Bucureștenii ar trebui să evite zonele cu trafic intens și aerisirea încăperilor în perioadele de poluare intensă, iar persoanele care știu că suferă de afecțiuni cronice - boli cardiovasculare, cancer, diabet etc - ar trebui să evite deplasările, dacă acestea nu sunt neapărat necesare, și să aibă la îndemână medicația utilă în eventuale crize - sunt recomandările medicilor pneumologi de la Institutul Marius Nasta din București, cel mai mare spital de boli pulmonare din țară, în ziua în care în Capitală s-au înregistrat niveluri record de poluare.

BucurestiFoto: Dan Mihai Balanescu

Ce ne sfătuiesc medicii pneumologi:

  • Evitarea zonelor cu trafic intens.
  • Evitarea aerisirii încaperilor în perioadele de poluare intensă.
  • Folosirea aparatelor de aer condiționat, întreținute corespunzător - cu filtre schimbate, conform recomandărilor din cartea tehnică a aparatului.
  • Persoanele cunoscute cu afecțiuni cronice trebuie să evite deplasările sau daca sunt necesare trebuie să aibă la îndemână medicația utilă în crize.

Care sunt principalele consecințe ale poluării asupra sănătății:

  • Poluarea poate avea consecințe imediate și tardive asupra aparatului respirator.
  • Creșterea nivelului de poluanți poate produce acutizări ale bolilor cronice pulmonare și reacții alergice, mai ales la persoanele atopice, dacă vorbim de efecte imediate.
  • Efectele pe termen lung ale poluării asupra aparatului respirator produc creșterea declinului funcției pulmonare, nevoia de servicii medicale crescute la pacienții cu boli cronice, costuri crescute pe serviciile de sănătate și scăderea duratei de viața.

Rețeaua națională și rețelele independente de monitorizare a calității aerului au înregistrat depășiri record ale poluării cu PM 2,5 și PM10 duminică noapte și luni dimineață. Pentru poluarea cu PM2,5, un praf foarte fin amestecat cu diverse substanțe, s-au înregistrat depășiri cu 900-1000% peste limitele maxim admise, datele fiind colectate și de senzorii oficiali din rețeaua națională, integrați în platforma airly.eu, iar pentru PM10, particule mai mari de praf, s-au înregistrat depășiri de aproape 800%. Și platforma aerlive.ro a înregistrat depășiri spectaculoase.

Citește și: