Klaus Iohannis a discutat cu Donald Trump despre „importanța creșterii prezenței militare americane în România”, iar liderul de la Casa Albă s-a arătat foarte deschis, a declarat marți, la Wahington, președintele Iohannis, care a arătat că o altă temă a discuției a fost legată de legislația off-shore privind gazele din Marea Neagră.

Klaus IohannisFoto: Captura presidency.ro

„Am arătat disponibilitatea de a găzdui contingente mai mari americane și președintele Trump a fost foarte deschis. Vrem să avem mai mulți militari, de exemplu în Brigada Multinațională, în Comandamentul Regional pe care dorim să-l creăm, în Poliția Aeriană... Președintele Trump este foarte interesat și tema va fi urmărită în continuare de Secretarul Apărării și aprofundată”, a spus Klaus Iohannis, după întâlnirea de la Casa Albă cu Donald Trump.

Declarația de presă susținută de Klaus Iohannis marți, la Washington, la finalul vizitei în Statele Unite (sursa: Administrația Prezidențială):

„Am avut astăzi o întâlnire excelentă, la Casa Albă, cu președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump, la un pic peste doi ani de la ultima noastră întâlnire bilaterală care a avut loc tot aici, la Casa Albă.

Am discutat cu președintele Trump, în mod pragmatic și deschis, despre căile de aprofundare și extindere a Parteneriatului Strategic care, după 22 de ani de la lansarea sa, este puternic și substanțial, având un potențial deosebit pe care împreună putem să îl valorificăm în continuare.

Am subliniat că, personal, voi continua să fiu implicat total în dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite. Președintele Trump a apreciat sprijinul puternic pe care românii, într-o majoritate covârșitoare, îl dau relației cu SUA.

I-am transmis domnului președinte Trump, așa cum spuneam ultima dată când m-am aflat la Washington, că relația transatlantică este vitală pentru civilizația și valorile noastre occidentale și continui să cred cu fermitate acest lucru, mai ales acum, după ce România a încheiat cu succes Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Pe parcursul acestui mandat la Uniunea Europeană am avut ocazia să ne coordonăm eficient cu Statele Unite pe dosare de interes reciproc, în spiritul solidarității și cooperării transatlantice.

Sunt convins că Parteneriatul nostru Strategic va continua să genereze rezultate pozitive pentru România, pentru Statele Unite ale Americii și comunitatea transatlantică în general.

Am adopta împreună, astăzi, o declarație comună. Este prima dată când am făcut acest pas, și, în acest sens, Declarația este un document foarte important pentru progresul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite.

Este esențială dezvoltarea acestui Parteneriat în toate domeniile sale, aducând la nivelul de excelență al cooperării politico-militare și de securitate și cooperarea economică, în domeniul energiei, inclusiv cea nucleară, unde este necesară o colaborare bilaterală intensificată, dar și în alte domenii.

Președintele Trump a exprimat o deosebită apreciere pentru faptul că România a fost primul stat aliat care, în mandatul său, a atins nivelul de 2% din PIB pentru apărare și continuă să își respecte acest angajament, prin achiziții strategice relevante pentru securitatea României și a NATO.

De asemenea, președintele Trump ne-a mulțumit pentru prezența deosebită românească în Afganistan, unde suntem al 5-lea contributor dintre statele care sunt acolo, împreună cu forțele americane.

Am arătat domnului președinte Trump importanța creșterii prezenței militare americane în România. În acest cadru, am abordat și aspectele de interes comun privind securitatea la Marea Neagră, extrem de importantă, și pe Flancul Estic al NATO la modul mai general, subliniind importanța consolidării posturii Alianței de apărare și descurajare și a coeziunii pe întreg Flancul Estic.

Un loc important în discuție l-a ocupat și relația economică bilaterală, unde trebuie făcut mai mult, atât în ce privește comerțul, cât și investițiile. Este important să găsim noi domenii de extindere a cooperării economice în domenii precum energie, cyber sau industria apărării.

De altfel, cu ocazia vizitei, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între cele două guverne privind tehnologia 5G, având în vedere importanța securității rețelelor de comunicații wireless de generația a cincea pentru asigurarea prosperității, dar și a securității naționale.

Am discutat și despre admiterea României în programul Visa Waiver, foarte importantă pentru toți cetățenii români.

Am remarcat, totodată, reiterarea sprijinului clar al președintelui Trump pentru eforturile mele de apărare a statului de drept și a luptei împotriva corupției din România.

L-am asigurat că voi continua să susțin ferm acest obiectiv extrem de important al mandatului meu.

Nu în ultimul rând, l-am asigurat pe președintele Trump că România va rămâne un partener strategic și aliat de încredere al Statelor Unite în regiune, în Uniunea Europeană și la nivel global.

Pot spune că a fost o nouă întâlnire foarte bună cu domnul președinte Trump, într-un moment simbolic – 30 de ani de la Revoluția din Decembrie și 15 ani de la aderarea României la NATO –, întâlnire desfășurată într-o atmosferă foarte deschisă, pozitivă, care îmi dă garanția că Parteneriatul nostru Strategic va continua să se dezvolte și să se aprofundeze, în interesul direct al României și al românilor”.

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: Ați spus că ați abordat problema vizelor. Ați reușit să smulgeți de la președintele Trump mai mult decât am reușit noi? S-au făcut pași concreți în privința eliminării acestor vize?

Iohannis: Președintele Trump este foarte interesat de această tematică și sunt convins că specialiștii din administrația americană împreună cu specialiștii noștri vor găsi cele mai bune căi pentru a continua o îmbunătățire a acestor aspecte.

Jurnalist: Există vreun motiv de nemulțumire a Administrației Trump față de modificările legislative operate de PSD în domeniul fiscal, și aici mă refer la legea off-shore și la Ordonanța de urgență 114 sau, dimpotrivă, președintele Donald Trump v-a asigurat că investițiile strategice americane vor continua în Marea Neagră?

Iohannis: Există această preocupare și ea a fost adusă în discuție, însă într-o notă optimistă. Președintele Trump și ceilalți prezenți au exprimat așteptarea ca această legislație să fie ameliorată, pentru a crește atractivitatea României pentru investitorii americani și sunt convins că aceste lucruri se pot realiza.

Jurnalist: Informațiile apărute, că Exxon, un gigant american important, s-ar retrage din proiectul Mării Negre sunt, din informațiile pe care le aveți dumneavoastră, din cauza modificărilor făcute la această Ordonanță 114 și la legea off-shore?

Iohannis: Nu vreau să fac speculații, însă această chestiune a fost adusă în discuție și eu cred că vom primi clarificări în perioada imediat următoare.

Jurnalist: A fost adusă în discuție la întâlnirea de astăzi cu președintele Trump?

Iohannis: Da, am discutat astăzi chestiunea.

Jurnalist: Ați discutat cumva și despre întărirea efectivului militar american aici, în România, pentru că România are o capacitate mai mare de a găzdui astfel de efective?

Iohannis: Da, am discutat această chestiune. Am adus-o în discuție și am arătat disponibilitatea României de a găzdui contingente mai mari americane și președintele Trump a fost foarte deschis. Iar cu Secretarul Apărării am rămas noi doi că vom continua discuția, foarte aplicată, și mult mai tehnică, pentru a vedea foarte concret unde se poate realiza așa ceva, fiindcă nu avem nevoie doar așa, generic, de o mărire a numărului, ci vrem să avem mai mulți militari, de exemplu, în Brigada Multinațională, în Comandamentul Regional pe care dorim să-l creăm, în Poliția Aeriană și multe alte lucruri foarte concrete care, cu siguranță, le voi discuta cu proxima ocazie.

Jurnalist: A fost și un răspuns din partea președintelui Trump?

Iohannis: Este foarte interesat și tema va fi urmărită în continuare de Secretarul Apărării și aprofundată.

Jurnalist: Voiam să vă întreb despre tehnologia 5G, pentru că spuneați că a fost un subiect în discuție, dacă puteți da mai multe amănunte. Mă interesează dacă vom vedea în perioada următoare tehnologie americană în România privind implementarea acestei rețele de 5G, având în vedere că este vorba de foarte mulți bani, se vorbea de miliarde de euro pentru a fi investiți în astfel de tehnologie.

Iohannis: Știți că în România se pregătește o procedură publică pentru asta și eu cred că toată lumea dacă am avea mai multe oferte, inclusiv, sigur, din partea americană. Aici este vorba, însă, de firme private, care vor veni și noi sperăm să se întâmple acest lucru. Însă Memorandumul nu se referă la o anumită companie, ci este un memorandum care clarifică câteva criterii de transparență, de compatibilitate cu statul de drept, și așa mai departe. Foarte bun.

Jurnalist: Eu voiam să vă întreb dacă, în discuția referitoare la criza gazelor din Europa, președintele Trump a avansat vreo soluție. Știu că în discuțiile pe care le-a avut cu omologii din Germania sau Polonia a venit cu soluții alternative la această problemă.

Iohannis: Președintele Trump este foarte interesat să fie dezvoltate noi surse de energie, precum cele din Marea Neagră, lucru extrem de important și pentru noi, evident, dar și tehnologia nucleară civilă este în atenția noastră comună și sperăm să se găsească soluții bune, importante, pentru România, care, cu siguranță, este capabilă să devină furnizor de energie în regiune.

