Șase militari ruși au fost uciși într-un incendiu izbucnit într-un buncăr din regiunea Kursk aflată la granița cu Ucraina, aceștia pierzându-și viața în urma unei „încălcări flagrante” a regulilor de siguranță, potrivit Ministerului Apărării de la Moscova, citat de Reuters.

Soldat pe frontFoto: Andriy Dubchak / Associated Press / Profimedia Images

Incendiul a avut loc în apropierea satului Ulanok aflat la mai puțin de 10 kilometri de granița de nord-est a Ucrainei cu Rusia, relatează agenția TASS pe baza informațiilor făcute publice de serviciile de urgență din Rusia.

Ministerul rus al Apărării afirmă că incendiul a izbucnit în urma unei „încălcări flagrante” a regulilor de siguranță, anunță și agenția RIA Novosti.

„Pe 20 februarie a existat o încălcare flagrantă a regulilor de siguranță de către militari ai Districtului Militar Vest staționați în regiunea Kursk”, afirmă ministerul Apărării de la Moscova, precizând că incendiul a izbucnit în timp ce soldații manipulau materiale inflamabile și că acesta a fost provocat de un lichid care a luat foc în interiorul buncărului.

„Focul a cuprins rapid buncărul și cei șase militari au fost uciși”, afirmă Ministerul rus al Apărării. Acesta a mai precizat că un al șaptelea militar a fost rănit în incident.

Anul trecut în regiunea Belgorod învecinată au avut loc mai multe explozii și incendii despre care se crede că ar fi fost cel puțin în parte rezultatul unor lovituri sau acte de sabotaj ale forțelor ucrainene.

În mod faimos, în luna august guvernatorul Viaceslav Gladkov a pus una dintre aceste explozii ce a avut loc la un depozit de muniții pe seama „efectului de lupă”.

Urmărește ultimele evoluții din a 362-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.