Vicepresedintele PNL Radu Stroe precizeaza ca nu demisioneaza din Partidul National Liberal si sustine ca ''niciodata'' nu a avut ''astfel de intentii''.

"Sunt membru fondator al Partidului National Liberal, dar si al Uniunii Social Liberale. Imi mentin ideea de unitate, atat in cadrul PNL, cat si in cel al USL. Si de aceea, declaratia mea de ieri referitoare la sustinerea initiativei domnului Calin Popescu-Tariceanu se referea strict la dorinta de mentinere a USL, nicidecum la ruperea partidului sau demisia din PNL. Mai mult decat atat, in cadrul tuturor intalnirilor oficiale si/sau informale ale PNL, mi-am exprimat acest punct de vedere, asumat si cu argumente", explica Stroe intr-o declaratie transmisa joi si citata de Agerpres.

El subliniaza ca nu este de acord cu fracturarea Partidului National Liberal dar, in acelasi timp, ii felicita pe liberalii care au mentinut colaborarea USL la nivel local.

"Cred doar in ideea unei unitati de partid, care poate promova si aplica masurile liberale in favoarea cetatenilor care cred in astfel de valori. De-a lungul timpului, in cadrul PNL au existat pozitii divergente si opinii exprimate liber care, de cele mai multe ori, au dus doar la recalibrarea acestei formatiuni politice istorice si la capacitarea unor mase electorale favorabile atunci cand nimeni nu mai credea in succesul PNL. In egala masura insa, felicit colegii liberali care au mentinut colaborarea USL la nivel local, chiar si dupa decizia statutara de iesire de la guvernare, iar acest lucru nu arata decat ca o fac pentru o mai buna organizare si functionare a administratiei locale si, nu in ultimul rand, pentru a tine, in continuare, cont de votul masiv al cetatenilor care au crezut, in 9 decembrie 2012, in succesul unei guvernari USL", adauga Stroe.

***

Radu Stroe era unul dintre numele vehiculate de liberali care l-ar urma pe Calin Popescu Tariceanu in noul partid politic pe care acesta doreste sa-l infiinteze.

De altfel, miercuri, vicepresedintele PNL Radu Stroe a anuntat ca se solidarizeaza cu demersul lui Calin Popescu Tariceanu, sustinand ca este necesara o reanalizare a deciziei Delegatiei Permanente a PNL in privinta USL si ca este vorba de o decizie gresita, deoarece mai sunt posibile negocieri cu PSD.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat joi ca nu are niciun motiv sa creada ca Radu Stroe si Daniel Chitoiu ar putea parasi partidul. "In ce-l priveste pe dl Chitoiu, nu vad niciun element in aceasta privinta. In ce-l priveste pe dl Stroe, faptul ca a fost intre cei sase care au votat, faptul ca ei au avut alta parere nu inseamna deloc intentia de a parasi partidul. Sigur ca dupa ispravile dlui Tariceanu nu mai pot spune despre nimeni 'imposibil', dar eu, personal, nu am niciun motiv sa cred ca dl Stroe doreste sa paraseasca partidul dupa 24 de ani", a spus Antonescu, la Palatul Parlamentului.