Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a intensificat „activitățile teroriste” în timpul alegerilor prezidențiale din Rusia pentru a atrage mai mult ajutor și arme din Occident, relatează Reuters.

Alegeri prezidențiale în Rusia - Secție de votare din BelgorodFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

„Este evident că regimul corupt de la Kiev și-a intensificat activitățile teroriste în legătură cu alegerile prezidențiale aflate în desfășurare în Rusia pentru a-și demonstra activitatea agenților săi occidentali și pentru a cere și mai multă asistență financiară și arme letale”, a spus Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Potrivit Ministerului rus, într-un astfel de incident, o dronă ucraineană a lansat un proiectil asupra unei secții de votare dintr-o zonă controlată de ruși în regiunea Zaporojie din Ucraina.

Nu s-a menționat nicio victimă în urma incidentului, pe care Reuters nu l-a putut verifica în mod independent.

Rezistența ucraineană a orchestrat o explozie în apropierea unei secții de votare din orașul ocupat Skadovsk, regiunea Herson, pe 15 martie, în timp ce Rusia a deschis ilegal votul pentru alegerile prezidențiale în teritoriile ocupate ale Ucrainei, a anunțat Centrul Național de Rezistență pe 16 martie, relatează Kyiv Independent.

În a doua zi a alegerilor prezidențiale, dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia, vizând trei rafinării.

Serviciul de securitate ucrainean SBU a atacat peste noapte trei rafinării de petrol Rosneft din regiunea Samara din Rusia cu drone, a declarat sâmbătă o sursă ucraineană pentru Reuters.

„SBU continuă să-și pună în aplicare strategia de subminare a potențialului economic al Federației Ruse, care îi permite să poarte război în Ucraina”, a spus sursa. Potrivit sursei, atacurile au avut rezultate, dar nu a oferit detalii suplimentare.

Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis sâmbătă că România condamnă desfăşurarea alegerilor ruse pe teritorii ale Ucrainei ocupate temporar şi anexate ilegal, precum și deschiderea secțiilor de vot în Transnistria și două regiuni din Georgia fără acordul autorităților.

Peste 50 de țări condamnă alegerile ilegale organizate de Rusia în teritoriile ucrainene ocupate, în schimb locuitorii din teritoriile ocupate sunt prezentați de propaganda rusă bucuroși că merg să voteze.