Conflictul dintre primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, și compania de salubrizare, care zilele trecute a oprit din nou colectarea gunoiului de pe străzi, nu se oprește. Poliţia Locală a amendat compania de salubrizare cu 160.000 de lei.

Gunoaie in Sectorul 1Foto: Primaria sector 1

Primăria Sectorului 1 a anunțat că în perioada 1-7 iunie Poliția Locală a aplicat "amenzi companiei Romprest Service în valoare totală de 160.000 de lei.

Cele mai mari sancţiuni, în valoare de 60.000 de lei şi de 80.000 de lei, au fost pentru nerespectarea notificărilor autorităţii contractuale aplicate în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Asta, după ce Poliţia Locală a indicat companiei Romprest locurile exacte pentru ridicarea depozitelor de deşeuri, iar aceasta nu s-a conformat, spune primăria.

Pe lângă aceste amenzi, au mai fost aplicate ale patru contravenţii în valoare totală de 20.000 de lei pentru nerespectarea programului de salubrizare menţionat în contractul de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate.

Clotilde Armand a cerut vineri instituirea stării de alertă sanitară în sector, după ce firma de salubrizare Romprest a oprit din nou colectarea gunoiului de pe străzi din cauza conflictului cu primăria privind plata datoriilor.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat luni că amână o decizie privind instituirea stării de alertă, așa cum a cerut primarul Clotilde Armand, așteptând în acest sens un raport al Gărzii de Mediu.

Romprest a anunţat sâmbătă seară că reia activitatea de ridicare a gunoiului din Sectorul 1 al Capitalei, după ce trei firme au pus la dispoziţie staţiile lor de sortare.

„Romprest va mobiliza imediat toate resursele alocate serviciului pentru ca, pe măsură ce autospecialele se vor descărca la staţia de sortare, să intre în program de colectare a deşeurilor care s-au acumulat în sector începând cu data de 1 iunie 2021, dată la care accesul la staţiile de sortare agreate a fost interzis”, a transmis Romprest într-un comunicat.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat că va depune plângeri penale pentru infracțiunea de șantaj împotriva acționarilor companiei de salubritate Romprest și că va cere autorităților abilitate să ridice licența acestui operator. Mai mult, spune ea, va „solicita Consiliului Local Sector 1 și în Justiție rezilierea contractului cu acest operator șantajist”.

Cum a pornit noua criză a gunoiului din Sectorul 1

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a acuzat zilele trecute „un nou șantaj de tip mafiot” din partea companiei de salubrizare Romprest, care a anunțat din nou că nu mai ridică gunoiul din sector, edilul îndemnându-i pe bucureșteni să sesizeze Poliția Locală dacă nu li se ridică gunoiul.

Clotilde Armand a mai spus că dacă în cel mult 24 de ore de la anunțul companiei gunoiul nu este ridicat, va rezilia contractul și va aduce un alt operator de salubritate.

Vineri, primarul Sectorului 1 a cerut Prefecturii Capitalei să fie declarată „stare de alertă” în sector din cauza situației sanitare, în contextul în care sectorul a început din nou să se umple de gunoaie, pentru că firma Romprest a oprit din nou colectarea acestuia.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Clotilde Armand le-a promis bucureștenilor că „acest episod negru din istoria Sectorului 1 cauzat de politicieni corupți și de mafia gunoaielor va lua curând sfârșit”.