Procurorii au trimis în judecată o persoană acuzată că, în perioada în care se afla în pușcărie, și-a atribuit în mod fals realizarea unei lucrări științifice pentru a beneficia de reducerea pedepsei. Potrivit unor surse juridice consultate de HotNews.ro, este vorba de George Copos.

George CoposFoto: Agerpres

„La data de 29.09.2014 inculpatul, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate, a prezentat Comisiei de liberare condiționată constituită la nivelul Penitenciarului București-Rahova, în mod mincinos, faptul că el este autorul unei lucrări științifice.

Prin această acțiune, inculpatul i-a determinat pe membrii comisiei, funcționari publici, să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea dispozițiilor prevăzute de legislația primară,cu consecința considerării ca executate, în mod greșit, a 30 de zile din cuantumul pedepsei”, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Citește aici:

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de abuz în serviciu în participațiune improprie, prevăzută de art 52 alin 1 și 3 din Condul Penal, raportat la art 297 alin 1 Cod Penal cu aplicarea art 41 alin 1.

Potrivit unor surse juridice consultate de HotNews.ro, persoana trimisă în judecată este George Copos.

În iunie 2015,Comisia de Etică a Universității din București anunța că a identificat un număr "mare de similitudini, de mai multe tipuri", între cartea scrisă de George Copos în închisoare și lucrarea de disertație a lui Cătălin Parfene. "Comisia a constatat că examinarea suspiciunii de plagiat cere o expertiză de conținut și nu numai de formă, ca în cazul plagiatului comun, gen copy-paste", preciza Universitatea din București, într-un comunicat remis HotNews.ro. Comisia de Etică solicita "înființarea unei comisii de experți care va examina cele două lucrări din perspectiva suspiciunii de plagiat" și preciza că "rezultatul expertizei și eventualele sale consecințe vor fi făcute publice".

Comisia de Etică anunța prin acest comunicat că "solicită Universității din București să ceară public revizuirea prevederilor legislative privind realizarea lucrărilor științifice în regim de detenție".

"Faptul că girul unui profesor universitar, dar și că publicarea unei lucrări la o editura acreditată CNCSIS [Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior - n.red.] sunt considerate suficiente pentru ca o comisie a penitenciarului formată din nespecialiști să decidă că lucrarea publicată are caracter științific, mărește arbitrarul deciziei, dar permite reducerea substanțială a pedepsei", susținea Comisia de Etică.

George Copos a fost eliberat condiționat din inchisoare pe 7 aprilie 2015, dupa ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani de inchisoare. Printre motivele care au stat la baza deciziei Tribunalului Bucuresti s-a aflat si faptul ca omul de afaceri a scris cinci carti, cat a stat in inchisoare (Sursa). Copos a fost condamnat definitiv in august 2014 la patru ani de inchisoare in dosarul Loteria I si la 3 ani si 8 luni de inchisoare, in martie 2014, in dosarul Transferurilor din fotbal.

La scurt timp de la eliberarea lui Copos, istoricul Catalin Parfene a anuntat ca îl suspectează pe George Copos ca i-ar fi plagiat lucrarea de master. Parfene a scris pe contul sau de Facebook: "una dintre lucrările stiintifice pentru care a fost eliberat astăzi Copos George este urmatoarea si - atenție ! - este de negăsit la editura sau la Biblioteca Nationala: COPOS, GHEORGHE. Aliante matrimoniale in politica principilor romani din Tara Romaneasca si Moldova in secolele XIV-XVI / Gheorghe Copos ; pref.: prof. univ. dr. Stelian Brezeanu. - Bucuresti : Editura NICULESCU, 2014 Bibliogr. ISBN 978-973-748-874-9 / 94(498)"13/15" / CIP 2014-16844. Iar teza mea de master de la Facultatea de Istorie din 2005 se intituleaza "Politica matrimoniala a domnilor din Tara Romaneasca si Moldova in secolele XIV-XVI", cu indrumator - acelasi Stelian Brezean".Sursa

Citește si: