Moscova a respins marţi afirmaţiile Kievului potrivit cărora apărarea sa antiaeriană ar fi doborât şase rachete hipersonice ruseşti Kinjal în timpul atacului masiv din cursul nopții.

Serghei ȘoiguFoto: Russian Defence Ministry / TASS / Profimedia

„Rusia nu a lansat atâtea (rachete) Kinjal câte spun (ucrainenii) că au doborât”, a declarat ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, agenţiei de presă Ria Novosti, potrivit AFP și Agerpres.

„Numărul acestor (aşa-zise) "interceptări ucrainene" este de trei ori mai mare decât ceea ce tragem”, a adăugat el în afirmaţii transmise de serviciul său de presă pe Telegram.

„Iar ei greşesc tot timpul tipul de rachetă”, a mai spus Şoigu, potrivit CNN. „De aceea nu le nimeresc”, a comentat el ironic.

Marți dimineață, Ucraina a anunțat că a doborât şase rachete hipersonice Kinjal, foarte greu de interceptat, o performanţă majoră într-un moment în care atacurile ruseşti cu rază lungă de acţiune s-au intensificat din nou.

„Un nou succes incredibil pentru forţele aeriene ucrainene”, a declarat ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov.

În cursul serii, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat, într-un discurs prin videoconferinţă la Consiliul Europei, că „100%” din rachetele ruseşti lansate în cursul nopţii de luni spre marţi spre teritoriul ucrainean au fost interceptate, potrivit acestuia.

Racheta Kinjal („Pumnal” în rusă) este una dintre armele prezentate drept „invincibile” de preşedintele rus Vladimir Putin, deoarece viteza lor le permite să evite majoritatea sistemelor de apărare aeriană.

Ucraina a susţinut că a doborât pentru prima dată o astfel de rachetă rusească la începutul lui mai, datorită puternicului sistem antiaerian american Patriot, livrat Kievului în aprilie.

___