Membrii Academiei Române și-au ales vineri, prin vot secret, vicepreședinții. În funcții au fost aleși Bogdan Simionescu - doctor în științe chimice, Victor Spinei - istoric și arheolog care a criticat dur Institutul Levantului al lui Constantinescu, Răzvan Theodorescu - istoric, fost senator PSD și ministru al Culturii în Guvernul Năstase, și Victor Voicu - medic farmacolog, consilier prezidențial când Crin Antonescu a deținut interimar funcția de președinte și acuzat că în 2004, dintr-o funcție de conducere la Agenția Medicamentului, ar fi favorizat firma soției sale.

Razvan Theodorescu, Victor Voicu, Victor Spinei si Bogdan SimionescuFoto: Colaj / Sursa foto: Agerpres

Funcția de secretar general al Academiei Române a rămas vacantă, anunță Academia, într-un comunicat remis HotNews.ro. Vineri, 20 aprilie 2018, academicienii și-au ales în cadrul Adunării Generale patru din cei cinci membri ai Biroului Prezidiului.

În funcția de vicepreședinte au fost aleși: Bogdan C. Simionescu (cu 119 voturi), Victor Spinei (cu 113 voturi), Răzvan Theodorescu (cu 103 voturi), Victor Voicu (cu 93 de voturi).

Pentru funcția de secretar general, care a rămas vacantă, vor fi organizate alegeri pe data 29 iunie 2018. Biroul Prezidiului este organul executiv al instituției și conduce activitatea Academiei Române între întrunirile Prezidiului. Organul suprem de conducere a Academiei Române este Adunarea Generală, formată in prezent din 200 de persoane - toți membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare ai Academiei. Vezi aici membrii Adunarii Generale

Ședința a fost condusă de Ioan-Aurel Pop, ales în urmă cu două săptămâni în funcția de președinte al Academiei Române. Amintim că Revista 22 a scris în urmă cu o săptămână că Ioan Aurel Pop se află pe lista colaboratorilor Direcției Securității Statului, care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti. Ca reacție, Pop a scris apoi pe Facebook: “Mă aştept să mi se ceară condamnarea la moarte”.

Prezidiul ședinței a fost alcătuit din academicienii Cristian Hera, Ionel Haiduc și Eugen Simion, care au deținut funcția de președinte al Academiei Române în mandatele precedente.

Bogdan Simionescu

Bogdan Simionescu

Foto: Agerpres

Bogdan C. Simionescu (70 de ani) este inginer chimist. S-a născut la Iași, unde a urmat liceul și a continuat cu studiile superioare la Facultatea de Chimie Industrială, Secția tehnologia compușilor macromoleculari, din cadrul Institutului Politehnic. Între 1972 și 1975 s-a specializat la Universitatea Catolică din Louvain, Belgia, unde și-a susținut teza de doctorat cu tema „Agregarea moleculelor de colorant sub influența polimerilor“.

A fost asistent (1971-1978), șef de lucrări (1978-1990), conferențiar (1990-1992), iar din 1992 este profesor în cadrul Departamentului polimeri naturali și sintetici la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași și șeful Catedrei Macromolecule (1996-2003). Profesor asociat al Universității Politehnica din București (1994-2006). Director al Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ din Iași (2000-2014), director al Centrului de Excelență „Polimeri“ (din 2003) și director al Platformei de formare și cercetare interdisciplinară Materiale polimerice înalt performante pentru medicină, farmacie, microelectronică, stocare de energie/ informații, protecția mediului (din 2006) al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iași.

În 2000, Academia Română l-a ales membru corespondent, iar în 2009 membru titular în cadrul Secției de științe chimice. În perioada 2012-2014 a fost președinte al Filialei Iași a Academiei Române. În perioada aprilie 2014 - aprilie 2018 a deținut funcția de vicepreședinte al Academiei Române.

Bogdan Simionescu a candidat, în urmă cu două săptămâni, la funcția de președinte al Academiei Române.

Victor Spinei

Victor Spinei

Foto: Agerpres

Victor Spinei (74 de ani) este istoric și arheolog. S-a născut la Lozova-Lăpușna (Basarabia). A făcut studii liceale și universitare la Iași, unde a absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universității „Al. I. Cuza“ (1966). În 1977 a obținut doctoratul în științe istorice la Universitatea din București, cu teza „Moldova în secolele XI-XIV“. A urmat stagii de documentare și specializare în Austria, China, Franța, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Spania, Suedia, URSS.

A fost cercetător la Institutul de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol“ din Iași (1996-1990). Din 1990 este cercetător la Institutul de Arheologie din Iași, pe care l-a condus în calitate de director în perioada 2003-2011. Profesor la Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza“ din Iași, începând cu 1990. A coordonat săpături arheologice și a cercetat perioada de început a epocii medievale în spațiul românesc și cel sud-est european. În 2001 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 2015, membru titular. Din 2015 este vicepreședinte al Academiei Române și coordonator al Programului „Centenar“ dezvoltat de Academia Română.

Victor Spinei a criticat dur, într-un punct de vedere oficial, pe atunci proiectul de lege privind înființarea Institutului Levantului, astăzi condus de fostul preşedinte Emil Constantinescu. Citește aici ce spunea în 2016 academicianul Victor Spinei, și atunci vicepresedinte al Academiei Române, despre proiectul inițiat mai mulți senatori PSD și ALDE, printre care Călin Popescu Tăriceanu

Razvan Theodorescu

Razvan Theodorescu

Foto: Agerpres

Răzvan Theodorescu (78 de ani) este istoric al culturii și istoric de artă. S-a născut la București, unde a urmat studii liceale și universitare, absolvind Facultatea de Istorie. În 1972 și-a susținut la Universitatea București teza de doctorat cu tema „Elemente culturale bizantine, balcanice și occidentale la începuturile culturii medievale românești în sec. X-XIV“. Și-a început cariera științifică în 1963, la Institutul de Istoria Artei, unde a fost cercetător și director adjunct științific. Din 1990 este profesor la Universitatea Națională de Arte din București, în cadrul căreia susține cursurile de artă medievală europeană, tipologia artei sud-est europene și istoria civilizației europene.

Profesor invitat la Centrul Superior de Studii Medievale din Poitiers, rector al Universității Media, șeful primei catedre umaniste UNESCO din România. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 2000 membru titular. Este președintele Secției de Arte, arhitectură și audiovizual a Academiei Române.

A fost președinte al Radioteleviziunii Române (1990-1992), membru al Consiliului Național al Audiovizualului (1992-2000). A fost ministru al Culturii și Cultelor (2000-2004) în Guvernul Năstase, senator PSD de Iași, în aceeași perioadă, și senator PSD de Botoșani (2004-2008). În 2010, a demisionat din PSD, când Victor Ponta a fost ales președinte al partidului.

Victor Voicu

Victor Voicu

Foto: AGERPRES

Victor Voicu (78 de ani) este medic farmacolog. S-a născut în comuna Bolovani, județul Dâmbovița. A efectuat studii medicale ca student militar la Facultatea de Medicină Generală din București, obținând diploma de medic în 1962, iar din 1971 este doctor în medicină. A fost asistent la Catedra de farmacologie (1963-1966), conferențiar (1972-1990), iar din 1992 profesor la Catedra de farmacologie, toxicologie și psihofarmacologie clinică din cadrul Facultății de Medicină a Universității de Medicină „Carol Davila“ din București și profesor la Facultatea de Medicină din Craiova (1990-1992).

A fost cercetător în cadrul Centrului de Radiologie și Biologie Moleculară din București (1964-1968,) șef al Laboratorului de farmacologie și toxicologie al Centrului de Cercetări Științifice Medico-Militare București (1987-2001), iar din 2001 director al acestui Centru. În perioada 1990-1995 a fost șef al Direcției medicale din Ministerul Apărării Naționale. A efectuat cercetări științifice în farmacologia experimentală și clinică a antihipertensivelor și antiaritmicelor, psihofarmacologia psihotomimeticelor și drogurilor de abuz. Este deținător al peste 30 de brevete de invenție, care se referă mai ales la preparate medicamentoase noi. În 1991 Academia Română l-a ales membru corespondent și a devenit titular în 2001. Este președinte al Secției de științe medicale din Academia Română și a deținut, de două ori, funcția de secretar general al Academiei Române.

Victor Voicu a candidat la șefia Academiei și în 2006, și în 2010, și în 2014, și în 2018.

A fost consilier prezidențial al lui Crin Antonescu, în mandatul interimar avut de acesta în 2012, când Traian Băsescu fusese suspendat (sursa). În 2010, Crin Antonescu îl prezenta la portofoliul Sănătății în "guvernul din umbră" al PNL.

Potrivit informațiilor din presă, în 2004 a fost acuzat că ar fi favorizat firma soției sale, acordându-i exclusivitate la producerea medicamentelor de succes, din poziția sa de președinte al Consiliului Științific din Agenția Națională a Medicamentului. În 2006 a câștigat milioane de euro din vânzarea acțiunilor de la compania farmaceutică LaborMed (sursa).

Citeste si: