Ministerul francez al Apărării a calificat marţi drept o dezinformare şi o provocare iresponsabilă declaraţiile făcute de şeful serviciului de informaţii externe al Rusiei, Serghei Narîşkin, un apropiat al lui Putin, care a sugerat că Parisul se pregăteşte să trimită 2.000 de soldaţi în Ucraina, relatează Reuters.

Palatul Elysee FrantaFoto: Xose Bouzas / AFP / Profimedia

„Manevra orchestrată de Serghei Narîşkin, directorul Serviciului rus de informaţii externe, ilustrează încă o dată utilizarea sistematică a dezinformării de către Rusia”, a transmis Ministerul Apărării de la Paris într-un comunicat, potrivit News.ro. „Considerăm că acest tip de provocare este iresponsabil”, adaugă comunicatul.

Narîşkin a fost citat de agenţia rusă de ştiri TASS spunând că Franţa se pregăteşte să trimită aproximativ 2.000 de soldaţi în Ucraina şi că trupele franceze ar fi o ţintă legitimă pentru forţele ruseşti dacă acestea „vor veni vreodată pe teritoriul lumii ruseşti cu o sabie”.

Relaţiile franco-ruse s-au deteriorat şi mai mult în ultimele săptămâni, după ce Parisul şi-a sporit sprijinul pentru Ucraina, inclusiv prin semnarea unui acord bilateral de securitate pe termen lung şi prin promisiunea de a trimite mai multe rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune.

Preşedintele Emmanuel Macron a adoptat, de asemenea, o poziţie mai dură faţă de Rusia, insistând că Moscova trebuie să fie învinsă.

El nu a exclus ca trupele europene să fie nevoite într-o zi să meargă în Ucraina, deşi a precizat că Franţa nu intenţionează să instige la ostilităţi împotriva Rusiei.

Parisul a mai acuzat Rusia că obişnuieşte să răspândească informaţii false. În ianuarie, a respins categoric ideea că Parisul ar avea mercenari în Ucraina, la o zi după ce legislatorii ruşi au adoptat o rezoluţie care condamna mercenarii francezi din această ţară.

____