Besmax Pharma Distribution a trimis o adresă Ministerului Sănătății în care notifică instituția că ia în calcul retragerea aparatelor de plasmafereză din centrele unde donarea de plasmă este sub așteptări și relocarea lor în cele 10 centre care colectează plasmă peste media națională:
"Către Ministerul Sănătății,
Prin prezenta vă aducem la cunoștință că, în calitatea dumneavoastră de Beneficiar al donației care face obiectul Protocolului de Donație din 30 martie 2020, înregistrați întârzieri majore în privința îndeplinirii obligațiilor asumate.
Astfel, vă reamintim mai jos obligațiile și întârzierile înregistrate la data prezentei:
Ministerul Sănătății, în calitatea sa de Beneficiar, își asuma prin protocol următoarele obligații:

c) Trimestrial, Ministerul Sănătății și-a asumat obligația de a prezenta un raport din care să reiasă utilizarea donației în scopul prevăzut, respectiv:
i) numărul de donări de plasmă hiperimună recoltată de la pacienți COVID-19 vindecați (convalescenți),
ii) numărul de persoane care au beneficiat de această plasmă pentru prevenirea infectării,
iii) numărul de persoane care au beneficiat de această plasmă pentru tratamentul COVID19,
iv) Situație sintetică a eficienței utilizării acestei terapii, respectiv a evenimentelor și reacțiilor adverse.
Întârziere de peste 150 zile!
d) Beneficiarul are obligația să facă apel public la pacienții COVID-19 vindecați și care doresc să doneze plasmă să se prezinte la spitalele indicate, care dețin echipamente de plasmafereză, pentru a fi evaluați, testați și înregistrați în Registrul Donatorilor Convalescenți COVID-19. Întârziere de peste 240 zile!
Având în vedere toate aceste întârzieri, care au afectat în mod grav capacitatea de colectare a plasmei convalescente, respectiv au limitat utilizarea echipamentelor donate la un nivel cu mult sub minimul stabilit prin contractele de sponsorizare, încheiate cu centrele de transfuzie, respectiv 65 donări lunar pentru fiecare echipament, dacă Ministerul Sănătății nu își îndeplinește toate obligațiile asumate, vom analiza posibilitatea ca, începând cu 11 ianuarie 2021, să limităm donațiile noastre doar la acele județe unde centrele de transfuzie se bucură de sprijinul comunității locale și, astfel, au rezultate bune atât în privința colectării cât mai ales în privința administrării de plasmă convalescentă.
Cu respect,
SC Besmax Pharma Distribution SRL
Florin Hozoc
Câți români donează plasmă? Două doze de plasmă la fiecare 100 de pacienți infectați cu coronavirus
Florin Hozoc mai spune că sunt cel puțin 10 centre de transfuzie care au demonstrat, în cele opt luni, că se pot mobiliza pentru a salva cât mai multe vieți: "Sunt centre de transfuzie, unde cadrele medicale au colaborat foarte bine cu medicii din spitalele care tratează pacienți COVID, dar și cu autoritățile locale, astfel că au reușit să colecteze 7-8 doze de plasmă convalescentă la fiecare 100 de pacienți confirmați pozitivi. Astfel de rezulate au fost obținute în județele unde au reușit să colaboreze toți, ca o echipă. Aceste județe sunt exemplele care confirmă, pe de o parte, că românii sunt la fel de buni donatori ca ceilalți europeni, dar mai ales confirmă că atunci când medicii și comunitatea locală sunt o echipă, rezultatele sunt mult mai bune. Cele 10 județe sunt Arad, Argeș, Buzău, Bistrița Năsăud, Brașov, Galați, Hunedoara, Maramureș, Sibiu și București. Poate cel mai important câștig al celor 8 luni este că aceste centre de transfuzie au reușit să învețe să colaboreze mai bine cu medicii din spitale și au câștigat sprijinul comunității locale. Nu în ultimul rând, aceste centre au învățat să colecteze plasmă, în general, în condițiile în care suntem printre ultimele țări din Europa care nu colectează plasmă pentru fabricarea de medicamente."

În luna iunie, firma Besmax Pharma, care donase deja 18 aparate de plasmafereză, a retras o oferta de sponsorizare de încă 32 de aparate, după ce nu a primit niciun răspuns de la Ministerul Sănătății.
Florin Hozoc afirmă că "Așa cum am mai spus, principalul motiv pentru care au fost refuzate echipamentele și consumabilele aferente, chiar dacă erau oferite gratuit, este că cei care administrează sistemul de transfuzie negociaseră deja o achiziție de astfel de echipamente cu aceeași firmă care de peste 30 de ani înghite peste 70% din banii cheltuiți de stat pentru echipamentele și consumabilele utilizate în recoltarea de sânge și componente sanguine. Caietele de sarcini erau deja scrise pentru a elimina orice competitor cu produse mai ieftine, astfel încât să câștige firma respectivă, care oferea echipamente și consumabile de peste 3 ori mai scumpe decât cele achiziționate de noi și oferite gratuit statului. Am sesizat toate acestea ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, căruia i-am prezentat oficial documente și dovezi suficiente. În urma sesizării primite, au fost anulate toate procedurile ilegale, dar nu a fost sancționată nici una dintre persoanele vinovate, pentru că toți acești baroni ai sângelui au protecție politică transpartinică. Dimpotrivă, șefa Comisiei de Transfuzie din Ministerul Sănătății, care a girat toate aceste ilegalități și, mai mult, cea care a blocat sau birocratizat excesiv procedura de donare a plasmei convalescente, este și acum consilierul de încredere al ministrului Nelu Tătaru. Au rămas nesancționați și șefii centrelor de transfuzie din Piatra Neamț, Timișoara, Suceava, care au refuzat echipamentele și consumabilele oferite gratuit. Nici măcar nu li s-au cerut explicații scrise. Asta în timp ce li se deschid dosare penale oamenilor simpli care poartă masca sub nas. În aceste condiții, este evident că statul român nu este în stare nici măcar să primească ceea ce sectorul privat oferă gratuit. Nu știu cât este corupție și cât este prostie. Sentimentul meu este că sunt atât de proști, că nici măcar nu sunt în stare să fure. Și de-aia nici ei nu se îmbogățesc, dar nici țara nu se dezvoltă."
Studiul OMS privind plasma convalescentă este în derulare
Florin Hozoc amintește faptul că studiul OMS privind plasma convalescentă este în continuare în derulare și așteptăm rezultatele, "dar este un semn bun că nu a fost oprit la fel ca cele pentru Remdesivir, Kaletra, Hidroxicloroquină, Tocilizumab, Interferon, medicamente despre care OMS spune că nu aduc beneficii".
"Aici este partea cea mai ciudată. Spun ciudată, pentru că există foarte mulți medici care sunt impresionați de rezultatele, uneori spectaculoase, obținute în urma administrării plasmei convalescente la pacienții COVID, unii în situații foarte complicate. Dar există și medici care au administrat plasmă doar pacienților critici, intubați de mai multe zile, cu disfuncții multiple de organ... iar aceștia nu au obținut rezultate pozitive. Din punctul meu de vedere este ciudat ca un medici, mai ales un cadru universitar, să admistreze plasmă convalescentă unor pacienți intubați de 6-10 zile, pacienți cu multiple comorbidități, după ce nu au răspuns la nici un alt tratament și să concluzioneze că plasma nu are beneficii, pentru că doar 2-3 din 10 pacienți s-au recuperat. În primul rând, acei medici universitari se descalifică profesional din cauză că nu au știut sau au ignorat că plasma convalescentă se administrează pentru anticorpii neutralizanți, deci trebuie administrată cât mai devreme, în prima fază a bolii, atunci când trebuie să ajutăm organismul să neutralizeze virusul și să limiteze multiplicarea, nu în ultima fază, când organismul este afectat mai mult de reacția imunitar-inflamatorie sistemică. În al doilea rând, acei medici se descalifică atunci când dovedesc că nu știu să citească studiile clinice apărute în revistele de specialitate. Mulți dintre cei care vorbesc despre lipsa efectelor pozitive, invocă singurele două studii, care invocă acest lucru", arată CEO-ul Besmax Pharma.
- Primul este un studiu realizat de medici indieni și publicat de celebra British Medical Journal; dar problema acestui studiu este că plasma administrată avea o concentrație de anticorpi de 4 ori mai mică decât limita minimă admisă în lume pentru a fi administrată la pacienții COVID-19. Adică medicii indieni au comparat tratamentul placebo cu tratamentul cu plasmă fără suficienți anticorpi și au aflat ce știam toți: dacă plasma nu are anticorpi suficienți nu are efect.
- Cel de-al doilea studiu, realizat în Argentina și publicat într-o altă revistă prestigioasă, New England Journal of Medicine, constată că atunci când administrezi plasma la mai mult de 8 zile de la internarea unui pacient cu pneumonie severă COVID-19, atunci efectele sunt minime. La fel, este un lucru pe care îl stiam toți.
- Dar restul studiilor, fie că sunt făcute în SUA (cele mai multe) sau în Italia, Argentina, Brazilia, Arabia Saudită, China, Coreea de Sud, etc., spun același lucru: dacă plasma are concentrație suficientă de anticorpi neutralizanți anti SARS-COV-2 și este administrată în primele 72 ore de la spitalizare, atunci mortalitatea relativă se reduce cu până la 60%. Putem spune că cel puțin o treime dintre românii morți de COVID-19 ar fi putut fi salvați, dacă primeau la timp plasmă bogată în anticorpi SARS-COV-2, recoltată de la pacienții vindecați.
"Pe de altă parte, ar trebui să înțelegem puțin cum se fac protocoale teraputice. Comisiile de specialitate numesc un medic sau un grup de medici care formulează recomandările medicale. Plenul Comisiei de specialitate dezbate și aprobă, apoi transmite acele recomandări birocraților din Ministerul Sănătății, responsabili pentru integrarea într-un document unitar a recomandărilor venite de la diversele comisii de specialitate. În cazul de față, acest Protocol de tratament a fost finalizat de către Amalia Șerban, director adjunct în Ministerul Sănătății, mama baronilor sângelui, cea despre care auditul realizat în 2017 de experții europeni cu privire la sistemul de transfuzie spunea că „a confiscat sistemul de transfuzie” deși nu avea legal competențe. Această ”mamă a baronilor sângelui”, este cea care a introdus în preambulul noului Protocol de tratament al pacienților infectați cu SARS-COV-2 acel paragraf 8 în care spune că: ”Datele privind eficiența și riscurile plasmei de convalescent sunt contradictorii și nu permit formularea unor indicații certe.” Acest paragraf este în contradicție flagrantă cu poziția exprimată de medicii specialiști în capitolul specific privind administrarea plasmei, în care recomandă indicațiile și momentul optim al administrării. Practic, este un abuz comis de către Amalia Șerban, care oferă o scuză legală atât baronilor sângelui, care refuză în continuare să colecteze plasmă convalescentă, cât și medicilor care refuză să administreze acest tratament, deși este recomandat de medicii specialiști care au scris protocolul. Mai departe, Amalia Șerban a transmis unor jurnaliști apropiați această informație falsă, că plasma nu a dovedit eficiență și nu mai este recomandată. Este un caz clasic de manipulare", afirmă CEO-ul Besmax Pharma.
Cât costă de fapt donația de aparate de plasmafereză făcută statului român
În ultimele 9 luni, Besmax a instalat în centre de transfuzie din România 26 de echipamente de recoltare a plasmei. Potrivit reprezentanților companiei, acestea costă în total 650.000 euro, inclusiv TVA. "Apoi am cheltuit peste 150.000 euro pentru cele peste 6000 de kituri de recoltare, care au fost utilizate pentru colectarea plasmei. Având în vedere că am ajuns la 1200 de donări lunar, cheltuim deja peste 30.000 euro lunar pentru aceste kituri, pe care noi le oferim gratuit. Au fost unii care au crezut că am oferit echipamentele gratuit, ca să vindem kiturile, așa cum a făcut firma de la care doreau ei să cumpere. Nu, noi am oferit și kiturile și intreținerea echipamentelor gratuit. Întreținerea și instruirea personalului ne-a mai costat încă aproximativ 15.000 euro. Și am mai cheltuit vreo 55.000 pentru materialele și campaniile de informare, pe care le-am derulat tot noi, deși erau obligația statului. În total, până acum, am cheltuit peste 860.000 euro, iar fiecare lună de colectare ne costă cel puțin alte 30.000 euro în plus. A făcut toate astea în speranța că astfel vom ajuta centrele de transfuzie să învețe să colecteze plasmă. Plasma nu este utilă doar în tratamentul COVID-19, dacă este colectată de la cei deja vindecați. Este folosită de peste 70 ani pentru fabricarea unor medicamente esențiale, care ține în viață milioane de pacienți care sunt tratați cu albumină, factor de coagulare, fibrinogen, imunoglobulină normală sau imunoglobulină cu anticorpi specifici (anti-hepatită, anti-RH, anti-tetanos, anti-cytomegalovirus, anti-varicelă, etc.). Țările din Europa colectează plasmă pentru fabricarea de medicamente, astfel că există modele de bune practici, pe care de peste 10 ani încerc să le promovez și în România. Având în vedere că statul român tocmai a demonstrat, la fel ca în unele țări europene, că nu este capabil să se mobilizeze pentru colectarea de plasmă, sper ca în cel mai scurt timp să schimbăm legislația pentru a permite companiilor specializate și organizațiilor neguvernamentale să deschidă centre de donare de plasmă, pentru a colecta plasma necesară fabricării de medicamente pentru pacienții români. Am convingerea că, dacă aveam în vigoare o astfel de lege, care ne-ar fi permis să colectăm plasmă în centrele noastre, România ar fi fost printre țările fruntașe la colectarea și administrarea de plasmă", arată reprezentanții Besmax Pharma Distribution.

"Sunt totuși foarte optimist! Acest an mi-a arătat că sistemul românesc de transfuzie are mulți profesioniști inimoși. De asemenea, spitalele românești sunt pline de medici foarte buni și foarte dedicați pacienților. Nu în ultimul rând, am cunoscut mulți lideri locali extrem de implicați în rezolvarea problemelor comunităților lor. Am însă și o urmă de pesimism, pentru că nu știu când vor înțelege românii buni că doar prin acțiune și presiune pot să-i dea la o parte pe corupții și incompetenții care conduc sisteme naționale extrem de importante", încheie CEO-ul Besmax Pharma.
Și de la ăștia ne așteptam la digitalizare si guvernare pentru dezvoltarea României. Nu zic că ar fi variante in partea cealaltă a opozitiei, dar așteptările societății nu sunt mari, și se pot pune in practica cu oameni pricepuți. Trebuie doar sa nu te pui contra pentru vreun comision. Hai băieți ca am stat destul în frig și gaze, doar ca să nu o ia razna democrația asta. Nu vă iluzionați că nu o să iasă lumea în stradă chiar cu Usr in guvern, că o să iasă.
Dar, s-au gindit ca poate unii potentiali donatori nu ar dona decit daca ar avea convingerea ca plasma/singele ramine la stat, ca nu face nimeni afaceri?
Eu nu as dona unui centru privat.
Si am motive: Pentru un CT in zona claviculara (o arie de aprox. 20cm) un centru privat de imagistica m-a pus sa platesc 3 CT-uri: pt trunchi, cap si mana (fiecare costa cam cit un salariu la vremea respectiva). Si nici nu mi-au dat factura sau bon fiscal.