O înregistrare video distribuită de un militar rus surprinde iritarea acestuia în timp ce inspectează 6 vehicule antiaeriene autopropulsate „Tunguska” primite de unitatea sa, niciunul dintre ele nefiind în stare funcțională.

Vehicul de aparare aeriana „Tunguska”Foto: SERGEY BOBOK / AFP / Profimedia

„Aceasta este bateria noastră, toate cele 6 vehicule Tunguska, din care niciunul nu este momentan capabil de luptă. Cu anumite reparații, 3 dintre vehicule ar putea fi restaurate. Dar reparațiile durează, evident. Băieții din Uliankvosk (n.r. unde s-ar afla un depou de reparații) spun că vor dura între o lună și un an”, afirmă militarul rus în deschiderea „prezentării”.

„Asta am primit”, subliniază el în timp ce filmează vehiculele cu telefonul.

„De fapt, 5 dintre Tunguska-uri, cu excepția celui deschis la culoare care e un cadavru care nu poate fi pornit fiindcă ar putea lua foc, au avut parte de reparații majore anul trecut. Toate vehiculele au trecut prin service între februarie și noiembrie anul trecut. Drept urmare, am primit 5 vehicule cu grade diferite de defecțiuni”, continuă el.

„Așadar, niciunun vehicul nu este capabil de luptă în momentul de față. Iar al șaselea este un cadavru”, subliniază militarul rus vizibil iritat, adăugând că „acestea sunt vehiculele pe care ni le dă ministerul apărării.

„Nici măcar nu mai vorbesc de TZM-uri (n.r. vehiculele auxiliare de transport muniție/încărcare). Toate 6 sunt staționate în Kamîșin, toate 6 sunt nefuncționale”, mai spune acesta, precizând că vehiculele auxiliare nici măcar nu au încărcătoarele necesare pentru a ridica lăzile cu muniție.

„Așa ne pregătim naibii să mergem la operațiunea militară specială”, conchide el.

Câte vehicule „Tunguska” are armata rusă

Deși la o primă vedere ele ar putea părea o relicvă a trecutului, vehiculele antiaeriene „Tunguska” nu sunt atât de vechi precum alte arme pe care armata rusă le-a scos din depozite pentru a le trimite pe front, precum tancurile T-54/55, de exemplu.

Intrate în dotarea forțelor armate sovietice în 1976, ele au rămas în serviciul activ al Rusiei până în prezent, crezându-se că armata rusă avea 250 de astfel de sisteme înaintea începerii războiului din Ucraina.

Nu este clar însă câte dintre acestea sunt și apte de luptă, după cum ilustrează de altfel inclusiv înregistrarea video distribuită de militarul rus.

Site-ul independent Oryx, care monitorizează pierderile suferite de ambele armate care luptă în Ucraina, notează că rușii ar fi pierdut 13 vehicule „Tunguska”, dintre care unul a fost capturat de ucraineni.

Acest vehicul a fost capturat de forțele ucrainene la sfârșitul lunii martie a anului trecut, cel mai probabil în timpul retragerii armatei ruse din regiunile Kievului și Cernihivului.

Vehiculele „Tunguska” au jucat însă un rol mai puțin proeminent în timpul războiului din Ucraina, forțele armate ruse bazându-se mai mult pe sisteme de apărare antiaeriană cu rahcete aer-sol de tip „Strela” și alte modele.

Urmărește ultimele evoluții din a 512-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.