​​FOTOGALERIE Cum arată grădina Muzeului Antipa, unde se propune construirea Muzeului Holocaustului. Scurt interviu cu directorul instituției: Nu este o soluție bună, blochează posibilitatea de extindere

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Sâmbătă, 20 iulie 2019, 18:15 Actualitate | Esenţial


Curtea Muzeului Antipa 10
Foto: Hotnews
Muzeul Antipa și-a deschis sâmbătă grădina pentru publicul larg, ca oamenii să poată vedea spațiul verde unde recent institutul Elie Wiesel și Ministerul Culturii au propus construirea Muzeului Holocaustului și de ce muzeul are nevoie de el. Zeci de oameni, printre care și mulți copii, au participat la eveniment atât din curiozitate cât și pentru a milita ca spațiul verde să rămână intact.

Directorul Muzeului Antipa, Luis Ovidiu POPA, a explicat într-un scurt interviu acordat HotNews.ro, cum este folosit spațiul verde și de ce nu consideră oportună ideea ca un alt muzeu să fie construit în curtea instituției. Acesta crede că o comisie de arhitecți și urbaniști trebuie să facă un studiu de amplasament pentru Muzeul Holocaustului, iar pentru alegerea locației finale trebuie dezbatere publică.

Curtea Muzeului Antipa este o mică pădurice în mijlocul orașului. Cu excepția unor alei și a unei platforme de câteva sute de metri acoperite cu dale de piatră, unde este scena și se organizează evenimente, totul este verde. Stejari, arțari, tei, frasini și oțetari, sunt doar câteva dintre speciile de arbori de pe amplasament.

Luis Ovidiu Popa a explicat pentru HotNews.ro ce face Muzeul Antipa cu acest spațiu și de ce are nevoie de el.

Reporter: De ce nu sunteți de acord cu o nouă construcție în curtea Muzeului Antipa?

Luis Ovidiu Popa : Muzeul Antipa însuși are nevoie să se extindă. Există o anumită situație din punct de vedere urbanistic care reglementează în anumit fel curtea aceasta (N.R. este monument și spațiu verde). Dacă vom găsi o soluție pentru a se realiza o construcție, aceasta trebuie făcută pentru extinderea Muzeului Antipa. Fiindcă acest muzeu, față de majoritatea celor din București, spre deosebire de toate din lume, nu a reușit în cei peste 100 de ani să se extindă, deși au existat încercări multe. În prezent, există în mod oficial stipulat în contractul meu de management acest proiect de extindere și nu este o soluție bună pentru Muzeul Antipa blocarea posibilității de extindere. Pe de altă parte, pentru Muzeul Holocaustului care este atât de așteptat de către societate și se dorește a fi înființat, iarăși nu este o idee bună să fie înființat aici, fiindcă nu va avea nicio posibilitate în viitor să se extindă și acesta este modul firesc în care va evolua. De exemplu, Muzeul Evreilor din Berlin a fost deschis în 2001 și până în 2012 a fost extins deja cu două corpuri de clădire. Recent am văzut că dl. ministru a avut o idee foarte bună, vorbea despre o consultare publică. Într-adevăr aceasta ar fi soluția optimă și nici măcar nu s-ar începe cu o consultare publică, ar trebui început cu o comisie de specialitate, fiindcă această abordare s-a folosit și pentru alte clădiri publice importante din București, au existat comisii de urbaniști, arhitecți care au făcut studii de amplasament, au identificat soluții potențiale și la consultarea finală a intervenit și publicul și s-a obținut soluția care a fost implementată.

Reporter: Cum ați dori să extindeți muzeul și ce nevoie de extindere are?

Luis Ovidiu Popa : Muzeul acesta a fost deschis pentru public în 1908 și a fost construit evident pentru nevoile vremii aceleia. Între timp, acumularea de colecții a făcut ca să nu existe nici spații pentru colecții, nici spații pentru expunerea lor, nici spațiile pentru cercetare să nu fie propice. Pur și simplu avem nevoie de această extindere atât pentru activități cu publicul, Muzeul Antipa nu a avut niciodată, de la întemeiere, un spațiu propice pentru expoziții temporare. Nu are posibilitatea să-și valorifice către public colecțiile în continuă creștere, cât și pentru activitatea noastră. În momentul de față este probabil cel mai mare muzeu din România, are peste 2 milioane de piese, și trebuie să vă spun că muzeele de istorie naturală acumulează colecții foarte mari dintr-un motiv foarte simplu, cei care lucrează în muzeu, cercetătorii, generează colecțiile prin activitatea de cercetare. Extinderea despre care vorbeam ar satisface atât nevoile publicului, prin accesul într-un spațiu expozițional propice, cât și nevoile noastre.

Reporter: S-a spus că Muzeul Antipa nu folosește curtea și este lasată în paragină. De ce nu ați deschis până acum grădina muzeului pentru public?

Luis Ovidiu Popa : Este o întrebare bună. Spațiul este deschis către public, dar nu în sensul că este deschis 24 de ore din 24, 7 zile din 7. El este deschis la evenimentele pe care le organizăm în mod specific pentru public, în curtea muzeului. Afirmația că este o paragină este nefondată și nu este o surpriză, fiindcă trebuie un anumit nivel de educație ecologică pentru a înțelege ce însemnă spațiu verde urban. Ele sunt de mai multe feluri, de la părculețe cu alei și băncuțe care furnizează spațiu de socializare, de întâlnire, până la spații foarte apropiate de starea lor naturală, așa cum este curtea Muzeului Antipa, fiindcă funcția pe care o îndeplinește este diferită de primul exemplu. Aici biodiversitatea este mult mai mare, există specii care se pot dezvolta doar în lemn mort, în pădure, de exemplu, nu stă nimeni să culeagă lemnele. Dacă am face asta, am distruge o bună parte a biodiversității mondiale. Acest tip de spațiu apropiat de starea naturală, mai ales în curtea unui muzeu, este perfect pentru educație. Evident că nu ne desfășurăm activitatea numai afară, nu suntem un muzeu în are liber, dar acest loc nu este în paragină, este un spațiu verde urban apropiat de condiția naturală.

Reporter: De câte ori ați deschis grădina muzeului de la începutul anului?

Luis Ovidiu Popa :
Nu pot să vă spun, dar activități sunt frecvente. Acum avem în grădină expoziția de fluturi vii, se poate intra din muzeu în curte. În timpul iernii nu sunt multe activitîți în curte, din cauza condițiilor climaterice, dar atunci când sezonul o permite, facem. Acest spațiu este deschis în mod controlat și este normal să fie așa fiindcă este lângă o clădire de patrimoniu, lângă spații care adăpsotesc anumite obiecte de patrimoniu și au nevoie de un anumit gen de protecție.

Reporter: Credeți că în spatele ideii de unificare a celor 3 muzee sunt și alte interese?

Luis Ovidiu Popa : Este o idee bizară. Acest tip de abordare, chiar considerând că ar avea vreun sens, în momentul de față nu pare să aibă foarte mult sens fiindcă nu pare să existe un concept care să poată uni un muzeul al satului, un muzeu al tăranului român, un muzeu de istorie naturală și un muzeu istoric cum este cel al holocaustului. Nu reușește nimeni să identifice o linie roșie care să unească din punct de vedere conceptual aceste muzee într-un complex muzeal, dar în orice caz, o astfel de abordare ar trebui la rândul ei să pornească de la o consultare în primul rând cu specialiștii din zona muzeală, apoi să meargă către comunitate. Pentru că până la urmă muzeele sunt pentru comunitate, nu pentru cei care doresc să le înființeze.

Reporter: Credeți că este vorba despre interese imobiliare? S-a speculat foarte mult această idee.

Luis Ovidiu Popa : Am auzit aceste speculații, dar nu cred că este adevărat. Nu am niciun fel de informații.

Reporter: Care este scopul evenimentului ”Picnic la Antipa”?

Luis Ovidiu Popa : Scopul este să ne întâlnim cu comunitatea din zona Kiseleff și să vorbim tocmai despre ce înseamnă acest spațiu verde urban. Discuțiile din ultima vreme ne-au arătat că ar fi util să explicăm publicului că sunt diferite feluri de zone verzi urbane, că au funcții diferite pentru noi, în beneficiul celor care locuiesc în orașe.

Evenimentul Picnic la Antipa a fost organizat în parteneriat cu Grupul de Inițiativă Civică Kiseleff, iar cetățenii militează pentru păstarea spațiului verde.

”Noi, părinții din grupul civic ne-am implicat fiindcă este o zonă care face practic parte din aria noastră de interes din jurul Parcului Kiseleff, este o zonă verde pe care eu ca părinte mi-aș dori să o păstrăm. Pentru mine absolut orice copac din orașul acesta este important, și mi se pare important să nu-l tăiem, ca să fim sănătoși și noi și copiii noștri. Așa că și aici, dacă această posibilă viitoare clădire care s-ar ridica însemă să tăiem copaci, eu una nu sunt de acord”, a declarat Marinela Rața, din Grupul de Inițiativă Civică Kiseleff.

FOTOGALERIE Cum arată curtea Muzeului Antipa















Ministerul Culturii a anunțat vineri că dorește ca viitorul Muzeu al Holocaustului să fie construit în curtea Muzeului Antipa. Mai exact se precizează că „va fi creat un complex muzeal care să cuprindă Muzeul Naţional al Satului «Dimitrie Gusti», Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa» şi viitorul Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, pentru care se are în vedere locaţia existentă între Muzeul Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa» şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român”.

Comunicatul Ministerului Culturii a venit la câteva ore după ce ministrul Daniel Breaz declara că „nimeni nu a spus «acolo se va face muzeul respectiv». După ce se va înființa muzeul, vom decide și, de comun acord, poate și cu o consultare publică, vom vedea unde vom înființa muzeul respectiv (...) Locația nu a fost stabilită pe terenul dintre Muzeul Antipa și Muzeul Țăranului Român, ca să exclud din start orice speculație”.

Propunerea ca Muzeul Holocaustului să fie construit în curtea Muzeului Antipa a fost făcută de Institulul ”Elie Wiesel”, a declarat pentru HotNews.ro Alexandru Florian, directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”. Acesta a explicat că Institutul a căutat altă locație după ce Consiliul General al Municipiului București nu a dat în administrare, în acest scop, imobilul de pe Str. Lipscani nr. 18-20. Alexandru Florian spune că Institutul a renunțat la proiectul de a amenaja muzeul în clădirea de pe strada Lipscani.

”Ne-am orientat după ce am avut o consultare cu coordonatorii noștri de la Secretariatul General al Guvernului, fiind un proiect guvernamental, să găsim o disponibilitate pe domeniul public al statului, deci o proprietate asupra căreia Guvernul României se poate pronunța. Am observat că la Muzeul Antipa există o curte foarte mare, cam 10.000 de mp, care stau practic neutilizați din punct de vedere instituțional, de când este acest muzeu, și am întrebat la Ministerul Culturii, am avut o discuție cu ministrul Culturii și ni s-a spus că nu există un proiect imediat de dezvoltare muzeală acolo sau instituțională. Când am făcut propunerea am plecat de la cel puțin două considerente: situarea în zonă, sunt deja 3 muzee și dacă s-ar mai adăuga unul public, tot al statului, un muzeu național, s-ar întregi, s-ar diversifica zona, s-ar face un mini cartier muzeal acolo, care ar atrage public pentru toate muzeele, deci ar crește potențialul”, a declarat Alexandru Florian pentru HotNews.ro, pe 25 iunie.

Acesta spune că se poate construi acolo, chiar dacă este zonă protejată, iar în ceea ce privește spațiul verde, acesta poate fi amenajat în altă parte.

”Este adevărat că zona este protejată, cum a spus dl. director de la Antipa, dar asta nu însemnă că nu se pot face construcții acolo, se poate construi, dar numai cu avizul Comisiei Monumentelor Istorice. (...) Este adevărat că este verde, pe pământ crește ceva, dar nu era un spațiu public. Un muzeu nu poți să faci oriunde, trebuie să existe anumite caracteristici, să atragă public. Am făcut această solicitare, se evaluează guvernamental, nu noi decidem. (...) Este o curte care are cam 10.000 de mp și este nefolosită. Se mai poate construi încă o instituție muzeală. Spațiul verde se poate construi în altă parte. Atunci nu mai construim nimic”, a mai explicat acesta.

Muzeul Antipa s-a opus încă de la început acestei propuneri.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














9047 vizualizari

  • -7 (19 voturi)    
    Acesta-i unul dintre motivele pt. care (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 18:43)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    nu cred deloc in excrocheria cu ,,incalzirea globala''.
    Daca ne uitam cum sunt taiate toate padurile lumii, de pe toate continentele unde ele exista, vedem ca incalzirea globala este doar in buzunarele contribuabililor care trebuie sa platesca taxe noi fara nici un efect concret al guvernantilor.
    Si inca ceva, nu o sa cred in ,,incalzirea globala'' pe unul care umbla cu o masina cu motor de la 3 l in sus, cu avion privat sau iaht de 50 de metri.
    • +2 (2 voturi)    
      Învață mai întâi sa vorbești românește (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 23:33)

      Pinochio [utilizator] i-a raspuns lui kkciosuldelahamangia

      Escrocherie nu e cu x.
  • +3 (11 voturi)    
    Holocaust pe fata (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 18:54)

    Sati [utilizator]

    In gradina Muzeului Antipa sunt ingropate si niste tablouri valoroase.....
  • +23 (27 voturi)    
    "atât de așteptat de către societate" (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 19:21)

    Nevermind [utilizator]

    De catre care societate e asteptat muzeul holocaustului?
  • +24 (24 voturi)    
    cred ca (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 20:20)

    codrean [utilizator]

    Muzeul comunitatii evreiesti ar trebui ridicat intr-un cartier care-a concentrat o mare parte a evreimii bucurestene. Prin Vacaresti, Dudesti, etc. Chiar nu s-a gasit alt loc in Bucurestiul asta mare ? Hai sa-l stricam pe Antipa ? Idei (doar) traznite !?
    • +1 (5 voturi)    
      Cartierul evreiesc (Duminică, 21 iulie 2019, 9:05)

      AnaNmn [utilizator] i-a raspuns lui codrean

      Cartierul evreiesc din București se găsea în zona din spatele Magazinului Unirea până la Bulevardul Mircea Vodă. Aici se găsesc trei temple evreiești/sinagogi. Dumneavoastră pe ce vă bazați când spuneți Văcărești/Dudești?
      • -2 (2 voturi)    
        Foarte bine! (Duminică, 21 iulie 2019, 17:08)

        Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui AnaNmn

        Exista teren cacalau pe asa-zisa, viitoare, "Esplanada", sa faca muzeul acolo!
      • +2 (2 voturi)    
        stie ce stie (Duminică, 21 iulie 2019, 17:59)

        Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui AnaNmn

        Si pe Calea Dudesti a fost o zona evreiasca. Pe Andrei Barseanu, de ex, este o fosta sinagoga ajunsa sala de fitness, la un moment dat.
      • 0 (0 voturi)    
        acest edificiu exista (Miercuri, 24 iulie 2019, 11:33)

        Holodan [utilizator] i-a raspuns lui AnaNmn

        Adresă: Strada Vasile Adamache 11, București
        Program:
        Deschis ⋅ Închide la 14:30


        Telefon: 0787 584 104
  • +16 (24 voturi)    
    Tun imobiliar al indivizilor cu cipilică (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 20:25)

    quietguy58 [utilizator]

    De ce trebuie musai ca acest muzeu al Holocaustului sa fie in buricul târgului?

    Il pot face foarte bine in Popești Leordeni, la ieșirea din București si nicidecum lângă muzeul "Antipa".

    Tun imobiliar tipic al indivizilor cu cipilică.
    • -2 (6 voturi)    
      Zonă de interes turistic (Duminică, 21 iulie 2019, 9:08)

      AnaNmn [utilizator] i-a raspuns lui quietguy58

      Pentru că nu se duce nimeni în Popești Leordeni să viziteze muzee. Turiștii rămân în general în zona Universitate-Romană-Victoriei. Un tun imobiliar are legătura cu piața imobiliarelor. În acest caz nu își propune nimeni să vândă clădirea muzeului după ce va fi construită.
      • +1 (3 voturi)    
        Nu este nevoie de acest muzeu (Duminică, 21 iulie 2019, 12:51)

        quietguy58 [utilizator] i-a raspuns lui AnaNmn

        Nu este nevoie absolut deloc ca acest muzeu in buricul târgului.
        In schimb, muzeul Antipa trebuie sa folosească tot terenul pus la dispoziție.
        Dacă cineva ar vrea sa viziteze acest muzeu ar poate sa se ducă la Popești Leordeni.
      • +2 (2 voturi)    
        hmmmm.... (Duminică, 21 iulie 2019, 21:30)

        Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui AnaNmn

        Mai vedem.

        Cum de i-a apucat dragostea de fx cel mai scump teren posibil din Bucuresti?!

        Oricum nu depind de vanzarea de bilete,
  • +24 (24 voturi)    
    Cartierul Evreiesc de la Unirii (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 20:53)

    florinos [utilizator]

    Muzeul ar trebui construit in Cartierul Evreiesc de la Unirii unde se poate realiza si un tur pietonal pentru turiști cum exista in Iași.
    • +4 (4 voturi)    
      asa e (Duminică, 21 iulie 2019, 8:19)

      Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui florinos

      Super de acord!

      In plus, ce legatura s-ar putea stabili intre Muzeul Antipa si Holocaust?!
  • +15 (17 voturi)    
    MUZEU (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 21:25)

    Bradisor [utilizator]

    Bucurestenii trebuie sa hotarasca Nu Dancila .PMB sa organizeze consultarea populatiei sa faca referendum daca e cazul
  • +17 (23 voturi)    
    Spatiul Verde (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 21:42)

    CogitoErgoSum. [utilizator]

    Intr-un oras precum Bucurestiul care se sufoca de caldura, poluare, ciment, praf, alergeni de tot felul, NIMIC nu ar trebui sa primeze in fata pastrarii spatiului verde!!! Suntem un neam cu oameni inteligenti, condusi de 30 de ani doar de niste marionete cu interese personale sau politice.. Cat va mai dura sa acceptam ca revolutia si sangele din '89 sa fie in van?
    • 0 (0 voturi)    
      Ce fel de oameni sunt românii? (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 22:35)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui CogitoErgoSum.

      Din ce galaxie vii, faraoane?
    • -1 (1 vot)    
      sa asteptam.... (Duminică, 21 iulie 2019, 7:10)

      Coco Whistle [utilizator] i-a raspuns lui CogitoErgoSum.

      un popor de asteptati, asistati, asanati, analfabeti, agramati, assholes in general
    • 0 (0 voturi)    
      Cine este inteligent? (Duminică, 21 iulie 2019, 9:55)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui CogitoErgoSum.

      Unde îi vezi tu?
  • +19 (23 voturi)    
    Propunerea unor evrei este obligatorie? (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 21:54)

    Delavale [utilizator]

    Nu poate fi obligatorie o propunere
    • +1 (3 voturi)    
      pentru tuta (Duminică, 21 iulie 2019, 12:17)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui Delavale

      de vasilica, e musai să iasă măcar asta, dacă afacerea cu mutatul ambasadei la Ierusalim a căzut.
  • +3 (3 voturi)    
    Ce treaba are Antipa ... (Sâmbătă, 20 iulie 2019, 23:38)

    Pinochio [utilizator]

    Cu holocaustul? Nuca in perete.
    Poti sa fi anti antisemit pana la un punct. Dupa care ti se ia.

    Mai da-va ....
  • +3 (5 voturi)    
    Demisia Ministrul Culturii (Duminică, 21 iulie 2019, 0:56)

    MihailescuDavid [utilizator]

    Demisia urgent!
    • +1 (1 vot)    
      absolut!! (Duminică, 21 iulie 2019, 17:18)

      Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui MihailescuDavid

      Acest individ este de acord si cu distrugerea zonei (protejate!!) din jurul garii Sinaia - pe motiv ca "nu poti sa opresti dezvoltarea"!!
      Nici nu mai pomenesc de alte distrugeri, obladuite de el!
      Pai stunci sa se duca-n ma-sa, la Ministerul Dezvoltarii - si sa desfiinteze dracu' Ministerul Culturii, ca oricum nu mai are nimic in comun cu "cultura"!!
      • 0 (0 voturi)    
        prin lege (Duminică, 21 iulie 2019, 21:50)

        Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

        Ar trebui sa ramana doar 8-9 ministere.

        Iar spatiile verzi din orase ar trebui sa faca obiectuli unei legi de suspendare a schimbarii destinatiei pe urmatorii 20 de ani, indiferent de cauza.
  • +4 (6 voturi)    
    Propunere (Duminică, 21 iulie 2019, 7:39)

    Arkantas [utilizator]

    Dar de ce trebuie in Bucuresti ? De ce nu il fac la Sighet , orasul natal al celui al carui nume il poarta institutul ?
  • +6 (8 voturi)    
    asa apare antisemitismul (Duminică, 21 iulie 2019, 8:21)

    Dedalus [utilizator]

    Un muzeu al Holocaustlui care distruge spatiu verde?!

    Cred ca Institutul Elie Wiesel ar trebui sa-si retraga propunerea. Ceea ce fac este o blasfemie si nu va face decat sa creasca riscul antisemitismului.
    • +2 (2 voturi)    
      Monumentul Holocaustului peste parc!!! (Duminică, 21 iulie 2019, 14:50)

      Chiar Eu [utilizator] i-a raspuns lui Dedalus

      Sa nu uitam ca si Monumentul Holocaustului a fost realizat prin distrugerea unui parc:
      https://www.google.ro/maps/@44.4332055,26.0941538,3a,75y,165.4h,91.71t/data=!3m6!1e1!3m4!1sZRTt2lMzLPjJZy0ClctTYg!2e0!7i13312!8i6656

      Si un articol hotnews:

      https://www.hotnews.ro/stiri-esential-5678213-parc-3-000-din-centrul-bucurestiului-inlocuit-monumentul-holocaustului.htm
      • +1 (1 vot)    
        corect! (Duminică, 21 iulie 2019, 17:23)

        Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui Chiar Eu

        Ziceau ca or sa replanteze teii aceia si or sa faca alt parc - UNDE e acel "parc"? >:
        • +1 (1 vot)    
          geografie sacra (Duminică, 21 iulie 2019, 21:32)

          Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

          In Ierusalim. :-)))
  • +6 (6 voturi)    
    Muzeul Holocaustului (Duminică, 21 iulie 2019, 8:47)

    D-M-N [utilizator]

    Dar in perimetrul Calea Mosilor - Str. Sf. Vineri - Str. Jacques Elias (actualmente parcare) SAU vis-a-vis, peste Calea Mosilor, in fosta Piata Decebal - nu are loc Muzeul Holocaustului??? Este cat se poate de central, istoric si cartier evreiesc (Templul Coral, etc.)!
    Si apropos, fieratania care ocupa jumatate din latimea Lipscanilor, ea insasi monument istoric, cat va mai dainui?
  • +4 (4 voturi)    
    istoric vechi, lobby puternic (Duminică, 21 iulie 2019, 8:59)

    Remarque [utilizator]

    Acest muzeu al holocaustului se incearca de multi ani a fi realizat, cu lobby si presiuni foarte puternice din partea israeliana. Initial, cu cativa ani in urma, au incercat sa faca acest muzeu intr-o cladire istorica din str Lipscani nr. 18-20. Madam Firea nu a reusit sa obtina aprobarea Consiliului General datorita consilierilor USR si PMP care s-au opus in mod repetat. Ca sa va dati seama ce lobby putenic se face, subiectul era reintrodus pe agenda in fiecare saptamana, de fiecare data fiind insa respins.

    Probabil ca israelienii au realizat ca Firea nu va reusi sa treaca proiectul si au trecut la esalonul superior, Dancila, schimband insa si pretentiile, si locatia, de aceasta data fiind vorba de curtea Muzeului Antipa. Acesta are insa mai multa expunere si o simbolistica mai incarcata pentru bucuresteni, ceea ce este bine pentru ca opinia publica are un cuvant important de spus si nu se va lasa manipulata sau platita precum Dancila sau Firea.

    Ma bucur ca acum subiectul are atata acoperire in media si starneste atata impotrivire din partea noastra. Cu cat vom fi mai multi si mai vocali, cu atat mai bine. Daca doresc acest muzeu israelienii il pot face cu resurse limitate intr-o cladire deja existenta sau care deja le apartine.

    Mai multe informatii puteti citi tot intr-un articol Hotnews din mai 2019: https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-23174695-consiliul-general-nu-aprobat-nici-joi-incredintarea-unui-imobil-lipscani-pentru-muzeul-istorie-evreilor-holocaustului-din-romania.htm
    • 0 (0 voturi)    
      nici in cimitire nu mai sunt flori (Duminică, 21 iulie 2019, 21:28)

      Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui Remarque

      Pot sa faca muzeul holocaustului intr-o mie de alte locuri, nu peste un spatiu verde.


      ///

      Ce relevanta are cat e de ingrijita gradina de la Antipa?! Daca stau sa ma gandesc bine, cu cat mai neingrijta cu atat mai bine,

      Parcurile Bucurestiului devin pe zi ce trece suprafete betonate iar in locul arborilor taiati apar "copaci la ghiveci" peste acele suprafete.

      In acceptiunea imbecililor de la "spatii verzi" din Bucuresti un spatiu verde bun e unul betonat!!

      Iar la Guvern verdele e inamicul public,


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...


Contributors
Jos empatia! Jos Salvați-ul! Jos salvarea planetei! Jos etica! Jos morala! Am în fața mea Solenoidul lui Cărtărescu, Cugetările lui Pascal, Phaidon-ul lui Platon, Antichistul lui Nietzsche, o pagină de wikipedia despre transformational leadership, niște citate din postările unor influenceri sau comentatori de pe Facebook (așa, și?) și încerc să scriu un text despre morală. Vorba vine… Incerc, de fapt, să îmi pun în cuvinte impasul și exasperarea scriind un text despre Alții. Convenabil, nu?  E prea multă etică în lume, îți vine să exclami exasperat! JOS ETICA! Nu decurge cu necesitate această scandare? Daca e prea multă etică, nu înseamnă că ne trebuie mai puțină? Mi se pare o lozincă logică. Toate lucrurile, toate chestiunile implică morală! Suntem în al 12-lea ceas! Totul arde! (pun intended).  “Vreau să intrați in panică” e motto-ul adolescentei ecologiste Greta Thunberg. Minunat, exclamă clinicianul! Intratul în panică și apoi mersul la terapie pentru ieșitul din panică. În panică nu ai contact cu realitatea și cu constrîngerile legitime ale realității. În panică realitatea e distorsionată.  Vorba unei comentatoare de pe Facebook, în marginea întreprinderii copilei-ecologist de a traversa ecologic oceanul Atlantic: “Din punct de vedere al climei, al poluării, am ajuns în ceasul al doișpelea ceas. Mi se pare că este cel puțin nepotrivit ca orice demers pozitiv să fie criticat. Fata asta se face auzită.” Ehe! Despre asta e vorba. Certitudinea demersului pozitiv. S-a umplut lumea de demersuri pozitive. Iar dacă demersul e (cum altfel?) pozitiv, are (cum altfel?) totală legitimare. Poate să fie vîrît pe gît și are dreptul la (ce altceva decît?) notorietate. Același bine absolut (lipsit de îndoieli) băgat pe gît cu forța. Activiști, înălțați boxele la maxim ca să intre adevărul. Trebuie să fii atent la ce mănînci, la ce gîndești, la ce bei ca să nu rănești planeta. Nu. Dacă ar fi astfel, ar fi chiar rezonabil, ar fi aproape excelent. Dacă demersul e pozitiv, trebuie să fii atent la ce mănîncă, la ce gîndește, la ce bea, la ce postează și în ce crede aproapele tău. Dacă planeta nu este noul nostru Domn și activiștii noi apostoli ai mîntuirii, atunci nu știu…  “Ard plămînii planetei”. Drept e, nu spun nu. Dar în zilele noastre, indignarea etică se viralizează (dînd într-o veșnică catastrofă) și, pe lîngă plămînii planetei, ard și creierii noștri – iar ăștia pot să ardă mult și bine. Trăim în plină catastrofă. Trăim intr-un nesfîrsit al doișpelea ceas. Presedintele Franței, Macron a declarat că “Arde Amazonul, casa noastră. Este o criză internațională”. “Scientist warn of cascading system colapse”. Dar se pare că Amazonul arde în fiecare an. Din cauza sezonului uscat și din cauza defrișărilor și incendiilor declanșate voit (localnicii au nevoie de pășuni pentru animalele lor). Cu ce e diferit acest foc de alți ani? Se pare că anul acesta focul s-a declanșat mai repede și în locuri noi. La mijloc ar putea fi și interese (meschine), nu numai încălzire globală. Citesc undeva că “In ultimii 60 de ani jungla amazoniană s-a redus cu aproximativ 17% dar si populația Braziliei s-a triplat”. Cu alte cuvinte, situația există de-adevăratelea, jungla nu arde în Photoshop, însă nu e chiar așa catastrofală cum apare la prima vedere. Dar dacă situația în general nu e complet catastrofală, cui mai ținem noi morală? Cu ce (și cu cine?) ne mai consumăm noi judecățile de valoare? Murim de foame etică dacă situația nu e catastrofală si dacă cineva anume (altcineva decît NOI) nu e de vină. Vorba lui Remi Brague in “Rechizitoriu împotriva culpabilității”: “O societate infectată de culpabilitate, obsedată de ea, nu este în mod necesar aceea unde fiecare se știe și se simte vinovat.”  “Întrebarea – A cui e vina? – cumpără nevinovăția celui care o pune”. Excelentă observație. E suficient să judeci și să arăți cu degetul ca să îți asiguri nevinovăția (virtutea, umanitatea, responsabilitatea, implicarea).  Deci Nietzsche s-a stropșit degeaba cu terapeutica lui dincolo de bine și rău, cu condamnarea moralei ca anti-viață, ca NU spus sentimentului vieții? Morala de fapt e bună și ne salvează de la catastrofă? În Antichistrul (unul din multiplele sale rant-uri impotriva moralei, care alta?, decît cea creștină) vorbește despre “autoiluzia conceptelor morale”, despre cei slabi care se numesc pe ei cei buni, despre “ficțiunea dualistă a unui Dumnezeu bun și a unuia rău”, despre catrastofalul concept de bine absolut, una peste alta, despre anti-naturalețea (anti-firescul) moralei creștine, o morală înfăptuită impotriva simțurilor.    “In creștinism timpul este disprețuit și igiena respinsă ca senzualitate. A fi creștin înseamnă, într-un anumit sens, cruzimea față de tine insuți și fața de alții; ura față de cei care gindesc altfel decît tine; voința de a persecuta. In avanscenă pășesc reprezentări mai posomorîte si mai tulburătoare: stările cele mai rîvnite, cele denumite cu numele cele mai înalte, sunt cele epilepsoide; regimul de dietă este astfel ales încît să poată favoriza fenomene morbide și să suprasolicite nervii. Creștinismul înseamnă ura de moarte contra celor ce stăpînesc pămîntul, contra celor nobili și, totodată, o concurență ascunsă și secretă (le lăsăm trupul, vrem numai sufletul…). Creștină este ura contra simțurilor, contra prietenilor simțurilor, contra prietenilor în general…” Iată impasul! Păi, etica ecologistă, nu e una profund creștină? Starea cea mai înaltă nu e cea epileptoidă? “Vreau să intrați în panică”, vorba activistei de 16 ani. Azi, noul senzualism nu înseamnă să trăiești bine mersi pe Terra fără să intri în panică (isterie)? Nu avem tot dreptul să îi condamnăm pe cei care fac mișto pe seama vrednicei isterii? Nu e păcătos negaționistul climatic și vrednic de a fi pedepsit? Ai luat numele Planetei în deșert, ești proscris. Afară! Afară unde? Afara din spațiul sacru al consensului virtuos. E așa o goană după salvați, după să facem, să dregem, să conștientizăm, să fim mai buni, să schimbăm din temelii mentalitatea, sistemul, să luăm atitudine, că primul lucru care îți vine e să intorci spatele acestei urgențe (acestui MISIONARISM) și să măninci un corn cu ciocolată Seven days MAX. Nu mai poți, domle, să asiști pasiv (nepertubat?) la nimic. Nu! Trebuie să te implici! Implică-te acum! Trebuie să lași cinismul în urma ta și să pornești în călătoria activistă transfiguratoare.  Colaps, criză, ceasul cel din urmă.  De 2000 de ani o ținem așa. Îi avem, deci, pe noii apostoli (ai încălzirii globale) și pe vechii apostoli (creștinii). Apocalipsa ecologică nu îi tulbură pe aceștia din urmă. Ea intră la capitol “sfirșitul lumii” cu care creștinii se îndeletnicesc de ceva mii de ani. Împărăția nu-i de aici. Cu cit se sfîrșesc lucrurile mai repede aici, cu atît mai repede demarează viața dincolo. Pe creștini îi preocupă apocalipsa sotereologică. Vorba unui jurnalist creștin (din zona mai autohtonistă a conservatorismului românesc): “O serie de articole apocaliptice ne anunță că schimbările climatice vor aduce un nou Apartheid, și că vor intensifica naționalismul, xenofobia, rasismul, și alte răspunsuri. Dar nici unul dintre aceste articole și nici unul dintre acești experți care ne amenință (din nou) cu apocalipsa nu se gândesc o secundă să ne spună că totul ar putea să plece de la… corupție. Da, de la corupția morală. (…) Mai este omul modern dispus să discute despre corupția morală?” Nu, nu mai este dispus, îți vine să spui cu toată inima! JOS MORALA!  Zilele trecute, filologul creștin Adrian Papahagi anunța că va conferenția in cadrul întîlnirii tinerilor ortodocși din Moldova.  Primul comentariu? Care altul? “Invață-i d-le profesor pe tineri ce inseamna Viata. E folositor ca ei sa stie cum si ptr. ce sa traiasca dar e tot atat de bine sa stie cum so de ce sa nu se ( mai ) teamă de moarte … !!!”. Imediat, altcineva: “Multi sunt pe contrasens. Dar pretind ca au gasit sensul.”  Dacă nu priveghiem la moralitatea Celuilalt, nu suntem sănătoși. Boala demersului pozitiv.  Apăruse prin social media un filmuleț (de conștientizare, cum altfel?) despre avorturile făcute (comise?) de Florin Iaru în perioada comunistă. Daca dați căutare pe Facebook după “Florin Iaru avorturi”, găsiți. “Florin Iaru povestește despre intervențiile pe care le-a făcut prietenelor sale, despre cum frica dispare atunci când ești sigur de ceea ce faci, de oamenii care știu și care împărtășesc refuzul față de o comandă socială absurdă, despre punerea în balanță și răul cel mai mic.”  Florin Iaru: “Istoria mea personala cunoaște vreo șase, șapte intervenții pe care le-am făcut atît prietenelor mele, cît și asupra altor prietene. Nu prietene-iubite, ci prietene-prietene. Din punctul meu de vedere, eu am salvat cîteva destine de la o mare nenorocire și de la o înfundătură. După care, viețile lor au continuat normal și probabil au fost capabile să iși ducă viața așa cum au vrut, atit cit era posibil în vremea aceea. Uneori mă întreabă prieteni, cei cu care discut, dacă îmi era frică sau dacă mi-a fost frică, vreodată, pentru ce am făcut? Ce am să vă spun sună groaznic: nu mi-a fost niciodată frică pentru că eram absolut sigur de ceea ce fac. Niciodată nu am mers la întîmplare sau la improvizație. Știam cum funcționează corpul, știam ce trebuie să fac și mă bazam pe colaborarea și complicitatea celor cu care lucram. Nu numai asupra persoanelor asupra cărora interveneam, dar a întregului grup de prieteni care avea aceeași atitudine față în față cu doctrina oficială și cu comandamentul social. Toți refuzau să accepte această obligativitate de a transforma sexul din plăcere, din naturalețe in comandă socială. Nu m-am gîndit niciodată că aș vrea sau aș intenționa vreo clipă să fac rău. Dimpotrivă, m-am gîndit că ajut un prieten sau o prietenă într-o situație limită. E ca și cum te-ai arunca în apă să salvezi pe cineva. Pentru că, din punctul meu de vedere, chiar dacă persoana respectivă nu ar fi avut acea intervenție, viața acelei persoane urma să fie modificată fundamental. Ori nu era asta dorința ei. Cred că oamenii se pot ajuta între ei și trebuie să pună în balanță ce e mai rău. Alegeam întotdeauna, ca și astăzi, răul cel mai mic.” O autoare de cărți motivaționale intervine cu o confesiune personală:  “Din păcate, sunt una dintre femeile care a fost nevoită sa recurgă la avort. Și pentru ca ori nu aveam bani sa platesc o femeie, ori nu găseam una dispusă sa-și riște libertatea, am făcut rost de o sonda și mi-am făcut singura. Am avut hemoragie, dar mi-era teama sa chem salvarea, însă după ce pierdusem litri de sânge iubitul meu a chemat o ambulantă și am ajuns la spital, la Polizu. Eram mai mult moarta decât vie, nu-mi amintesc totul… continuarea alta data.” O alta doamnă: Felicitări pentru curaj și pentru ajutorul neprețuit dat doamnelor, domnule Iaru!” O doamnă mărturisește: “Daca ati sti prin ce trauma am trecut in toata viata mea de femeie tânara , maritata ! Câte avorturi provocate , am la activ ! Prolifica , mai mult de cât o epuroaica , sexul pentru mine era o frica absoluta. Calendar , fereala , otet , nimic nu se potrivea. Am facut doi copii in primii doi ani , dupa care am luptat continuu.” O comentatoare moralizează: “Florin Iaru ar trebui sa si faca o introspectie sa vorbeasca in tacere cu el insusi si cu Dumnezeu E pacat ca si a incarcat karma cu atitea vieti nevinovate.” Incheie, tot crestineste, dar cu altă față a monedei crestinismului, o altă comentatoare: “Are cine sa ne judece pe fiecare, nu mai judecați voi ca nu sunteți curați ca lacrima!” Vedem convingerea demersului pozitiv? Vedem terapeutica nietzscheană a naturaleții dincolo de bine și rău? Avem naturalețe și avem comanda socială (in definitiv o variantă de standard moral) care falsifică/deturnează firescul simțurilor si, vorba filosofului, zdruncină nervii, impunînd la o dietă depresivă/obligatorie.  Pe o alte pagini (mai asumat conservatoare, mai asumat dinspre corupția morală), e sanctionat cinismul domnului Iaru:  “Într-o postare de pe 6 august de pe pagina „Jurnalul decretului”, scriitorul Florin Iaru povestește cum le făcea avorturi prietenelor, în tinerețe. Cinismul cu care povestește este șocant. Din spusele sale pare să primeze ideea că „sexul este naturalețe” și că „sexul e plăcere” – în fapt, vechea mantră a Revoluției sexuale neomarxiste. Scriitorul compară avorturile pe care le-a făcut cu salvarea unor persoane – „ca și cum s-ar fi aruncat în apă să le salveze de la înec”. Nici o secundă nu își pune problema că acolo era o viață, un om, deși ne asigură că „știam cum funcționează corpul omenesc”. Or, dacă ești așa un mare specialist și știi așa de bine cum funcționează corpul omenesc, știi și că în corpul acelor femei încolțise o viață, un om; sau mai corect spus multe vieți, și mulți oameni. Postarea îl eroizează pe Florin Iaru – „am salvat câteva destine”; salvarea echivalează cu faptul că femeile „și-au dus viața așa cum au vrut”. Însă nici Iaru, nici reporterii nu își pun problema: oare chiar le-a salvat? Marea majoritate a femeilor care comit avort regretă mai târziu acest lucru. Unele statistici arată că șansele de sinucidere sunt de șase ori mai mari în cazul femeilor care comit avort. Și dacă tot se laudă scriitorul într-un mod așa de cinic că „am salvat câteva destine” – nu ar fi onest să ne spună și câte destine a curmat? E vorba de zeci? De sute de copii pe care i-a ucis, de destine pe care le-a curmat? Pentru că din filmare se înțelege că a efectuat multe avorturi. Postarea îmi amintește de o altă campanie a unor feministe americane, intitulată „Shout your abortion”. În această campanie, unele feministe și-au filmat avorturile și le-au pus pe Youtube; iar o altă feministă s-a filmat în timp ce vorbea cu doi copii și le povestea în detaliu cum a avortat; spunându-le că avortul e „normal”, e „ca și cum ai merge la dentist” (cuvintele „natural”, „plăcere” și „normal” par să revină obsesiv, în aceste campanii). Despre ce sunt astfel de campanii? Sunt despre „dreptul” la avort? Ele sunt mai mult decât atât – ele sunt despre eroizarea avortului. De fapt, despre eroizarea barbariei. Deoarece Forin Iaru și compania fac bravură din niște acte scelerate și barbare. Altă pagină: “Adoratorii avortului îi ridică statuie de erou lui Florin Iaru că „performa” avorturi pe cont propriu pe timpul „decretului”. Activiștii pro-viață sau antiavort se arată indignați de același lucru. Dar văd că nimeni nu se șochează de faptul că cineva fără niciun fel de cunoștințe medicale, cu mijloace absolut precare, făcea astfel de „intervenții” care puteau duce ușor și la moartea femeii, nu doar a copilului. Gândiți-vă puțin: ce fel de minte trebuie să ai să te apuci să tai sau să extragi cu clestele bucăți dintr-un om tu nefiind medic? Și ce fel de minte trebuie să ai să te dai pe mâna unui asemenea om? Pentru mine, doar cineva care frizează psihopatia…” Intervin doamnele lor:  “Oribil și criminal! Se mai și laudă, idiotul! Câte femei au rămas mutilate pe viață povestește? Nu-și dă seama nici acum ce făcea?” “Ba da! Eu sigur m-am socat fix in ordinea asta: (1) ca un individ fara cunostinte medicale a intreprins repetate acte medicale invazive – ceea ce il fac infractor si cf standardelor de drept penal de la ora asta, cu atat mai mult atunci; (2) ca niste proaste s-au dat pe mana astui infractor; (3) tipul de act medical.” În toată această desfasurare de virtuți relative (Iaru) și standarde morale absolute (conservatorii), intervine destul de ingenuu o doamnă (nu am cerut acordul acestor comentarii, am socotit că, publice fiind, le pot folosi ca sa imi ilustrez argumentul):  “Eu una ma simt condamnata pe viata, desi am toate conditiile si mi-am dorit copilul. Pot sa inteleg disperarea unei fete care nu le are si pot sa inteleg cum e sa nu iti doresti o sarcina. (…) anticii care filosofau erau barbati care nu stiau ce e aia sa cresti copii. Si eu vreau sa stau sa filosofez si sa citesc si sa mi-o creasca altii. Aia ar fi viata buna, dupa mine! (…) Noi doi, adica eu si sotul, suntem implicati in mod egal inca din prima zi, si totusi viata mea s-a schimbat radical. Nu imi place ca cineva este atat de dependent de mine. Nu imi place ca nu mai am timp sa citesc si sa scriu cat as dori, nu imi place ca am pus cariera pe locul 2. Este o corvoada. La inceput crezi ca se termina la un moment dat. Doar ca nu se termina. Decat atunci cand pleaca la casa lor. Doar ca atunci esti prea mos/baba ca sa mai ai chef sa traiesti. Viata ti-a mancat-o altul. Din momentul in care ai devenit parinte s-a terminat cu viata ta. De aceea nu pot fi impotriva avortului. Este mai bine ca unii oameni sa nu devina parinti. maternitatea e mult prea idealizata si barbatii inteleg in general prea putin despre sentimentele amestecate ale femeilor legate de ea, asta si pt ca ele nu vorbesc, pt ca acesta e un soi de tabu social. Va garantez insa ca exista mame care isi urasc profund copiii si care ii nenorocesc mai grav si mai profund decat ar fi facut-o un avort. Pt ca cei nenorociti astfel fac propriile lor victime mai tarziu si ura doar se perpetueaza.” În sfîrșit cineva care 1) nu se dă mare și 2) nu ține morală, îmi zic în sinea mea. În sfirșit un om neinchipuit (rezonabil) care vorbeste de corvoadă acolo unde alții văd numai virtute și nu îndreaptă (creștineste) pe nimeni. Cineva care se limitează la sine cînd vorbește. Cineva care nu își cîștigă notorietate in baza demersului pozitiv invocat la începutul textului. Cineva care nu se raportează la standardul moral ORI la absența lui. Il avem pe scriitorul Iaru care salvează in stînga și dreapta (anulînd orice raportare la etică – “Felicitări, domnule Iaru, pentru curaj!”) si ii avem pe ostașii standardului moral: “Proaste care s-au dat pe mîna unui infractor”, “Trist că o mamă gîndește așa”. Pentru ambele tabere, lucrurile sunt lipsite de orice indoială. Sigur, între acei doi poli surzi unul la celălalt ii avem pe falsii mediatori: “Departe de mine să judec, dar…”. Inevitabil, in cadrul interventie de tipul “Departe-de-mine-să-judec” se va face apel la constiință. Ce să mai. Omul nu rezistă fără apă, fără oxigen și fără morală.  Apropo de Phaidon al lui Platon pe care l-am pomenit la început. Știți ce scrie pe prima pagină: Phaidon (sau Despre suflet: dialog etic). Totul e dialog etic. Ai sentimentul că aproape toate interacțiunile interpersonale de pe lume sunt dialoguri etice. Cineva trebuie să convertească pe altcineva la Bine. Vedem pe Facebook. Cei care știu să îi convertească pe cei care nu știu. Văzătorii pe orbi. Specialistii pe ignoranți. Exaltații pe mocofani. Astfel că indivizii care nu caută să convertească sunt ca o gură de aer proaspăt.  Vorba unui concețătean (in vremea epileptoidului referendum pentru familie): “Cred că există o întrebare probă și pentru cei care sunt iubitori de oameni și iubitori de Dumnezeu. Credeți că homosexualitatea e un păcat?” Ehe! Iată șpilul-tandem. Întrebarea probă & demersul pozitiv.  Credeți că homosexualitatea e un păcat?  Credeți că suntem în al doișpelea ceas din punct de vedere ecologic? Credeți că avortul e rău? Credeți că avortul e bun? Credeți că Florin Iaru a procedat corect? Credeți că Iisus Hristos este Mîntuitorul nostru?  Toate sunt intrebări-probă în baza unui demers pozitiv. Cel care întreabă întreabă nu fiindcă e disperat, ci fiindcă vrea să te prindă cu mîța-n sac. Vrea să iți deconspire impostura. Sorry, Nietzsche. Încă n-am atins pragul terapeuticii dincolo de bine și rău. Suntem tot acolo. Buni vs răi. Succes! Dacă nu răspundeți corect, vă paște excluderea.    În Solenoid, iubita Irina îl întreabă pe profesorul de la școala 86: - “Ce-ai face dacă ai putea salva un singur lucru dintr-o casă în flăcări și ai avea de ales între o pictură faimoasă si-un nou născut? - Aș salva copilul… - Și dacă ai ști că va fi un copil autist care nu o să privească niciodată pe nimeni în ochi? Dac-ai ști că pentru el oamenii vor fi mereu obiecte sau peisaje? - Copilul. - Și dac-ai ști că pruncul care plînge-acum în mijlocul flăcărilor va deveni Adolf Hitler? Sau Pol Pot? Sau Stalin? Dac-ai ști că va fi un monstru, un ucigaș în serie ce va aduce semenilor o nesfîrșită, imbecilă, absurdă suferință? Ce-ai salva din casa în flăcări, daca n-ai putea scoate din iadul ăla decît un lucru? Mona Lisa sau pe Hitler? Adorația magilor sau pe Pol Pot? Ce-ai face? Spune-mi acum! Nu ezita, primul gînd e el mai sincer in povești de felul ăsta. - Irina, i-am spus, uitîndu-ma mai departe pe fereastră, dacă mi s-ar spune că acel copilaș are să fie cîndva Hitler, aș ști-n aceeași clipă că sunt înșelat și pus la încercare. Că sunt ispitit de cel ce a spus cîndva: “Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de pe cornișa templului, și îngerii te vor salva”. Cu atît mai mult aș alege copilul, Irina. Căci un copil nu are doar un viitor, ci bilioane de creode în fața lui. Nici un prunc nu este destinat să ordoneze uciderea pruncilor. În alt viitor, el chiar poate să îi salveze. E-o încrengătură de lumi în fața noastră, dar fără copilul de la început nu există nici una.” Iată ispita din intrebările probă. Poate că nici în dragoste nu avem voie să ne ispitim de felul acesta: “Dacă mă iubești, atunci…”. Sau poate trebuie să îl iubești pe omul din fața ta ca să îl poți ispiti. În relație sunteți doi la mijloc și proba lui și e proba ta și atunci se iese din ispită și se intră în legătura vie. În dragoste, intrebările sunt disperate si il privesc pe cel care pune întrebarea. In relație, cel care întreabă nu își poate asigura nevinovăția sau nu își poate asigura neutralitatea. În relație avem certitudinea că și cel care întreabă e afectat, și el are skin in the game. Numai în discursurile rostite de la amvon, în retorica demagogilor și în autopromovarea deșănțată intrebarile probă nu costă, ci doar aduc profit (notorietate) celui care le rostește. Pe Facebook, în presă, la televizor ești liber să ștergi pe jos cu toți, să legi în draci la stîlpul infamiei, să bați obrazul, să raportezi, să faci virtue signalling. Amice, dacă vrei să afli ceva esențial, ceva ce ține de esența mea, trebuie să te găsești într-o relație cu mine, să suferim unul influența și realitatea celuilalt. Altfel, ești doar un guraliv, un demagog, un narcisic, un impostor.  Cînd îl citești pe Nietzsche, vociferînd împotriva născocirilor numite virtuți – binele în sine, conștiință, imperativ kantian, sfințenie, datorie, suferință – nu poți să nu citezi (cu milă sau cu sadism?) din Introducere la Cugetările lui Pascal, acolo unde sora acestuia face elogiul supliciului pascalian, înghițitul acela picătură cu picătură a remediului și virtutea care se perfecționează doar prin suferință: “Fratele meu avea pe atunci douăzeci şi patru de ani, durerile sporeau continuu şi ajunsese că nu mai putea înghiţi nici un fel de lichid dacă nu era încălzit, şi pe acesta picătură cu picătură; dar cum avea pe deasupra şi îngrozitoare dureri de cap, o fierbinţeală a măruntaielor şi multe alte dureri, doctorii îl sfătuiră să-şi golească de tot stomacul, o dată la două zile, timp de trei luni, încât fu obligat să ia toate medicamentele, aşa cum putea el, adică să le încălzească şi să le înghită picătură cu picătură. Era un adevărat supliciu, iar cei din preajma lui se îngrozeau numai privindu-l; fratele meu nu se plângea însă, pe toate le privea ca pe un câştig pentru el. Necunoscând altă ştiinţă decât pe aceea a virtuţii, ştiind că aceasta nu se perfecţionează decât prin suferinţă, aducea cu bucurie toate chinurile sale jertfa căinţei sale; remarcând în toate lucrurile avantajele creştinismului, zicea că altădată durerile îl îndepărtau de studiile sale şi că îi era foarte greu să le îndure; dar un creştin găseşte un rost în toate şi mai ales în suferinţă.” Virtutea nu e o chestiune nouă. Însă pentru verosimilitatea ei, pare esențial ca ea să să rămînă o chestiune profund subiectivă. Cînd începi să te preocupi de virtuțile altora, cînd vrei să îi aduci pe ceilalți pe calea (ta) cea bună, lucrurile devin puțin suspecte. Vorbeam mai sus de încălcarea unor reguli și expulzarea din spațiul sacru al consensului virtuos. Trăim vremuri în care în mediul universitar, profesorilor li se interzice să țină prelegeri care afectează starea de pace a unor studenții. Mai mult, li se cere să părăsească campusul. Dar nici chestiunea asta nu e recentă. Citesc – tot în “Viața domnului Pascal, scrisă de sora lui, doamna Perier”: “Şi cu toate că n-a făcut studii speciale de scolastică, ştia hotărârile Bisericii împotriva ereziilor inventate de rafinamentele spiritului şi împotriva acestor căutări a luptat el cel mai mult; Dumnezeu i-a oferit încă din vremea aceea prilejul de a-şi arăta zelul pe care-l avea pentru religie. El locuia pe atunci la Rouen, unde tatăl meu se afla în serviciul regelui şi unde a întâlnit un om care preda un fel de nouă filosofie care-i atrăgea pe curioşi. Fratele meu, fiind îndemnat de doi prieteni tineri să-i însoţească, se duse cu ei, dar fură foarte surprinşi de conversaţia pe care o întreţinură cu acel om care le debită principiile lui de filosofie, din care trăgea concluzii asupra credinţei contrare hotărârilor Bisericii. El voia să dovedească prin raţionamentele lui că trupul lui Iisus Christos nu se crease din sângele Sfintei Fecioare, ci dintr-o materie creată într-adins. Şi multe alte lucruri de acest gen. Ei încercară să-l contrazică, dar acesta nu cedă deloc în ideile sale. În aşa fel încât, judecând între ei pericolul de a fi lăsat unui asemenea om libertatea de a-i instrui pe tineri cu astfel de idei eronate, se hotărâră mai întâi să-l avertizeze şi, dacă se împotrivea, să-l denunţe. Se întâmplă aşa că acest om nu ţinu cont de părerea lor şi atunci ei crezură că e de datoria lor să-l denunţe domnului du Bellay, care îndeplinea pe atuncfuncţia episcopală din dioceza Rouen din însărcinarea arhiepiscopului. Domnul du Bellay trimise să se facă cercetări cu privire la acest om şi să fie interogat arhiepiscopul de Rouen care, examinând toate aceste lucruri, le consideră foarte importante şi scrise o patentă consiliului său prin care ordona domnului du Bellay să-l oblige pe acest domn să retracteze asupra tuturor punctelor de care era acuzat şi să nu primească nimic de la el decât prin intermediul celor care-l denunţaseră. Şi lucrurile se desfășurară întocmai: acesta apăru în faţa consiliului arhiepiscopului şi se lepădă de toate ideile sale şi am putea spune că a făcut-o sincer, căci nu s-a arătat niciodată supărat pe cei care provocaseră acest scandal, ceea ce ne face să credem că era posibil ca el însuşi să-şi fi dat seama că s-a înşelat în falsele concluzii pe care le trăgea din falsele sale principii. Fireşte, tinerii nu doriseră să-i facă prin aceasta nici un rău şi nici alt scop n-au avut decât să-l aducă să-şi dea singur seama şi să-l împiedice să mai seducă alţi tineri care n-ar fi fost capabili să discearnă adevărul de fals în nişte probleme atât de subtile.” Îl vedem deci pe omul nou încă de pe la 1600: “un om care preda un fel de nouă filosofie care-i atrăgea pe curioşi… foarte surprinşi de conversaţia pe care o întreţinură cu acel om care le debită principiile lui de filosofie, din care trăgea concluzii asupra credinţei contrare hotărârilor Bisericii… Ei încercară să-l contrazică, dar acesta nu cedă deloc în ideile sale… judecând între ei pericolul de a fi lăsat unui asemenea om libertatea de a-i instrui pe tineri cu astfel de idei eronate, se hotărâră mai întâi să-l avertizeze şi, dacă se împotrivea, să-l denunţe. Şi lucrurile se desfășurară întocmai: acesta apăru în faţa consiliului arhiepiscopului şi se lepădă de toate ideile sale.” Și acum, în 2011, cum e? Nu e la fel? Cînd cineva stabilește că “există o întrebare probă și pentru cei care sunt iubitori de oameni și iubitori de Dumnezeu. Credeți că homosexualitatea e un păcat?”, “Credeți că masculinitatea e toxică?, “Credeți că Planeta moare?, nu ne aflăm în interiorul unei anchete în desfășurare (erezii)? Care e diferența dintre arhiepiscopul de Rouen de la 1640 și concetățeanul de pe Facebok din 2011? Ce vreau sa sugerez: apucătura (de a-l supune pe celălalt unei judecăți morale și de a te considera în posesia credințelor bune și pe el în posesia credințelor eronate?) nu e aceeași? Azi, poți s-o mierlești destul de rău dacă spui – ca Tim Hunt o glumă despre colegele de laborator sau ca Bret Weintein de la Evergreen sau ca Jordan Peterson cu cele 76 de genuri – chestii împotriva adevărului consacrat public. Vorba surorii Perier, rafinamentul spiritului inventează multe chestii năstrușnice. Atunci erezia era să spui că “trupul lui Iisus Christos nu se crease din sângele Sfintei Fecioare”, azi, erezia e să spui că că nu crezi în gay marriage, în xe, xi sau că transsexualitatea e o tulburare. Nu mă amăgesc foarte tare. Textul ăsta, la rîndul lui, ține morală. Dar sper că o face dintr-o pozitie mai bragueniană: din poziția cinică a celui care se știe și se simte vinovat, nu are chef să salveze pe nimeni de la pieire ecologică ori sufletească, nici să formuleze intrebări probă, nici să inducă panică. Mi s-a părut amuzant si am rîs copios cînd, la comentariile din subsolul unei postări a jurnalistului creștin menționat in paragrafele de mai sus, un cititor entuziast exclamase: “Minunată predică, domnule părinte!”. Jurnalistul fusese adus in ipostaza binevoitoare de a explica ca nu este preot, ci doar un simplu jurnalist, că textul nu e predică, ci opinie personală. Oricum, morala (sic!) rămîne și e savuroasă. Morala cea mai mișto, dacă mă întrebați pe mine, e cea din Capra cu trei iezi sau din Ursul păcălit de vulpe. Genul acela de morală care ține de relație (așa cum vorbeam mai sus) și care îi împlică pe amîndoi protagoniști, și pe urs, și vulpe, și pe lup, și pe capră. Nu postarea, textul sau întrebarea de tip predică, fie ea ecologistă (iubitoare de Terra), fie ea creștină (iubitoare de Dumnezeu) sau umanistă (iubitoare de oameni) în care cineva e bun, cineva rău și cel bun îl reformează pe cel rău. Unde e morala fină? Discretă? Morala aceea mișto (mișto ca o femeie frumoasă cu picioare lungi) care te lasă într-o stare de mirare, de perplexitate? Morala veritabilă te lasă mut, nu revoltat, nu plin de sine. Ea produce o adeziune interioară spontană și te face să consimți liber la cele pe care ți le dezvăluie într-o altă lumină. În fine, mă cam lungesc. Scriu la textul ăsta de 10 ore și vreau să se termine odată. Dar nu îl pot încheia fără să explic ideea titlului. Titlul textului meu (metamoralizator) se trage tot din Solenoidul lui Mircea Cărtărescu. “Ție îți pasă că îmbătrînim și murim? Îți pasă de cancer și de paralizie?, îl întreabă Caty, profa de chimie, pe personajul nostru, anonimul profesor de limba română. Caty ducea o viață dublă. “Ziua era mai departe profa de chimie invidiată de toate colegele pentru țoalele și pantofii și poșetele ei, pentru vila ei cu o sută cincizeci și șase de ochiuri de cristal și soțul de la Externe”, dar serile era pichetistă. “Serile, de două-trei ori pe săptămînă, îmbrăcată în negru și nefardată, și în panfofii femeii de la curățenie, și cu o broboadă în cap, și cu lacrimi jucîndu-i în ochi, și cu o ură neagră pe fața ei de defunctă zeiță a dragostei, și cu o pancartă de carton grosolan, de la vreo cutie de televizor, pe care scria “Jos bătrînețea!”, ieșea din vila ei pe furiș și se îndrepta spre biserica Sf. Elefterie, unde se alătura unui pîlc de siluete-n negru, venite toate din Cotroceni, după care, pe jos, în liniștea orașului ruinat, bîntuit de nostalgie și tramvaie vechi, o luau spre cimitire. Ajunși la porțile cimitirului… își scoteau pancartele (“Jos moartea!”, “Jos bolile!”, “Jos agonia!”, “Jos suferința!”, “Opriți carnagiul!”, “Protestați contra durerii!”, “Pentru viață eternă!”, “Nu pasivității!”, “Nu resemnării!”) și își începeau, tăcuți, mersul în cerc, ore-n șir, prin frigul nopții, cu îndîrjirea celor ce, cum spusese cineva despre ei “mor cu dreptatea în mînă. Noi, pichetiștii, strigăm muți contra incredibilului, incalificabilului, impardonabilului genocid uman. Noi susținem că el trebuie să ia sfîrșit. Și că, în calitate de oameni liberi și demni, trebuie să protestăm contra destinului și fatalității.” Protestul personajelor lui Cărtărescu e un protest sfîșietor de sincer. E mult mai verosimil să protestezi contra durerii, suferinței și morții și să lupți pentru viață eternă. Între așteptări și atitudini ar fi o legătură de o perfect de onestă corespondență. Sigur că niște indivizi care ar protesta impotriva fatalității ar fi niște indivizi care se auto-iluzionează jalnic, dar iluziile lor ar fi niște iluzii transparente, curate, aș spune. Un astfel de protest ar juca cu cărțile (boala, frica, moartea, viața eternă) pe masă. Ăsta e motivul pentru care mi-a venit să întocmesc niște anti-pancarte și să le îngrămădesc în titlu, ca să protestez și eu contra spiritului veacului ăstuia, al întrebărilor-probă și al demersurilor pozitive atotprezente. Jos, doamnelor și domnilor, toate chestiile care ne ajută să dăm bine! Sus chestiile reale!

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version