Von der Leyen îndeamnă România să nominalizeze cât mai repede un candidat pentru funcția de comisar

de A.Z.     HotNews.ro
Marţi, 29 octombrie 2019, 6:57 Actualitate | Internaţional


Ursula von der Leyen si Klaus Iohannis
Foto: Administratia Prezidentiala
Ursula von der Leyen, președintele-ales al Comisiei Europene, se așteaptă ca, odată ce se va forma un nou guvern la București, România să nominalizeze cât mai repede posibil un candidat la funcția de comisar european, a afirmat Mina Andreeva, purtătorul de cuvânt al Executivului UE, scrie Mediafax.

"Este urgent și se așteptă ca, odată ce va exista un guvern în funcție în România, să trimită, cât mai repede posibil, un candidat, și este în contact cu omologii săi din România în acest sens", a afirmat Andreeva, citată de site-ul Politico Europe.

Mandatul actualei Comisii Europene, condusă de Jean-Claude Juncker, este programat să se încheie pe data de 31 octombrie, însă este probabil ca mandatul acesteia să fie prelungit cu o lună deoarece noua Comisie Europeană este incompletă, comisarii propuși de Franța, Ungaria și România fiind respinși de Parlamentul European.

"Până când va avea loc votul de confirmare [pentru întreaga Comisie Europeană], nu vom știi când își va începe mandatul noua Comisie, dar potrivit ipotezei de lucru este momentan data de 1 decembrie", a explicat purtătorul de cuvânt.

Administraţia Emmanuel Macron l-a propus pe Thierry Breton ca reprezentant în Comisia Europeană, după ce prima propunere a Parisului, Sylvie Goulard, a fost respinsă de Parlamentul European.

La rândul său, Ungaria l-a propus pe Oliver Varhelyi după respingerea lui Laszlo Trocsanyi în Parlamentul UE.

Guvernul Viorica Dăncilă l-a desemnat pe Dan Nica pentru postul de comisar european, după respingerea Rovanei Plumb de către Parlamentul UE, însă această propunere nu a fost încă acceptată în mod formal, notează jurnaliștii de la Politico.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1032 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Unde ii graba? (Marţi, 29 octombrie 2019, 8:24)

    Lok [utilizator]

    Doar nu vor sa fie cu adevarat reprezentativi.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by