Ministrul finlandez al Apărării a declarat joi că nu dorește să doneze Ucrainei avioane de luptă Hornet, în ciuda faptului că Ucraina a cerut astfel de avioane pentru a ajuta la lupta împotriva Rusiei, dar va trimite alte trei tancuri Leopard, relatează Reuters.

Avion de luptă de tip F/A-18C Hornet aparținând forțelor aeriene din FinlandaFoto: Malcolm Haines / Alamy / Alamy / Profimedia

„Părerea mea ca ministru al apărării al Finlandei este că avem nevoie de aceste (avioane) Hornet pentru a ne securiza propria țară”, a declarat Antti Kaikkonen într-o conferință de presă la Helsinki.

„Văd în termeni negativi ideea de a fi donate în următorii câțiva ani. Și dacă ne uităm și mai departe, înțeleg că încep să fie uzate și vor mai avea puțină valoare de utilizare”, a spus el.

Finlanda își înlocuiește vechea flota de avioane Hornet cu avioane de vânătoare F-35 pe care le-a comandat în 2021, dar livrarea primelor avioane noi mai durează încă doi-trei ani.

Finlanda va oferi, totuși, echipament militar suplimentar Ucrainei, inclusiv alte trei tancuri Leopard 2, pe lângă o donație similară făcută anterior, a declarat Kaikkonen într-o conferință de presă.

Posibilitatea ca Finlanda să doneze Ucrainei avioane de luptă pentru a o ajuta să lupte împotriva invaziei Rusiei a apărut în timpul recentei călătorii a premierului finlandez Sanna Marin la Kiev, unde s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Întrebat de un jurnalist dacă avioanele de luptă ar trebui donate Ucrainei, Marin a spus că Finlanda ar trebui să aibă o discuție dacă aceste avioane ar putea fi potrivite în acest scop, dar nu a făcut promisiuni.

Kaikkonen a spus că Ucraina a abordat Finlanda pentru a discuta despre posibilitatea ca Finlanda să doneze o parte din avioanele sale Hornet.

Finlanda, care împarte cu Rusia o frontieră de 1.300 km, are în dotare ceva mai puţin de 200 de tancuri Leopard 2.

Urmărește ultimele evoluții din a 393-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.