Numărul cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 a depășit pragul de 6,7 milioane, la nivel mondial, din acestea aproape jumătate reprezentând pacienți care s-au vindecat deja, în timp ce 393.210 de oameni și-au pierdut viață, potrivit celor mai recente date publicate de worldometers.info. Brazilia a devenit cea de-a treia țară din lume ca număr de victime.

Gropi comune in BraziliaFoto: Michael Dantas/AFP/ Profimedia

Astfel, vineri dimineață sunt înregistrare 6.702.662 cazuri de Covid-19, din care 3.251.544 sunt pacienți vindecați și 393.210 decese.

23.45:Canada: Aproape toți elevii dintr-o clasă s-au îmbolnăvit de Covid-19

23.20:

Estonia testează aplicația ”pașaportului imunitar”

23.10:Franța a ajuns la 29.111 de decese; Italia la 33.774

20.30:OMS recomandă purtarea măștii în caz de „transmitere generalizată” și dacă nu este posibilă distanțarea fizică

19:15 Pandemia de coronavirus a ucis cel puțin 390.868 de persoane în întreaga lume, porivit AFP. Peste 6.640.290 de cazuri de infecție au fost oficial diagnosticate în 196 de țări, dintre care cel puțin 2.867.400 sunt acum considerate vindecate.

17.25: Marea Britanie oprește testările cu hidroxiclorochină pe pacienții cu Covid

16.55: Elveția își va redeschide frontierele pentru toate țările UE de pe 15 iunie

16.30:Spania își redeschide granițele turiștilor străini de la 1 iulie

16.15:Coronavirus: Pandemia este „sub control” în Franța, afirmă Consiliul Științific francez

14.25 Coșmarul de carantină al lui Cate Blanchett. Actrița s-a rănit la cap cu drujba

12.57 Directorul CDC este îngrijorat că americanii nu urmează recomandările pentru prevenirea răspândirii coronavirusului

12.32: Mexic: Un bărbat a fost găsit mort, după ce a fost arestat de polițiști pentru că nu purta mască. Incidentul a stârnit proteste

12.31: Cazinourile din Las Vegas s-au redeschis după 11 săptămâni de izolare - "Puteţi vedea zâmbete pe toate chipurile"

12.16Rusia va începe testele clinice ale unui vaccin antiCOVID-19 pe voluntari plătiți începând de săptămâna viitoare

11.42: Guvernul ceh a anunţat că, începând de vineri de la prânz, va redeschide total frontierele cu statele vecine Austria şi Germania şi va permite, de asemenea, libera circulaţie în Ungaria.

11.01:Substanţele chimice utilizate de poliţie împotriva protestatarilor din SUA pot contribui la răspândirea COVID-19, avertizează șeful CDC

10.41 Rusia a raportat vineri 8.726 de noi cazuri de infecții și alte 144 de decese, transmite Reuters.

Brazilia a devenit a treia ţară din lume ca număr de decese din cauza noului coronavirus, depăşind 34.000 de morţi, în faţa Italiei, după un nou record de morţi înregistraţi în 24 de ore, scrie AFP, citată de Agerpres.

Ultimul bilanţ al Ministerului Sănătăţii a raportat 34.021 de decese şi 614.941 de cazuri confirmate, cu 1.473 de morţi înregistrate de miercuri seară, dar specialiştii sunt de părere că statisticile oficiale sunt mult subestimate. Cu 212 milioane de locuitori, Brazilia are o populaţie de trei ori mai mare ca a Italiei, care a fost epicentrul pandemiei în Europa şi a numărat 33.689 de morţi.

Brazilia deplânge, totuşi, 153 de morţi de COVID-19 la un milion de locuitori, faţă de 557,2 pentru Italia sau 587,8 pentru Regatul Unit.

Brazilia este a doua ţară din lume ca număr de persoane infectate, după Statele Unite, cu 30.925 de noi cazuri confirmate în 24 de ore. Pentru a treia zi consecutiv, cea mai mare ţară din America Latină a înregistrat un record de morţi zilnice, după 1.349 miercuri şi 1.262 marţi.

Informaţiile Ministerului Sănătăţii au fost difuzate abia după orele 22.00 (vineri, 01.00 GMT), fără nicio explicaţie pentru întârziere, ele fiind prezentate la orele 17.00 de la începutul pandemiei.

De aproape trei săptămâni Brazilia nu mai are ministru al sănătăţii, după demisia lui Nelson Teich, interimatul fiind asigurat de Eduardo Pazuello, un general în activitate. Statul Sao Paulo, cel mai prosper şi mai populat din Brazilia, rămâne cel mai afectat, cu 8.560 de morţi şi 129.200 de cazuri confirmate, în faţa Rio de Janeiro (6.327 de morţi şi 60.032 de persoane contaminate).

De la începutul săptămânii, cele două state şi-au reluat treptat activitatea economică. Situaţia rămâne critică în statele sărace din nord, ca Amazonas (2.183 de morţi) şi Para (3.416), sau din nord-est, ca Ceara (3.813) şi Pernambuco (3.124). În pofida creşterii constante a deceselor, preşedintele de extremă-dreaptă Jair Bolsonaro îndeamnă frecvent la reluarea activităţilor economice în numele păstrării locurilor de muncă, criticând aspru măsurile de izolare luate de guvernatorii statelor.

Noul coronavirus a făcut 1.021 de decese suplimentare în 24 de ore în Statele Unite, potrivit datelor prezentate joi la orele 20.30 (vineri, 00.30 GMT) de universitatea americană Johns Hopkins, transmite AFP, citată de Agerpres. Aceasta ridică la peste 108.000 numărul total al morţilor din SUA, unde au fost înregistrate mai mult de 1.870.000 de cazuri, potrivit datelor actualizate continuu de universitatea cu sediul la Baltimore.

Circa 485.000 de persoane au fost declarate vindecate.

Statele Unite sunt, în valoare absolută, ţara cea mai afectată din lume de pandemia de COVID-19, atât ca număr de decese, cât şi de cazuri diagnosticate. Raportat însă la populaţie, mai multe ţări europene - printre care Franţa, Italia sau Spania - numără mai mulţi morţi pe locuitori decât SUA.