In septembrie 2017, elevii de clasa a V-a si de clasa a IX-a vor invata dupa un nou curriculum scolar, cu planuri-cadru si programe scolare in concordanta cu cele realizate deja in invatamantul primar. Termenul apare in Calendarul dezvoltarii curriculare 2015-2017, aprobat de ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, iar implementarea curriculumului la cele doua clase este definita ca "tinta strategica". Precizam ca in septembrie 2017 vor intra in clasa a V-a elevii care acum sunt clasa a II-a si care invata dupa un curriculum nou, fata de colegii lor din a III-a. Specialistii Institutului de Stiinte ale Educatiei precizeaza in acest document ca, inainte ca noile programe sa fie aplicate la clasa, este necesara formarea profesorilor din invatamantul gimnazial si liceal.

Elevi in timpul programului Scoala AltfelFoto: Agerpres

Ministerul Educatiei a stabilit ca termen orientativ pentru finalizarea planurilor-cadru (adica planul cu numele materiilor pe care le fac elevii la fiecare clasa si numarul de ore) pentru gimnaziu si liceu data 31 august 2015. Urmatorul termen este noiembrie 2016 - cand va trebui sa fie gata programele scolare (adica continuturile in sine, ce trebuie sa stie la finalul clasei elevii) pentru toate materiile de clasa a V-a si de clasa a IX-a, iar in anul scolar 2017-2018 aceste programe sa fie aplicate la clasa.

Clasele a V-a si a IX-a sunt singurele pentru care documentul aprobat de Minister prevede si un termen de implementare a programelor scolare noi. La restul claselor, exista termene de finalizare a programelor scolare, astfel:

  • pentru gimnaziu (clasele a V-a - a VIII-a): noiembrie 2016
  • pentru liceu (clasele a IX-a - a X-a): noiembrie 2016
  • pentru liceu (clasele a XI-a - a XII-a): decembrie 2017

Acelasi act, aprobat pe 1 aprilie 2014, prevede ca documentul de politici in domeniul curriculumului - care va cuprinde directiile de actualizare a Curriculumului national - are ca termen de aprobare data 4 mai. Contactat de HotNews.ro, directorul Institutului de Stiinte ale Educatiei (ISE), Ciprian Fartusnic, a declarat ca termenul a fost amanat si ca vom avea in dezbatere publica acest document de politici in domeniul curriculumului peste doua saptamani.

Institutul de Stiinte ale Educatiei - institutie nationala de cercetare care elaboreaza curriculumul si care se ocupa de formarea cadrelor didactice - a anuntat ca "a fost aprobat calendarul dezvoltarii curriculare 2015-2017".

"Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice a aprobat in data de 27 aprilie 2015 Calendarul de dezvoltare curriculara pentru perioada 2015 - 2017. Documentul prezinta principale activitati in domeniul elaborarii Curriculumului national, potrivit tintei strategice si directiilor majore de actiune pentru perioada de referinta mentionata", informeaza ISE.

Potrivit institutiei, "tinta strategica este reprezentata de implementarea in invatamantul gimnazial si in invatamantul liceal, incepand cu anul scolar 2017-2018 (la clasa a V-a si la clasa a IX-a), a unor noi planuri-cadru de invatamant si a unor noi programe scolare".

Documentul aprobat de ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, prevede ca termen orientativ pentru finalizarea planurilor-cadru pentru gimnaziu si liceu data 31 august 2015. Curriculumul national este format, in principal, din planul-cadru si din programele scolare. Planul-cadru este componenta curriculumului national care contine numele disciplinelor pe care le studiaza elevii in fiecare an de studiu si numarul de ore (de exemplu, la ce clase invata elevii de gimnaziu fizica si cate ore pe saptamana au aceasta materie).

Pe acest plan-cadru, specialistii fundamenteaza apoi programele scolare.

"Pentru liceu, este necesara corelarea activitatilor si termenelor intre prezentul calendar de dezvoltare curriculara si cel al proiectului ROSE finantat de Banca Mondiala, in vederea atingerii tintei strategice propuse (in conditiile in care proiectul constituie si principala sursa de finantare a dezvoltarii Curriculumului national pentru liceu)", informeaza Ministerul Educatiei.

  • Amintim ca Banca Mondiala a aprobat in martie 2015 un imprumut de 200 milioane de Euro pentru Romania Secondary Education Project (ROSE), care va fi implementat de Ministerul Educatiei in urmatorii 7 ani. Obiectivele sunt cresterea ratei de tranzitie de la liceu in universitati, reducerea abandonului universitar si se concentreaza pe scoli cu procent redus de promovare a Bacalaureatului. Detalii aici

Ministerul Educatiei precizeaza ca, pe langa finantarea de la Banca Mondiala, vor mai fi folosite pentru realizarea curriculumului fonduri din Programul Operational Capital Uman si din alte programe ale ministerului.

  • De asemenea, ISE atentioneaza ca, inainte ca noul curriculum national sa fie aplicat, este necesara formarea cadrelor didactice din invatamantul gimnazial si liceal, pentru ca profesorii sa invete cum sa ii invete la randul lor pe elevi noile continuturi, sa inteleaga filosofia de abordare a materiilor si sa deprinda noi metode de predare la clasa.

Descarca de aici Calendarul dezvoltarii curriculare 2015-2017

Calendarul Dezvoltarii Curriculare 2015 2017

Scurt istoric al modificarilor curriculare din ultimii ani

In 2013, Ministerul Educatiei a realizat un nou Plan-Cadru pentru invatamantul primar (adica planul care contine materiile pe care le fac elevii de clasa pregatitoare, clasa I, clasa a II-a, clasa a III-a si clasa a IV-a, precum si numarul de ore pe materie alocat fiecarei clase de studiu in parte), precum si programele scolare noi la fiecare disciplina pentru clasa pregatitoare, clasa I si clasa a II-a. Detalii aici In ianuarie 2015, Ministerul Educatiei a aprobat programele scolare pentru clasele a III-a si a IV-a. Detalii aici

Elevii de clasa pregatitoare si de clasa I invata dupa programe scolare noi (aplicate la clasa) din septembrie 2013, deci au studiat astfel incepand din anul scolar 2013-2014.

Elevii de clasa a II-a invata dupa programe scolare noi din septembrie 2014; anul scolar 2014-2015 este primul in care noua programa s-a aplicat la clasa.

Elevii de clasa a III-a vor invata dupa noi programe scolare incepand din septembrie 2015.

Elevii de clasa a IV-a vor invata dupa programe scolare noi, in concordanta cu programele pe care le-au facut pana la aceasta clasa, incepand din septembrie 2016.

In septembrie 2017, vor ajunge in clasa a V-a elevii care au studiat in tot invatamantul primar dupa programe scolare noi, deci va trebui ca si materia pe care ei o invata la clasa a V-a sa fie structurata dupa un curriculum nou, care sa se aplice la clasa in anul scolar 2017-2018, asa cum prevede si acest document.

Noile programe scolare pentru clasele pregatitoare, I, a II-a, a III-a si a IV-a pot fi consultate si aici.

Citeste si: