- Ieri în cadrul ședinței de guvern au fost introduse în OUG destinată sectorului privat noi articole care vor avea cu siguranță un impact major, și nu unul pozitiv, asupra sistemului național de urgență.
- Încă de la început am trimis un puct de vedere asupra unor prevederi cu impact negativ pe sistemul public de urgență, mai ales referitor la modificarea articolului 111 din Legea Sănătății. Spre surprinderea mea, și a multora dintre colegii mei, s-a mers și mai departe ieri seară prin introducerea unor noi articole care deschid drumul integral sectorului privat comercial pentru accesarea bugetului de stat destinat sectorului medical de urgență, care și așa este limitat ca suma comparativ cu nevoile reale.
- Nu înțeleg care a fost caracterul de urgență ca să se ia astfel de decizii peste noapte, fără analiză reală de impact și fără dezbateri reale, luând măsuri fără precedent, care vor destabiliza tot sectorul public de urgență, de la serviciile de ambulanță până la SMURD și UPU, fără excepție. Deschiderea accesului comercianților la bugetul de stat prin care este finanțat sectorul public de urgență este un pas care înseamnă că în câțiva ani vom împărți sumele cu toți care vor apărea pe piață în urma acestei decizii aberante, ducând implicit la reducerea finanțării sectorului public în favoarea celui comercial.
- Voi reveni cu explicații mult mai clare în următoarea perioada și sunt convins că sunt mulți care vor înțelege foarte bine temerile pe care împreună cu mulți dintre colegii mei le avem.
- Oricum aceste demersuri în mod cert nu sunt în favoarea pacientului, chiar dacă ele sunt prezentate în acest mod. Nu înțeleg de ce se dorește atât de mult de stabilizarea unui sector funcțional și care și-a dovedit eficientă inclusiv prin gradul de încredere al populației în acest sector care mai necesită mult de făcut în următoarea perioada.
- În poza atașată, găsiți articolele noi care deschid bugetul de stat pentru comercianți. Că să înțelegeți mai bine, tot sistemul integrat de urgență este finanțat din bugetul de stat, Partea medicală consumă sub jumătate din suma totală iar această suma încet încet va fi împărțită cu comercianții care au multe metode ca să elimine treptat sectorul public.
Modificare majoră în sistemul de sănătate: Spitalele private vor asigura în premieră servicii medicale de urgență decontate integral de stat
Pacienții cu boli cronice se vor putea trata, la alegere, și în spitale private. Ordonanța a fost adoptată de Guvern, iar textul prevede clar că pacienților nu le poate fi percepută coplată
Tu care esti repetent an de an?
M-as fi mirat sa ai rusine; asa ca sirian, nu ca pesedist!
Da' de unde?!
Esti mai mult pesedist decat sirian!
Pacat!
Sau, in cazul tau... rahat... de cacao!
Arafat uita ca este platit sa ajute oamenii nu directorii de spitale publice.
Nu vreau sa fiu "afacerea " nimanui.
Sper ca PNL sa tina cont de vointa poporului - care in Romania a votat intotdeauna pentru un stat social.
Nu cred ca exemplul Australiei -care a fost vehiculat prin media - e acceptabil pentru noi. Pentru ca in Australia sunt si alte masuri si politici compensatoare care nu pot fi aplicate aici.
PĂI SĂ DISTRUGEM TOT!
esti un comunist care nu vrei sa iesi din carapacea ta unde vrei sa le ai tu pe toate. acelasi discurs comunist ca privatii sunt rai si trebuie opriti.
privatii sunt cei care produc bah sa-ti iei tu salariu ala baban. in domeniile in care statul nu s-a bagat privatii au facut treaba, vezi telecomunicatiile si in special internetul unde suntem fruntasi.
privatii stiu sa cheltuie banii nu cum ii pierdeti voi la stat. miliarde de euro si sanatatea este la pamant. ti-e si frica sa te mai duci la spital ori ca nu sunt in stare sa te ajute, ori te imbolnavesc si mai rau. sa nu mai vorbim de spaga care nu a disparut dupa salariile marite in nesimtire. nu aveti niciun argument pt care sanatatea trebuie sa fie doar la stat. nimic. ati facut-o praf si tipati la privati nesimtitilor!
Spitalele private functioneaza in general in cladiri noi , aseptice .
Sa nu cumva sa-i fure gloria!
Cum să fie destabilizate serviciile de urgență de la spitalele private? Te deranjează că și ele vor putea deconta de la stat? Că ți se va face concurență?
Spui enormități, pesedistule.
Si hotilor ca nu mai pot vinde materiale de proasta calitate pe bani multi spitalelor.
Si altor hoti ca nu mai vand servicii false de rahat spitalelor publice.
Le ste frica ca nu mai au ce fura, o sa ramane bani putini spitalelor de stat ca toata lumea se va duce acolo unde sunt conditii.
Si asa numai la privat ma duceam, de ce sa nu ma duc acum cu banii cotizati la sistemul vechi si mizerabil condus de Arafat?
La spitalul de stat sa ramana aia care nu platesc taxe, aia cu sabii colorati, betivii si interlopii!
care este atat de stabil ca nimeni nu a putut sa-l faca sa functioneze ...
Contribuabilii plătesc pentru SERVICII MEDICALE, nu pentru servicii medicale DOAR în anumite spitale.