Ministrul forțelor armate franceze, Sébastien Lecornu, face joi, 3 noiembrie, o vizită oficială în România. Oficialul francez vine în contextul în care Franța conduce Grupul de Luptă al NATO din România și își va spori prezența militară în țara noastră, inclusiv cu tancuri de luptă Leclerc, dar și în condițiile în care unul dintre cele mai importante contracte de achiziție militară - cel al corvetelor construite de francezii de la Naval Group - este în aer de mai bine de un an.

Ministrul francez al apărării Sébastien LecornuFoto: Romain GAILLARD-POOL / Sipa Press / Profimedia

Cu prilejul vizitei, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, va avea o întrevedere cu omologul francez, la sediul MApN, începând cu ora 17.30, urmată de declarații de presă comune, anunță MApN.

Agenda delegației franceze cuprinde, în cursul dimineții (începând cu ora 8.30), o vizită în Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, județul Brașov, o ceremonie de depuneri de coroane de flori (începând cu ora 14.00) la Monumentul Eroilor Francezi, situat în Parcul Cișmigiu din București, urmată de primiri la Președintele României, Klaus Werner Iohannis, la Palatul Cotroceni, și la prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, la Palatul Victoria.

Franța este națiunea care conduce grupul de luptă al NATO din România, constituit începând cu luna mai.

La propunerea Franței de a prelua rolul de națiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează, în prezent, Collective Defence Battle Group (CDBG) pe teritoriul național integrând, rotațional, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos. Forțele principale ale CDBG sunt dispuse în Centrul Național de Instruire Întrunită din Cincu unde execută misiuni și activități de instrucție alături de structuri ale Armatei României.

Contractul corvetelor, un punct nevralgic în relația cu Franța

România încă n-a semnat contractul pentru noi corvete multifuncționale și modernizarea actualelor fregate, asta deși un câștigător s-a ales din 2019, iar de aproape un an și jumătate nu mai există contestații sau opreliști în instanță.

Deși MApN a tot acordat amânări repetate constructorului francez, Naval Group nu a venit încă la masă pentru a semna contractul, invocând în repetate rânduri problema costurilor foarte mari care nu i-ar mai permite să rămână în prețul ofertat la licitație - 1,2 miliarde de euro. În plus, Naval Group ar mai fi avut și disensiuni în interiorul asocierii cu Șantierul Naval Constanța privind riscurile și investițiile de modernizare.

În același timp, de pe locul doi la licitație constructorul olandez Damen, cu șantiere navale la Galați și Mangalia și cu o producție constantă în ultimii ani de nave militare către alte țări, spune că este gata să producă corvetele în România, în aceiași bani și respectând calendarul foarte strâns al contractului: 3 ani pentru prima navă, 7 ani pentru toate patru corvetele.

În urmă cu o lună, Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență în domeniul apărării prin care își acordă dreptul de a modifica cu până la 50% valoarea contractelor militare, inclusiv în procedurile de achiziție publică unde există un câștigător, dar nu s-a semnat încă un contract.