Vaccinarea sau puscaria? Cine ar trebui sa fie cel mai aspru pedepsit

de Vlad Mixich     HotNews.ro
Marţi, 6 octombrie 2015, 20:32 Actualitate | Opinii

Vlad Mixich
Foto: Cristian Stefanescu
In centrul dilemei nu se afla obligativitatea de a vaccina copiii cu cele opt vaccinuri cu o siguranta dovedita in jumatate de secol de practica medicala. Ci cum sa impui aceasta obligativitate? Prin ce mijloace si care sa fie pedepsele pentru cei care nu o respecta? Din proiectul legii vaccinarii (publicat aici de HotNews) unii au retinut doar ca statul i-ar putea trimite la puscarie pe parintii care refuza vaccinarea. O astfel de interpretare este exagerata dar sa admitem ca este cauzata de o eroare existenta in proiectul legii vaccinarii. 

Si mai exista o omisiune importanta in acest proiect legislativ: nu se sufla niciun cuvant chiar despre persoana care ar trebui in primul rand sa mearga la puscarie daca programul national de imunizare nu functioneaza bine.
 

Două sunt cauzele mari și late care au determinat în România scăderea abruptă și alarmantă a ratei vaccinării (în tot acest text mă refer strict la cele opt vaccinuri sigure oferite copiilor de decenii). În primul rând incapacitatea statului român de a asigura aprovizionarea continuă a medicilor cu aceste vaccinuri esențiale. Abia în al doilea rând criza vaccinării de la noi este determinată de refuzul părinților. 

Mulți medici mi-au povestit în ultimul an că pur și simplu nu primesc suficiente doze de vaccin și atunci îi trimit pe părinți să-l cumpere din farmacii (deși vaccinul ar trebui să fie gratuit). La fel de mulți părinți mi-au spus că au probleme să găsească vaccinurile necesare chiar și atunci când ar putea să le plătească cu banii jos la farmacie. 

Motivele pentru această impotență a statului român nu au fost niciodată clar explicate de un oficial. Într-adevăr, apar periodic probleme independente de România: fabrici din străinătate care întrerup pentru o perioadă fabricarea de vaccinuri pentru a șe moderniza sau care se retrag complet pentru că vaccinurile nu se numără printre cele mai profitabile produse din industria farmaceutică. Dar destule alte state europene sunt prevăzătoare și își construiesc din timp stocuri pentru astfel de situații. 

În România, principalul vinovat de criza vaccinării este Ministerul Sănătății (prin instituțiile din subordinea sa). Cum preîntâmpină proiectul legii vaccinării apariția și în viitor a unor situații similare? Obligând autoritățile să asigure stocul necesar de vaccinuri pentru un an. Foarte bine. Dar ce se va întâmpla dacă Ministerul Sănătății nu va respecta această obligație, așa cum nu o respectă nici astăzi? 

Proiectul legii vaccinării prevede sancțiuni și amenzi clare pentru toți actorii responsabili de funcționarea proastă a vaccinării: pentru medici, pentru școli și, doar în cazuri grave, pentru părinți. Pentru Ministerul Sănătății se pare că vor fi prevăzute acuzații de abuz sau neglijență în serviciu, dar fără o identificare concretă a responsabililor: ministrul?, secretarul de stat?, un director?. De ce este necesară identificarea clară a responsabililor? Să ne amintim de vaccinul antigripal greșit produs în 2013 de Institutul Cantacuzino, poveste care a ieșit la iveală prin intermediul presei, nu a oficialilor din acel moment de la Ministerul Sănătății. Există un dosar în acel caz pentru neglijență în serviciu, dar urmărirea penală este doar pentru faptă, nu pentru o anume persoană. Deja au trecut aproape doi ani de atunci*. 

Cum se întâmplă în alte țări în situații de criză de sănătate publică? Având cazuri de Ebola în țară și aflându-se în mijlocul unei crize de sănătate publică, președintele Statelor Unite a desemnat oficial un singur om responsabil pentru tot ceea ce însemna administrarea și soluționarea acestei crize. Un singur om răspundea cu capul și prestigiul personal în cazul unui eșec. 

România are și ea nevoie de un astfel de personaj: trebuie să știm cu nume și prenume cine este răspunzător dacă nu se găsesc suficiente vaccinuri în țară. E o problemă de securitate a sănătății publice și, dacă proiectul de lege prevede sancțiuni pentru toți actorii implicați, de ce nu este identificat clar responsabilul la nivel central și ce pedepse va primi dacă nu își face datoria? 

O altă neclaritate a proiectului de lege apare la capitolul drepturile părinților: deși vaccinurile sunt obligatorii, nu este scris niciunde alb pe negru că statul are datoria de a le pune gratuit la dispoziția părinților. 

Dincolo de asta, proiectul este confuz în cel mai delicat punct al său: cum vor fi convinși părinții ezitanți să-și vaccineze totuși copiii? La început, proiectul transferă toate pedepsele și sancțiunile asupra școlilor și instituțiilor medicale care vor accepta să înscrie copii nevaccinați, punând astfel în pericol sănătatea celorlalți copii (mai multe despre efectul de protecție de comunitate puteți citi aici). Aceasta este o strategie corectă. 

Dar apoi proiectul introduce un nou punct, în totală dizarmonie cu cel anterior: părinții care nu își vaccinează copiii până la împlinirea vârstei de 3 ani pot fi trimiși în judecată pentru “rele tratamente aplicate minorului”. Această prevedere este ruptă complet de realitate și, în plus, inutilă chiar în logica proiectului de lege. De ce inutilă? Refuzul persistent al unui părinte de a-și vaccina copilul generează două pericole potențiale: 

  • 1. la adresa sănătății comunității din care face parte copilul. În acest caz, proiectul de lege introduce sancțiuni (care au și rol protectiv pentru comunitate): blocarea înscrierii la grădiniță/școală. 

  • 2. la adresa sănătății copilului nevaccinat. În acest caz, proiectul de lege prevede posibilitatea trimiterii în judecată a părintelui pentru “rele tratamente”. 

Dar cum poți dovedi un tratament rău al copilului dacă acel copil nu s-a îmbolnăvit de o boală care poate fi prevenită prin vaccinare (varianta cea mai probabilă dacă acoperirea vaccinală va reveni la nivelul de peste 80% din populație)? Această măsură pare a fi o inutilă amenințare la adresa părinților și, în plus, dovedește necunoașterea fenomenului din punct de vedere psihologic. 

Mai multe studii din ultimii doi ani au arătat clar că “mamele care decid să întârzie sau să refuze vaccinarea nu vor să compromită sănătatea copilului lor, ci iau o decizie despre care cred cu sinceritate că e mai bună pentru copilul lor“. Așadar nu ne aflăm în fața unui “rău tratament“, ci a unei acute lipse de încredere atât în autoritățile medicale, cât și în cele ale statului. Nu poți trimite pe cineva în judecată pentru așa ceva! 

Să vedem dacă proiectul românesc de lege respectă recomandările cu privire la politicile vaccinării făcute în 2015 de una dintre instituțiile cu cea mai mare experiență în domeniu, London School of Hygiene&Tropical Medicine: 

  • În comisiile de vaccinare trebuie desemnați membri un număr important de cetățeni (reprezentanți ai părinților, etc.) fără reducerea numărului de experți științifici – NU, proiectul include doar medici și reprezentanți ai autorităților în aceste comisii (și, mare victorie, un psiholog); 

  • Antrenarea comunităților locale și a grupurilor de părinți în activități de informare despre vaccinuri – NU, nimic despre asta in proiect; 

  • Investiții în cercetarea prin care să aflăm cum poate fi recâștigată încrederea părinților în medicina modernă în general, și în vaccinuri în particular – NU

  • Includerea liderilor religioși în explicarea programelor de imunizare – NU, în condițiile în care Patriarhia Română a declarat că susține vaccinarea; 

  • Suficiente informații despre vaccinuri oferite publicului – PARTIAL DA, informații au început deja să existe, au fost organizate mai multe runde de discuții între autorități, medici, pacienți și asociații de părinți, dar încă nu există o campanie națională susținută; 

  • Timp acordat populației pentru explicarea schimbărilor din politicile de vaccinare – DA, faptul că proiectul de lege a ajuns în media înaintea punerii sale în dezbatere publică oferă spațiu larg pentru apariția de sugestii, îmbunătățiri și răspândirea informației înainte ca proiectul să fie publicat oficial; 

  • Construirea de încredere chiar printre medici – DA, proiectul prevede organizarea de cursuri speciale pentru medici, studenții la medicină și asistentele medicale. Aceste cursuri sunt necesare deoarece, subliniază raportul, “ca și politicienii, unii medici pot ceda emoției publice și să contrazică dovezile științifice doar pentru a-și păstra pacienții”. 

Și cum tot a venit vorba de politicieni, ai noștri nu au ratat nici această ocazie pentru a dezamăgi. Foarte ciudată a fost reacția de marți a ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, care a ezitat în a susține chiar miezul proiectului: condiționarea înscrierii la școală de vaccinare. Grupul care a lucrat la acest proiect a fost constituit chiar la inițiativa ministrului Bănicioiu, care a putut avea contact în orice moment cu conținutul proiectului. La fel de dezamăgitoare a fost reacția deputatului liberal Diana Tusa care, deși afirmă că susține vaccinarea, se opune proiectului pe motiv că dreptul unui singur copil la educație primează în fața dreptului mai multor copii la sănătate. 

În ciuda tuturor defectelor existente, apariția acestui proiect e o veste foarte bună. Există încă timp pentru îmbunătățirea lui, dar vocile anti-vacciniștilor isterici trebuie ignorate. Isteria și conspirita nu au ce căuta într-o discuție unde este nevoie de multă luciditate și bun-simț. În schimb vocile părinților îngrijorați trebuie ascultate, auzite și luate în serios. Pentru că acești părinți “nu sunt anti-știință, ci solicită mai multă știință si mai multe dovezi în privința siguranței pe termen lung a vaccinurilor “.

Aici puteti gasi raspunsuri concise la mai multe mituri despre vaccinuri, iar aici despre mecanismele psihologice pe care se bazeaza refuzul parintilor de a-si vaccina copilul.

Daca doriti sa aprofundaţi subiectul, puteti citi textele publicate aici si aici de medicul Gabriel Diaconu. Sau abordarea inedita dar excelent argumentata aici de dr. Ionut SendroiuSi aici puteti gasi o serie de articole care intra in mai multe detalii. 

Vlad Mixich poate fi urmarit pe Facebook aici si pe twitter aici.

* Notă: o informație apărută după publicarea acestui text a dus la nuanțarea observațiilor din acest paragraf.


Citeste mai multe despre   









11810 vizualizari
  • -9 (69 voturi)    
    NU domnul Mixich (Marţi, 6 octombrie 2015, 21:01)

    Dan Ionel [anonim]

    NU domnule Mixich - vaccinarea obligatorie si trimiterea la puscarie a parintilor e un abuz al statului roman. Optiunea unui om de a fi vaccinat sau nu, e alegerea sa libera iar parintii care doreau vaccinarea copiilor lor o pot face si fara amenintarea puscariei sau a izolarii sociale a copiilor lor.

    Vestea buna e ca acest proiect va obliga romanii sa aleaga intre vaccinarea care pune in pericol sanatatea copiilor lor si lupta impotriva statismului cu iz comunist pe care il promovati. Nu stiu cati romani isi doresc sa aiva copii autisti sau cu boli grave doar pentru ca statul roman le pune pumnul in gura.

    S-ar putea sa aveti surprize si sa fie consecinte care sa mature acest guvern de pe scena politica. Nu de alta, dar din acel moment un grup de parinti ar putea sa dea in judecata statul (inclusiv la CEDO) sau sa ceara azil pe motiv de persecutie si marginalizare bazate pe probleme de constiinta.

    Aprindeti un foc care nu il puteti stinge. Nu va bazati ca lumea o sa fie alaturi de dumneavoastra, de mult stim sa citim printre randurile "formatorilor de opinie".
    • +5 (45 voturi)    
      Tot placa cu autismul? (Marţi, 6 octombrie 2015, 21:10)

      max# [utilizator] i-a raspuns lui Dan Ionel

      Credeam că a expirat deja...
      • +1 (7 voturi)    
        Informatii (Miercuri, 7 octombrie 2015, 14:49)

        naenae [utilizator] i-a raspuns lui max#

        Cred ca majoritatea covarsitoare a celor anti vaccinare isi iau informatiile de pe Google si nu de la medici. Ar fi bine sa va sfatuiti cu medicii inainte sa luati decizii, cateva search-uri pe Google nu echivaleaza cu 20-30 de ani de practicat medicina.
      • 0 (4 voturi)    
        sper... (Miercuri, 7 octombrie 2015, 19:18)

        cititoare [utilizator] i-a raspuns lui max#

        sa nu ai niciodata parte de un copil sau nepot autist. Atunci nu ai mai vorbi asa de insensibil referitor la aceasta problema grava a secolului in care ne aflam.
        • 0 (0 voturi)    
          Dacă o să am... (Sâmbătă, 10 octombrie 2015, 14:03)

          max# [utilizator] i-a raspuns lui cititoare

          sunt sigur că nu va fi din cauza vaccinurilor.
    • +15 (47 voturi)    
      ... (Marţi, 6 octombrie 2015, 21:13)

      Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui Dan Ionel

      Presupun ca citesti frecvent ineptiile Oliviei Steer. Nu am sa iti spun ca gresesti sau nu, insa am sa iti spun ca faptul ca tu nu iti vaccinezi copii pune in pericol alti copii, ori in cazul asta trebuie actionat impotriva ta. Ai dreptul sa iti nesocotesti propria sanatate, insa nu si pe a altora!
      • 0 (42 voturi)    
        Vezi mai multe surse de informare (Marţi, 6 octombrie 2015, 22:38)

        GIlie [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

        Vaccinurile au devenit din ce in ce mai mult o afacere si asta se vede usor din prisma parintilor cu un pic de motivatie de a nu se arunca cu capul inainte la tot ceea ce spun guvernele si a se informa asupra a ceea ce contin vaccinurile.
        Daca copilul tau e vaccinat si al meu nu e, cu ce pune copilul meu in pericol viata copilului tau?
        Si mai stii ceva, o buna prietena de-a mea, asistenta medicala, mi-a povestit cat de multi copii vin la spital cu afectiuni grave de pe urma vaccinarii, ceea ce ma face sa ma intreb, nu cumva copilul tau vaccinat, care risca sa fie infectat chiar de vaccinul "sigur" si "testat" impus de guvern, nu cumva el pune in pericol viata copilului meu?
        • +8 (28 voturi)    
          Aiurea (Marţi, 6 octombrie 2015, 23:30)

          Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui GIlie

          Nu il pune pe al meu, insa poate pune pe altii nevaccinati din varii motive (citeste aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Herd_immunity)

          Apoi, prietena aia a ta sa iasa in fata cu dovezi si argumente.
          • +2 (30 voturi)    
            Nu neaparat aiurea (Miercuri, 7 octombrie 2015, 1:18)

            GIlie [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

            Nu de mult, un tribunal american specializat pe probleme cauzate de vaccinuri, a despagubit doi copii cu mari probleme de sanatate cauzate de vaccinuri. Nu s-a facut mare tam-tam caci nu vor sa scada incredrea (si asa mica) in vaccinuri, dar daca te informezi poti gasi pana la urma si cealalta parte de adevar. Problema nu e ca lumea nu crede in vaccinuri, ideea e ca guvernele (si in special cel roman) sunt mai interesati de castiguri grase decat de sanatatea populatiei. Nu e nimeni tras la raspundere daca vaccinurile sunt prost administrate sau letale din cauza ca sunt prost facute.
            Cauta pe goolge despre "US Vaccine Court Awards Millions for 2 Autism Diagnosis Cases" sau daca vrei link direct catre Huffington Post, vezi mai jos:

            http://www.huffingtonpost.com/david-kirby/post2468343_b_2468343.html

            Chiar daca e mai usor sa ridici piatra, incearca totusi sa vezi si sa intelegi ambele parti ale problemei.
            • +3 (9 voturi)    
              Asa (Miercuri, 7 octombrie 2015, 8:04)

              belurt [utilizator] i-a raspuns lui GIlie

              ...si cam cine erau acei despagubiti de ce organizatii erau sustinuti si ce avocati aveau in spate ? mai lasa-ma cu prostiile voastre dar te rog spunemi si mie cati copii se imbolnavesc acum in america de rubeola , rujeola varsat de vant , hepatita la copii, polio si toate si cate alte boli special designate pentru lumea a 3-a ?

              Eu am copilarit in romania si am avut toate bolile de mai sus in afara de hepatita, am copii si is vacinati, nu au luat nici o bola pana in prezent din ce am avut eu... in afara de asta is mult mai rezistenti la raceli special pe sezonul de gripa si nu ii vaccinez cu vaccinul de gripa ...
              • +1 (5 voturi)    
                Daca... (Miercuri, 7 octombrie 2015, 19:23)

                cititoare [utilizator] i-a raspuns lui belurt

                ar fi sa aleg intre a avea un copil care face pojar si unul care a facut autism, ghici ce as alege. Cu autismul ramii retardat pe toata viata! Nu ai idee in ce hal distruge o familie un astfel de copil. Eu cunosc astfel de parinti si crede-ma ca sint distrusi financiar si mai au putin si o iau si ei pe dealatura. Deci nu-mi zice mie de bolile copilariei cind noi avem de-a face cu o boala care tine tot restul vietii, autismul!
            • +3 (9 voturi)    
              Probabilitate (Miercuri, 7 octombrie 2015, 9:09)

              Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui GIlie

              Si centura de siguranta a fost de vina pentru moartea unor oameni in accidente auto. Sa nu mai purtam centura acum sau sa o purtam pentru ca probabilitatea de a muri este mult mai mica?

              Or fi fost 2-5-10-50-100 de cazuri in care vaccinul a dat gres. Sunt, insa, si alte cateva miliarde in care nu a dat gres. Pe alea nu le vezi?
            • +2 (8 voturi)    
              Afaceri (Miercuri, 7 octombrie 2015, 9:10)

              Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui GIlie

              Iar apoi zici de afaceri si profituri. Foarte bine, nu vaccina copilul, lasa-l asa. Trebuie, doar, sa supravietuiasca si cei care fac afaceri cu sicrie din alea mici pentru copii, nu?
            • +5 (9 voturi)    
              2 copii din cati? (Miercuri, 7 octombrie 2015, 9:50)

              pehash [utilizator] i-a raspuns lui GIlie

              argumentezi cu exceptii. neaga cineva ca vaccinarea presupune si riscuri? nu. dar cat de mari sunt riscurile?..

              ce s-ar intampla daca urmatoarea generatie nu ar fi vaccinata deloc? s-ar intampla exact ce se intampla in africa azi. multe boli pentru care vaccinarea este obligatorie sunt extrem de contagioase. nu conteaza cat de bine stapaneste copilul tau igiena personala daca virusul se propaga aerob inainte sa-si faca simtite efectele, cum este cazul rujeolei. intr-o clasa cu 20-30 de copii care nu au fost vaccinati, virusul se va raspandi imediat.
              daca doar copilul tau nu este vaccinat, dar ceilalti sunt, atunci tu esti ipocritul care beneficiaza de vaccin fara sa accepte si riscurile.
              ar trebui sa-ti mute copilul intr-o scoala in care sunt doar copii nevaccinati. dar asta inseamna sa pedepsim copilul pentru greseala parintilor.. trist, nu?
              • 0 (4 voturi)    
                cit de mari sint riscurile? (Miercuri, 7 octombrie 2015, 19:31)

                cititoare [utilizator] i-a raspuns lui pehash

                Sa te vad cu un copil autist cum te descurci tot restul vietii!
                • -2 (4 voturi)    
                  pune-le in balanta.. (Miercuri, 7 octombrie 2015, 22:21)

                  pehash [utilizator] i-a raspuns lui cititoare

                  care este riscul sa devina autist in urma vaccinarii? un singur studiu din 1989, pe 12 copii, care intre timp a fost retras pentru ca nu respecta normele metodologice, face o legatura. toate celelalte, facute pe milioane de copii, infirma legatura. cauzele autismului nu sunt pe deplin intelese, dar se stie sigur ca mostenirea genetica joaca un rol important, cat si dezvoltarea prenatala. e ca si cum am spune ca homosexualitatea poate fi cauzata de un vaccin.

                  pune aceste informatii in balanta doar cu riscurile celor 3 boli pentru care se face vaccinul ROR (cel care se presupune ca ar provoca autism): decese cauzate de rujeola - 0.3% in tarile dezvoltate pana la 30% in lumea a 3a; 10% din cazurile de oreion duc la meningita, iarpojarul la femeile insarcinate in primele 12 saptamani duce in 50% din cazuri la o boala congenitala grava - CRS (congenital rubella syndrome, nu stiu numele in romana) cu efecte mult mai grave decat autismul.

                  cunoscand aceste riscuri, tu ce ai alege pentru copilul tau?
                  • +3 (5 voturi)    
                    eu iti zic asa... (Miercuri, 7 octombrie 2015, 23:39)

                    cititoare [utilizator] i-a raspuns lui pehash

                    Toate aceste studii, pentru mine nu inseamna absolut nimic, avind in vedere ca abia in anul 2015 s-au descoperit vase limfatice care leaga creierul de sistemul imunitar! Abia acum se intra in studiul aprofundat al bolilor creierului, gen autism, scleroza samd!! Si este foarte interesanta aceasta legatura, cind cu totii stim prea bine ce lovitura serioasa primeste sistemul imunitar cind se administreaza un volum exceptional de virusi, prin aceste vaccinuri. Daca tot sint interconectate, de ce creierul sa nu primeasca aceeasi lovitura? Si deci crede-ma, ca pina cind medicina nu se dezvolta intr-atit incit sa apara vaccinuri, fara reactii adverse, noi inca mai batem pasul pe loc.
                    • 0 (4 voturi)    
                      cam multe necunoscute (Joi, 8 octombrie 2015, 13:16)

                      pehash [utilizator] i-a raspuns lui cititoare

                      sistemul limfatic circula intr-o singura directie...
                      studiile despre autism n-or fi perfecte, dar rata mortalitatii si celelalte efecte ale bolilor pentru care tu refuzi vaccinul sunt evidente.
                  • +1 (3 voturi)    
                    Tocmai asta e discutia (Joi, 8 octombrie 2015, 12:47)

                    Skipper1 [utilizator] i-a raspuns lui pehash

                    Sa puna FIECARE in balanta riscurile si castigurile, si sa hotarasca PENTRU EL daca se vaccineaza sau nu. Nu sa fim toti obligati sa ne injectam cu orice baga in siringa niste companii care urmaresc profitul.
                    • +1 (3 voturi)    
                      daca ar fi atat de simplu.. (Joi, 8 octombrie 2015, 17:52)

                      pehash [utilizator] i-a raspuns lui Skipper1

                      inainte de '89, cand nu era nici o companie care sa faca profit, de ce ne vaccinau pe toti?..

                      este usor sa arunci cu teorii conspirationiste gen "orice baga in siringa", dar statul, oricat de prost ar fi azi condus, are obligatia sa-si protejeze cetatenii, in acest caz copii care nu pot decide pentru ei.
            • +1 (5 voturi)    
              ... (Miercuri, 7 octombrie 2015, 10:43)

              CosminMaricari [utilizator] i-a raspuns lui GIlie

              Ce noroc pe noi că nu curțile de judecată stabilesc eficiența vaccinurilor...

              Dacă ai citi articolul respectiv, ai vedea că despăgubirile respective au fost acordate, în urma unei înțelegeri între instituția autorizată și părțile păgubite, pentru că acei copii au făcut encefalopatie ca reacție adversă la vaccin, nu pentru că s-a găsit vreo legătură între vaccin și autism.

              Iar doctorii care fac vaccinuri se supun acelorași reglementări privind malpraxisul valabile pentru toți cei care oferă servicii medicale, de unde până unde „nu e nimeni tras la răspundere”?
              • +2 (4 voturi)    
                ia citeste aici (Miercuri, 7 octombrie 2015, 19:39)

                cititoare [utilizator] i-a raspuns lui CosminMaricari

                http://www.newsmax.com/Health/Headline/CDC-MMR-vaccine-coverup/2015/07/26/id/658993/

                Acesta a fost un scandal imens iarna trecuta, dar care surprinzator nu a trecut prin canalele de media din Romania.
            • 0 (0 voturi)    
              2 copii (Sâmbătă, 17 octombrie 2015, 22:59)

              AdrianRafail1 [anonim] i-a raspuns lui GIlie

              2 copii din cati?
          • +7 (27 voturi)    
            Prieten (Miercuri, 7 octombrie 2015, 1:18)

            naenae [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

            Toti au cate o prietena, prieten, cunostinta, ruda, care a auzit din sursa sigura de la un alt prieten ca vaccinurile nu sunt bune.

            Niciodata nu a vazut nimeni cu ochii lui, si totusi frica de ceva incert, dar groaznic ne intuneca judecata.
          • 0 (8 voturi)    
            belea argumente (Miercuri, 7 octombrie 2015, 12:00)

            DrInOrice [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

            sa va traiasca! ba nebunilor nevaccinati, vaccinati-va ca sa nu ii afectati pe altii... aa, nevaccinati, saracii care... aaa, bai nebunilor ailalti nevaccinati care sunteti in pericol din cauza primilor nevaccinati, ia puneti mana sa va vaccinati pentru ca... aa, iar n-aveti ba shapca??? WTF?
        • +2 (6 voturi)    
          Wow (Miercuri, 7 octombrie 2015, 9:44)

          VictorasTractoras [utilizator] i-a raspuns lui GIlie

          Pentru ca tulpinile virusurilor pot suferi mutatii in corpurile copiilor nevaccinati si astfel pot afecta o plaja mai mare de oameni.

          Mor de nervi cu tampiti cu idei ca ale voastre.
        • -3 (7 voturi)    
          Foarte (Miercuri, 7 octombrie 2015, 10:15)

          ionisus [utilizator] i-a raspuns lui GIlie

          corecta observatia!
        • +2 (4 voturi)    
          Pe scurt (Miercuri, 7 octombrie 2015, 10:18)

          alexpro [utilizator] i-a raspuns lui GIlie

          Nu
    • +9 (35 voturi)    
      .... (Marţi, 6 octombrie 2015, 21:14)

      tirolez [utilizator] i-a raspuns lui Dan Ionel

      Ca de obicei, cand va fi o epidemie de ceva(polio, rujeola etc.) cum a fost recent in SUA soldata cu decese, persoanele ca dvs. (anonime adica) vor ramane la fel de ascunse ca si acum. Iar cele din categoria Olivia Steer se vor face ca ploua (am mai vazut si la case mai mari, chiar recent la dna Merkel).
    • +1 (23 voturi)    
      Vaccinatu' (Marţi, 6 octombrie 2015, 23:42)

      IonPop3 [anonim] i-a raspuns lui Dan Ionel

      Nenea dan ionel (da, cu litere mici), cum ai ajuns la varsta asta?. Probabil ca ai fost vaccinat la timp, asa-i?.De asemenea, dupa logica ta, sectantii care refuza transfuzia de sange pt. copii lor nu sunt criminali, ci parinti cu drept de viata sau moarte asupra copiilor lor, asa-i?. Cel ce iti plateste netu' e mai prost ca tine, asa-i?.
      • -1 (5 voturi)    
        Ce legatura (Miercuri, 7 octombrie 2015, 10:19)

        ionisus [utilizator] i-a raspuns lui IonPop3

        are vaccinul cu transfuzia de sange?
        Vaccinul, se zice, are rol de preventie, transfuzia se face in situatii grave, binecunoscute!
      • 0 (4 voturi)    
        Se vede de la (Miercuri, 7 octombrie 2015, 10:38)

        mopsu [utilizator] i-a raspuns lui IonPop3

        o posta cat de needucat esti. Altceva, daca copilul tau ar face complicatii si ar muri, doamne fereste, cine ar raspunde ? Printre prieteni am o prietena care i-a facut vaccin antipolio iar fiica e a ramas cu handicap locomotor pe viata. Nimeni n-a raspuns penal pentru asta. Citeste un manual al bunelor maniere si ia-te de pricopie semidoctul sau de ministrul cel cu Țbranconaj Ț iar nu de parerile oamenilor obisnuiti.
      • +3 (5 voturi)    
        ion pop si istoria (Miercuri, 7 octombrie 2015, 11:57)

        DrInOrice [utilizator] i-a raspuns lui IonPop3

        bravo, dom'le, ai ajuns matale aicia miezul intelepciunii pentru ca s-au vaccinat oamenii inca de acum jde mii de ani, cred ca si Adam si Eva s-au vaccinat, altfel cum ai ajuns 'mneata aici? Clar asa e, brava!
    • +2 (8 voturi)    
      Din pacate (Miercuri, 7 octombrie 2015, 9:41)

      VictorasTractoras [utilizator] i-a raspuns lui Dan Ionel

      Din pacate tin s-o spun ca imi pareti un cetatean intelectual, cu ceva studii la bord, insa ca restul votantilor din tara asta, va lasati purtat de valul anti-vaccin.
      V-ati gandit vreodata ce vi s-ar fi putut intampla daca nu ati fi fost faccinat impotriva virusurilor "comune" din ziua de azi.

      Pacat ca oameni educati mai pot "elabora" idei de acest gen.
      Si mai pacat ca pot influenta (si o fac) alti oameni.

      Pacat...
    • +1 (9 voturi)    
      In SUA (Miercuri, 7 octombrie 2015, 10:13)

      ionisus [utilizator] i-a raspuns lui Dan Ionel

      exista, deja, o lege care interzice parintilor accesul in justitie pentru situatiile in care se constata ca in urma vaccinarii, unii copii au probleme grave de sanatate.
      Asta, deoarece in anii precedenti firmele producatoare de vaccinuri au fost obligate sa plateasca multe milioane de dolari, ca daune pentru astfel de situatii.
      Observ ca asta se incearca si in Romania!
      Sper ca dl.Mixich sa nu-mi cenzureze, iarasi, postarea, ca la precedentul articol scris de d-lui despre vaccinare.
      Pentru ca atunci avem de-a face cu o manipulare grosolana!
      Sigur ca medicina are un rol important in viata noastra, dar are si ea limitele ei, mai ales in Romania.
      ''Am un caine care mi-a salvat de multe ori viata: nu a lasat niciu doctor sa se apropie de mine!"-Mark Twain.
      ''Trebuie sa fim atenti la parintii iresponsabili'', spunea cineva.
      Si la doctorii iresponsabili, as zice eu, care mai au si interese ''colaterale''!
    • -2 (6 voturi)    
      Inca ceva (Miercuri, 7 octombrie 2015, 14:13)

      naenae [utilizator] i-a raspuns lui Dan Ionel

      Eu am o intrebare pentru voi, si va rog sa fiti sinceri: cunoasteti PERSONAL (deci voi, nu prietenul prietenului) un copil care sa fi avut o problema serioasa legata clar de vaccinare?
  • +3 (43 voturi)    
    Istericii antivaccin (Marţi, 6 octombrie 2015, 21:08)

    Alexa Paul [anonim]

    Ce tampit esti Dan Ionele :) Esti exemplul clar al istericilor antivaccin pomeniti in articol. Ai comentat fara macar sa citesti textul, te-ai repezit si ai tras tu concluzia. Pai baaa, Mixich chiar asta zice: ca parintii NU trebuie trimisi la puscarie. Ce prost vesel esti bai Dan Ionele :)
  • +11 (17 voturi)    
    :-( (Marţi, 6 octombrie 2015, 21:08)

    Soljenitin [utilizator]

    Si atunci cum sa iti vina sa mai faci copii in Romania?
    • +21 (31 voturi)    
      Corecta observatie! (Marţi, 6 octombrie 2015, 22:26)

      CezarN [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

      Exista deja tehnologia ca guvernul sa produca oricati copii doreste. Mame surogat se gasesc(se poate sa ai doua joburi:cersetoare in Paris si mama surogat, nu?), donatori de sperma si donatoare de ovule de asemenea, asa incat, da-i 'nainte guvernn roman!
      Copiii rezultati pot crescuti in saivane sau pot fi repartizati familiilor din tara dupa acelasi algoritm dupa care a repartizat si UE imigrantii, iar ceea ce ramane nerepartizat dam la export, sa nu mai zica Angela Merkel ca nu are forta de munca.

      Daca pe onor guvernul RO l-ar fi trecut o grija nemaipomenita de popor, am fi avut deja un institut care sa creeze vaccinuri, o fabrica sa le produca si fonduri alocate pentru a umple farmaciile cu vaccinuri. Or, nu avem de nici unele. De unde se vede treaba ca nu de gija poporului este guvernul nedormit,ci, ca de obicei, de grija comisioanelor.

      Sa recapitulam: guvern corupt de multinationale, dezinteres complet fata de sanatate, farmaciile au target de vanzari, bani din care platesc medicii(care au mai ramas in RO) sa recomande anumite medicamente si suplimente tintind targetul farmaciei, nu boala pacientului. Cum sa ma eu incredere ca acest sistem, el insusi grav bolnav, va avea grija de sanatatea mea si a copiilor mei?
  • +10 (22 voturi)    
    Puscarie ? (Marţi, 6 octombrie 2015, 22:00)

    xolv [utilizator]

    Ati luat-o razna. Definitiv.
    • -3 (31 voturi)    
      Eroare (Marţi, 6 octombrie 2015, 22:15)

      Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui xolv

      Da, puscarie, pentru ca efectul se rasfrange si asupra altor oameni care nu au nicio vina ca altii sunt cretini. Atata vreme cat un om cauzeaza cu bunastiinta suferinta altui om, el trebuie sa fie pasibil de pedeapsa.
      • +11 (21 voturi)    
        puscarie pentru prostie (Marţi, 6 octombrie 2015, 23:32)

        gigi1 [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

        Daca cunoasterea, educatia ar fi obligatorie inainte de a iti da cu parerea despre un subiect in caz contrar puscarie atunci am fi cu totii departe si tu nu ai mai bate campii despre ceva ce se vede ca nu ai prea multe cunostinte.
      • 0 (6 voturi)    
        Care (Miercuri, 7 octombrie 2015, 7:56)

        xolv [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

        Care e bunastiinta aici ? 2-3 cifre menite sa te sperie (99% cazuri din Africa si tarile sarace). Si totusi speranta de viata in lumea semi si civilizata creste continuu ..
  • +8 (38 voturi)    
    prin extensie.. (Marţi, 6 octombrie 2015, 22:07)

    CRMS [utilizator]

    Logica folosita astazi pentru a justifica vaccinarea obligatorie va fi folosita peste cativa ani pentru obligativitatea implantarii "chipurilor" la oameni, si ea va suna astfel: "Rata crescuta a criminalitatii ne impune sa putem depista rapid persoanele care s-ar putea sa fi fost prezente in preajma locului unde s-a petrecut infractiunea. Cei care va opuneti la implantarea acestor "chipuri" nu faceti decat sa ne puneti in pericol pe noi ceilalti care suntem cetateni cinstiti si nu avem nimic de ascuns pentru ca astfel va puteti implica in actiuni criminale fara a fi initial banuiti si in plus de asta dpdv psihologic veti fi mult mai vulnerabili la intentia de a face o infractiune stiind ca nu puteti fi asociati cu locul ei constituind astfel un pericol pentru intreaga nostra societate. Prin urmare societatea nostra va repudiaza si va impune exilul."
    • -11 (21 voturi)    
      Posibil (Marţi, 6 octombrie 2015, 22:16)

      Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui CRMS

      Este posibil si, din ratiuni de siguranta si cu anumite limite bine stabilite si respectate de catre toate partile, as fi de acord.
      • +1 (19 voturi)    
        patrupede (Marţi, 6 octombrie 2015, 23:33)

        gigi1 [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

        Ideal si cu botinta si zgarda la fel ca la patrupede ca ele deja au cipuri, daca tu simti nevoia nu e nevoie sa astepti legea.
    • -3 (5 voturi)    
      Posibil. (Miercuri, 7 octombrie 2015, 13:53)

      Prea_Tarziu [utilizator] i-a raspuns lui CRMS

      Si ce-ar fi asa de rau? Sa existe o societate unde crimele sunt instantaneu dovedibilie fara tagada si gunoaiele rapid exterminate? Sa fie si chip-uri in om si camere de luat vederi peste tot si transparenta totala si accesibilitate totala a Sistemului astfel incat fiecare sa poata sa se convinga de vinovatia celui care urmeaza sa fie exterminat, ar fi un sistem de vis, meritocratic, eficient, ce-ar fi asa de rau?
      • +2 (4 voturi)    
        ehe.. (Miercuri, 7 octombrie 2015, 17:09)

        CRMS [utilizator] i-a raspuns lui Prea_Tarziu

        Problema nu este sistemul ci cine ajunge sa-l conduca si sa-l puna in aplicare.
        Asa a fost si cu comunismul, teoretic era de vis practic ajungi ca unu' cu 4 clase si calificare de cizmar sa decida ce-i bine pentru o tara intreaga.
        Astazi treaba e mai subtila, in fata sunt marionete conduse de organizatii obscure. Unii sunt atat de naivi incat nici nu-si dau seama ca sunt papusile unor papusari (vezi Johannis).
  • -1 (21 voturi)    
    poate... (Marţi, 6 octombrie 2015, 23:49)

    liviu_ [utilizator]

    puscaria e putin exagerat.... poate. desi o amenda (consistenta) penala ar merge si ea.
    ideea e ca refuzul vaccinarii poate afecta propriul copil cat si pe cei din jur. deci cred ca este normala o pedeapsa serioasa.
    vaccinele au probleme numai in mintea bolnava a unor oameni care pun botul la spusele "medicilor" cu dreptul de libera practica retras si fostelor modele playboy!
    da... categoric vaccinele au si unele efecte secundare, dar nu sunt atat de grave (si nu includ autism) dar orice lucru are si efecte negative. si rahaturile de ciaiuri de nustiu ce sau tincturi sau mai stiu eu ce au efecte secundare si daca se face exces te fac praf!

    este urat ca trebuie actionat asa, dar este o isterie anti-vaccin peste tot in lume si nu prea aic um sa lupti impotriva celor anti-vaccin pentru ca, din pacate si dintr-un motiv care nu-l inteleg, sa inveti oamenii sa faca chestii care le pot face rau, nu este ilegal.

    in momentul de fata statele lumii au 2 posibilitati:
    1 - lasa situatia asa cum e ... riscând cat de curând epidemii urate si toata distractia aferenta
    2 - dau astfel de legi
    • +3 (3 voturi)    
      Poate taci (Miercuri, 7 octombrie 2015, 18:06)

      Skipper1 [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Ar fi mult mai normal sa fii TU amendat cu o suma mult mai serioasa atunci cand mananci cartofi prajiti, hamburgeri, alimente procesate, snacksuri, paine alba, lapte, branza, zahar, bomboane, bauturi dulci etc. Cand nu dormi cat trebuie, cand fumezi, cand bei alcool etc. Pentru ca iti slabesti sistemul imunitar, te imbolnavesti mai usor si vii cu pretentia idioata ca EU sa fiu obligat sa-mi injectez o substanta dubioasa cu unele ingrediente necunoscute, pentru ca sa fii TU protejat, desi TU esti un pericol pentru tine si pt altii.
  • +7 (31 voturi)    
    Pro. Si contra ? (Marţi, 6 octombrie 2015, 23:52)

    realn [utilizator]

    Problema sta in felul urmator - daca ati avea un copil care se imbolnaveste grav in urma unei vaccinari, l-ati mai vaccina pe el sau pe alt copil ?
    Cunosc cazuri, si toti cei care fac comentarii de genul "iara placa cu autismul" ar fi bine sa se abtina, fiindca la un moment dat ar putea sa li se intample si lor.
    Bineinteles, daca se porneste o epidemie de ciuma, SARS, cicungunia, etc., daca eu cred ca riscul de a contracta boala este mai mare decat riscul vaccinarii, atunci ma voi prezenta direct la medic pentru vaccinare.

    Acordati-mi dreptul de a nu avea incredere 100% in siguranta vaccinurilor. Nu in eficacitatea lor, ci in siguranta lor. Acordati-mi dreptul de a nu imi vaccina copilul, atunci cand ministrul sanatatii spune ca este "normal" sa apara reactii adverse la vaccinare, mai ales daca acest "normal" inseamna imbolnavirea serioasa a copiilor.
    De fapt, nu vreau sa mi se acorde niciun drept, vreau sa nu mi se fure dreptul de a decide ce cred eu ca este mai bine pentru copiii mei.

    Domnule Mixich, va sugerez sa prezentati si reversul medaliei. Si cele bune, si cele rele. Si pro, si contra, si parerile unora, si ale celorlalti. Nu doar "ce bine este, cine refuza e un criminal". Doar in acest fel consider ca se face jurnalism adevarat si doar in acest fel nu veti aparea chiar Dumneavoastra in categoria istericilor, avand in vedere repetarea obsesiva doar a linkurilor, statisticilor si filozofiilor "pro".

    Si ca incheiere, un link pe care ati uitat sa il treceti in lista de resurse - nou-nascuti care au fost inoculati cu TBC ganglionar

    http://www.hotnews.ro/stiri-doctorh_actualitate-13665175-reactii-adverse-vaccinul-bcg-din-danemarca-zece-bebelusi-internati-institutul-marius-nasta-din-capitala.htm

    PS As fi de acord cu vaccinarea copiilor mei daca cineva ar raspunde penal (cu ani grei de inchisoare ) pentru cazuri de reactii adverse grave; nu cu demisia, nu cu scuze publice (cum probabil ca este la americani).
    • 0 (24 voturi)    
      mda (Miercuri, 7 octombrie 2015, 1:29)

      naenae [utilizator] i-a raspuns lui realn

      Din nou, din auzite, de la prietenul prietenului citire. In link-ul tau a fost un vaccin contaminat, o problema. La fel de bine a fost si apa contaminata undeva prin copsa mica si au murit niste oameni. Nu-i bine, nu-i corect, nu-i frumos, dar nu inseamna ca nu mai bem apa.

      Stiti ce inseamna sa nu iti vaccinezi copilul anti polio azi? O palma peste fata a cateva milioane de mame care si-au tinut copiii morti in brate rugandu-se la Dzeu sa-i salveze. Azi, o simpla injectie, traiesti, esti imun.

      De ce crezi ca ai azi LUXUL de a nu-ti vaccina copiii? Pentru ca zeci de milioane au fost vaccinati si boala a fost eradicata (in Europa). AI citit vreodata ce face polio? Cu buna stiinta, si chiar daca ai avea doar un risc de 1%, ti-ai risca viata copiilor jucandu-te cu boala asta?
      • +2 (8 voturi)    
        iata (Miercuri, 7 octombrie 2015, 10:51)

        samka [utilizator] i-a raspuns lui naenae

        raspunsul: 'Un studiu efectuat în România a arătat că, din totalul celor 622 de cazuri de poliomielită raportate în perioada 1970–1994, 372 de cazuri (60%) au fost cazuri de paralizie polio asociată cu vaccinarea.
        (sursa: http://www.viata-medicala.ro/Cronologia-eradic%C4%83rii-poliomielitei-in-Romania.html*articleID_5574-dArt.html)
        • -1 (5 voturi)    
          Totusi (Miercuri, 7 octombrie 2015, 13:48)

          naenae [utilizator] i-a raspuns lui samka

          Sa nu comparam totusi vaccinul din 1975 cu cel din 2015.
      • +3 (11 voturi)    
        stai asa (Miercuri, 7 octombrie 2015, 12:11)

        DrInOrice [utilizator] i-a raspuns lui naenae

        cine a zis sa nu faci vaccinul polio? e singurul care este si trebuie sa fie obligatoriu, inclusiv in Vest, nu cum a propagat stimabilul mixich, doar polio este obligatoriu in majoritatea tarilor din Vest. Dar restul? Dumneata ai facut pojarel? Varicela? Pojar? Oreion? Cel mai probabil da, si tu si multi alti colegi/amici. Cine ti-a zis ca sunt periculoase, tu, sau ti-a imbuibat cineva in cap dandu-ti exemple de cazuri nefericite de conditii de viata sau de igiena precara, sau alte conditii? Ce vrei acum, sa faci vaccin si pt cosurile de pe fata sau buba de la unghie, ca sa putem toti sa stam si intr-o groapa de gunoi fara probleme?
        • -2 (6 voturi)    
          Nu prea (Miercuri, 7 octombrie 2015, 13:55)

          naenae [utilizator] i-a raspuns lui DrInOrice

          Dar despre Hepatita B, tuberculoza, meningita, Oreion, difterie, rubeola, tetanos?. Daca vi se pare o comparatie corecta cu cosurile de pe fata, e clar ca discutia nu are rost.

          Sau daca o luam invers, v-a imbuibat cineva capul ca e mai bine sa faci hepatita B decat sa te vaccinezi?
          • 0 (6 voturi)    
            bravo... (Miercuri, 7 octombrie 2015, 14:13)

            DrInOrice [utilizator] i-a raspuns lui naenae

            ai citit inainte? nu prea. Te-am intrebat ce cauta oreionul, rubeola etc la vaccinurile alea, ca le-ai facut robabil si tu si toti copiii de la bloc, acum esti brusc panicat. Hepatita B, ai idee ce cauta vaccinul asta la bebei? Sau cum se transmite? Se transmite sexual. Aaaa, acum ai aflat, pai sa ne informam nitel. Si vaccinul pt meningita la ce te referi? Sau nu stii ca e una din complicatiile care apar indiferent de ce vaccinuri faci in diverse situatii.
            • -1 (5 voturi)    
              Nu chiar (Miercuri, 7 octombrie 2015, 14:38)

              naenae [utilizator] i-a raspuns lui DrInOrice

              Nu sunt deloc panicat. Chiar nu stii de ce se face vaccinul de Hepatita B in spital de la nastere, ziua 0? Pentru ca este un risc de imbolnavire al copilului chiar in spital.

              Si sa spui ca se transmite doar sexual in acelasi enunt cu termenul bebelus e rea vointa. Stii ca nu se transmite doar sexual.

              La fel cum probabil ca stii ca vaccinul anti meningita nu te protejeaza de orice meningita ci doar de anumite tipuri, dar global este un lucru bun, scade anumite riscuri.

              Cat despre oreion, rubeola, daca pot diminua riscul de imbolnavire prin vaccin aleg sa o fac. Cunosti tu personal vreun copil care a avut de suferit serios si pe termen lung de la un vaccin modern?
    • 0 (22 voturi)    
      Ce nu "intelege" unii (Miercuri, 7 octombrie 2015, 2:18)

      Hohey [utilizator] i-a raspuns lui realn

      Ar fi fost bine daca la orele de biologie din liceu s-ar fi predat notiuni despre ce este si cum actioneaza un vaccin. Nu ar fi rau sa fie si ca proba eliminatorie la Bac...poate am avea mai putina ignoranta.

      PS Este dreptul tau sa dovedesti si sa ceri daune in penal pentru orice act medical GRESIT...chiar si in RO. Daca vrei ca la americani voteaza in consecinta...dar sa nu uiti ca la americani nu ai ce cauta intr-o scoala publica daca nu ai vaccinurile obligatorii facute...
      • +1 (3 voturi)    
        Eu (Miercuri, 7 octombrie 2015, 9:59)

        alexpro [utilizator] i-a raspuns lui Hohey

        la scoala am invatat despre vaccin.
      • 0 (4 voturi)    
        citim, dar nu intelegem (Miercuri, 7 octombrie 2015, 12:01)

        mihaiionescu2 [utilizator] i-a raspuns lui Hohey

        ... ca vorbim dupa ureche. Si nu intelegem ce inseamna exceptiile de la regula obligativitatii vaccinarii. Sa vedem ce "nu intelegem" dl Hohey. Anume ca in majoritatea (!!!) statelor din USA se aplica exceptia de la regula, din motive religioase (http://www2a.cdc.gov/nip/schoolsurv/schImmRqmtReport.asp ). In doar 4 state nu exista aceasta exceptie, dar in doua dintre ele exista insa exceptia pe motive filozofice. Asa ca tutuiala: " dar sa nu uiti ca la americani" e bazata pe ... nimic. Poate doar pe niste impresii ca la americani ar fi intr-un fel anume, fel inteles din cine stie ce discutie amicala cu vreun emigrant care "nu stie sa citeste legile".
        • 0 (2 voturi)    
          Babeste (Miercuri, 7 octombrie 2015, 18:50)

          Hohey [utilizator] i-a raspuns lui mihaiionescu2

          Hai sa o luam babeste. Mergi tu cu o carte de imunizare goala si vezi la cite scoli esti primit in US. Dupa care ne putem trage de bracinari.

          Apropos de linkul dat:

          500 - Internal server error.
          There is a problem with the resource you are looking for, and it cannot be displayed.
          • +2 (2 voturi)    
            raspuns final sau mai intrebam prietenii ? (Joi, 8 octombrie 2015, 8:10)

            mihaiionescu2 [utilizator] i-a raspuns lui Hohey

            Stimate domn,
            Aveti dreptate, dar intr-o singura privinta. Este adevarat ca este foarte mica probabilitatea ca sa primesti un raspuns pozitiv pentru inscrierea la o scoala din USA in cazul lipsei vaccinarii. Dar tot adevarat este ca daca insisti, copilul va fi primit, chiar daca pentru asta trebuie sa vii cu o hotarare judecatoreasca. De ce isi permit sefii scolilor sa intimideze solicitantii ? Pentru ca asta este politica. Pina la urma este un joc al compromisurilor si o apreciere cost/beneficiu. Si acolo este greu sa sustii un proces. Si acolo "principal"-ul scolii nu te va primi cu bratele deschise dupa ce l-ai invins in instanta. USA nu este un El Dorado al democratiei, asa cum si-ar inchipui multi. Dar au mecanisme de reglare. Un mecanism de reglare este legea si aplicarea ei prin instantele de judecata. Cine nu este multumit de raspunsul scolii, o poate da in judecata. Astfel de procese au fost chiar la ei. Ori, in cazul nostru, tocmai prin lege ingradim optiunea cetateanului.
            Daca insa sunteti genul care va descurajeaza primul "nu" primit din partea autoritatilor, atunci cu regret va informez ca o sa fiti, pina la urma, dezamagit si de USA.
            In ceea ce priveste link-ul: probabil ca nu ati reusit sa va conectati pentru ca ati folosit Windows. Incercati cu: http://www2a.cdc.gov/nip/schoolsurv/schImmRqmt.asp sau un search direct pe http://www.cdc.gov . Windows-ul are o "problema" cu SDN-ul in unele site-uri.
            Cu stima,
            Mihai Ionescu
            • 0 (0 voturi)    
              De acord (Joi, 8 octombrie 2015, 20:08)

              Hohey [utilizator] i-a raspuns lui mihaiionescu2

              De acord cu dumneavoastra!
              O mentiune, ora la un avocat bun in US este in jur de $600. Se poate intimpla si reversul, un caz de boala considerata eradicata intr-o scoala din US, ar putea insemna un proces din partea asociatiei parintilor, MAI ALES daca se deovedeste ca cel infectat nu era vaccinat.

