"Primul-ministru Emil Boc a inaintat presedintelui Romaniei, Traian Basescu, propunerea de numire in functia de ministru al Muncii, Familiei si Protectiei Sociale in persoana domnului Laurentiu Sebastian Lazaroiu. Perioada de interimat la conducerea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, asigurata de premierul Emil Boc, se incheie astazi, 3 iunie 2011", precizeaza comunicatul.
UPDATE - Presedintele Traian Basescu a semnat decretul de numire a lui Sebastian Lazaroiu in functia de ministru al Muncii, a anuntat Administratia Prezidentiala.
UPDATE ora 18.00 - Sebastian Lazaroiu a depus juramantul de investitura ca ministru al Muncii, la Palatul Cotroceni, in fata presedintelui Traian Basescu. La ceremonie au participat premierul Emil Boc si presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase.
"Domnule ministru, este prima data de cand ne cunoastem, de cand ati lucrat cu mine, cand vorbesc numai eu. Va felicit pentru desemnare, sunteti unul dintre oamenii care stiu foarte bine, de la nivel de institutie prezidentiala, problemele tarii, din care fac parte si cele legate de munca si asistenta sociala", i-a spus presedintele Traian Basescu noului ministru al Muncii, dupa depunerea juramantului.
"As spune ca desemnarea dumneavoastra se face intr-un moment favorabil, pentru ca reforma sistemului social este pornita, chiar daca mai sunt multe lucruri de facut. Chiar saptamana aceasta a fost aprobat un credit de 500 de milioane de dolari de la Banca Mondiala penrtru perfectionarea si eficientizarea sistemului de asistenta sociala", a continuat seful statului.
"Nu va ascund ca imi fac iluzii ca veti ramane un promotor al ideilor pe care le-am impartasit amandoi cat ati lucrat in functia de consilier prezidential. Si ma gandesc si la cele pe care incercam sa le introducem intr-o Constitutie modernizata, care sa scoata anumite sisteme si categorii din drepturile de stapani feudali (...) Sper ca ideile pe care le-am discutat, de multe ori pana dupa miezul noptii si ore in sir, vor fi promovate si in Guvern. Sunteti unul dintre sociologii care ati decis sa nu ramana doar la nivelul de a da sfaturi", i-a mai spus Basescu lui Lazaroiu, urandu-i succes in noua functie.
"Va doresc succes. As vrea sa reusiti", a incheiat seful statului, anuntat ca ceremonia de depunere a juramantului s-a terminat si adaugand ca "sampanie nu-i, ca-i recesiune".
Sebastian Lazaroiu a fost eliberat din functia de consilier prezidential in 28 aprilie, printr-un decret semnat de presedintele Traian Basescu. El spunea atunci ca doreste sa se dedice analizei politice si ca nu vrea ca analizele sale politice sa fie asociate institutiei prezidentiale.
"Nu ma grabesc sa castig bani pentru ca nu sunt un om sarac, n-am fost nici cand am venit la Cotroceni. (...) Am din ce sa traiesc, asta nu inseamna ca nu mai vreau sa muncesc. O sa raman o voce in analiza politica, deocamdata n-as vrea sa lucrez pentru mine, vreau doar ca analizele mele sa fie publice. Eu cred in proiectul unei Romanii moderne, al unui stat reformat, de aia am stat la Cotroceni, de aia am stat alaturi de presedinte, nu ma dezic in nici un fel de asta si in continuare asta voi sustine", declara Sebastian Lazaroiu, pe 4 mai, intr-un interviu pentru HotNews.ro.
- Sebastian Lazaroiu, sustinator al schimbarii lui Emil Boc din fruntea Guvernului, in favoarea unui premier tehnocrat
Tot el afirmase, in 16 mai, pentru Evenimentul Zilei, ca "ratiunea ar trebui sa-l indemne pe Boc sa lase locul unui tehnocrat": "Ratiunea ar trebui sa-l indemne sa lase locul unui tehnocrat. E o decizie pe care trebuie sa o ia impreuna cu partidul. Eu cred ca ar fi si in beneficiul partidului. Dar nu stiu cum arata analiza lor. Ce pun ei mai mult in balanta. Un tehnocrat apropiat de PDL poate sa intareasca identitatea de dreapta a partidului. Schimbarea in sine a premierului, impreuna cu o mica remaniere, in mod normal duce la recredibilizarea actului de guvernare, acum puternic erodat de masurile nepopulare luate. Recredibilizarea guvernului poate sa se reflecte destul de repede si in recredibilizarea partidului".
In 23 mai, Sebastian Lazaroiu declara in cadrul unei emisiuni televizate ca "cea mai buna si mai realista solutie pentru Romania in acest moment ar fi ca Emil Boc sa-si dea demisia si in locul lui sa avem un premier tehnocrat si ministri politici, pentru ca ministrii trebuie sustinuti politic". "Demisia lui Emil Boc ar ajuta nu doar tara, ci si partidul. Daca nu pleaca acum de la Palatul Victoria, PD-L nu va reusi sa se recredibilizeze", spunea Lazaroiu.
Lazaroiu s-a pronuntat de mai multe ori in favoarea unui premier tehnocrat. "Un premier independent poate fi o solutie pentru aceasta perioada, pentru ca nu mai sunt aceleasi zguduieli care apar in perioada in care ai sindicate in strada, lumea e nemultumita, pe buna dreptate, de masurile de austeritate si atunci un tehnocrat care sa aiba competente economice poate fi o solutie optima pentru o perioada de genul asta", declara acesta in 11 martie.
Mai mult, Sebastian Lazaroiu a recunoscut, la HotNews.ro, ca a plecat de la Cotroceni si din cauza declaratiilor pe care le-a facut despre UDMR. "Plecarea mea de la Cotroceni a fost una amiabila. Eu nu pot sa fiu ipocrit si sa spun ca nu a existat nicio legatura cu acele declaratii referitoare la UDMR. Dar nu a fost o legatura directa. Presedintele a fost foarte ingaduitor cu mine. A spus-o si public ca nu poate sa interzica consilierilor sa aiba pareri personale, sa se exprime in calitatea profesiei pe care o au. Si asta am facut in special in ultimul an", spunea Lazaroiu in interviul pentru HotNews.ro din 4 mai. El se va alatura acum echipei guvernamentale formata din PDL si UDMR.
* Sebastian Lazaroiu a ocupat din 2007 pana in mai 2011 functia de consilier prezidential in cadrul Departamentului de Planificare si Analiza Politica.
* Pana sa ocupe aceasta pozitie in cadrul Administratiei Prezidentiale, Lazaroiu era cunoscut ca director general al Centrului de Sociologie Urbana si Regionala - CURS S.A si ca analist politic. Lazaroiu a condus acest institut din 2002 pana la inceputul lunii martie 2007, cand a demisionat motivandu-si gestul prin dorinta de a trece de la producerea sondajelor, la analiza lor.
* Sebastian Lazaroiu este profesor asociat la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, program de master comunicare politica, SNSPA, din 2003 si profesor asociat la Facultatea de Sociologie, program de master marketing si sondaje de opinie, Universitatea din Bucuresti, din 2004.
* In trecut a mai fost lector universitar la Facultatea de Stiinte Politice, SNSPA, din 2000-2006, director de cercetare - CSOP/TNS, 1999-2000, cercetator - CURS, 1997 - 1999, expert parlamentar la Senat, in 1997, director de cercetare - GISO, 1995-1996.



















Lazaroiu e f. apropiat de Basescu si de Boc, e dintr-un grup de oameni care chiar vor sa modernizeze Romania si vor avea din greu de luptat cu cercurile infractionale din toate partidele, de la Putere sau Opozitie.
E interesant si faptul ca se numara printre cei care nu agreeaza UDMR-ul, a spus un adevar notoriu, UDMR nu e partid ci organizatie culturala etnica si nu are ce cauta in Parlament, e doar tolerata pt a putea fi folosita pe centura politicii romanesti.
Ministrul dinaintea lui a facut niste reforme f. dificile, cu rezultate concrete (350.000 de noi contracte au iesit la suprafata, insemnand milioane de euro de contributii sociale la buget). Dar a picat destul integritatii. Competent dar afacerist.
Lazaroiu e imposibil de atacat pe 'afaceri', nu are, va fi atacat pe ce a scris pe bloguri si probabil pe faptul ca nu are experienta in domeniu, in management sau dreptul muncii.
Pai hai sa vedem ce ministri avem: la Sanatate e un consilier juridic, la Cultura e un medic veterinar, la Mediu e un economist de fabrica, la Externe e un popa, etc.
Eu cred ca ce va conta sunt rezultatele.
Oricum, o miscare surpriza din partea lui Basescu-Boc, USL-ul e socat !
Boagiu a reziliat contractul pt autostrada Cernavoda pt ca francezii cereau prea multi bani in schimb acu o scoate din nou la licitatie pt mult mai multi bani decit cereau francezii
Lazaroiu trimbita acu o luna ca Boc tre sa plece in schimb vine ministru chiar in guvernul lui Boc
Daca as fi reporter prima intrebare ar fi daca mai crede ca actualul Prim Ministru trebuie inlocuit cu un tehnocrat sau nu ... :))
Este un intelectual rasat si un sociolog de clasa.
Ne-o trage pe unde apuca.
Numa' Lazaroiu mai lipsea sa ne ducem dracului.
S-o tineti tot asa, ne vedem la urne in 2012.
Fireste, consumul de forta de munca .
nemaipomenit, extraordinar;
dl. ministru felicitari
(restul tarii a ajuns si mai rau, e drept)
Mircea Badea - externe
Vranceanu Firea - educatie
etc etc
Bafta multa domnului Lazaroiu!
Apropo, CTP mai avea putin si innebunea in direct la Realitatea cand a vazut ca e un om de alta factura decat polticienii de partid.
O mutare in plic a lui Basescu si Boc!
USL e pe faras!
.. o fi fresh de portocala?...
Nu stiu cum o fi acest ins ca ministru, vom vedea, dar nu pricep de ce trebuie sa dam mereu vot de blam din prima zi...
Asa il vad eu pe Dl Lazaroiu.
Si simt ca este un om integru. Daca aveti alta opinie, va rog sa le adaugati/
Succes.
oricum, pana acum, spre disperarea voastra, a uslistilor, e cam 3 - 0 pt base (1 - 0: programul economic al usl - de toata jena; 2 - 0: modificarea constitutiei; 3 - 0: numirea lui lazaroiu). asta ca sa nu luam in calcul declaratiile cretine ale asa-zisilor conducatori usl
Cate locuri de munca au fost create din 2009 pana acum in Romania in domeniul privat?Unde sa "muti" forta de munca bugetara in privat? Pe 9200 de posturi?
http://www.gandul.info/financiar/peste-9-200-de-posturi-vacante-la-nivel-national-vezi-aici-judetele-cu-cele-mai-multe-oferte-8311687
Dar pe cei 2.5-3 milioane de romani care muncesc in strainatate? Si ei au plecat din tara tot pentru ca era o abundenta de locuri de munca in privat?
Logica elementara (care lipseste cu desavarsire pedelicilor) este ca intai vine statul, creaza un cadru favorabil investitiilor, vin investitorii si creaza locuri de munca iar in timp se face un transfer de forta de munca bugetara (sau din strainatate) pe piata privata a muncii. La pedelicii (fara prea multi neuroni) ... dai afara tot ce prinzi de la stat si astepti sa vezi daca nu se creaza in privat locurile de munca din pamant din iarba verde.
Modificarea Constitutiei si numirea lui Lazaroiu sunt "lovituri" numai pentru ultrasii portocalii ... vom vedea la alegeri ca de fapt au fost niste frectii la piciorul de lemn.
Poate ar fi mai bine sa aduceti niste argumente mai serioase in loc de generalizari de genul acesta.
sa'l vedem pe don sebastian cum se descurca ca tehnocrat, printre politrucienii versati.
sa nu zica ca nu stie pedeleul si pedelistii, sau ca n'are suportul presedentiei.
poate el o fi chiar viitorul pm, inlocuitor al lui boc, acum facadu'si incalzirea :-)
succes si vant in panze dela capitatn :-)
seamana mai mult a ranjet de neputintza...
Felicitari si noroc.
Acum, intreb si eu: Dl Lazaroiu a intrat ca Ministru in acest guvern care intr-adevar nu nici o credibilitate in fata romanilor ?! Si in ton cu ipocrizia portocalie, la investirea de azi si-o fi exprimat satisfactia si increderea ca va face si va drege in acest guvern ??!!! Doamne, cu ce-a gresit poporul asta sa ajunga pe mana unor astfel de "conducatori".....
Urmatoarea mutare ar putea fi ca dl. Lazaroiu sa fie tocmai tehnocratul care il va inlocui pe Boc.
Sau nu.
Bun simt, curaj, umor , cultura si profesionalism la un loc.
Alaturi de ministrul educatiei fac o noua generatie politica la care nu speram.
Sincer va spun este un om remarcabil,cu bun simt,curaj ,umor,cultura si profesionalism. Sunteti o mare speranta si a noastra Domnule Sebastian a celor care mai spera am in normalitate,in cinste ,onoare ,muca cinstita,coruptie zerooo in tara noastra Romania pe care o iubim sincer si din toata inima. Australia