Ecaterina Andronescu: Bacalaureatul profesional, un examen la fel de serios ca si bacalaureatul national
"Din punct de vedere al supravegherii, nu vom cobori stacheta. Vrem sa fie un examen la fel de serios ca si bacalaureatul national", a declarat Ecaterina Andronescu.
Ministrul Educatiei a precizat ca, in opinia sa, noul tip de bacalaureat ii va ajuta sa se integreze mai usor pe piata muncii pe absolventii de liceu care nu intentioneaza sa urmeze cursurile unei universitati.
"Am pornit de la faptul ca anul trecut si anul acesta s-au adunat, in total, circa 150.000 de absolventi de liceu care nu au diploma de bacalaureat si care, de cele mai multe ori, sunt refuzati la angajare, pe piata muncii (...). Si atunci ne-am gandit ca nu toti absolventii de liceu merg in invatamantul superior, deci cred ca e bine sa separam apele. Pe cei care merg spre productie, sa-i orientam spre formarea unor competente si abilitati antreprenoriale, iar pentru cei care merg spre invatamantul superior, sa pastram bacalaureatul asa cum s-a sustinut in 2009, 2010 si 2011, cu aceleasi discipline, cu acelasi continut", a explicat Ecaterina Andronescu.
Ministrul Educatiei a dat asigurari ca introducerea noului tip de bacalaureat nu va dezavantaja universitatile, ci le va ajuta din punct de vedere al calitatii prin crearea unei modalitati de "filtrare suplimentara" a viitorilor studenti.
Marti dimineata, Comisia de invatamant din Senat a adoptat proiectul de lege privind introducerea Bacalaureatului profesional, care poate fi sustinut de toti elevii si care nu le da acestora posibilitatea de a se inscrie la Facultate. Raportul adoptat miercuri de comisie va fi inclus pe ordinea de zi a Senatului de lunea viitoare. Senatul este camera legislativa decizionala.
Astfel, absolventii de liceu vor putea opta pentru sustinerea bacalaureatului profesional, care le va permite accesul pe piata muncii, dar nu le va permite sa urmeze cursurile in invatamantul superior, sau pentru bacalaureatul national, care le va da voie sa urmeze cursurile unei facultati. Absolventii de liceu care vor sustine bacalaureatul profesional vor putea sa dea si bacalaureatul national, care le va oferi dreptul de a se inscrie in invatamantul superior.
In cazul in care va fi adoptat de Senat, acest tip de bacalaureat va putea fi sustinut incepand din anul scolar 2012 - 2013.
Daniel Funeriu, consilier prezidential si fost ministru al Educatiei, a catalogat, miercuri, bacalaureatul profesional drept "e o masura total gresita, un fel de 'bac cu buletinul'. Bacalaureatul trebuie sa fie trecut de cei care invata. Actualul Guvern vrea sa dea bacalaureatul si celor care nu il merita. I-a intrebat cineva pe cei peste 100 000 de elevi care au luat bacul daca li se pare normal asa ceva? Cred ca este pentru a lua voturile celor picati la bac. Oamenii acestia chiar nu inteleg nimic. Sper ca plenul Senatului sa nu voteze asa ceva".
Citeste si:

K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
Sub "domnia" PSD, ca de altfel sub orice "domnie", fara exceptie, pana la PDL-istul Funeriu, bacalaureatul national a fost mereu o farsa. In sensul ca s-a copiat mereu pe rupte, pe fata, fara jena. Ca dovada indubitabila, cand Funeriu, dupa vreo 20 de ani de astfel de sistem de copiere generalizata, a stopat (in mare parte) aceasta practica, s-a vazut adevarul: dezastru.
Acum cu un ministru PSD, o sa vedeti ca in curand camerele video ori se scot din salile de curs, ori raman dar nu mai au acces la ele decat unii "alesi", ori altceva, dar se va copia din nou pe rupte. Eu asa vad lucrurile, cu un ministru USL la putere.
SI in aceste conditii, d-na Andronescu are perfecta dreptate: bacalaureatul profesional va fi la fel de serios precum cel national. ADICA DELOC!
Discursul este deja pregatit: "data fiind criza economica, acesti tineri [cu bac profesional] au sanse mici de a-si gasi un loc de munca imediat in domeniul lor profesional, asa ca le oferim un traseu academic, pentru a le creste sansele de ocupare pe piata muncii. In plus, fiind studenti, statul roman nu trebuie sa le plateasca ajutor de somaj."
Minunat, nu?
Inca o data: tinta este cifra de afaceri a universitatilor particulare, care in conditile actuale, continuand cu un BAC Funeriu, cu camere si exigent, vor inchide in mare parte portile - undeva in 2-3 ani, odata cu ultimii absolventi din generatia "cu buletinul".
Sa crezi ca un dascal de formatie, incearca prin masurile pe care la ia , sa incurajeze nemunca elevului, lenea, inducerea subliminala in mintea acestuia ca scoala este " ceva facultativ" ???????
Sau sa crezi ca in spatele acestei decizii se ascunde o viitoare decizie si mai aiuritoare?????
Oricare ar fi raspunsul, d-na Andronescu NU ARE VOIE sa faca rabat de la exigenta ,de la emulatie, de la calitatea invatamintului,NU ARE VOIE sa incurajeze mediocritatea ,submediocritatea !!!!
Iar supravegherea poate sa fie cat de stricta doreste madam Abramburica, si nimeni n-o sa-i bage nimeni de vina. Daca se dovedeste a fi o metoda de succes, urmeaza sa se aplice si la Bacul "mare". Se practica si la case mai mari, sa nu ne facem iluzii; in Marea Britanie, testele s-au facut mai usoare ca sa nu existe suspiciuni de rasism.
Cind interveniti in procedura acestui examen macar nu-i mai spuneti BACALAUREAT.
Etimologia cuvintului te duce spre notiunea de "a avea dreptul ca urmare a unui fapt realizat,indeplinit conform unui barem.
Deci ,daca aveti alte baremuri decit cele ale unui examen prin care sunt verificate cunostintele necesare (bagajul viitorului candidat) absolventului,aveti macar respectul pentru cei care au luat aceste examene dea lungul timpului si numit-va bazaconiile altfel,-nu plagiati acest examen !!!.
da' poate ne iesplica madama in ce va consta acest bac la liceele de mate-fizica, filologie-istorie sau orice alt liceu teoretic?
cat de stupid sa fii sa nu picepi ca, atata timp cat elevii au aceleasi materii in programa, nu poti sa dai bacalaureat care sa nu tina cont de aceste materii?
masura Androneascai e pur electorala, ca sa ofere o portita de a termina liceul si celor care 4 ani de zile nu invata nimic.
Doamna Andronescu are o gândire "ciudată", ca să nu spun anacronică. Ar trebui să încerce să înţeleagă de ce copiii nu sunt interesaţi de şcoală. S-a interesat ce conţin programele şcolare? Dacă 8 clase, sau 9 clase sunt obligatorii şi gratuite de ce părinţii trebuie să cheltuiască atâţia bani cu şcoala. Nu este vorba numai de fondul clasei, al şcolii şi mai ştiu eu ce fond! Sunt tot felul de caiete speciale, culegeri de matematică la clasa I, gazeta matematică pentru clasa I. Se continuă cu şcoala în care copiilor li se cere să memoreze şi să reproducă, nu să gândească, să judece, să fie inventivi şi creativi. Nu toţi copiii trebuie să facă liceu, iar din cei care fac liceul nu toţi trebuie să aibă diplomă de bacalaureat. Este foarte bun şi un certificat că ai absolvit 12 clase, sau 10 sau câte ai făcut... Dar un bacalaureat profesional!!! Este o găselniţă pentru copii leneşi. Este un mod inadmisibil de a mai stoarce bani de la părinţi. Diploma de bacalaureat trebuie să redevină importantă, nu o bagatelă...