Dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din Statele Unite, a declarat că medicii și experții în boli infecțioase asistă la „din ce în ce mai multe” complicații COVID-19 în rândul persoanelor tinere, relatează CNBC.

Anthony FauciFoto: Hotnews

În perioada incipientă a pandemiei cercetătorii afirmau că virusul pare să îi afecteze într-un grad mai redus pe tineri fiind în schimb deosebit de periculos în rândul populației vârstnice și a pacienților cu comorbidități.

Însă dr. Anthony Fauci, unul din experții însărcinați de președintele american Donald Trump cu combaterea epidemiei pe teritoriul Statelor Unite, a afirmat în fața unei comisii a Camerei Reprezentanților SUA că aceasta nu pare să fie situația reală.

„Să credem că persoanele tinere nu se vor confrunta cu consecințe dăunătoare [ca urmare a infecției cu COVID-19] este greșit”, a declarat acesta.

Epidemiologul a afirmat că nu a văzut până acum un virus care să prezinte o gamă atât de largă de simptome.

Unele persoane sunt asimptomatice în timp ce altele „dezvoltă simptome ușoare iar altele prezintă simptome care le țin acasă pentru câteva zile. Unele rămân în pat săptămâni întregi și au simptome și după ce își revin, altele merg la spital, unele au nevoie de oxigen, altele de terapie intensivă, unele trebuie ventilate mecanic iar unele mor”, a precizat dr. Fauci.

Acesta a adăugat că tinerii care sunt asimptomatici pot transmite virusul altora, atrăgând atenția că aceștia ar trebui să fie îngrijorați nu doar pentru propria sănătate ci și de dinamica pandemiei.

„Dacă ești infectat și răspândești infecția, chiar dacă nu te simți bolnav, faci parte din procesul dinamic al pandemiei prin ceea ce poți transmite”, a afirmat acesta, adăugând că „neintenționat poți infecta pe cineva care apoi la rândul său infectează pe cineva care poate fi vulnerabil. Acea persoană poate fi bunica ta, bunicul tău, unchiul bolnav care apoi moare”, a avertizat Anthony Fauci.

Fauci le-a declarat membrilor comisiei că în unele părți ale Statelor Unite are loc o „creștere tulburătoare” a numărului de noi infecții.

În timp ce în New York, odată epicentrul mondial al pandemiei, numărul cazurilor de COVID-19 este în scădere, alte state americane au înregistrat un număr record de cazuri și spitalizări după ridicarea carantinei.

Citește și: