Preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a trimis o scrisoare „omologilor din România”, reamintindu-le că trebuie să trimită urgent propunerea de candidat pentru postul de comisar european, a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a Executivului comunitar în conferinţa de presă zilnică susţinută la Bruxelles, transmite Agerpres.

Ursula von der LeyenFoto: Agerpres/EPA

Von der Leyen împreună cu echipa sa de comisari urma să preia la 1 noiembrie ştafeta de la Comisia condusă de predecesorul său în funcţie, Jean-Claude Juncker, dar trei dintre candidaţi - cei nominalizaţi de România, Ungaria şi Franţa - au fost respinşi de comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

Candidaţii român şi ungar, Rovana Plumb (portofoliul „Transporturi”) şi Laszlo Trocsanyi (portofoliul „Vecinătate şi extindere”), au fost respinşi de Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a PE din cauza suspiciunilor privind posibile conflicte de interese, în timp ce candidata franceză, Sylvie Goulard (portofoliul „Piaţa Internă”), audiată de două ori de cele două comisii de specialitate din PE asociate portofoliului ei, a fost respinsă de acestea pentru suspiciuni privind integritatea.

Franţa şi Ungaria i-au propus apoi pe Thierry Breton, respectiv, Oliver Varhelyo, care au fost audiaţi luni seara.

Marţi, Ursula von der Leyen şi-a exprimat oficial sprijinul pentru candidaţii desemnaţi de Franţa şi Ungaria în echipa sa de comisari, într-o scrisoare trimisă membrilor Consiliului European, conform purtătoarei de cuvânt.

Nominalizarea candidatului României întârzie din cauza unei crize guvernamentale.

Citește și:

Politico.eu: Europa așteaptă după România. Posibilitatea ca Von der Leyen să devină în acest an preşedinte al CE depinde de capriciile politicii de la București

Von der Leyen îndeamnă România să nominalizeze cât mai repede un candidat pentru funcția de comisar

Premierul demis Viorica Dăncilă îl propune pe Victor Negrescu în funcția de comisar european. Scrisoarea, trimisă marți la Bruxelles

Klaus Iohannis: Viorica Dăncilă nu are nicio legitimitate să propună un candidat pentru poziția de comisar european

Viorica Dăncilă: Ieșirea președintelui, furibundă, încă o încercare de sabotare a intereselor țării / Ea publică o scrisoare a șefei CE care recomandă desemnarea unei femei

Cum explică Viorica Dăncilă că a ignorat solicitarea șefei CE de a desemna un comisar european femeie: Am trimis deja propunerea