​​Medicii de familie din Capitală au solicitat sute de doze de vaccin împotriva gripei, însă au primit de la Direcția de Sănătate Publică București doar câte 10-15 doze la prima tranșă, venită în țară luna trecută, și câte 10-30 de doze luna aceasta, când a sosit a doua tranșă de vaccinuri, atrage atenția Sandra Alexiu, medic de familie și președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov. Sandra Alexiu acuză faptul că, în timp ce direcțiile de sănătate publică din țară au solicitat mai multe doze de vaccin (Constanța, spre exemplu, 160.000), DSP București a solicitat doar 90.000 de doze, iar medicii de familie au primit doar câteva zeci de doze fiecare.

Medicul Sandra AlexiuFoto: AGERPRES

UPDATE: A treia tranșă de vaccin gripal, ultima, a ajuns în țară și poate fi ridicată de medicii de familie de la Direcțiile de Sănătate Publică, iar în cazul în care numărul dozelor este insuficient, acesta poate fi suplimentat, potrivit acordului cadru încheiat cu furnizorul, a anunțat vineri seară Ministerul Sănătății, într-o precizare remisă HotNews.ro. Precizările instituției conduse de Victor Costache vin după ce medicii de familie din București s-au plâns că au primit, în primele două tranșe, doar între 10 și 30 de doze de vaccin, cu toate că solicitaseră câteva sute.(Citește pe larg aici)

Sandra Alexiu acuză "funcționarea defectuoasă a Direcției de Sănătate Publică București, care nu e în stare, prin 6 birouri de sector, sa facă vreodată ordine în problema vaccinurilor".

În cabinetele medicilor de familie, vaccinul antigripal este administrat gratuit categoriilor considerate cu risc - persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, bolnavii cronici de orice vârstă, femeile însărcinate sau copiii.

"Problema mare care pare a nu se mai rezolva la București, din contră, lucrurile se agravează în ceea ce privește vaccinul gripal. Situația a devenit de nesuportat", atrage atenția medicul Sandra Alexiu.

Contactată telefonic, vineri, de HotNews.ro, Cristina Pelin, directorul Direcției de Sănătate Publică București, a spus că nu poate preciza care este motivul pentru care DSP București a solicitat doar jumătate din cantitatea de vaccinuri cerută de un DSP județean, motivând că "nu are datele în față". Cristina Pelin ne-a îndemnat să facem o solicitare în scris către DSP București, la care a promis că va răspunde ulterior.

Potrivit Sandrei Alexiu, medicii de familie din București, în jur de 1.000, au solicitat doze de vaccin împotriva gripei "de ordinul sutelor fiecare".

Sandra Alexiu povestește că "DSP București primește, în urma propriei solicitări, în jur de 90.000 de doze, în timp ce alte județe primesc (în urma propriei solicitări!!!) număr mai mare de doze (Constanța spre exemplu, 160.000). De ce cere Bucureștiul mult mai puține? Se teme cineva ca rămâne cu ele, e prea mult ca să le preiei și sa le distribui la medici (mă rog, vorba vine distribuire, e vorba de programat medicii care vin cu gentuțele) sau poate nu au destule frigidere?", se întreabă Sandra Alexiu.

Sandra Alexiu spune că "Cert e ca avem colegi în tara care vaccinează deja sute de pacienți din listele lor, aflați in grupele de risc, în timp ce doctorii bucureșteni au primit în prima tranșă 10-15 și în a doua tranșă 10-30. Unde sunt celelalte!?!? O matematică simplă zice 90 de fiecare. Lăsând la o parte că unii au cerut 600, 700, 1200 de doze!"

Președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov amintește faptul că medicii de familie "nu primesc, cu prioritate, ca medicii din spitale, înainte, dozele de vaccin pentru ei și asistente, ci la coadă la sfârșit. Câți medici de familie credeți ca mai apucă sa își facă, dacă au de vaccinat sute de pacienti și primesc 30 de doze? Asta în condițiile în care vaccinul achiziționat gratuit de minister a fost furnizat integral de firma producătoare."

Sandra Alexiu mai spune, în numele medicilor de familie, că "acuzăm pe fiecare ministru care s-a perindat pe la biroul sau din minister și pe cine se ocupa de DSP-uri (mister total) ca nu a reușit, în ciuda numeroaselor sesizări pe care le-am făcut, sa rezolve problema acestei instituții stat-în-stat pe care nimeni nu pare sa reușească sa o coordoneze, ordoneze, civilizeze.

Medicii de familie s-au saturat de aceasta plagă. Nu primesc vaccinuri, li se solicita hârțoage inutile și redundante pe care oricum nu se uita nimeni, sunt verificați ca niște infractori la raportări (deși raportările se fac din RENV, electronic) și nici nu sunt plătiți la timp, uneori cu lunile, alteori deloc. Avem colegi care încă nu au fost plătiți pentru vaccinurile efectuate în 2017!"

  • Vaccinul anti-gripal, de negăsit în România la începutul lunii noiembrie

HotNews.ro scria, în urmă cu o săptămână, că vaccinul antigripal este de negăsit în acest moment în România - lipsește atât din cabinetele medicilor de familie, unde în mod normal ar trebui să fie distribuit gratuit pentru anumite categorii de persoane considerate cu risc de îmbolnăvire, cât și din farmacii, de unde persoanele care nu beneficiază de vaccinul administrat gratuit ar fi trebuit să și-l poată cumpăra. În farmacii, vaccinul lipsește din cauză că cererea a fost, anul acesta, în premieră, de aproximativ 5 ori mai mare decât oferta, lucru care nu a fost anticipat, potrivit explicațiilor medicilor consultați de HotNews.ro și reprezentanților uneia dintre companiile care aduc vaccinul în România. În cabinetele medicilor de familie, el era așteptat să ajungă undeva în jurul datei de 20 noiembrie. A ajuns mai devreme, dar, cel puțin in București, cantitatea este insuficientă.

În ceea ce privește farmaciile, o nouă livrare de vaccinuri destinate vânzării ar urma să ajungă în România la finalul lunii noiembrie, au declarat pentru HotNews.ro reprezentanții Sanofi Pasteur, cel mai mare producător de vaccin antigripal din lume.

Prețul unei doze de vaccin antigripal în farmacii este de 50-60 de lei. La medicii de familie, el este administrat gratuit categoriilor considerate cu risc - persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, bolnavii cronici de orice vârstă, femeile însărcinate sau copiii.

Cum s-a ajuns aici? "Vaccinurile s-au dat ca pâinea caldă. Vaccinul nu se mai găsește în farmacii, a dispărut complet, pentru că solicitările am înțeles că sunt de 5 ori mai mari decât oferta. Este un trend foarte bun, oamenii au înțeles în sfârșit că trebuie să se vaccineze", a explicat medicul Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, pentru HotNews.ro.

Ca și medicii de familie, compania Sanofi Pasteur, cel mai mare producător de vaccinuri la nivel mondial, una dintre companiile care aduce în România vaccinul antigripal, a observat, anul acesta, în țara noastră, "o viteză de absorbție și o cerere mult mai mari pentru vaccinul antigripal", în condițiile în care "volumele de VaxigripTetra, vaccinul gripal al Sanofi Pasteur, "pentru sezonul curent au fost estimate pe baza livrărilor de pe piața privată (piața out-of-the pocket) din sezonul precedent".

Nu doar bâlbâielile autorităților din România au făcut ca vaccinul să întârzie anul acesta sau să fie insuficient, ci și o problemă la nivel internațional - una dintre tulpinile din componența vaccinului a fost decisă, anul acesta, mai târziu decât de obicei, a explicat, pentru HotNews.ro, medicul Sandra Alexiu.

Chiar dacă vaccinarea ar fi trebuit să înceapă deja, medicul Sandra Alexiu spune că "important este să ne vaccinăm și după ce începe sezonul de gripă, ca să evităm îmbolnăvirile și decesele. Este bine să ne vaccinăm oricând, și înainte, și în sezon, pentru că sezonul de gripă începe undeva în decembrie și are un vârf în ianuarie, iar uneori, un al doilea vârf în februarie. Oricum, și dacă ne vaccinăm la sfârșitul lunii noiembrie - începutul lunii decembrie tot nu este târziu."

  • Ministerul Sănătății a cumpărat cu 200 de mii de doze de vaccin mai mult decât anul trecut

Ministerul Sănătății a cumpărat anul acesta 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal și încă 10.000 de doze pentru copiii între 6 luni și 3 ani. Instituția condusă la acea vreme de Sorina Pintea anunța, la momentul achiziției, că a cumpărat cu 200.000 mai mult față de anul trecut, pentru imunizarea unui număr mai mare de persoane din categoriile cu risc.

Vaccinul achiziționat acoperă 4 tulpini gripale, având formula recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.

Ministerul Sănătății a cumpărat, de asemenea, și 10.000 de doze de vaccin anti-gripal pentru imunizarea copiilor între 6 luni și 3 ani, din categoriile cu risc de îmbolnăvire.

  • Epidemie de gripă în România la începutul acestui an, soldată cu 199 de decese

În România a fost declarată oficial, la începutul acestui an (pe 30 ianuarie), epidemie de gripă, care s-a încheiat oficial după aproape 3 luni.

Epidemia a fost declarată oficial după ce se înregistraseră 54 de decese cauzate de gripă. Numărul total de decese, până la finalul epidemiei, a fost de 199.

Citește și: