Ultimele negocieri înaintea grevei anunțate în sănătate: Sorina Pintea se întâlnește cu reprezentanții sindicatelor

de Alina Neagu     HotNews.ro
Miercuri, 2 mai 2018, 11:20 Actualitate | Sanatate


Protest Sanitas in Piata Victoriei
Foto: Hotnews
​Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, se întâlnește, miercuri, cu reprezentanţii sindicatelor din sistem. Angajații din sistemul sanitar au anunțat vor fi în grevă de avertisment pe data de 7 mai, iar din 11 mai vor declanșa greva generală, a declarat, pentru HotNews.ro, Iulian Pope, prim-vicepreședintele Federației Sanitas, cea mai mare organizație sindicală din domeniu.

Mii de angajați din sistemul sanitar (în jur de 6-7 mii, potrivit estimărilor reporterului HotNews.ro) au participat, joia trecută, la un miting organizat în fața Palatului Victoria de sindicaliștii Sanitas.

"Miercuri, 2 mai, mă întâlnesc cu sindicatele. Prim-ministrul a format acel grup de lucru, alcătuit din manageri ai diverselor instituţii din subordinea comunităţilor locale sau a Ministerului Sănătăţii, care au prezentat un set de propuneri - nu vreau să le spun acum - şi care vor putea rezolva parţial, prin lege, partea de suplimentare a celor care au pierdut în urma aplicării legii, va putea fi făcută la nivelul fiecărui spital. În toată această perioadă, am discutat cu foarte mulţi manageri. Da, există această constrângere din lege. Dar unii au găsit soluţii, alţii vor aplica soluţiile pe care le-am propus inclusiv eu, în calitate de ministru. Nu dorim să fie scăderi salariale", a declarat ministrul Sănătății vinerea trecută.

Sorina Pintea a adăugat că, în primul rând, trebuie aplicată legislaţia specifică Ministrului Sănătăţii, menţionând totodată că sporul se acordă în funcţie de timpul lucrat în zonă cu risc: "Am fost la Guvern şi am discutat cu reprezentanţii lor (ai celor care au protestat în Piaţa Victoriei, n.r.). Categoric, ei reclamă scăderea de venituri pentru anumite categorii profesionale. Am declarat în nenumărate rânduri: noi aplicăm legea. Pentru cei cărora nu le-a crescut salariul la nivelul lui 2022, aplicându-se un regulament de sporuri diminuat faţă de regulamentul care se aplica până la 1 martie, categoric au fost scăderi de venituri. Nu ni le dorim. În aceste ultime luni, m-am întâlnit de 28 de ori cu sindicatele, tocmai ca să găsim soluţii. Toată lumea ştia, din iulie 2017, de când s-a publicat legea, că va trebui să avem o încadrare în acel 30%."

Angajații din sistemul sanitar sunt nemulțumiți de noua lege a salarizării și de noul regulament al sporurilor, care, spune Iulian Pope, au făcut ca "foarte multe salarii să fie scăzute". Potrivit liderului sindical, doar 15% dintre angajații din sistemul sanitar au beneficiat de creșteri semnificative de salarii după aplicarea noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor, în rest fiind vorba despre creșteri nesemnificative, scăderi sau stagnări.

Angajații din sistemul sanitar au primit, în jurul datei de 15 aprilie, primele salarii (aferente lunii martie) după intrarea în vigoare a noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor. Chiar și după ce salariile au venit, printre angajații din sistem domnește în continuare confuzia. Cadre medicale consultate de HotNews.ro spun că există spitale în care salariile s-au dublat, dar, în același timp, există și situații în care, în același spital, sunt înregistrate atât creșteri de câteva sute sau mii de lei, cât și scăderi de până la 3.000 de lei. Ministrul Sănătății admite că salariile a 10% dintre angajații din sistem scad și cere ca tăierile să fie acoperite din fondurile proprii ale spitalelor. O soluție considerată doar una "temporară" de sindicatele din sănătate, din cauza lipsei de fonduri. (Pe larg aici).



















1000 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Ii va duce cu zaharelul (Miercuri, 2 mai 2018, 11:59)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Pintea e un ministru-portavoce, vorbeste mult, e mereu prezenta la talk-showuri, in rest gestioneza la fel de prost sistemul de EXTERMINARE (numit de 'sanatate') ca si predecesorii ei. E mincinoasa si demagoaga ca orice borfas pesedist, ca de aia a acceptat sa faca parte din GUVERNUL HOTITI NATIONALE condus de Vasilica-Viorica din Rosiori.
    • +1 (1 vot)    
      Înțeleg ca salariile medicilor vor creste iar! (Miercuri, 2 mai 2018, 22:38)

      simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      Dupa ce ca majoritatea doctorilor beneficiază de salarii peste 2000 Euro net, de la întâi martie 2018, acum se cauta soluții pentru plata gărzilor și a altor lucruri care sa poată depăși acel 30% pe ordonator de credite de care nu era posibil sa treci până azi.

      Deci veniturile nete bugetare totale ale medicilor au toate șansele sa crească și mai mult iar cele ale infirmierelor și brancardierilor, care au pierdut ceva în martie 2018, sa ajungă la valoare din februarie sau peste.

      Nu este mai bine sa se abroge Legea Salarizării Unitare și sa revenim la salariile din februarie 2018 când toată lumea era satisfăcută?

      Ce facem? Mulțumim infirmierii și brancardierii dar suparăm profesorii de liceu, de exemplu, care ajung sa fie mai slab plătiți ca o infirmiera?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version