​Rezultate finale titularizare 2019. Candidații află, marți, 30 iulie, care sunt notele finale obținute la titularizare 2019, după afișarea notelor de la contestații. La examenul de titularizare din acest an s-au înscris 27.724 de candidaţi, dintre care s-au prezentat numai 23.572 de candidați la examen.

harta titularizareFoto: Hotnews

Ministerul Educației publică marți pe titularizare.edu.ro notele după contestații.

Anul acesta, mai puțin de jumătate dintre profesorii care au susținut proba scrisă la titularizare au obținut note de peste 7, minimum necesar pentru angajarea pe perioadă nedeterminată în sistemul de educație.

Datele de la Ministerul Educației arată că 46,86% dintre cei care au participat la concurs au obținut nota 7. Anul acesta, 92 de candidaţi (0,47%) au obţinut nota 10, iar 9.072 de candidaţi (46,39%) au obţinut note între 7 şi 9,99. 19,10% dintre candidați au luat note mai mici de 5. Rezultatele finale de la titularizare se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul titularizare.edu.ro în data de 30 iulie.

Săptămâna trecută, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că din toamnă profesorii care au primit sub nota 5 la proba scrisă de la titularizare nu vor mai fi primiți ca suplinitori. Este vorba de 4.000 de profesori în această situație. În plus, nici cei 3.900 de candidați care au părăsit sala de examen din cauză că nu știau subiectele nu vor mai fi primiți ca suplinitori.

Citește și:

Ce spune o profesoară despre decizia ca cei care au luat note sub 5 la titularizare să nu mai predea: Eu voi fi nevoită să predau vreo patru materii, pentru că nu vor fi oameni în școli

Rezultate Titularizare 2019. Mai puțin de jumătate dintre profesori au obținut nota 7 / Andronescu: ”​Nu e important procentul de promovare, ci să trimitem în sistem profesori bine pregătiți”

Rezultate titularizare 2019. La București, peste 52% dintre candidați au luat note peste 7

Rezultate titularizare 2019. Ministerul Educației a publicat rezultatele la examen. HARTĂ

Rezultate titularizare 2019. Harta procentelor de promovare pentru fiecare județ în parte/ Cel mai mare procent în Prahova – 58,5, cel mai mic procent în Giurgiu - 26,7%

Lecție de viață. Profesorul nevăzător care a luat 10 la titularizare: „Sper să-i inspir și pe alții”