconștiență/risc de moarte.
Nimeni nu poate lua această decizie pentru mine.
#referendum #libertate
Tu îți dai seama cât de stupidă e afirmația asta? Cu afirmații de astea absolute o să avem în curând grupuri de cetățeni îngrijorați care protestează la Victoriei pentru dreptul de a traversa pe culoarea roșie a semaforului, pentru că ei trebuie să se poată deplasa liber, indiferent de situație.
Intreb si eu, retoric: instigarea asta la pelerinaj in timpul unei pandemii declarate, cu carantinarea localitatilor, nu se incadreaza la zadarnicirea combaterii bolilor?
Sictir, ba, fariseilor ce sunteti!
Altceva: „rolului excepţional avut de către Sfântul Apostol Andrei în viaţa poporului român”. Care e, ba, „rolul” asta? A dat mina cu Decebal, cu Scorilo, cu Duras, cu Burebista - cu asta nu, ca sigur era mort? Le-a transmis porunca sa se crestineze?! Ce cauta, ma, „poporul roman (cu a din a)” in Dobrogea de astazi, care era provincie romana?! Ce-aveti, ba, cu memoria Apostolului, de i-o intinati in felul asta? La o aruncatura de bat distanta de „pestera” se inalta Columna lui Traian, ridicata la citeva decade dupa trecerea in nefiinta a Sf. Andrei - de ce nu se mentioneaza nimic, pe nici o fresca, despre „rolul exceptional”? Si veniti voi, dupa doua mii de ani, sa prostiti poporul ca acolo a tinut Sf. Andrei predici?!
Sictir, ba, definitiv!
In olanda o mare parte din populatia tarii nu cred in biserica si nu sunt afiliati ei. Bine istoria i-a invatat sa nu aiba incredere in catolicii spanioli care cu crucea in mana omorau oameni de alta credinta... Acolo si-au gasit linistea multe religii persecutate de inchizitie...
Oamenii sunt rationali nu au nevoie de minuni.
Zic de Olanda ca eu sunt catolic si am fost cand eram mic impreuna cu biserica catolica si cu diferite misiuni, nu sunt credincios practicant dar am fost sa cutreier lumea, iar biserca catolica face astfel de misiuni in tari lovite de dezastre, am fost in croatia/montenegru in urma cutremurului am fost in italia am fost in franta. Si am ajutat nu trebuie sa fiu cu doamne doamne in gura de dimineata pana seara si sa imi barfesc vecinii sau sa spurc pe net pe cei ce sunt de alta parare.
Nu am vazut o misiune facuta de biserica ortodoxa prin banii colectati sa ajute in cazuri de dezastru natural sau sa ajute oameni saraci. Doar cate un preot din omenie am vazut. Care e rostu biserici ? sa invrajbeasca oamenii? Eu as desfiinta biserica ortodoxa.
Sa va dati seama ce inseamna biserica catolica vs cea orotodoxa. La cea catolica in cursul saptamanii exista slujbe dimineata de o jumatate de ora sau mai putin sau seara. Adica au respect pt oameni, caci oamenii muncesc. Una din bunicile mele era ortodoxa practicanta in weekenduri era la biseruica de dimineata pana seara venea jumatate de ora sa dea la animale sa manance si fugea la biserica. Slujba nu era pt oamenii normali sa vina 20 de minute, era pt a te tine ocupat de dimineata pana seara.
binserica dovedeste cat de PENIBILA si ahtiata dupa bani e !