Ministrul Educației a citit scrisoarea elevei din Satu Mare, care a scris șase pagini cu nemulțumirile față de sistemul de educație în foaia de examen de la simulare BAC 2019. Ecaterina Andronescu a spus la Digi24 că nu poate să nu-I dea dreptate elevei, dar îi transmite că schimbările nu se pot face peste noapte. Ministrul i-a transmis elevei că ar vrea să o întâlnească.

Ecaterina AndronescuFoto: Agerpres

”Nu pot să nu-i dau dreptate într-o bună parte din această lucrare. Unde nu-i dau dreptate? Eu cred că acolo unde, și nu este cazul numai al ei, cei care se află la această vârstă sunt supărați pe lucrurile care îi nemulțumesc, nu înțeleg poate că această perioadă este singura perioadă din viața oricăruia dintre noi pe care putem să o dedicăm formării noastre. Deci ei acum în această perioadă se pot ocupa numai de ei și de achizițiile în cunoaștere care se potrivesc cu ei și care îi ajută să devină personalități mature. Am scris în documentul acesta (n.r. în viziunea Educația ne unește pe care Ministerul Educației o propune), și cred că n-a fost o greșeală, până la urmă școala nu este o corvoadă, școala este un loc în care copilul, adolescentul exersează să devină adultul de mâine. Exercițiul acela trebuie să fie sprijinit de cei care și-au asumat să fie profesori”, a spus Ecaterina Andronescu.

”Nu poți să schimbi lucrurile peste noapte. Nu se pot schimba dintr-o dată. Dar o rog din tot sufletul meu să citească documentul acesta și să fie parte din procesul de schimbare. Cred că numai așa se poate”, a mai spus ministrul.

Despre notarea elevei cu nota 1, Ecaterina Andronescu a spus că aceasta a fost notată după un barem construit pe subiecte. ”Cu mare drag m-aș întâlni cu ea. Nota de la simulare nu este obligatoriu să fie trecută în catalog, decât la cerere”, a spus Andronescu. Ministrul a arătat că nu poate schimba regulile în timpul anului școlar.

”După cum a scris scrisoarea este un copil care a citit, înțelege ce a citit după părerea mea, este un copil inteligent. Dar revolta aceasta, într-un fel fără subiect, pentru că în acest moment nu putem să schimbăm regulile în timpul jocului, ea chiar spune lucrul asta. Suntem în timpul anului școlar, nu putem să anulăm nici simulările, nici examenele anunțate la începutul anului școlar. Propunerile cu care venim acum sunt propuneri pentru viitor, pe care le amendăm ca să fie acceptate și compatibile cu cei care urmează să le aplice”, a declarat Ecaterina Andronescu

Reamintim că, în loc să scrie rezolvarea subiectelor în foaia de examen de la simularea pentru BAC 2019, o elevă de clasa a XI-a din Satu Mare a scris șase pagini cu nemulțumirile față de sistemul de educație. Pentru acest lucru ea a fost notată cu nota 1.

Citește și

#foaiagoală: ​Ce a scris o elevă în foaia de examen de la simularea BAC 2019: „Am decis să protestez; nu mai vreau să se facă modificări în timpul anului școlar și să mă afecteze”

#foaiagoală: Directorul colegiului unde învaţă eleva care şi-a scris nemulţumirile în lucrarea de la examen - "Este un fel de independenţă, de maturitate"

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!