Coronavirus: OMS întrerupe testele clinice pentru hidroxiclorochină şi combinaţia Lopinavir-Ritonavir

de N.O.     HotNews.ro
Sâmbătă, 4 iulie 2020, 22:38 Actualitate | Coronavirus


Plaquenil (Hidroxiclorochina)
Foto: Profimedia Images
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat sâmbătă că întrerupe testele clinice cu hidroxiclorochină împreună cu combinaţia Lopinavir-Ritonavir pentru pacienţii COVID-19 spitalizaţi, după ce acestea nu au indicat până în prezent o reducere a mortalităţii în cazul bolnavilor infectaţi cu noul coronavirus, informează Reuters, potrivit Agerpres.

''Aceste rezultate preliminare arată că hidroxiclorochina şi combinaţia Lopinavir-Ritonavir reduc puţin sau deloc mortalitatea pacienţilor COVID-19 spitalizaţi, comparativ cu standardul terapeutic. Cercetătorii studiului clinic Solidarity vor întrerupe testele imediat'', precizează OMS într-un comunicat.


Studiul clinic Solidarity constă în aplicarea, pentru comparaţie, a patru scheme terapeutice utilizate până în prezent în tratarea bolnavilor de COVID-19.

OMS mai precizează că această decizie de întrerupere a testelor clinice, luată pe baza recomandării comitetului internaţional de coordonare a studiului, nu afectează alte cercetări în care medicamentele menţionate sunt folosite în cazul pacienţilor care nu sunt spitalizaţi sau în scop profilactic.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) oprise deja de pe 18 iunie testele clinice cu hidroxiclorochină ca potenţial tratament pentru bolnavii de COVID-19 spitalizaţi, ajungând la concluzia că acest medicament antimalarie nu reduce rata lor de mortalitate.

Combinaţia Lopinavir-Ritonavir este un tratament pentru pacienţii infectaţi cu HIV şi a fost studiat de OMS ca posibilă terapie împreună cu hidroxiclorochina în cazul pacienţilor COVID-19.

O altă componentă a studiului condus de OMS evaluează efectele potenţiale ale medicamentului antiviral Remdesivir.

Citește și:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5793 vizualizari

  • +8 (34 voturi)    
    O cam lungesc ăștia (Sâmbătă, 4 iulie 2020, 23:16)

    Trabucodonosor [utilizator]

    Nu-nțeleg de ce nu-ncep testele cu Dettol injectabil și cu becuri halogene de 1000 W în burtă, așa cum recomanda întâiul virusolog al lumii, savant de renume mondial, președinte al Statelor Unite, domnul Donald Trump.
  • +7 (11 voturi)    
    Nasol (Duminică, 5 iulie 2020, 8:09)

    4real [utilizator]

    Oranjutanul a luat degeaba leacul minune?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by