​HARTĂ INTERACTIVĂ Gripa în România: De ce a fost declarată epidemie, câte îmbolnăviri și decese s-au înregistrat în fiecare județ și care sunt zonele cele mai afectate

de Alina Neagu     HotNews.ro
Miercuri, 30 ianuarie 2019, 14:39 Actualitate | Sanatate


Harta epidemiei de gripa in Romania
Foto: Hotnews
​54 de decese cauzate de gripă (20 în ultima săptămână) și 894 cazuri de gripă (dintre care 372 în ultima săptămână) s-au înregistrat în România în acest sezon, potrivit celui mai nou bilanț dat publicității de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Numărul total de infecții respiratorii acute (gripă clinică, infecții virale ale căilor respiratorii superioare și pneumonii) a fost în ultima săptămână de 134.201, cu 53.4% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (87.492) si cu 14.2% mai mare decât în săptămâna anterioară (117.576).

În România este, oficial, începând de miercuri, epidemie de gripă, după ce s-au înregistrat 3 săptămâni epidemice consecutiv şi 54 de decese din cauza bolii. Anunţul a fost făcut miercuri dimineaţă de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.


Gripa și infecțiile respiratorii în săptămâna 21.01.2019 – 27.01.2019 (sursa: Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile):
  • S-a înregistrat a treia săptămâna consecutiva epidemică, ceea ce duce la concluzia că gripa evoluează epidemic.
  • Activitatea gripală a avut un trend crescător, a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere regională în zona de sud a țării și cu focare locale și cazuri sporadice în celelalte zone ale țării.
  • Morbiditatea prin infecții respiratorii acute a fost mai crescută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă și rata pozitivității pentru virus gripal la cazurile testate a fost peste 60%.
  • Numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) înregistrat la nivel național a fost de 134.201, cu 53.4% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (87.492) și cu 14.2% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (117.576).
  • S-au înregistrat la nivel național 3.393 cazuri de gripă clinica comparativ cu 4.625 înregistrate în săptămâna precedentă și cu 283 cazuri înregistrate în aceeași săptămână a anului anterior. Numărul de cazuri estimate pentru 7 zile este de 4.750, deoarece raportarea a fost influențată de zilele libere din săptămâna 21 – 28.01.2019.
  • Au fost înregistrate 90 cazuri de Infecții Respiratorii Acute Severe (SARI), cu 32 mai multe față de săptămâna anterioară și cu 77 mai multe față de aceeași perioadă a sezonului precedent.
  • Au fost comunicate 20 de decese noi confirmate cu virus gripal.
  • De la începutul sezonului 2018-2019 au fost înregistrate 54 decese confirmate cu virus gripal, din care 35 tip A, subtip (H1)pdm09, 6 tip A, subtip H3 si 13 tip A, nesubtipat/in curs de subtipare, față de 7 in sezonul precedent, în perioada similară, din care 3 cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09 și 4 cu virus gripal tip B.
  • De la începutul sezonului au fost confirmate 894 cazuri de gripă, din care 372 confirmate în ultima săptămână: 444 de cazuri gripă cu virus AH1, 178 cazuri gripă cu virus AH3, 270 cazuri gripă cu virus A nesubtipat, un caz de gripă cu virus B și un caz de coinfecție virus AH1 + virus AH3.
  • Nu putem afirma, în acest moment, că ne confruntam cu un sezon gripal mai sever față de sezonul precedent, ci ca s-a înregistrat un număr mai mare de cazuri și de decese mai devreme față de sezonul precedent.
  • Până la data de 27.01.2019 au fost vaccinate antigripal 1.287.250 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.
  • Obiective: reducerea numărului de cazuri severe și decese cu gripă.

HARTĂ INTERACTIVĂ - Click pe județe pentru detalii:



---

Situația în fiecare județ:

Recomandările specialiștilor pentru prevenirea gripei:

1. Pentru populație:
  • Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa, inclusiv pentru a stabili o eventuala indicație de spitalizare;
  • Izolarea voluntara la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
  • Respectarea etichetei tusei și strănutului (utilizarea de batiste de unica utilizare sau tuse/strănut la nivelul regiunii interne a articulației cotului);
  • Igiena adecvata a mâinilor, in vederea reducerii răspândirii virusului;
  • Evitarea aglomerațiilor;
  • Triaj epidemiologic zilnic in orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar șiauxiliar, cu scoaterea temporara din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie respiratorie;
  • Continuarea vaccinării antigripale;
2. Pentru spitale:
  • Limitarea accesului vizitatorilor in spitale, in special in secțiile cu risc;
  • Triaj epidemiologic zilnic pentru personalul medico-sanitar și auxiliar, cu scoaterea temporara din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie respiratorie;
  • Purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mănuși, halate) de către vizitatori și personalul medical;
  • Refacerea urgenta a stocurilor de antivirale de către spitalele care internează cazuri de infecții respiratorii acute;
  • Instituirea terapiei antivirale imediat după internare la toți pacienții care prezintă tablou clinic compatibil cu gripa, fără a aștepta rezultatul de laborator;
  • Instituirea tratamentului profilactic cu antivirale la contacţii apropiați ai pacienților confirmaţi internaţi, inclusiv personal medico-sanitar, chiar dacă fuseseră vaccinați cu minimum 2 săptămâni înaintea expunerii;
  • Vaccinarea urgenta a personalului medico-sanitar și auxiliar nevaccinat;
  • Refacerea urgenta a stocurilor de echipament de protecție și utilizarea corespunzătoare a acestuia;
  • Refacerea urgenta a stocurilor de antiseptice și dezinfectante, pentru o igiena riguroasa a mâinilor și a suprafețelor;
  • Respectarea protocoalelor de management al cazului de gripa, inclusiv severa, al contacţilor și al focarelor.




Citeste mai multe despre   
















31783 vizualizari

  • +3 (7 voturi)    
    Si virusii (Miercuri, 30 ianuarie 2019, 14:51)

    Klima [utilizator]

    De gripa sau speriat ca a declarat ministrul sanatatii epidemie!
  • -9 (15 voturi)    
    epidemie forata (Miercuri, 30 ianuarie 2019, 15:33)

    Kosmos [utilizator]

    De ce? Daca britanicii incurajeaza nefolosirea antibioticelor decat in cazutri de urgenta pt ca altfel isi pierd efectul , bcteriile muteaza.
    La virusi de ce ar fi altfel? Cine doreste folosirea pe scara larga a vaccinurilor doreste ca acestea sa devina inutile., astfel ca Guvernele vor trebui sa scoata bani seriosi pt cercetare si producerea de vaccinuri mai puternice.
    • +5 (9 voturi)    
      .... (Miercuri, 30 ianuarie 2019, 16:09)

      tirolez [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

      A fost mai bine in 1918 ca au murit un milion de oameni de gripa spaniola? Nu erau nici vaccinuri, deci e bine ca nu s-a imbogatit vreo firma pharma bagand spaima in populatie, nici guvernele n-au aruncat bani pe cercetare, oricum nu cerceta nimeni. Gripa spaniola era un virus inrudit cu aviara.
      De ce crezi ca se foloseste termenul "viral" pentru un video de success de pe youtube? Probabil tot "vaccinistii" sunt de vina.
      • -3 (7 voturi)    
        1 milion (Miercuri, 30 ianuarie 2019, 17:17)

        Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui tirolez

        nu 999 999 si nici 1 000 001 ?
        Si daca au murit asta inseaman ca trebuie neaparat sa mai omoram 1 milion? . .sau n-ai prins ideea pt te-ai vaccinat?
    • +1 (3 voturi)    
      Simplu.. daca nu esti fan olivia steer.. :) (Joi, 31 ianuarie 2019, 2:49)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

      Vaccinul impiedica multiplicarea virusului (sau a bacteriei..) prin pregatirea in avans a sistemului imunitar. Multiplicarea virusului este singura metoda prin care apar noi tulpini.

      Antibioticul omoara bacteriile deja multiplicate (nu ia nimeni antibiotic preventiv.. este "anti" - "bio"!). Din pacate, antibioticele nu ataca doar bacteriile "rele", ci si pe cele "bune", dar si sistemul imunitar. Cand sunt 1.000.000 de bacterii, toate se bat pe aceleasi resurse. Daca 1 este rezistenta la antibiotic si celelalte 999.999 mor, aceasta se va multiplica rapid avand la dispozitie toate resursele si un sistem imunitar slabit. De aceea este important sa se ia antibioticul in doza optima, la intervale bine calculate, pe o perioada suficient de lunga de timp.
  • -3 (11 voturi)    
    ce epidemie? (Miercuri, 30 ianuarie 2019, 15:39)

    Toni_Romania [utilizator]

    CICĂ EPIDEMIE DE GRIPĂ...
    De fapt e epidemie cu de toate, infectii virale si bacteriene, la copii si adulti... e jale (diverse cauze: strainii care mișună au adus tulpini noi de germeni, multi romani care mananca prost si au imunitate redusă.... multi romani sunt pe automedicatie si mananca antibiotice ca pe seminte... se fumează din greu.... și multi romani certati cu igiena...)
  • -4 (8 voturi)    
    harta (Miercuri, 30 ianuarie 2019, 15:51)

    it123 [utilizator]

    Zici ca e harta electorala, sigur nu ati incurcat ca tot cam asa arata si la alegeri harta cu judetele care au votat PSD
  • 0 (0 voturi)    
    Stiri despre gripa (Joi, 31 ianuarie 2019, 9:06)

    Sorin_ [utilizator]

    Felicitari celor de la hotnews pentru aceasta harta interactiva. Este important de vazut statistica imbolanvirilor, circulatia, gravitatea. La nivel european exista statistica actualizata in mod regulat, pentru informatii reale in timp util. De exemplus: http://flunewseurope.org/ Daca cei din minister nu vor sa arate aceste informatii, este de datoria noastra sa cautam informatii in contextul epidemiei in zona. Si daca veti cauta, in America si in Asia este o ingrijorare accentuata. Mai ales ca mutatiile suferite de virusul gripal sunt multiple si antiviralele sunt depasite: https://www.japantimes.co.jp/news/2019/01/27/national/science-health/flu-viruses-resistant-new-drug-xofluza-uncovered-japan/#.XFKeMlwzaUk . O recomandare pentru Hotnews: adunati informatii si din exterior, traim in Europa, nu suntem singuri pe lume.
  • 0 (0 voturi)    
    Avem mortalitate de 60 de ori mai mare decat norma (Joi, 31 ianuarie 2019, 14:26)

    Bonhoeffer [utilizator]

    In mod normal mortalitatea pentru gripa e de ~ 1 / 1000, dar cifrele din tabele arata o mortalitate 1 / 16. De 60 de ori mai mult decat normal..
    • 0 (0 voturi)    
      gripa (Vineri, 1 februarie 2019, 9:06)

      viralus [utilizator] i-a raspuns lui Bonhoeffer

      e foarte simplu ... pentru ca multi au "bolit" acasa ... fara sa fie inregistrati undeva .... mortii au fost inregistrati


Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version