Instanța supremă a decis, joi, suspendarea executării pedepsei în cazul fostului ministru Elena Udrea în dosarul "Gala Bute" şi eliberarea acesteia până la soluţionarea efectivă a contestaţiei, anunță avocatul Veronel Rădulescu, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis, joi, suspendarea hotărârii Completului de 5 judecători de condamnare a Elenei Udrea în dosarul "Gala Bute".

Totodată, judecătorii au suspendat decizia de condamnare și în cazul lui Tudor Breazu, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în aceeași cauză, și l-au pus în libertate.

Decizia trebuie comunicată şi autorităților din Costa Rica, acolo unde este arestată Elena Udrea, iar autorităţile trebuie să precizeze şi dacă menţin cererea de extrădare în cazul ei. Judecătorii din Costa Rica au decis să prelungească arestul preventiv atât pentru Elena Udrea, cât și pentru Alina Bica, până când vor decide dacă le extrădează în România sau nu.

Apărătorii Elenei Udrea și ai lui Tudor Breazu, condamnați în dosarul "Gala Bute", au formulat contestații față de formarea completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). "Elena Udrea se află în Costa Rica în vederea extrădării. Domnia sa se află într-o situație absolut deosebită. De mai bine de două luni este departe de copil, își hrănește fetița prin interpuși, vin persoane să îi recolteze hrana pentru copil. Până când o instanță compusă în mod legal nu se va pronunța asupra situației sale juridice, e ilegal și inuman să execute o pedeapsă pronunțată de o instanță necompusă potrivit legii. Vă rog să aveți în vedere că ne apropiem de Sfintele Sărbători. Suntem obositi dupa un an de muncă, ne dorim să petrecem în apropierea familiei. Gândiți-vă ca dacă nu pronunțați o hotărâre dreaptă, va rămâne încarcerată departe de fiica ei. Vă rog să dispuneți deliberarea cât mai rapidă, vă rog pentru ca aceste sărbători ne pun în imposibilitatea de a pune în practică suspendarea executării", a declarat Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, în fața instanței.

Procurorul DNA prezent în sala de judecată, Marius Vartic, a anunțat că este de acord cu solicitările avocaților. Vartic a pus concluzii de admitere a suspendării executării până lasoluționarea contestației în anulare, precizând că nu credea că "va asista la un prohod al îngropării completului de 5". Marius Cătălin Vartic a fost numit, în iulie 2016, şef, cu rang de secretar de stat, al Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF, pentru o perioadă de 5 ani, printr-o decizie a premierului de la acea vreme Dacian Cioloş. Ulterior, el a făcut cerere la CSM de încetare a detaşării la DLAF şi continuarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie - nivel central, solicitare aprobată de Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în timp ce Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, ambii în dosarul "Gala Bute".