              Ceea ce vroiam sa evidentiez este ca intr-o lume libera statul nu poate sa te forteze la nivel individual, dar are alte mecanisme sa te faca sa accepti o stare de fapt.
      • -1 (1 vot)    
        Ai impresia.. (Miercuri, 7 octombrie 2015, 18:11)

        Skipper1 [utilizator] i-a raspuns lui Hohey

        ...ca toti cei care se opun OBLIGATIVITATII vacinurilor sunt niste prosti care nu stiu ce-i ala vaccin? Tu esti ignorantul. Si naivul care crede ca tot ce zboara se mananca.
        • +1 (1 vot)    
          Nu am acea impresie (Miercuri, 7 octombrie 2015, 18:53)

          Hohey [utilizator] i-a raspuns lui Skipper1

          Nu am acea impresie de care vorbest tu. Eu ma refeream doar la unii dintre cei care s-au exprimat in comentariile de aici.
    • -2 (6 voturi)    
      cred ca esti egoist (Miercuri, 7 octombrie 2015, 9:58)

      eGerula [utilizator] i-a raspuns lui realn

      cand spui: "Bineinteles, daca se porneste o epidemie de ciuma, SARS, cicungunia ... ma voi prezenta direct la medic pentru vaccinare".
      Ce inseamna asta? Lasa sa se imbolnaveasca altii ca eu sunt ala norocosul care aflu de la TV ca este epidemie si ma duc frumusel si ma vaccinez. Happy end !!!.
      S-o crezi tu! Epidemie inseamna ca o masa foarte mare de oameni se imbolnavesc si pana sa afli tu de epidemie sunt mari sansa sa fii chiar tu printre ei, ca de aia e epidemie. Mai mult, posibil ca epidemiile sa apara in urma unor cataclisme naturale, gen cutremur, cand institutiile medicale sunt ori afectate ori functioneaza la maxim. Sa te vad atunci stand la randul ptr vaccinari, daca tu crezi ca va exista asa ceva. Sau crezi ca vei mai gasi vaccinuri de cumparat, sau vei dormi cu el sub perna?!
      Imi pare rau ptr copiii afectati de vaccinuri dar cred ca sunt cazuri particulare. Ai mei sunt vaccinati si poate am avut noroc. Nu am pregatire medicala dar cred ca daca s-ar putea face un test inainte de vaccin poate s-ar mai reduce din aceste cazuri.
    • -1 (7 voturi)    
      deci... (Miercuri, 7 octombrie 2015, 11:49)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui realn

      100% sigura nu este nici apa, sau ceaiurile. ORICE lucru poate fi abuzat. asta cu 100% sigur e aberanta. practic nimic pe lumea asta nu e 100% sigur.

      la toate vaccinurile fac mult mai mult bine decat rau si orice lucru are efecte secundare. tu ai citi eticheta de pe ceaiuri de exemplu "reactii adverse: la dozele recomandate nu se cunosc".
      da este normal sa aiba reactii adverse. orice substanta are reactii adverse. dar vaccinul respectiv are sanse muuult mai mari sa-ti faca bine, decat sa-ti faca rau.

      nu poti sa raspunzi penal pentru ceva care se poate intampla. am sa dau un exemplu simplu: exista laergii (si implicit morti) de la cele mai banale lucruri; de exemplu in america (Stiu de la un curs de psihologie) pe an mor cam 27 de oameni din cauza reactiei alergice la salata de cartofi!

      hai sa gandim cati copii mureau inainte din cauza diverselor boli, cati mor acum din cauza acelorari boli (si in proportie de 90% acele cifre se datoreaza vaccinurilor) si apoi sa urlam ca suntem anti-vaccin!
      noi nu am trait acele vremuri in care 1/5 copii ajungeau la maturitate (sau cat o fi cifra , dar era ceve destul de deprimant) si nu stim cum e si din cauza asta ne permitem sa fim impotriva .... ceva...

      problema cu sa ai dreptul de a decide se acorda pentru propria persoana, NU pentru copilul tau si oamenii din jur care pot fi afectati de decizia ta !

      PS: tu cand esti anti-vaccin te bazezi de fapt pe copii vaccinati sa`-ti protezeje tie copilul... d-asta nu au aparut (inca) epidemii cu adevarat naspa din cauza oamenilor care gandesc ca tine. din fericire, inca, nu sunt suficient de mult.
  • +1 (19 voturi)    
    Pro sau anti? (Miercuri, 7 octombrie 2015, 2:03)

    Hohey [utilizator]

    Pe vremea lui ceasca era sarcina de partid sa se faca planul la vaccin. Si nu se pingea nimeni...veneau frumos asistentele medicale in clasa la scoala si performau vaccinul fara sa ciriie nimeni...si nu auzise mai nimeni de autism pe vremea aceea...

    Poate era "vaccinul de Cantacuzino" facut impecabil...sau poate erau mai putini imbecili care se exprimau pe vremurile acelea...
    • +1 (5 voturi)    
      da (Miercuri, 7 octombrie 2015, 12:14)

      samka [utilizator] i-a raspuns lui Hohey

      era facut impecabil, ca toate celelalte vaccinuri de altfel. asta e motivul pentru care Romania este tara din Europa cu cea mai mare rata de vaccinare anti-TBC, si cu cele mai multe cazuri de TBC. Iar 60% din cazurile de polio dintre '70 si '94 au fost cauzate de vaccin.
      basic google search
      • 0 (8 voturi)    
        da (Miercuri, 7 octombrie 2015, 14:02)

        naenae [utilizator] i-a raspuns lui samka

        Situatia sinistra din anii 70 cu acel vaccin care a cauzat multe imbolnaviri nu face altceva decat sa contribuie la paranoia generalizata anti vaccinare.

        Dar sa comparam un vaccin din anii 70 cu unul din 2015 iar nu este corect.
      • 0 (0 voturi)    
        TBC-polio (Miercuri, 7 octombrie 2015, 19:11)

        Hohey [utilizator] i-a raspuns lui samka

        Daca intram in filozofia TBC-ului aflam ca e boala mizeriei, iar RO (spre rusinea noastra) este tara mizeriei. Daca nu stapinesti subiectul, Google nu te ajuta. Daca te apuci sa citesti despre TBC din cartile de specialitate o sa poti sa iti dai singur explicatiile.

        Polio este un vaccin cu tulpini inactivate sau atenuate. Intr-adevar conform OMS in perioada 2000-2013 un numar de aproape 800 de cazuri (la nivel global) au fost cauzate de vaccin. In aceeasi perioada OMS estimeaza ca sau prevenit 10 MILIOANE de imbolnaviri. Acum calculeaza tu procentele...
    • +3 (7 voturi)    
      Nostalgic naiv (Miercuri, 7 octombrie 2015, 12:17)

      gigi1 [utilizator] i-a raspuns lui Hohey

      Nostalgic naiv, pe vremea aia nu stiai si ca poate sa existe salam fara soia dar apoi de autisti, stiai ce vroia partidul sa stie.
      • -1 (1 vot)    
        Nortalgic? (Miercuri, 7 octombrie 2015, 20:25)

        Hohey [utilizator] i-a raspuns lui gigi1

        Raspunsul anterior pare ca nu a trecut de cenzura...asa ca revin...naiv?...poate!...nostalgic? deloc!...asa ca am parasit tara cind am vazut cum voteaza berbecii...pardon, concetatenii....
  • +1 (7 voturi)    
    sistemul este pregatit pentru asta ? (Miercuri, 7 octombrie 2015, 9:44)

    mihaiionescu2 [utilizator]

    Haideti sa discutam mai in concret,cum ar fi cazul unui copil care are o alergie nedepistata la una dintre componentele vaccinului (clasic:vaccinul impotriva rujeolei).Vaccinarea devine obligatorie prin efectul legii.Vaccinam acest copil, face destul de repede soc anafilactic si moare in bratele mamei.Ce am putea descoperi in acest "ipotetic" caz, dragi sustinatori ai impunerii prin lege a vaccinarii? Poate ca a fost impusa fara ca sistemul sa o poata sustina?Ca nu avem un program national de depistare a alergiilor la copii ?(in cel mai fericit caz, persoana care administreaza vaccinul intreaba cate ceva pe mama copilului).Ca nu avem proceduri medicale complete, ba chiar ca unele sunt inexistente (nu vorbim despre literatura de specialitate,ci despre procedurile pe care ministerul de resort ar fi trebuit sa le fi finalizat de mult timp)? Ca avem spitale in care nu exista medic ATI, sau exista doar unul singur?Domnul doctor Mixich critica faptul ca statul nu asigura stocul necesar de vaccinuri.Mergand pe aceeasi logica, imi este teama ca ar putea lipsi si medicatia necesara in cazul unui soc anafilactic.Suntem mari experti in vaccinare si tot dam exemple din tarile civilizate, cum ca ele demonstreaza necesitatea vaccinarii.Da, dar uitam un lucru ESENTIAL: ele au un sistem medical adecvat depistarii timpurii a alergiilor la copii si dotara necesara tratarii efectelor adverse vaccinarii.Sa recapitulam: suntem obligati prin lege sa vaccinam copii, dar nu avem certitudinea ca vor avea asistenta medicala necesara in cazul aparitiei unui efect advers.Suntem sanatosi la cap?
    • +4 (8 voturi)    
      asa este (Miercuri, 7 octombrie 2015, 12:29)

      samka [utilizator] i-a raspuns lui mihaiionescu2

      ai ridicat o problema esentiala pe care nimeni nu pare sa o ia in considerare. un parinte informat NU este speriat de reactiile post-vaccinare sau de autism, ci de modul in care vaccinurile pot afecta sanatatea copilului pe termen lung. alergiile au devenit pandemii in ultima vreme, si tot mai multe studii incrimineaza excipientii organici din vaccinuri.
      avand in vedere gradul de pregatire al pediatrilor din RO cu privire la vaccinuri si comunicarea defectuoasa pediatru-parinte, daca se introduce legea in forma asta si mii de copii nevaccinati sau vaccinati partial vor fi vaccinati retroactiv, ce se va intampla cu copiii alergici la excipientii respectivi si cine isi va asuma raspunderea?
      • -2 (8 voturi)    
        din pacate (Miercuri, 7 octombrie 2015, 14:05)

        naenae [utilizator] i-a raspuns lui samka

        Niciun medic nu are o explicatie foarte concludenta legata de aparitia alergiilor pe termen lung si tot mai des in societatea moderna. Sa apelezi la explicatia : vaccin este echivalent cu ochelarii de cal. Pana la urma nu exista niciun studiu (de care sa stiu eu) care sa lege un vaccin de efecte negative pe termen lung la copil.

        La fel de bine croissantele, iaurturile, biscuitii, alte alimente pline de aditivi dar si particulele in suspensie pe care le respiram eliminate de esapamentele masinilor sunt o explicatie mult mai plauzibila.
  • +3 (9 voturi)    
    pe toate le stiti fetelor (Miercuri, 7 octombrie 2015, 10:10)

    boccaccio [anonim]

    dincolo de toata ideologia asta repetata papagaliceste poate cineva sa imi explice de ce copilul meu nascut intr o clinica particulara trebuie vaccinat impotriva hepatitei in ziua 0, la 2 luni, la 4 luni si la 8 luni? va e frica ca va intretine sexuale cu alti copii si ii va imbolnavi? sau ca il duc la dentist?
    • 0 (4 voturi)    
      Poate il duci la cosmetica... (Miercuri, 7 octombrie 2015, 12:40)

      abisala [utilizator] i-a raspuns lui boccaccio

      sa-i faci pedi inainte de botez :).
    • -1 (7 voturi)    
      2 (Miercuri, 7 octombrie 2015, 14:21)

      naenae [utilizator] i-a raspuns lui boccaccio

      Sunt 2 motive: primul ca la varsta aia se imunizeaza cu cele mai mici efecte secundare si al doilea ca in spital exista riscul sa ia hepatita B. Toti doctorii sunt vaccinati si cu toate astea inca apar cazuri. Asa ca a devenit standard aceasta vaccinare si foarte bine ca e asa.
  • +4 (4 voturi)    
    constiinta impacata (Miercuri, 7 octombrie 2015, 10:12)

    aliaslia [utilizator]

    Se spune ca trebuie sa ne judecam mai intai pe noi, inainte de a judeca pe altii. Sau mai mult, sa eliminam judecata ptr ca ne orbeste in a ne accepta si a ne iubi. Acum, ca o relevanta pentru vaccinarea obligatorie, cand esti convins suta la suta de o situatie/adevar pentru tine/ceea ce spui, oferi incredere oamenilor pentru ca argumentezi si prezinti toate unghiurile problemei, dar si datorita faptului ca le lasi intr-un final libertatea de a alege, de a simti si gandi pentru ei. Metoda cea mai buna nu este sa inspiri teama, mai mult vei revolta, nu este sa avertizezi cu judecata si inchisoare parintilor, mai tare vei genera ura. Mai bine asculta si intelege fiecare parere anti vaccinare si ofera TOATE solutiile. Cine raspunde pentru efectele negative ale vaccinurilor? Nu gasesc aceasta acest punct de vedere nicaieri dezbatut.
  • 0 (8 voturi)    
    Dl. VM (Miercuri, 7 octombrie 2015, 10:17)

    Un cititor [utilizator]

    este doar un ideolog de stânga. Comunist,aș adăuga eu. Un fel de Brucan care scria la Scânteia în anii 50. Habar nu are ce e ala vaccin sau ce înseamnă vaccinare. N-am văzut nicio carte scisă de dânsul pe acest subiect. Își dă cu părerea, săracul. Și proștii îl iau în seamă.
  • +2 (8 voturi)    
    vacin monovalent (Miercuri, 7 octombrie 2015, 10:48)

    civ [utilizator]

    nu e adevarat...vaccinurile nu au unistoric lung demonstrat ca sunt bune. In primul rand acum se practica vacinarea copiilor cu vaccinuri polivalente....int recut nu exista asa ceva ..toate vaccinurile erau monovalente....ceea ce presupunea infinit mai putine riscuri referitor la efectele adverse a acestor vaccinuri. SI eu propun intai sa existe obligativitatea vaccinarii adultilor. Nu e normal sa vaccinezi un copil....iar de pe urma vaccinului sa existe posibilitatea ca acel copil sa fie nenorocit pe viata! SI mai porpun ca toate vaccinurile sa fie monovalente. Daca esti un ziarist adevarat vei invistiga si vei pune public rezltatele investigarii referitor la vaccinurile monovalente. Ele nu se mai fabirca decat ocazional...caci industria farmaceutica nu are interes financiar sa el fabrice. Nici un parinte nu ar trebui sa isi supuan vaccinarii copilul daca se utilizeaza vaccinuri polivalente.
  • +2 (8 voturi)    
    Olivia Steel (Miercuri, 7 octombrie 2015, 11:42)

    Razvan_M [utilizator]

    Mizeria psihologica cu bagatul la inaintare al unei papusi de paie si denigrarea pozitiei adverse in acest mod este o jmecherie de doi bani care nu face cinste inteligentei celui ce o utilizeaza.
    Este ca si cum Putler ti-ar spune sa nu sari in fantana si vine un grup de cetateni care-ti spun cat de malefic este Putler, deci ar fi mai bine sa sari in fantana.

    Intamplator nu am nicio parere despre vaccinuri. In ciuda faptului ca incerc sa ma informez, informatiile disponibile public sunt bazate pe emotii si presiune publica. Ma deranjeaza insa acei do-gooders care sunt la fel de prost informati, dar vor sa fie bine pt. toata lumea pt. ca sunt suficient de speriati incat sa mai gandeasca rational.

    Tot ce stiu acum despre vaccinuri este ca exista un procentaj, redus, dar nenul, de efecte care pot merge de la o banala durere locala sau febra la boli care transforma pe cel vaccinat in leguma. Mai stiu ca asemenea efecte sunt bagate la nota de subsol. Adica nimeni nu vorbeste despre ele pt. ca nu este politically correct.
    Reactia unui parinte de copil care realizeaza ca pana la varsta de 5 ani ii face copilului peste 10 vaccinuri, cu un risc de 1 la 10.000 de a-si vedea copilul transformat in neom, intr-o tara ca Romania este asadar de respingere fireasca. Faci vaccinurile contra unor boli grave, cu risc mare de deces, dar eviti vaccinarea contra unui virus sezonier care iti tine copilul in casa o saptamana.

    Dar bineinteles ca orice parinte calculeaza singur riscurile la care este dispus sa-si supuna copilul. Iar daca fortam vaccinarea pt. orice virus posibil ne asumam o responsabilitate pe care nu cred ca o intelegem.
  • +1 (5 voturi)    
    comentariu (Miercuri, 7 octombrie 2015, 15:16)

    CatalinNita [anonim]

    Exista un report clar care sa specifice cati copii cu varsta pana in 3 ani s-au imbolnavit de boala x find vaccinati / nevaccinati in ultimii 3 ani macar? Daca nu stim asta vorbim doar pe impresii si emotii.

    Ce patesc parintii care fumeaza cu copii in masina, acasa sau la locul de joaca.

    Care sunt sanctiunile pentru cei care isi invata copii sa urineze si sa defecheze in parc? Fiind potential transmitatori de boli?

    Ce se intampla cu educatorii / profesorii / parintii care tipa, bat, molesteaza sau ii trateaza cu violenta pe copii?

    Probabil nu made lucru si asta razlet. Dar am gasit un subiect interesant care face lumea sa o ia razna si sa faca audienta sau sa voteze ... Vaccinarea!
  • -4 (6 voturi)    
    stimati comentatori (Miercuri, 7 octombrie 2015, 15:42)

    zxcv [utilizator]

    Toti cei dintre dv. nascuti inainte de 1990 ati fost vaccinati obligatoriu in primii ani de viata. Despre ce vorbiti?
    • +4 (4 voturi)    
      Da... (Miercuri, 7 octombrie 2015, 20:22)

      cititoare [utilizator] i-a raspuns lui zxcv

      dar de MMR nu am fost vaccinata. Iar acest vaccin e cel care creste riscul aparitiei autismului! Mai citeste si tu inainte sa te dai cu parerea.

      Apropo, stiai ca tocmai s-a descoperit (in 2015!!) ca exista o legatura intre sistemul imunitar si creier? Si ghici ce se poate intimpla daca un bebelus prea mic, cu un creier inca insuficient de dezvoltat, primeste o doza mare de virusi intr-un timp foarte scurt (componentele unui vaccin)... Iti spun eu, sistemul imunitar primeste o lovitura, iar asta se transmite si la creier!

      http://www.scientificamerican.com/article/important-link-between-the-brain-and-immune-system-found/
  • +1 (1 vot)    
    Genocid Biologic – Sindicatul International al Cri (Miercuri, 7 octombrie 2015, 19:37)

    Sutcivni [utilizator]

    Genocid Biologic – Sindicatul International al Crimei – BIG PHARMA


    De ce se impune vaccinarea obligatorie când riscurile vaccinării sunt enorme?

    http://descrieri.ro/genocid-biologic-sindicatul-international-al-crimei-de-ce-se-impune-vaccinarea-obligatorie-cand-riscurile-vaccinarii-sunt-enorme/

    TREZITI-VA GOYIMILOR!
  • +2 (2 voturi)    
    Un raspuns la intrebarea autorului (1) (Joi, 8 octombrie 2015, 11:18)

    Cremene1 [utilizator]

    Citind acest articol ne frapeaza, in primul rand, violenta exacerbata care reiese chiar din titlul articolului, violenta care are rolul de a te zgudui tot asa cum te-ar zgudui un pumn incasat in plina figura. Din momentul in care citesti titlul articolului iti dai seama ca, pentru cel care a scris acest articol, democratia si normele democratice dupa care functioneaza o societate normala nu exista. Sustinerea (ulterior diluarea acestei sustineri) a ideii grotesti conform careia parintii ar trebui sa fie obligati sa aleaga intre vaccinarea cu forta a copiilor lor si puscarie nu este prea greu de catalogat din punct de vedere medical. Tot din titlu aflam ca, in opinia autorului, „cineva” trebuie sa fie „aspru pedepsit”.

    Trecand de titlul articolului aflam ca, in opinia autorului, exista „opt vaccinuri cu o siguranta dovedita in jumatate de secol de practica medicala”. In momentul in care a emis o asemenea „judecata de valoare” probabil ca dl autor a mizat pe faptul ca cititorii articolului se numara printre adeptii zicalei „crede si nu cerceta”, zicala care a stat la baza perpetuarii evului mediu intunecat timp de secole.

    Din pacate insa pentru autorul articolului, acesta este contrazis flagrant de insusi dl Dr Jean –Francois Saluzzo, director de productie a vaccinurilor virale la Sanofi-Pasteur. Deoarece in trecut mi-au fost respinse de la publicare comentariile care contineau link-uri, va rog pe fiecare dintre dvs sa cautati pe YouTube dupa sintagma „autodenuntul unui vaccinolog” (tradus in romana) sau direct dupa sintagma „Incroyables confidences d'un vaccinologue” (doar in lb franceza).
  • +2 (2 voturi)    
    Ce este o mamă? (Joi, 8 octombrie 2015, 17:01)

    Sutcivni [utilizator]

    O mamă este o invenție incredibilă, este cel mai frumos lucru din lumea asta! Și ce fac concernele farmaceutice?

    Se gândesc permanent la noi și noi metode prin care să-i facă pe bebeluși ciur de vaccinuri, să-i injecteze cu cât mai multe, la 2 luni, la 4 luni, la 6 luni, la 12 luni, la 18 luni și tot așa. E clar că trebuie să luăm atitudine și să ne opunem acestei politici de distrugere.

    Când venim pe lume, suntem înzestrați cu toate mecanismele de vindecare de care avem nevoie pe parcursul vieții. Plantele, animalele, oamenii, toți avem rostul nostru pe lume și suntem destinați să trăim, să ne dezvoltăm, să dăm mai departe ceva din noi înșine.

    Dacă vom conștientiza aceste aspecte, vom avea curajul de a ieși în lume fără să ne temem de bacterii sau de viruși și fără să ne lăsăm terorizați și manipulați de propaganda industriei farmaceutice.

    Vă mulțumesc pentru atenție!
  • +1 (1 vot)    
    Un raspuns la intrebarea autorului (2) (Joi, 8 octombrie 2015, 22:52)

    Cremene1 [utilizator]

    Ascultand ce spune despre vaccinuri unul dintre cei mai mari specialisti din domeniul vaccinurilor veti descoperi singuri ca NIMENI (nici macar firma producatoare) nu poate garanta ca un vaccin este sigur deoarece „orice suport biologic pe care se cultiva un virus poate fi o sursa de contaminare pentru viitorul vaccin”. Iar pentru ca autorul acestui articol ne vorbeste atat de frumos despre „siguranta dovedita in jumatate de secol de practica medicala”, va rog din nou sa ascultati ce are de spus directorul de productie a vaccinurilor virale de la Sanofi-Pasteur. Veti descoperi ca in anii 60 virusul SV40 (un virus care provoaca tumori) a contaminat vaccinul antipoliomielita, iar producatorul a descoperit aceasta contaminare abia dupa ce 60 de milioane de americani (in special copii) au fost injectati cu acest vaccin contaminat. Tot domnul dr Saluzzo ne aduce la cunostinta ca aceasta contaminare a unui vaccin (prezentat oamenilor ca fiind sigur) „se va mai produce caci agentii contaminanti sunt omniprezenti”. Tot domnul dr Saluzzo ne aduce la cunostinta ca „nu demult s-a descoperit ca vaccinul Rotavirus fabricat de firma GSK era contaminat cu un circovirus de origine porcina”, dar am avut iarasi „noroc” deoarece virusul cu care era contaminat vaccinul Rotavirus nu a fost patogen pentru om (acest lucru nu inseamna insa ca acel virus nu s-a multiplicat in organismul celui injectat cu acel vaccin, multiplicare a caror efecte in viitor asupra sanatatii celor contaminati cu acel vaccin nimeni nu le poate cuantifica in prezent).

    Directorul de productie al vaccinurilor virale de la Sanofi-Pasteur ne mai da si alte exemple de vaccinuri contaminate cu diversi virusi care nu au ce sa caute intr-un vaccin, iar ulterior ne vorbeste despre celula MDSK care este utilizata in productia vaccinului antigripal si care este tumorigena (adica poate provoca tumori).
  • +1 (1 vot)    
    Un raspuns la intrebarea autorului (3) (Joi, 8 octombrie 2015, 22:54)

    Cremene1 [utilizator]

    O alta informatie esentiala pe care o primim din partea directorului de productie al vaccinurilor virale de la Sanofi-Pasteur este ca „esential de retinut din istoria vaccinurilor este ca nu intelegem cum actioneaza vaccinurile...pur si simplu. Din simplul motiv ca, odata ce un vaccin a fost pus pe piata, NIMENI nu mai monitorizeaza pacientii. Deci astazi, cand apare un virus nou, nu stim cum au functionat vaccinurile anterioare ca sa ne inspiram pentru un nou vaccin”.

    Iar dl dr Saluzzo continua sa surprinda prin sinceritatea absoluta cu care intareste cele spune mai inainte : „Deci ma repet : nu stim cum functioneaza un vaccin si pentru fiecare nou vaccin orbecaim pentru o solutie”.

    Il rog pe fiecare dintre dvs, ulterior ascultarii a ceea ce ne spune despre siguranta vaccinurilor directorul de productie al vaccinurilor virale de la Sanofi-Pasteur, sa isi raspunda la urmatoarea intrebare : cine minte?

    Minte directorul de productie al vaccinurilor virale de la Sanofi-Pasteur atunci cand recunoaste ca producatorii de vaccinuri nu pot garanta ca vaccinurile lor nu sunt contaminate cu diversi virusi care nu au ce sa caute intr-un vaccin, iar in ultima jumatate de secol de practica medicala au avut loc nenumarate contaminari ale vaccinurilor si tragedii soldate cu imbolnavirea si moartea unei parti dintre cei vaccinati?

    Sau minte persoana care afirma ca exista „opt vaccinuri cu o siguranta dovedita in jumatate de secol de practica medicala”?
  • +2 (2 voturi)    
    Un raspuns la intrebarea autorului (4) (Joi, 8 octombrie 2015, 22:58)

    Cremene1 [utilizator]

    Legat tot de „siguranta dovedita” a vaccinurilor, va rog sa cautati pe Internet dupa sintagma „fraud at the CDC uncovered” si veti descoperi un articol publicat si pe site-ul celor de la CNN (http://ireport.cnn.com/docs/DOC-1164794 ) in august 2014.

    Daca veti avea bunavointa si curiozitatea de a citi acest articol veti descoperi singuri dovada ca, atunci cand interesele Big Pharma o cer, studiile stiintifice oficiale sunt falsificate in mod grosolan de catre cele mai inalte autoritati din domeniul sanitar.

    In acest caz este vorba despre falsificarea unui studiu stiintific oficial intocmit in SUA pentru trivaccinul ROR (MMR in varianta engleza), trivaccinul ROR numarandu-se printre cele 8 vaccinuri care ne sunt prezentate de catre autorul acestui articol ca avand „o siguranta dovedita in jumatate de secol de practica medicala”. Siguranta dovedita de ce? De studii stiintifice falsificate precum cel mentionat mai sus?

    Mergand mai departe cu lecturarea acestui articol descoperim ca, pentru autorul acestui articol, nu conteaza absolut deloc lipsa de siguranta a vaccinurilor si riscul real ca acestea sa fie contaminate cu diversi virusi care nu au ce sa caute intr-un vaccin. Nu, pentru autorul articolului conteaza un singur lucru : cum poate fi impusa cu forta vaccinarea copiilor?
  • +2 (2 voturi)    
    Un raspuns la intrebarea autorului (5) (Joi, 8 octombrie 2015, 23:03)

    Cremene1 [utilizator]

    Mai departe aduce vorba dl autor despre proiectul legii vaccinarii si ne ofera un link catre aceasta propunere legislativa cu mentiunea „publicat aici de HotNews”. In momentul in care accesam linkul ajungem la precedentul articol scris de acelasi autor pe tema propunerii legislative de vaccinare cu forta a copiilor, dar nu gasim nicaieri acest proiect de lege.

    Cautam si pe site-ul Ministerului Sanatatii la capitolul „Transparenta decizionala” si vedem ca nici pe acest site nu se afla acest proiect de lege. Astfel descoperim ca dl autor a avut acces preferential la acest proiect de lege, dar fara ca „prostimea” sa aiba acelasi acces la proiectul de lege.

    Asadar dl autor ne vorbeste despre un proiect de lege pe care l-a vazut doar domnia sa, noi ceilalti trebuind sa-l ascultam atunci cand ne vorbeste despre ceva ce noi inca nu am vazut (deoarece nu avem acces la proiectul de lege) si sa-l „aplaudam” pentru judecatile de „valoare” pe care le emite cu pretentia de a fi crezut pe cuvant.

    Dar cum am putea sa credem pe cuvant o persoana ale carei „judecati de valoare” sunt infirmate categoric de catre unul dintre cei mai mari specialisti din domeniul vaccinurilor?

    Citind mai departe aflam si noi cine este, in viziunea autorului, principalul vinovat pentru asa zisa „criza a vaccinarii din Romania”. Apropo de cuvantul criza, dvs va mai amintiti de „criza gripei aviare” sau de „criza gripei porcine”?

    Va mai amintiti cum eram amenintati in anul 2006 de catre un domn doctor, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, ca daca nu ne vaccinam ca animalele (la gramada si fara sa punem intrebari) impotriva gripei aviare, in Romania vor muri cel putin 2.000.000 (doua milioane!) de romani?

    Dar de fapul ca acelasi secretar de stat ne ameninta in 2009 ca, in cazul in care nu ne lasam vaccinati tot ca animalele impotriva gripei porcine, atunci vom avea in Romania cel putin cateva zeci de mii de morti?
  • 0 (0 voturi)    
    amenda prevazuta de lege (Vineri, 9 septembrie 2016, 0:03)

    Prediger [utilizator]

    Exista un text de lege care sanctioneaza unitatile de invatamant care inscriu copii nevaccinati cu amenda intre 5.000 si 10.000 lei.

    HOTĂRÂRE nr. 857 din 24 august 2011(*actualizată*)
    privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice

    CAP. XIII
    Contravenţii la normele privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor pentru protecţia, educarea, instruirea, recreerea şi odihna copiilor şi tinerilor

    ART. 55
    Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte:

    b) primirea în unităţile pentru protecţia, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor fără dovada efectuării imunizărilor profilactice obligatorii şi fără documentele medicale eliberate de medicul de familie care atestă starea de sănătate a copiilor şi tinerilor;

    Acest text de lege este in vigoare dar nici cei de la Ministerul invatamantului nu stiu de el si nici cei din Ministerul sanatatii :)

    Prediger Dan


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi