Camerele de gardă ale spitalelor luate cu asalt de pacienți cu simptome de infecţii respiratorii care se înghesuie ore întregi pe același hol de spital, unii dintre ei însoțiți chiar de 3-4 aparținători sănătoși - așa arată tabloul ultimelor două-trei săptămâni, de când se vorbește în România despre o epidemie de gripă, iar cazurile de infecții respiratorii au crescut. Medicul Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Infecțioase "Matei Balș" din București, a explicat, pentru HotNews.ro, că, pe lângă urgențele reale, în multe cazuri este vorba și despre "isterie": o mare parte dintre acești pacienți ar trebui să se adreseze mai întâi medicului de familie, iar la spital ar trebui să ajungă doar cazurile grave. Medicul atrage atenția că este nociv ca zeci sau sute de pacienți să se înghesuie cu orele pe un hol de spital, așteptând să le vină rândul să fie consultați, mai ales că unii dintre ei vin "cu 3-4 aparținători sănătoși".

Spital din RomaniaFoto: Spitalul Bagdasar Arseni

Între 300 și 700 de pacienți cu simptome de infecţii respiratorii s-au prezentat zilnic la camera de gardă a Institutului de Boli Infecțioase "Matei Balș" din București în ultimele două-trei săptămâni, cu toate că o mare parte dintre ei nu reprezentau urgențe medicale și puteau fi consultați de medicii de familie, a declarat, pentru HotNews.ro, medicul Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al Institutului "Matei Balș".

Medicul admite că, pe lângă creșterea numărului de infecții respiratorii, este vorba și despre "isterie" și atrage atenția că este nociv ca zeci sau sute de pacienți să se înghesuie cu orele pe un hol de spital, așteptând să le vină rândul să fie consultați, mai ales că unii dintre ei vin "chiar și cu câte 3-4 aparținători - frați, prieteni, bunici, verișori". Acești aparținători, deși sănătoși, riscă să contracteze o infecție în orele petrecute pe holul spitalului, printre pacienții bolnavi. "Noi am încercat să limităm și să spunem: intră doar pacientul. Iar la copiii mici intră pacientul cu un singur părinte. Dar noi vorbim, noi auzim", spune medicul Cătălin Apostolescu. El admite că spitalele nu au spațiu și nu au soluții pentru această problemă.

"Adevărul este că marea majoritate a acestor pacienți ar fi putut să meargă la medicul de familie și să fie consultați acolo, iar la spital să ajungă doar cazurile serioase, cazurile grave, care în general necesită și internarea. Ce nu înțelege românul, că e epidemie de gripă, că nu e epidemie de gripă, este că camera de urgență a unui spital are rolul să rezolve urgențele, nu este cameră de consultații de după-amiază sau de noapte sau de weekend. Din păcate, românii așa s-au învățat: mai degrabă se duc la urgență, unde așteaptă 4-6 ore, decât să se ducă la medicul de familie, la care eventual sunt programați", a explicat medicul Cătălin Apostolescu pentru HotNews.ro.

Potrivit medicului, "Prima dată trebuie să te prezinți la medicul de familie. Sistemul, în toată Europa și în România, așa este structurat - pacientul, când are o suferință care nu este o urgență, care nu apărut în mod subit, în urma unui accident - se prezintă la medicul de familie. În momentul în care medicul de familie constată că boala este mai gravă, el îl trimite mai departe".

"Doctorii sunt ultimii la care se gândește lumea zilele astea. Orice epidemie, așa cum este definită, presupune, într-adevăr, din partea personalului medical un efort deosebit, care trebuie să vadă mult mai mulți pacienți în același interval de timp", încheie medicul Cătălin Apostolescu.

  • Sorina Pintea: "Nu trebuie să creăm isterie, este un virus sezonier, favorizat de perioada rece"

În România este, oficial, începând de miercuri, epidemie de gripă, după ce s-au înregistrat 3 săptămâni epidemice consecutiv şi 54 de decese din cauza bolii. Anunţul a fost făcut miercuri dimineaţă de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

54 de decese cauzate de gripă (20 în ultima săptămână) și 894 cazuri de gripă (dintre care 372 în ultima săptămână) s-au înregistrat în România în acest sezon, potrivit celui mai nou bilanț dat publicității de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Numărul total de infecții respiratorii acute (gripă clinică, infecții virale ale căilor respiratorii superioare și pneumonii) a fost în ultima săptămână de 134.201, cu 53.4% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (87.492) si cu 14.2% mai mare decât în săptămâna anterioară (117.576).

"Nu trebuie să creăm isterie, este un virus sezonier, favorizat de perioada rece", a afirmat miercuri dimineață Sorina Pintea. Ministrul Sănătății a subliniat de mai multe ori, în ultimele zile, că "suntem în plin sezon gripal, ca în fiecare an în această perioadă. În fiecare an, în această perioadă are loc o circulație mai intensă a virusului gripal. Eu nu cred că trebuie să facem din asta un caz special", spunea ministrul Sănătății, adăugând că cel mai bun lucru care se poate face în această situație este respectarea recomandărilor specialiștilor în acest caz. Sorina Pintea a subliniat că "nu este o surpriză că în fiecare iarnă avem gripă".

Specialiştii Institutului de Sănătate Publică spun că "nu putem afirma, în acest moment, că ne confruntam cu un sezon gripal mai sever faţă de sezonul precedent, ci că s-a înregistrat un număr mai mare de cazuri şi de decese mai devreme faţă de sezonul precedent."

Citește și: