Ministrul Sănătății: S-ar putea ca numărul maxim de paturi ATI COVID atins într-un val anterior să nu fie suficient acum

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 21 septembrie 2021, 20:41 Actualitate | Sanatate


Cseke Attila
Foto: Captura
Valul patru al pandemiei de COVID-19 are o tendinţă "mult mai abruptă, mai bruscă, mai brutală" decât celelalte valuri ale pandemiei, spune ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila. El a afirmat că, în aceste condiții, este posibil ca numărul maxim de paturi ATI COVID dintr-un val anterior, 1.612, să nu fie suficient acum. În spitalele din România sunt operaționale acum 1.131 de paturi ATI pentru pacienții cu COVID, din care marți erau libere, la nivel național, doar 16.
  • "Este evident, că valul patru, aşa cum se prezintă până acum, este un val cu o tendinţă mai abruptă, mai bruscă, mai brutală decât au fost celelalte valuri ale pandemiei.
  • Și atunci s-ar putea ca numărul acela maxim de paturi ATI pe care l-am atins într-un val anterior, de 1.612, să nu fie îndeajuns. Până atunci mai avem, oricum. Important e ca zilnic să găsim soluţii şi acest număr de paturi ATI să crească", a spus marți, la Antena 3, ministrul Cseke Attila.
Potrivit informațiilor transmise marți după-amiază de Grupul de Comunicare Strategică, în data de 21 septembrie, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.131 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 990 de paturi ATI erau ocupate la nivelul întregii țări.

La nivel național erau libere 16 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București erau 6 paturi libere, spuneau autoritățile. În București sunt avizate de DSP 239 de paturi de ATI pentru pacienții cu COVID-19.

În Cluj, Timișoara sau Iași nu mai era disponibil niciun loc la terapie intensivă pentru pacienții cu noul coronavirus.

Premierul Florin Cîţu a declarat marți că va cere o "anchetă/analiză" care să arate cum s-a pregătit Ministerul Sănătăţii pentru al patrulea val al pandemiei de COVID-19. "Este anormal şi cineva trebuie să răspundă pentru asta dacă valul patru nu a fost pregătit, deşi am vorbit despre asta toată vara”, susţine Cîțu, care marți a lansat un nou atac la USR-PLUS, asociindu-l din nou cu AUR.

Ministerul Sănătății a anunțat că va verifica "zilnic", prin 180 de inspectori din cadrul direcțiilor de sănătate publică, numărul paturilor de Terapie Intensivă desemnate pentru tratarea pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2. Din ordinul ministrului interimar Cseke Attila, inspectorii sanitari se vor asigura că "paturile există fizic și sunt utilizate în conformitate cu deciziile asumate din planurile de reziliență întocmite la nivelul fiecărui județ".

Alte 6.789 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, în urma a 59.686 de teste. Este cel mai mare bilanț zilnic din acest an - în 10 decembrie 2020 fuseseră raportate 7.067 de îmbolnăviri. De asemenea, în ultima zi au fost înregistrate 129 de decese, în timp ce la terapie intensivă sunt internați 990 de pacienți.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5938 vizualizari

  • +13 (23 voturi)    
    care este rata de supravietuire pentru ATI ? (Marţi, 21 septembrie 2021, 20:56)

    georgebb [utilizator]

    Vad ca se tot concentreaza prin cresterea numarului de paturi, dar, din cate stiu, rata de supravietuire pentru pacientii COVID care ajung sa aiba nevoie de ele este mica.
    In aceasta situatie mi se pare o mare pacaleala din partea guvernului sa ne spuna cum cresc numarul de paturi in loc sa implementeze masuri de control al pandemiei.
    • +1 (5 voturi)    
      Masuri sunt (Marţi, 21 septembrie 2021, 22:05)

      jak__ [utilizator] i-a raspuns lui georgebb

      Obedienta ciuciu.
    • +1 (3 voturi)    
      Daca .. (Miercuri, 22 septembrie 2021, 0:18)

      Casargoz [utilizator] i-a raspuns lui georgebb

      Daca tari precum UK, Franta , Germania, Israel publica aceste date (vezi worldometer) Romania nu publica aceste date.
    • -1 (1 vot)    
      păi dacă (Miercuri, 22 septembrie 2021, 7:59)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui georgebb

      d-l cîțu a ratat practic campania de vaccinare, măcar cu paturile să stea mai bine, să aibă oamenii unde se odihni înainte de ... ultimul drum.
  • +21 (27 voturi)    
    valul 4 a venit prima oara in romania (Marţi, 21 septembrie 2021, 21:01)

    minodues [utilizator]

    n-am avut timp sa vedem cum au evoluat celelalti tari, mnoo,
    ne-a luat iar prin surprindere, ca ninsoarea iarna.
    • +9 (21 voturi)    
      Romanica (Marţi, 21 septembrie 2021, 21:17)

      arpi [utilizator] i-a raspuns lui minodues

      Celelalte tari civilizate au rata de vaccinare de peste 75%.. Daci liberi inca mai pupa oase.. Cei nevaccinati sa nu fie primiti in ATI , ca si asa ei nu cred in boala..
      • -5 (9 voturi)    
        pe bune? israel- 163 doze de vaccin (Marţi, 21 septembrie 2021, 22:05)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui arpi

        per 100 oameni.
        cazuri noi pe 20 septembrie - 6935, media pe 7 zile - 7287. La o populatie de 9 milioane locuitori.
        Despre ce vorbim aici?
        PS sunt vaccinat cu ambele doze si am facut-o imediat ce nu a trebuit sa merg 200 km sa o fac. Am vazut ce pot face variantele anterioare ale virusului chinezesc in familie. Dar am dubii serioase despre doza 3 sau 4.
        • +5 (7 voturi)    
          vorbim de decese putine in Israel (Marţi, 21 septembrie 2021, 23:46)

          TheBorg [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

          Fata de valurile anterioare. Desi au mai multi infectati acum.

          De exemplu este 21 decese pe zi media de decese in ultima saptamana in Israel, fata de 79 decese pe zi in medie la noi. Asta fara a lua in calcul cele 129 decese de azi de la noi, care ar urca si mai mult media.

          Noi avem 990 la ATI, ei au 250 la ATI.

          Da, trebuie inmultite cam cu doi cifrele de la ei pentru a compara, dar chiar si asa, stau mult mai bine decat noi.

          La ei s-a plafonat numarul de decese si de internari la ATI, la noi creste exponential.

          Deci, dupa ce ca stam mai prost ca ei, la ei situatia e stabila, in timp ce la noi se agraveaza intr-un ritm accelerat.

          Nu mai vorbim de decesele acumulate in trecut, 65.000 in total la noi, si doar 6.500 in Israel. Deci, desi au jumatate din populatia Romaniei au de 10 ori mai putine decese pe total.

          Asadar, oricum analizezi, stam mult mai prost decat Israelul.

          Daca ne uitam mai aproape de casa, suntem in top 3 in UE la decese, in ultima saptamana, raportat la populatie (locul 1 in cifre absolute). Bulgaria e pe locul 1 la decese la un milion de locuitori in UE in ultima saptamana.

          Avand in vedere ca suntem pe ultimele 2 locuri la vaccinare in UE, impreuna cu Bulgaria, crezi ca cifrele de mai sus sunt o coincidenta? Asa a vrut Dumnezeu? Sau cum?
          • +1 (1 vot)    
            Cu vaccinare... (Miercuri, 22 septembrie 2021, 7:51)

            Suricata007 [utilizator] i-a raspuns lui TheBorg

            ...sau fara vaccinare, Israel a stat de la inceput, mai bine decat noi. Asta este diferenta calitatii sitemului medical.

            Israel, acum, la a patra doza de vaccin, nu sta foarte bine fata de Israel, anul trecut.


            Aveti grija,
            Sanatate tuturor
      • -1 (1 vot)    
        te înșeli (Miercuri, 22 septembrie 2021, 8:01)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui arpi

        același cîțu care făcea pariuri în privința nr. de vaccinați din România, susținea cam acum o lună că nu-i nicio problemă cu valul 4, că la noi nu are cum să fie. Acum caută vinovați în loc să se uite în oglindă. Și el și mutu de la Cotroceni.
    • +1 (5 voturi)    
      Untold 75 mii/ Congres PNL 5 mii in SALA (Marţi, 21 septembrie 2021, 21:41)

      Gryphus [utilizator] i-a raspuns lui minodues

      plus copiii trimisi la scoala sa imparta covid parintilor acasa

      oare de unde sunt atatea cazuri?
      • -3 (5 voturi)    
        la ce-ti trebuie scoala, direct la lins moaste (Marţi, 21 septembrie 2021, 22:03)

        Antenistontel [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

        la paraschieva, in octombrie!
        • +1 (3 voturi)    
          Iti trebuie scoala dar iti asumi si COVIDU (Miercuri, 22 septembrie 2021, 0:49)

          Gryphus [utilizator] i-a raspuns lui Antenistontel

          daca deschizi scolile trebuie sa o faci constient ca rata de imbolnaviri COVID va fi mai mare din cauza asta

          scoala sau spital, alegeti.
  • +13 (17 voturi)    
    ... (Marţi, 21 septembrie 2021, 21:17)

    tirolez [utilizator]

    parca zicea catu ca valul 4 n-o sa fie cine stie ce, drept urmare a lasat totul la liber. Acum se face ca nu stie ce a zis. Incredibil cata incompetenta , in special in ultimele saptamani cand deja se vedea clar trendul. Nu, noua ne lipsea concert 5GANG si alte gunoaie.
  • +3 (13 voturi)    
    vai de steaua antivaccinistilor (Marţi, 21 septembrie 2021, 21:21)

    beeeeeenar [utilizator]

    valul 4 (valul maxxx) prinde romanica cu un sistem sanitar devalizat avandu-l ministru pe cel care a inchis spitale cu 10 ani in urma.
  • +3 (9 voturi)    
    de ce sa inchidem scolile si economia? (Marţi, 21 septembrie 2021, 22:05)

    Antenistontel [utilizator]

    in timp ce ciumpalacii nu respecta nicio masura si nici nu se vaccineaza?
    • +2 (4 voturi)    
      . (Marţi, 21 septembrie 2021, 22:48)

      zigzag [utilizator] i-a raspuns lui Antenistontel

      Copilul meu care nu se poate vaccina inca se inghesuie cu copilul ciumpalacului intr-o sala mica in care intra secretara scolii cu masca sub barbie. De-aia!
  • +1 (1 vot)    
    auzi la el (Marţi, 21 septembrie 2021, 22:35)

    Wheelwright [utilizator]

    E evident omule.
    Suntem la inceputul valului si cica nu mai aveti paturi. Pai ar fi trebuit sa le dublati fata de valul anterior si voi aveti mai putine.
  • -2 (4 voturi)    
    ... (Marţi, 21 septembrie 2021, 23:48)

    buteflix [utilizator]

    masca, bre! iar ati uitat de ea.
    puneti mai repede masca obligatorie peste tot, si in spatiile exterioare.
    oricum in magazinele mici de cartier am observat ca nu prea se mai poarta deloc... macar asa stim o treaba, masca si pe strada, si la magazin, n-o mai dai jos pana nu ajungi inapoi acasa.
  • -2 (2 voturi)    
    Economia trebuie inchisa (Miercuri, 22 septembrie 2021, 0:13)

    Zummm [utilizator]

    Sa protejam populatia vaccinata de valul 4. Nici mie nu imi convine dar nu vad alta solutie. De ce sa sufere cei care s-au vaccinat ?
  • -4 (4 voturi)    
    Daca (Miercuri, 22 septembrie 2021, 0:22)

    Casargoz [utilizator]

    Daca Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă declara in octombrie 2020 ca sut cam 2900 de paturi (600 achizitionate in 2020 din fonduri nationale si 400 prin imprumut de la banca mondiala) de ce in statisticile guvernului raman 1600. mai ales cain conformitate cu ordinele de ministru numai in bucuresti ilfov sunt 1600 de paturi.
    Mint doctorii de la societatea mai sus mentionata?
    • +2 (2 voturi)    
      Societatea aia se refera (Miercuri, 22 septembrie 2021, 1:46)

      somesanu [utilizator] i-a raspuns lui Casargoz

      la total paturi ATI sau la cele pentru COVID?
      Ca mai exista si altfel de bolnavi la terapie intensiva.
  • +2 (6 voturi)    
    Va concentrati pe ce nu trebuie (Miercuri, 22 septembrie 2021, 1:16)

    Coco Whistle [utilizator]

    Ar trebui sa vorbiti de vaccinare obligatori, de multiplicarea centrelor de vaccinare si testare inclusiv in proximitatea scolilor, ar trebuie sa vorbiti de eficacitate vaccinati vs ne. Ar trebui sa aveti grija de copii, ce strategii aveti sa ii protejati daca au fost expusi, or au simptome or sint infectati. Vorbiti doar de paturi si grad de ocupare, asta nu e nici macar un indicator.
  • -2 (4 voturi)    
    Nu s-ar putea ci sigur (Miercuri, 22 septembrie 2021, 6:15)

    tontu [utilizator]

    Fara indoiala valul 4 va fi mai inalt decat 3 si va dura mai mult. Cel mai ingrijorator e numarul deceselor, cel care ne arata ca eficienta actului medical e redusa.
    • -1 (1 vot)    
      nu eficiența (Miercuri, 22 septembrie 2021, 8:12)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui tontu

      actului e de vină ci lipsa acestuia. Și ne întoarcem iar la acest cîțu, cel care conduce și acum campania de vaccinare, cu subordonați arafat și gheorghiță.
  • 0 (0 voturi)    
    Manipulare numerologica (Miercuri, 22 septembrie 2021, 16:39)

    MDK [utilizator]

    Atata timp cat numarul “total” nu este constant,nu poti afirma ca “numarul maxim a fost ATIns”. Ba sunt 1200 ba sunt 1600 ba sunt mai multe dar Vlad Voiculescu nu le activeaza , parca asta era si o stire


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by