Amenzile pentru tăierea ilegală a copacilor din București ar putea crește de la 50 de lei la 5.000 lei/exemplar , potrivit unui proiect de hotărâre de Consiliu General inițiat de Ana Maria Ciceală, consilier general USR. HotNews.ro a scris cum Bucureștiul a pierdut câteva hectare de spațiu verde în doar câteva luni din cauza amenzilor extrem de mici și fiindcă fapta nu mai este considerată infracțiune.

Defrișare fosta menajerie a Circului - 6Foto: Hotnews
  • ”Am scris și depus astăzi un proiect de hotărâre de Consiliu General prin care propun creșterea substanțială a amenzilor contravenționale în ceea ce privește defrișarea arborilor și arbuștilor, dar și a altor fapte dăunătoare vegetației arbustive și spațiilor verzi. În rezumat, amenzile privind tăierile fără aviz ar crește potrivit proiectului de la 50 - 200 lei/ arbore la 4000 - 5000 lei/arbore.
  • Din păcate, legislația în vigoare nu permite Consiliului General să stabilească amenzi mai mari de 5.000 lei.
  • De asemenea, propunem introducerea sancționării contravenționale cu o amendă similară privind afectarea negativă a spațiului verde (calculat la metru pătrat). Astăzi ne propunem să acționăm punctual pe termen scurt, crescând componenta disuasivă, adică mărind la maxim amenzile pentru cei care taie ilegal arbori.”, a scris Ana-Maria Ciceală pe pagina de Facebook.

Aceasta motivează inițiativa prin faptul că Bucureștiul a pierdut sute de arbori în ultimii 2 ani.

  • ”Este vorba de modificări pe care le consider urgente în Normele locale de protecție a spațiilor verzi având în vedere asaltul produs în acest an privind defrișările a sute de arbori pe proprietăți private, fără obținerea în prealabil a unor aviz de defrișare de la Direcția de Mediu a Municipiului București, cu afectarea pe termen lung a a zeci de hectare de spațiu verde și a habitatului urban deservit de acești arbori.
  • Arborii din orașul nostru ne oferă tuturor oxigen, sănătate, răcoare, relaxare, reduc poluarea aerului și asigură beneficii ecosistemice cuantificabile. Tăierea arborilor sănătoși ne afectează direct sănătatea, crește poluarea aerului, reduce biodiversitatea, ne lasă vulnerabili în fața schimbărilor climatice”, a mai scris Ciceală.

Ea spune că majorarea amenzilor este primul pas, iar următorul este aprobarea Legii spațiilor verzi care stă blocată la Parlament.

  • ”Deja avem sute de arbori dispăruți din București deoarece, din 2020 încoace, tăierile lor ilegale NU mai sunt considerate infracțiuni de legislația din România și astfel avem zeci de hectare de spații verzi afectate numai în capitală. (...)
  • Pe termen mediu însă, normele de protecție a spațiului verde și arborilor pe teritoriul Municipiului București trebuie aduse la zi cu legislația în vigoare.
  • Mai important, este nevoie să fie votată de urgență Legea Spațiilor Verzi, care individualizează și reinstituie infracțiunea privind defrișarea arborilor în orașe și care ar permite actualizarea adecvată a normelor de protecție și control aplicate de autoritățile locale.
  • Această lege trenează la votul în Camera Deputaților din primăvara lui 2021, deși a fost adoptată de către Senat, dar îi lipsesc convenabil rapoartele comisiilor Camerei. De absența noii legi beneficiază între timp distrugătorii de mediu”, a mai scris Ciceală.

De la începutul anului, Bucureștiul a pierdut câteva hectare de spațiu verde, asta doar cazurile despre care știm și am scris. Este vorba despre o bucată din Parcul Grozăvești, Parcul Prisaca Dornei și o bucată de spațiu verde de pe strada Fabrica de Glucoză.

Defrișările au avut loc fără aviz, iar făptuitorii au fost amendați cu 100 de lei de copac tăiat, dar dacă plătesc în termen de 15 zile, ajung la 25 lei/copac. Aceștia vor să dezvolte acolo proiecte imobiliare de sute de mii de euro, chiar milioane de euro.

Amenda este ridicolă, motiv pentru care această practică a fost frecvent întâlnită și probabil va mai fi folosită dacă lucrurile nu se schimbă. Dacă pentru investitori este avantajos, pierderile pentru oraș sunt imense. Indiferent că sunt pe domeniul public sau privat, copacii își fac treaba și reduc poluarea, iar aceste pierderi mari de vegetație nu fac decât să înrăutățească situația în care ne aflăm, aer din ce în ce mai poluat (avem infringement pe poluare), tot mai mulți oameni bolnavi, copii cu astm și tot felul de alergii.

Amenda de 100 de lei este stabilită de o Hotărâre de Consiliu General din 2009. Este vorba despre HCGMB 304/2009 privind normele de protecţie a spaţiilor verzi pe teritoriul Municipiului Bucureşti, care prevede pentru tăierea arborilor fără aviz amenzi între:

  • 50 de lei și 100 lei pentru persoane fizice;
  • 1000 la 5000 de lei pentru persoanele juridice;

În cazul arborilor protejați, amenzile sunt între 300 și 1.000 lei pentru persoane fizice și 2.500 și 5.000 lei pentru persoanele juridice.

Legea 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, actualizată, prevede amenzi mult mai mari, dar aceasta se referă la spațiile verzi din domeniul public, spune Poliția locală.

De exemplu, pentru tăieri neautorizate sau vătămări ale arborilor și arbuștilor, amenda prevăzută este de la 200 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice și de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice.

Pentru diminuarea suprafeței spațiilor verzi, amenzile sunt de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru fiecare metru pătrat de spațiu verde afectat.

O altă problemă este că până și amenzile date prin Hotărârea Consiliului General din 2009, care sunt ridicol de mici, nu sunt plătite integral, deoarece Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravențional prevede că în termen de 15 zile se poate plăti jumătate din minimul amenzii. Astfel că se ajunge la jumătate din 50 de lei, ceea ce înseamnă 25 lei/arbore tăiat.

Dan Trifu, președintele Asociației Ecocivica, spunea atunci că până acum trei ani tăierea arborilor fără aviz era încadrată și ca infracțiune, dar prevederea a fost scoasă.

  • ”Până în urmă cu 3 ani, vegetația din spațiile verzi urbane era prevăzută în Codul Silvic ca vegetație din afara fondului forestier, dar care se supunea prevederilor Codului Silvic în ceea ce privește sancțiunile. Ca atare, dacă la momentul respectiv, dacă se tăia mai mult de 3mc, fapta era penală și puteai să primești amendă penală sau condamnare cu închisoarea.
  • Dar articolul respectiv a fost scos și rămâne numai o contravenție în baza hotărârii Consiliului General al Municipiului București și unele sancțiuni.
  • De aceea în ultima perioadă avem o avalanșă de tăieri ilegale, pentru că acești deținători de terenuri cu vegetație numeroasă, care doresc să construiască ceva pe teren, știu că nu mai este infracțiune și atunci taie și primesc o amendă destul de mică”, a explicat Dan Trifu.

Acesta spune că fenomenul poate fi stopat prin creșterea amenzilor și stipularea în lege ca fapta să fie infracțiune. ”Altfel se defrișează tot”, spune Dan Trifu.

Într-un sondaj făcut de HotNews.ro, circa 68 % dintre votanți au fost de părere că pentru stoparea tăierilor ilegale, fapta trebuie să redevină infracțiune, iar 23% că amenzile trebuie crescute de 100 de ori.

Ce spații verzi a pierdut Bucureștiul de la începutul anului

Parcul Prisaca Dornei

La începutul lunii aprilie, 24 de copaci din Parcul Codrii Neamțului din Sectorul 3 al Capitalei au fost puși la pământ. Acesta are în total 2.976 mp în acte și au rămas doar câțiva copaci pe margine. Potrivit informațiilor transmise de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro, copacii au fost tăiați fără aviz, deci ilegal, iar proprietarii au fost amendați cu câte 100 de lei/copac tăiat. Proprietarii vor să construiască pe spațiul verde un supermarket.

Citește aici mai mult.

Parcul Grozăvești

La finalul lunii martie, 49 de copaci din Parcul Grozăvești din București au fost puși la pâmânt, de pe un teren de circa 3,5 hectare. Potrivit unui răspuns transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro, arborii au fost tăiați fără aviz, iar proprietarul a fost amendat cu 4.900 lei. La începutul lunii aprilie, pe teren nu mai era niciun arbore sau arbust.

Parcul a fost pus în posesie, iar proprietarii de pe bucata defrișată doresc să construiască acolo blocuri de până la 23 de etaje, potrivit unui certificat de urbanism cerut în aprilie 2020.

Citește aici mai mult.

Fabrica de Glucoză

Terenul de pe strada Fabrica de Glucoză 6D are o suprafață de două hectare.

În luna februarie, au fost identificaţi 157 de arbori defrişaţi fără aviz de specialitate. Executantul lucrărilor, persoană fizică, a fost sancţionat de Poliția Locală a municipiului București cu amendă contravenţională în valoare de 2850 lei, doar pentru 57 de arbori. Pentru restul de 100 de arbori acesta a fost sancţionat contravenţional de poliţiştii locali din cadrul Poliţiei Locale Sector 2.

”Menţionăm că, potrivit O.G. 2 /2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, pentru una şi aceeaşi faptă se poate aplica numai o singură sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare. În luna aprilie, poliţiştii locali ai D.G.P.L.C.M.B. l-au mai sancţionat pe executantul lucrărilor – persoană fizică - cu amendă în valoare de 400 de lei pentru tăierea ilegală a altor 4 arbori. Până în prezent, pe terenul menţionat nu au mai fost constatate alte defrişări”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

În ultimii ani, toată bucata de pe partea dreaptă a străzii Fabrica de Glucoză, unde a fost o pepinieră, a fost defrișată și s-a construit sau se construiește.

Menajeria Circului

Aproximativ 70 de copaci de pe terenul fostei menajerii a Circului de Stat din Parcul Circului din București au fost puși la pâmânt în ultimele săptămâni. Proprietarul terenului este celebrul Gheorghe Stelian, care a primit de la ANRP 350 milioane lei despăgubiri pentru drepturi litigioase cumpărate de la proprietarii de drept. Copacii au fost tăiați fără aviz. Citește aici mai mult.

Citește și: