Comunicat integral al Ministerului român de Externe:
- "Ministerul Afacerilor Externe respinge ferm acuzațiile și limbajul inacceptabil utilizat de oficialul de la Budapesta, solicitând părții ungare, așa cum a făcut-o și anterior, să se abțină de la provocări și de la escaladarea tensiunilor, alimentate inclusiv prin prezența la cimitirul internațional din Valea Uzului a unui înalt oficial ungar – prezent în România, din câte cunoaștem, fără o invitație oficială a părții române – și prin prezentarea distorsionată a situației din Valea Uzului și a evenimentelor de la data de 6 iunie.
- Ministerul Afacerilor Externe subliniază caracterul internațional al cimitirului din Valea Uzului și dreptul neîngrădit al fiecărui stat să își comemoreze eroii înhumați în acel cimitir. Totodată, amintește că forțele de ordine au asigurat ordinea publică în zonă și au comunicat că pe timpul desfășurării evenimentului nu au existat violențe între participanți sau între participanți și forțele de ordine.
- Partea română reamintește că a făcut în permanență apel la calm și moderație, constatând cu regret o atitudine contrară a oficialilor ungari, atât prin declarațiile publice cât și prin incitările transmise pe rețelele sociale.
- Partea română rămâne deschisă la dialog pentru identificarea, de o manieră constructivă și echilibrată, a unor soluții practice care să fie acceptate de întreaga comunitate locală, români și maghiari deopotrivă.
- Ministerul Afacerilor Externe informează, totodată, că, la data de 7 iunie, a transmis o notă verbală MAECE ungar, prin care exprimă protestul ferm față de profanarea, din nou, a simbolurilor statele ale României în cursul unei manifestaţii neautorizate la Ambasada României de la Budapesta a unor grupuri extremiste, xenofobe şi antisemite din Ungaria: Mișcarea celor 64 de Comitate şi Partidul Mi Hazank. Gravitatea acestor fapte este indiscutabilă şi reclamă o acțiune fermă a autorităților publice ungare în virtutea obligațiilor internaţionale privitoare la securitatea Misiunilor Diplomatice şi la protejarea demnităţii lor. Este, de asemenea, revoltător faptul că profanarea însemnelor de stat ale României cu însemne revizioniste şi revanşarde s-a făcut în prezenţa echipajelor poliţiei ungare, a cărei responsabilitate elementară ar fi fost de a preveni aceste fapte. Ministerul Afacerilor Externe își exprimă, de asemenea, consternarea pentru faptul că autoritățile de la Budapesta nu au prevenit repetarea profanării însemnelor de stat ale României, în ciuda solicitărilor ferme în acest sens ale Statului Român.
- Ministerul Afacerilor Externe solicită imperativ autorităților ungare să descurajeze şi să condamne prin toate instrumentele legale la dispoziţie aceste manifestări şi, de asemenea, să demareze cu celeritate o anchetă cu privire la vinovaţi şi la pasivitatea echipajelor de poliţie. De asemenea, MAE cere autorităților de la Budapesta să se abţină de le orice gesturi de natură să contribuie la escaladarea situației.
- Referitor la invitarea ambasadorului român la Budapesta la MAECE ungar, precizăm că întâlnirea nu a fost refuzată de partea română, care a propus ca aceasta să aibă loc în cursul zilei de luni, 10 iunie".
CITEȘTE ȘI:
- VIDEO Războiul de-o zi româno-maghiar. Cum au fost „cinstiți” eroii de la Valea Uzului. FILMUL COMPLET
- Atmosferă tensionată la cimitirul din Valea Uzului, îmbrânceli cu jandarmii care separă grupurile de români de maghiari / Un grup de români a rupt poarta cimitirului și a pătruns înăuntru / În cimitir a intrat un sobor de preoți români
- Jandarmeria, despre incidentele de la cimitirul din Valea Uzului: Nu au existat violențe între participanți sau între participanți și forțele de ordine / Attila Korodi: A fost ceva de nedescris în cuvinte
MAE: Meleșcanu i-a solicitat omologului ungar să transmită „un mesaj foarte clar comunității maghiare de a evita confruntările și escaladarea tensiunilor”
Nu m-as mira psd sa fi tradat, ar fi in stare. As vrea sa-i vad la racoare pe toti politicienii care au instigat la ura etnica, maghiari, romani, martieni, romulani...
Cel putin partial - pana la Dunare-Budapesta (malul estic). Restul poate sa se uneasca cu Austria :)
In loc sa le raspundem cu aceeasi moneda, noi le aratam si celalalt obraz pentru a ne palmui. Nu inteleg de ce guvernantii tac si ne fac sa ne simtim vinovati.
Sa vedem parerea si reactia d-lui Iohannis, a d-lui Rares Bogdan, a celor din opozitie. Se pare ca lipseste, Cu astia de la guvernare m-am lamurit, stau capra pentru ude-mereu.
Publicati d-le editor, pentru ca vad ca ma cam cenzurati.
Chiar si autoritatile ungare, care au ceva votaci pe la noi.
Melescanu insa e senil, cred ca uita sa mearga si la buda, probabil de aici lipsa de constiinta si tintuirea mojiciei dumisale de fotoliul de ministru !