Jurnalist: Revenind la 5G, spuneați că în acel Memorandum de Înțelegere sunt niște criterii de compatibilitate care țin inclusiv de nivelul de democrație dintr-un anumit stat. Ați vorbit despre Huawei cumva și există vreun semnal că România nu va accepta implicarea firmei Huawei?

Iohannis: La acest nivel, nu se discută despre firme, cu nume și prenume, sau despre un anumit furnizor. Domnul ambasador cu siguranță vă pune la dispoziție o copie după Memorandum.

Jurnalist: Și aș mai avea o întrebare: în Declarația Comună pe care ați adoptat-o se vorbește pe un ton critic despre Nord Stream 2. Nu vă temeți că, pe plan european, s-ar putea să fie unele țări care să fie nemulțumite de această atitudine a României?

Iohannis: Nu, nu ne temem. România a avut un ton critic din capul locului la adresa Nord Stream 2 și am rămas consecvent poziției inițiale.

Jurnalist: Pe problema gazelor din Marea Neagră, mai concret pe legea off-shore, ce v-a propus președintele Trump? Poate să li se permită companiilor care vor exploata acolo să exporte mai mult gaze către Europa de Vest?

Iohannis: Aceste chestiuni le va clarifica, cu siguranță, Guvernul României, în discuții ulterioare cu companiile interesate. Noi, între președinți, nu analizăm articole de lege, ci numai principiul. Și suntem amândoi de părere că România are un potențial foarte bun și atractivitatea României trebuie să fie crescută printr-o legislație cinstită, dar favorabilă pentru investitori, printr-o legislație care redevine predictibilă, fiindcă și-a pierdut un pic această predictibilitate, și atunci lucrurile, sigur, vor fi foarte interesante.

Jurnalist: Ați pomenit și despre zona nucleară civilă. A fost cumva vorba și despre un proiect mai vechi, cu niște centrale mai mici nucleare sau poate cu modernizarea Unității 1?

Iohannis: Vedeți, nu am intrat în detalii tehnice, însă amândoi, președintele Trump și cu mine, suntem de părere că tehnologia civilă nucleară, adică centralele nucleare, au un potențial interesant pentru regiune și noi avem expertiza cu Cernavodă, unde 1 și 2 funcționează, și, cu siguranță, avem aici o oportunitate de dezvoltare.

Jurnalist: Domeniul 5G va face subiectul unei noi ședințe a CSAT?

Iohannis: Vă spun când ajungem acasă, dar așa am lăsat să se înțeleagă la ultima noastră întâlnire. Sunt teme importante.

Jurnalist: Ați primit o șapcă. Dumneavoastră ce i-ați dat cadou președintelui Trump?

Iohannis: Un stilou.

Jurnalist: Credeți că vizita dumneavoastră de astăzi în SUA va influența decisiv rezultatele la alegerile prezidențiale din România?

Iohannis: Nu știu dacă va influența rezultatul alegerilor din România, dar cu siguranță va impulsiona dezvoltarea Parteneriatului Strategic.

Jurnalist: În cadrul întâlnirii de astăzi ați adresat președintelui Trump invitația de a vizita România? Dacă da, ce răspuns ați primit?

Iohannis: Că i-ar plăcea să vină și sperăm ca în viitorul apropiat să se și întâmple, viitorul apropiat însemnând, ca să fim foarte realiști, după alegeri, după alegerile din Statele Unite.

Jurnalist: Veți transmite un raport Parlamentului sau Guvernului cu privire la această vizită? Cred că ați văzut nemulțumirile prim-ministrului României.

Iohannis: Da, simpatică doamna premier. Trebuie să mai studieze un pic arhitectura statului.

Jurnalist: (...)

Iohannis: Această chestiune am discutat-o deja anul trecut la sesiunea NATO de la Bruxelles. Președintele Trump este de părere că 2% este puțin și va trebui să avem, în NATO, discuție despre această cotă. Dar ea nu e o temă specifică bilaterală, fiindcă noi suntem la 2%, ne ținem de ce am promis și acest lucru, sigur, a fost remarcat pozitiv.

Jurnalist: Și despre schimburile economice, puteți clarifica puțin la ce s-a referit? La modificări legislative?

Iohannis: Da, legislația românească trebuie să fie atractivă, stabilă, predictibilă, să creeze un cadru bun și, foarte important pentru investitorii americani, de asta am și spus înainte, statul de drept. Investitorul american dorește un climat sigur și predictibil. Aceste lucruri le știm de mult. Până și PSD le știe, dar nu s-a ținut de ele. Dar despre asta vorbim acasă.

Jurnalist: Există posibilitatea să avem o prezență permanentă militară americană pe teritoriul României?

Iohannis: Noi avem prezență permanentă. Avem bazele care funcționează, dintre care aș menționa doar Kogălniceanu, care este extrem de importantă.

Citește mai multe despre vizita lui Iohannis în SUA: