Fostul ambasador ucrainean în Germania, Andrii Melnik, şi-a criticat aspru succesorul, afirmând că Oleksii Makeiev trebuie să obţină din partea guvernului german trimiterea mai multor arme avansate, vitale pentru existenţa Ucrainei, informează marţi agenția DPA, citată de Agerpres.

Fostul ambasador Andrii MelnikFoto: Kay Nietfeld / AFP / Profimedia

„El ar trebui să nu mai fie atât de leneş, să vorbească răspicat şi să aibă succese în problemele care sunt vitale pentru supravieţuire, precum avioanele de luptă şi navele de război germane, dar şi aderarea (Ucrainei) la NATO”, a declarat Melnik, care este în prezent ministru de externe adjunct al Ucrainei.

Melnik a făcut această declaraţie marţi, pentru Redaktionsnetzwerk Deutschland.

„Călcând în picioare tot ce a creat predecesorul său cu sudoarea frunţii, Makeiev m-a provocat”, a spus Melnik.

Acuzații dure ale fostului ambasador ucrainean

„Faptul că Makeiev a aruncat la gunoi o cerere de lungă durată adresată Bundestagului pentru ridicarea unui memorial pentru milioanele de victime ucrainene ale regimului nazist al terorii la Berlin - la fel cum a făcut pentru surorile şi fraţii noştri polonezi - constituie o palmă dată strămoşilor noştri”, a afirmat Andrii Melnik.

Melnik l-a mai criticat aspru pe succesorul său la sfârşitul lui aprilie, când a declarat pentru săptămânalul german Die Zeit că înainte ucrainenii erau capabili să „inflenţeze cu fermitate şi chiar să conducă” dezbaterea asupra livrărilor de arme la Berlin.

„Acum, noi nu facem decât să ne lăsăm purtaţi de val, plutind în derivă. Am fost daţi înapoi, cu zâmbetul pe buze şi cu fluturat de mâini. În loc să continuăm că batem fierul cât e cald, Makeiev a tot înălţat, ca pe nişte mantre, mulţumiri către Germania, pentru livrările de arme”, a declarat Melnik.

Makeiev a respins aceste critici.

„Acum, eu sunt ambasadorul Ucrainei la Berlin. Iar rezultatele în ceea ce priveşte livrările de arme sunt unele cu care ne putem mândri”, a declarat el pentru Der Spiegel.

Andrii Melnik, cunoscut pentru declarațiile sale acide

El a calificat comentariile lui Melnik drept „aceste atacuri nefericite ale predecesorului meu” şi a spus că acestea sunt „total lipsite de profesionalism”.

Makeiev a dat asigurări că, spre deosebire de Melnik, are toate uşile deschise şi că el a discutat deja de mai multe ori cu cancelarul federal, cu preşedintele, cu ministrul de externe şi cu cel al apărării din Germania.

Andrii Melnik a fost cunoscut în perioada în care ocupa funcția de ambasador la Berlin pentru declarațiile sale agresive la adresa unor oficiali germani, descriindu-l la un moment dat pe cancelarul Olaf Scholz drept un „lebăr ofensat”.

În unele situații guvernul de la Kiev s-a distanțat de afirmațiile sale iar președintele Volodimir Zelenski l-a rechemat din post în data de 9 iulie, când a înlocuit și alți ambasadori ucraineni din funcție.

„Du-te dracului este răspunsul meu foarte diplomatic pentru tine”, i-a scris Melnik în octombrie lui Elon Musk pe Twitter, după ce miliardarul sud-african a vorbit despre „planul său de pace” pentru Ucraina, care ar fi implicat cedarea Crimeii Rusiei.

Melnik a fost numit în funcția de ministru adjunct de Externe al Ucrainei în data de 19 noiembrie.

Urmărește ultimele evoluții din a 440-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.