Alexei Țidenov, șeful regiunii ruse Bureatia, a publicat o fotografie stânjenitoare despre care afirmă că îl arată pe prezentatorul TV american Tucker Carlson în timpul vizitei sale în Rusia, imaginea fiind preluată inclusiv de către TASS, cea mai cunoscută agenție de presă a statului rus.

Tucker CarlsonFoto: Ryan Lim / AFP / Profimedia Images

Fotografia care îl arată pe Carlson îmbrăcat într-un costum popular al etnicilor buriați a fost redistribuită pe conturile sale de pe rețelele de socializare și de către Sputnik, canal media interzis în UE încă din primele zile ale invaziei rusești în Ucraina.

TASS îl citează pe Țidenov care afirmă că „Tucker Carlson a vizitat standul nostru la VDNKh (n.r. Expoziția Realizărilor Economiei Naționale de la Moscova), i-au spus despre Bureatia, apoi a încercat degelul Buriat [costumul național al bureaților]. I se potrivește foarte bine”.

Șeful acestei regiuni din sud-estul Siberiei afirmă că prezentatorului TV american i s-au oferit cărți poștale cu peisaje de la Lacul Baikal și că, într-o conversație avută cu jurnaliștii prezenți la VDNKh, le-a spus acestora că își dorește să viziteze zona lacului.

Șeful Bureatiei spune că îl așteaptă pe Carlson în vizită

„Aşteptăm cu nerăbdare vizita dumneavoastră”, a scris şeful Bureatiei pe canalul său de Telegram, unde a și distribuit fotografia despre care afirmă că îl arată pe Carlson.

Interviul realizat de prezentatorul TV american cu președintele Vladimir Putin la Kremlin a fost pe larg criticat în mass-media occidentală în condițiile în care fostul jurnalist al Fox News nu l-a confruntat pe liderul Rusiei în privința numeroaselor sale afirmații îndoielnice și i-a oferit o platformă pentru a repeta propaganda Moscovei.

Putin a afirmat inclusiv că Polonia ar fi responsabilă de începerea celui de-al Doilea Război Mondial deoarece a rezistat revendicărilor dictatorului și criminalului nazist Adolf Hitler, care voia să anexeze o parte a teritoriului său.

Un alt moment bizar al interviului a avut loc când prezentatorul TV l-a întrebat pe Putin despre „supărările” unor națiuni legate de Transilvania, inclusiv președintele rus evitând să răspundă la această întrebare.

Țidenov a declarat că fotografia cu Carlson în costumul popular bureat a fost făcută la Moscova pe 5 februarie, în aceeași zi în care Kremlinul afirma că nu știe ce face prezentatorul TV american în Rusia.

Informații potrivit cărora Carlson s-ar afla în Rusia apăruseră cu câteva zile înainte, mai multe canale de Telegram rusești publicând imagini cu el în capitala rusă.

Urmărește ultimele evoluții din a 720-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.